ICCJ. Decizia nr. 221/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 221/2010
Dosar nr. 4859/115/2006
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 301 din 15 septembrie 2008 Tribunalul Caraş Severin a respins acţiunea formulată de reclamanta G.E. şi continuată de moştenitoarea C.V.L. prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei nr. 992 din 23 mai 2006 emisă de Primarul Oraşului Oraviţa.
In considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanta nu a dovedit calitatea de moştenitoare a defunctului L.P., proprietarul Restaurantului O.L. din Oraviţa şi, ca atare, nu i se cuvin nici imobilul şi nici bunurile mobile aflate în acest local.
Împotriva sentinţei a declarat apel moştenitoarea C.V.L. arătând că reclamanta G.E. a fost fiica adoptivă a defunctului L.P. motiv pentru care i se cuvin despăgubiri pentru bunurile mobile aflate în O.L. din Oraviţa.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 1 A din 12 ianuarie 2009 a respins apelul reţinând că prin Decizia civilă nr. 56 din 15 aprilie 2003 contestatoarei G.E. i s-au acordat, în temeiul art. 19 alin. (2) din Legea 10/2001, despăgubiri pentru imobilul situat în Oraviţa, apartamentele 1 şi 2 înscrise în C.F. 2949 Oraviţa Montană. Din înscrierile de carte funciară a rezultat că reclamanta a moştenit acest imobil însă nu a depus certificatul de moştenitor.
In imobilul din str. a funcţionat O.L. în care se aflau bunurile mobile pentru care s-a solicitat acordarea despăgubirilor.
Reclamanta nu a dovedit că adopţiunea a fost operată şi în actele sale de stare civilă, pentru a proba că este fiica adoptivă a proprietarului L.P., atât timp cât o chema L., înainte de căsătorie, fiind fiica lui L.I. şi L.S. De asemenea, reclamanta nu a dovedit nici faptul că a moştenit bunuri de la defunctul L.P.
S-a mai reţinut că reclamanta G.E. prin Decizia civilă nr. 56/2003 a primit despăgubiri pentru bunurile preluate abuziv din proprietatea sa şi nu ca moştenitoare a defunctului L.P.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs moştenitoarea reclamantei G.E., în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 cod procedură civilă, învederând că s-a dovedit calitatea de moştenitoare a reclamantei. Astfel, aceasta a fost fiica lui L.I., fratele lui L.P. Prin contractul de adopţie din 1934 unchiul reclamantei, L.P. şi soţia sa L.C. au adoptat-o pe G.E., fostă L. De asemenea, predarea moştenirii lui L.P. s-a realizat în baza certificatului de moştenitor nr. 1599/1951.
Recursul nu este fondat.
Prin acţiunea de faţă reclamanta G.E. a solicitat acordarea despăgubirilor pentru bunurile mobile, veselă şi mobilier, existente în restaurantul moştenit de la tatăl său adoptiv. Reclamanta a susţinut că acest restaurant era situat în Oraviţa, şi a fost naţionalizat în anul 1948.
In conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.
Noţiunea de acte doveditoare la care face referire art. 23 din lege a fost precizată prin HG nr. 250/2007 în art. 23.1, în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului pretins, respectiv acte translative de proprietate, acte care atestă calitatea de moştenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca abuzivă, acte care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu imobilul etc.
Cu înscrisurile depuse reclamanta nu a dovedit calitatea de moştenitoare a titularului dreptului de proprietate.
Contractul de adopţie din 27 august 1934 depus la fila 19 a dosarului de apel nu este suficient pentru a dovedi calitatea de persoană îndreptăţită. Reclamanta trebuia să probeze şi că această adopţie a fost operată în actele sale de stare civilă, însă la dosar nu a fost depus nici un înscris care să ateste acest fapt.
De asemenea, nu a fost depus un certificat de moştenitor din care să rezulte că a moştenit O.L. de la tatăl adoptiv şi nici nu a dovedit că în imobilul din Oraviţa, a funcţionat această ospătărie. In C.F. nr. 2452, fila 21 a dosarului de apel, imobilul este înscris drept casă şi grădină.
Nefiind dovedită calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reperatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.V.L. împotriva deciziei nr. 1 A din 12 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2216/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 220/2010. Civil → |
|---|
