ICCJ. Decizia nr. 2263/2010. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2263/2010
Dosar nr.9229/1/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin încheierea din 11 septembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1331/35/2005 de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus respingerea cererii de recuzare formulată de pârâtul E.P. prin procuror, împotriva întregului complet de judecată C11, R, compus din doamnele judecător D.C., D.M. şi A.L.S., şi obligarea pârâtului la plata sumei de 100 RON, cu titlu de amendă judiciară.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că o parte din motivele invocate în sprijinul recurentei, referitoare la modul în care completul administrează probaţiunea în cauză nu sunt prevăzute ca motive de recuzare în Codul de procedură civilă, iar cele care vizează împrejurarea referitoare la faptul că doamna judecător D.C. ar mai fi soluţionat cauze care îl privesc au mai făcut obiectul unor cereri de recuzare, formulată de acelaşi petent, situaţia în care cererea sa este inadmisibilă conform art. 28 alin. (3) C. proc. civ.
Reţinând că petentul a formulat repetat cereri de recuzare a judecătorilor Curţii de Apel Oradea, dovedind astfel că împiedică judecarea recursului pe care însuşi l-a promovat, instanţa a dispus amendarea sa judiciară, reţinând reaua credinţă procesuală a recurentului.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs E.P., arătând că fiecare dintre cele trei judecătoare au mai judecat cauze în care a fost implicat, încălcând legea, codul de procedură civilă fiind anticonstituţional şi antidemocratic deoarece nu prevede situaţia în care toţi judecătorii au judecat cauza.
Cererea pe care a formulat-o la 21 mai 2009 a fost ignorată, în substanţa ei solicitând citarea numitului C.C. la noul său domiciliu şi clarificarea declaraţiilor notariale ale moştenitorilor. Prin încheierea recurentei s-a încălcat art. 24 C. proc. civ., judecătorii nefiind imparţiali.
Motivează în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
La termenul din 14 aprilie 2010, instanţa din oficiu a invocat excepţia privind inadmisibilitatea recursului.
Astfel, potrivit art. 334 alin. (2) C. proc. civ. „încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.
Prin urmare, declararea unei căi de atac separate, numai împotriva acestei încheieri este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul E.P. împotriva Încheierii din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 2272/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2271/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|