ICCJ. Decizia nr. 2272/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2272/2010

Dosar nr.1525/99/2007

Şedinţa publică din 14 aprilie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La 15 martie 2007, reclamanţii C.I. şi P.S. au chemat în judecată pe pârâtele SC T. SA Iaşi şi SC I. SA Iaşi, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a suprafeţei de 1.060 mp sau acordarea de măsuri reparatorii.

În motivarea cererii, întemeiată pe prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 10/2001, reclamanţii au susţinut că:

- terenul menţionat, situat în Iaşi, pe care era edificată o casă de locuit, a aparţinut defuncţilor A.C.I. şi A.V., antecesorii lor;

- imobilul menţionat a fost expropriat prin Decretul nr. 750/1963, fără plata vreunei despăgubiri;

- ulterior exproprierii, autorităţile vremii au demolat casa şi au atribuit terenul de 1.060 mp fostei întreprinderi „Ţesătura Iaşi";

 - în anul 2005, Primăria Iaşi le-a comunicat că a trimis notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 unităţilor ce deţin terenul în discuţie, respectiv celor două pârâte, de la care nu a primit însă niciun răspuns.

Tot la 15 martie 2007, aceeaşi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Iaşi, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii motivate referitoare la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Iaşi, compus din teren de 1.060 mp şi o casă de locuit cu suprafaţa de 76,88 mp, precum şi la plata unor daune cominatorii de 300 RON/zi de întârziere.

În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 48 din Constituţie şi art. 24 şi 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au susţinut că:

- imobilul menţionat a aparţinut defuncţilor A.I. şi A.V., autorii lor, de la care a fost expropriat conform Decretul nr. 750/1963;

- pârâta le-a comunicat că a trimis notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 altor două entităţi, fără să analizeze situaţia construcţiei demolate şi a porţiunii de teren rămase în domeniul public;

- nesoluţionarea notificării în termen legal echivalează cu un răspuns negativ, care nu poate fi atacat în justiţie.

Cele două cereri au fost conexate la 10 septembrie 2007; ulterior, pârâta SC T. SA Iaşi a comunicat că şi-a schimbat denumirea în SC T.I.I. SA, iar instanţa a introdus în cauză, la cererea reclamanţilor, pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Tribunalul Iaşi - secţia civilă, prin Sentinţa nr. 523 din 7 aprilie 2008, a pronunţat următoarea soluţie:

- a respins excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâta AVAS.;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei AVAS şi în privinţa acesteia a respins acţiunea;

- a admis acţiunea faţă de celelalte 3 pârâte şi a obligat pe SC T.I. SA Iaşi şi pe SC I. SA Iaşi să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a suprafeţei de 1.060 mp, situate în Iaşi, în incinta lor ori să acorde reclamanţilor măsuri reparatorii pentru acest teren;

- le-a obligat pe pârâte, în solidar, să plătească reclamanţilor 693 Ron cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

Acelaşi tribunal, prin Sentinţa nr. 1548 din 13 octombrie 2008, a admis cererea reclamanţilor şi a completat precedenta sentinţă, în sensul obligării pârâtului Primarul Municipiului Iaşi la emiterea unei dispoziţii cu acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 55 mp, situată în Iaşi, precum şi pentru construcţia demolată consecutiv exproprierii.

Totodată, tribunalul i-a obligat pe pârâţii SC T.I. SA Iaşi şi Primarul Municipiului Iaşi să le plătească reclamanţilor câte 1.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

S-a reţinut că:

- excepţia tardivităţii nu se conturează, iar AVAS nu a fost instituţia publică notificată şi, ca atare, nu are calitate procesuală pasivă;

- imobilul situat în Iaşi, compus din teren de 1.060 mp şi o casă de locuit, a aparţinut autorilor reclamanţilor, de la care a fost expropriat prin Decretul nr. 750/1963;

- ulterior exproprierii, autorităţile au dispus demolat casei de locuit şi au atribuit terenul întreprinderii „Ţesătura Iaşi";

Primăria Municipiului Iaşi a direcţionat notificarea reclamanţilor către deţinătoarele terenului, respectiv pârâtele SC T.I. SA Iaşi şi SC I. SA Iaşi, care timp de aproape 2 ani nu au dat niciun răspuns;

- o porţiune de 55 mp din terenul expropriat se află în administrarea Primăriei Municipiului Iaşi, fiind exploatată de SC „CET" Iaşi prin construirea unei estacade de termoficare;

- iniţial, instanţa a omis să se pronunţe cu privire la casa de locuit demolată, porţiunea aflată în administrarea primăriei şi cheltuielilor de judecată corespunzătoare onorariului de avocat.

Curtea de Apel Iaşi - secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 97 din 20 mai 2009, a respins excepţia referitoare la lipsa încheierii de dezbateri din 24 martie 2008 (în practicaua hotărârii), precum şi apelurile declarate de reclamanţi şi pârâta SC T.I. SA Iaşi (în dispozitiv).

Totodată, instanţa le-a obligat pe pârâtele SC T.I. SA Iaşi şi SC I. SA Iaşi să plătească reclamanţilor 1.000 RON cheltuieli de judecată în apel.

S-a reţinut că:

- grefierul de şedinţă a întocmit încheierea de dezbateri din 24 martie 2008 dar nu a depus-o la dosar, iar potrivit art. 147 C. proc. civ., o asemenea neîndeplinire corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu nu duce la nulitatea hotărârii;

- la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, statul era încă acţionar la SC T. SA Iaşi, antecesoarea apelantei SC T.I. SA Iaşi, care s-a privatizat integral de abia la 16 aprilie 2003.

- în raport de răspunsurile expertului la obiecţiunile formulate de SC T.I. SA Iaşi, susţinerile aceleiaşi apelante privitoare la refacerea planşelor 1 - 2 ale raportului de expertiză sunt neîntemeiate;

- potrivit expertizei efectuate în cauză, 95% din terenul revendicat se află în incinta pârâtei SC T.I. SA Iaşi, pe hotarul ce o delimitează de incinta SC I. SA Iaşi, iar această porţiune este afectată de construcţii şi alei carosabile.

Pârâta SC T.I. SA Iaşi a declarat recurs, solicitând casarea ultimei hotărâri.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 8 - 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel:

- i-a respins în mod greşit excepţia referitoare la lipsa încheierii din 24 martie 2008, când au avut loc dezbaterile la instanţa de fond;

- a aplicat greşit art. 21 şi 29 din Legea nr. 10/2001 şi a reţinut, de asemenea greşit, că nu se impune refacerea planşelor 1 - 2 ale raportului de expertiză.

Prima critică este fondată deoarece:

- dosarul primei instanţe nu cuprinde încheierea de dezbateri din 24 martie 2008, când tribunalul, având nevoie de timp, a amânat succesiv pronunţarea la 31 martie 2008 şi 10 aprilie 2008;

- pârâta apelantă a sesizat această deficienţă la 17 februarie 2009, iar pentru clarificarea situaţiei, la dosarul instanţei de apel au fost depuse două versiuni oarecum diferite ale încheierii lipsă, precum şi referatele grefierului de şedinţă şi informaticianului Tribunalului Iaşi, potrivit cărora hotărârea menţionată a fost „creată şi modificată" la 16 aprilie 2009, deci ulterior pronunţării sentinţei (10 aprilie 2008);

- instanţa de apel nu a stabilit, cu exactitate, care dintre cele două versiuni ale încheierii în discuţie reflectă realitatea şi nici dacă la pronunţarea sentinţei prima instanţă a avut sau nu în vedere concluziile formulate de părţi, precum şi celelalte împrejurări esenţiale referitoare la modul în care au decurs dezbaterile;

- or, lămurirea aspectelor menţionate era absolut necesară pentru a aprecia în ce măsură deficienţa sesizată de pârâta apelantă justifică sau nu anularea sentinţei.

Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, soluţie care evident nu mai permite analizarea celorlalte critici formulate de pârâta recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC T.I.I. SA împotriva Deciziei nr. 97 din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţa de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2010.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2272/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs