ICCJ. Decizia nr. 2271/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2271/2010
Dosar nr.1983/83/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor civile de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1504/D din 10 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantele S.E.R. şi L.E.C. prin mandatar L.I.C. împotriva pârâţilor G.C.X., K.M., B.E., B.G., S.A.E., B.A., M.I., R.M., SC C. SA Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare, Instituţia Prefectului Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare constatându-se şi că imobilul înscris în CF 10044 sub nr. top. 448 Satu Mare căruia în natură îi corespund casă şi teren în suprafaţă de 195 stj. situat în Satu Mare, a fost preluat abuziv de Statul român, în temeiul Decretul nr. 92/1950 fără titlu valabil; că reclamantele S.E.R. şi L.E.G. prin mandatar L.I.C. sunt persoane îndreptăţite la beneficiul Legii nr. 10/2001 asupra imobilului identificat mai sus, în calitate de succesori după defunctul H.I., decedat la 19.X.1972 în Satu Mare; s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 152/5.X.1998, nr. 656/2.XII.1996, nr. 519/30.VII.1997, nr. 64/14.I.1997, 575/28.XI.1996 şi nr. 841/21.XII. 1996 încheiate între pârâta SC C. SA Satu Mare şi pârâţii persoane fizice; s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin radierea înscrierilor de carte funciară, efectuate în temeiul contractelor de mai sus, în vechea coală funciară sau în coli noi deschise; s-a anulat Ordinul Prefectului Satu Mare de atribuire a terenului aferent imobilului în cauză către pârâţii de mai sus, emise cu ocazia cumpărării locuinţelor; a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare să emită după rămânerea definitivă a hotărârii, dispoziţie de restituire în natură în favoarea reclamantelor, privind imobilul de mai sus, sens în care reclamantele vor trece la întabularea dreptului în evidenţele de carte funciară; au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei L.E.C. suma de 3.098 RON cheltuieli de judecată pentru toate ciclurile procesuale parcurse, mai puţin cel din revizuire, iar reclamantei S.E.R. suma de 1.600 RON, reprezentând onorariu avocat în rejudecare şi ciclurile anterioare; a fost respinsă cererea reclamantei L.E.O. privind amendarea reprezentantului pârâţilor persoane fizice şi a moştenitoarei după pârâţii K., precum şi celelalte pretenţii depuse în precizarea acţiunii şi concluzii scrise.
Din considerentele sentinţei, în rejudecare, s-a reţinut că potrivit actelor de stare civilă de la dosar reclamanta S.E.R. (născută J., la 21 ianuarie 1947, căsătorită cu S.M.) este fiica soţilor J.J. (12 iulie 1924 - 08 martie 1989) şi H.E.M. (născută în martie 04.1922), aceasta din urmă fiind fiica lui HGP. (12.04.1890 - 19 octombrie 1972).
S-a mai reţinut că în afară de fiica H.E.M., defunctul HGP. a mai avut un copil, respectiv pe H.E.G. (născută la 31 mai 1923), căsătorită cu L.I.C., care au avut la rândul lor un copil, pe reclamanta din dosar conexat nr. 4373/2002 al Tribunalului Satu Mare, L.E.G.
Din extrasul CF şi coala funciară in extenso nr. 10044 Satu Mare, s-a reţinut că proprietar tabular al imobilului situat în municipiul Satu Mare (fostă str. Turbinei, fostă str. Petru Maior şi actualmente str. Aurel Popp), înscris sub poziţia nr. B.1 figurează H.I., de la care s-a preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950 acest imobil, de către Statul român, care şi-a înscris dreptul tabular astfel dobândit sub poziţia nr. B.2.
Instanţa a mai reţinut, din cuprinsul declaraţiei autentificate sub nr. 95 din 12 ianuarie 2005, a „Dicţionarului de onomastică" şi a extrasului din registrul de stare civilă privind naşterile, identitatea dintre persoana identificată sub numele HGP., respectiv H.I.P., cele două nume reprezentând de fapt traducerea în limba maghiară, respectiv în limba română a numelui aparţinând aceleiaşi persoane, în speţă proprietarul tabular iniţial al imobilului în litigiu şi antecesorul celor două reclamante S.E.R. şi L.E.G. din dosarele conexate nr. 4186/2002 şi nr. 4373/2002 ale Tribunalului Satu Mare, în prezent înregistrate sub dosar nr. 1983/2004 al Tribunalului Satu Mare.
Preluarea imobilului din litigiu de la proprietarul tabular s-a făcut în baza Decretului 92/1950 astfel cum este evidenţiat în înscrierile din CF 10044 Satu Mare sub nr. top. 448 sub B.2 fără a face trimitere la lista anexă. Susţinerea reclamantei că antecesorul său tată la data preluării imobilului, respectiv în anul 1967 era pensionar şi prin urmare nu intra în categoria persoanelor cuprinse în art. 2 din decret, nu a fost combătută de nici una din părţile împrocesuate nici în fazele anterioare şi nici în rejudecare, achiesând astfel la cele susţinute cu consecinţa firească de a se constata în aceste condiţii că imobilul a fost preluat fără titlu valabil de către Stat atât din această perspectivă a aplicării greşite a actului de naţionalizare dar şi din cea a normelor constituţionale în vigoare la vremea respectivă (art. 36 - Constituţie 1965, art. 12 - Constituţie 1952).
Sub aspectul stării de fapt s-a mai reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 277 din 18 iulie 1996 la Comisia Locală Satu Mare pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamanta L.E.C. a solicitat restituirea în natură a imobilului în cauză, înăuntrul termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 112/1995, faţă de care comisia nu s-a pronunţat printr-o hotărâre care să fie comunicată petentei, conform dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 112/1995, după cum rezulta şi din adresa nr. 5283 din 08 octombrie2004 emisă de aceasta, în pofida revenirilor realizate de către petentă ulterior.
Chiar dacă, cu adresa nr. 415/20 mai 1997 Comisia Judeţeană pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 comunică la solicitarea petentei că cererea înregistrată la această instituţie sub dosar nr. 54/1997 a fost aprobată în sensul acordării de despăgubiri pentru ambele imobile menţionate în adresă, din conţinutul acesteia rezultă că hotărârea comisiei nu a mai fost emisă fiind condiţionată de efectuarea evaluărilor asupra imobilelor situate pe str. Petru Maior, nr. 9 şi respectiv Turbinei, nr. 9, imobile solicitate de reclamantă cu cererea nr. 277 din 18 iulie 1996.
Contractele de vânzare-cumpărare ce formează obiectul pretenţiilor reclamantelor ca un capăt distinct de cerere, au fost încheiate în perioada 28 noiembrie 1996 respectiv 5 octombrie 1998, fiind astfel în vigoare HG nr. 20/1996 şi HG nr. 11/1997 respectiv Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, care explicitau prin conţinut şi cuprins noţiunea de preluare cu titlu art. 1 alin. (3) HG nr. 20/1996, art. 1 alin. (5) HG nr. 11/1997 şi interpretarea noţiunii de imobil trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 92/1950.
Valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în condiţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 este condiţionată nu numai de expirarea termenului prevăzut de art. 14 pentru cumpărarea acestor apartamente ci şi de soluţionarea efectivă a cererilor depuse de foştii proprietari sau moştenitorii acestuia.
Din conţinutul actelor rezultă că, contractele de vânzare-cumpărare încheiate între pârâţii SC G. SA Satu Mare şi B.E.R., B.G., M.I., D.M., D.F., B.A., S.A., S.E., C.M., C.V. la datele de 30 iulie 1997, 05 octombrie1998, decembrie 1996, 28 noiembrie1996, 02 decembrie1996, imobilul situat în mun. Satu Mare înscris în CF nr. 10044 Satu Mare a fost înstrăinat, pe apartamente, foştilor chiriaşi, cu toate că fusese deja înregistrată, sub nr. 277/18 iulie 1996 cererea petentei L.E.G. de restituire a imobilului în cauză, cerere rămasă nesoluţionată şi în prezent.
Prin urmare, s-a reţinut culpa atât a vânzătoarei, care a înstrăinat un imobil în privinţa căruia se formulase în termenul legal o cerere de restituire care nu fusese soluţionată încă la data înstrăinării apartamentelor, cât şi a cumpărătorilor, care nu au depus o minimă diligentă (conform art. 9 din Legea nr. 112/1995) în a verifica dacă s-a formulat vreo astfel de cerere cu privire la imobilul pe care intenţionau să-l cumpere şi dacă s-a emis hotărâre în acest sens, indiferent de modalitatea de soluţionare, vânzările în discuţie s-au întemeiat astfel pe o cauză ilicită.
S-a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor speciale cuprinse în art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind aceeaşi sancţiune a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare în privinţa imobilului în cauză, fără a opera buna-credinţă pentru motivele arătate şi ca efect al principiului că ceea ce este nul nu poate produce efecte juridice (quod nullum est, nullum producit efectum).
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 10/2001 în prezentul litigiu, instanţa a reţinut în primul rând că, în termenul legal, reclamantele S.E.R. şi L.E.G. au emis notificări în condiţiile Legii nr. 10/2001, nesoluţionate până în prezent.
De vreme ce a fost găsită ca întemeiată acţiunea reclamantelor privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, imobilul poate fi restituit în natură, principiu consacrat în mod expres în art. 1 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi stabilit în mod constant în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului care condamnă Statul român pentru vânzările realizate în temeiul Legii nr. 112/1995 cu consecinţa pentru fostul proprietar deposedat abuziv de a se afla în imposibilitatea recuperării bunului imobiliar în baza Legii nr. 10/2001, care coroborat cu lipsa totală a despăgubirii l-a făcut să sufere o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (parag. 31 cauza Săvulescu contra României - iulie 2007, cauza Porţeanu contra României paragraful 24, februarie 2006).
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă prin Decizia civilă nr. 74A din 22 aprilie 2009 a respins, ca nefondate apelurile declarate de reclamanta L.E.C. prin mandatar L.I.C. şi pârâţii Consiliul Judeţean Satu Mare, G.C.X., M.I., B.G., B.E., R.M., B.A., S.E., S.A., şi Instituţia Prefectului Satu Mare în contradictoriu cu intimata reclamantă S.E.R. şi intimaţii pârâţi SC C. S.A., Consiliul Local Satu Mare, Instituţia Primarul Municipiului Satu Mare, cu obligarea apelanţilor M.I., B.G., B.E., R.M., B.A., S.E., S.A. să plătească intimatei S.E.R. suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată, în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele argumente ce succed:
Imobilul în cauză, înscris în CF. 10044 cu nr. top 448, a constituit proprietatea tabulară a antecesorului reclamantelor, numitul H.I.P. fiind preluat de Statul român în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Prin cererea înregistrată sub nr. 277 din 18 iulie 1996 la Comisia Locală Satu Mare pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamanta L.E.G. a solicitat restituirea imobilului în natură, care însă a fost înstrăinat în favoarea chiriaşilor, cererea acesteia rămânând nesoluţionată.
În mod corect instanţa de fond a reţinut prin hotărârea apelată că realizarea vânzării imobilului în cauză chiriaşilor anterior definitivării procedurii administrative încalcă prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 şi aceasta în condiţiile în care textul art. 9 alin. (1) se referă expres la apartamente care nu se restituie în natură, ceea ce presupune existenţa unei hotărâri în acest sens.
Împrejurarea că reclamantele nu puteau obţine restituirea în natură a imobilului, întrucât nu îndeplineau cerinţele art. 2 din lege, nu este de natură a face inoperabile dispoziţiile de mai sus, textul nefăcând nici o distincţie în privinţa proprietarilor îndreptăţiţi şi a celor nedreptăţiţi la restituire.
S-au apreciat ca nefondate criticile apelanţilor G.G.X., M.I., B.G., B.E., B.A., S.A., S.E., R.M., soluţia instanţei de fond de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare fiind legală şi temeinică ca dealtfel şi criticile apelantei L.E.K. în ce privesc dispoziţia de respingere a capătului de cerere având ca obiect plata despăgubirilor cauzate prin readucerea la cunoştinţa instanţei a decesului pârâtului C.V.
Potrivit dispoziţiilor art. 108/3 C. civ. invocat de către apelanta reclamantă, obligaţia de plată a unei despăgubiri pentru paguba cauzată îi revine celui care cu intenţie sau culpă a pricinuit amânarea judecăţii sau a executării silite însă numai prin una din faptele prevăzute în art. 1081 sau 1082 C. proc. civ., ori fapta pe care apelanta L.E. le-o impută moştenitorilor pârâtului C.V. şi reprezentantului acestuia nu se regăseşte printre acestea.
Nici criticile apelanţilor Consiliul Judeţean Satu Mare şi Instituţia Prefectului Satu Mare, axate în principal pe lipsa calităţii procesuale pasive, în mod corect a reţinut tribunalul calitatea acestor subiecţi de drept de persoane obligate în raportul juridic dedus judecăţii, faţă de obiectul cu care reclamantele au investit instanţa.
De asemenea, judicios s-a făcut aplicarea dispoziţiile art. 274 C. civ. prin obligarea şi a acestor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, putând fi exonerate de plata cheltuielilor numai pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, ceea ce nu e cazul în speţă.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. apelanţii M.I., B.G., B.E., B.A., S.A., S.E., R.M. şi G.C.X., au fost obligaţi la 1.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.E., reprezentând onorariu avocaţial în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul Judeţean Satu Mare şi Prefectul judeţului Satu Mare şi M.I., B.G., B.E., B.A., S.E. şi S.A. şi G.C.X.
1. Recurenţii consiliul Judeţean Satu Mare şi Prefectul judeţului Satu Mare critică Decizia pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art 304. pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că nu au calitate de unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 şi, drept urmare, nu datorează cheltuieli de judecată reclamanţilor.
2. Recurenţii persoane fizice, critică Decizia pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. pentru motivele ce urmează.
Instanţa reţine în mod eronat că imobilul a fost vândut cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 câtă vreme comisia constituită în temeiul acestei legi a comunicat reclamanţilor că se pot acorda doar despăgubiri, conform art. 2 şi 9 alin. (1) din lege.
Prin decizie nu se face nicio referire la faptul că S.R. nu a formulat cerere de restituire a imobilului. Se mai arată că Decizia este succint motivată, fără analiza motivelor de apel invocate de pârâţi şi a probelor administrate.
Reclamanta L.K., în timpul derulării cauzei de faţă, solicită autorităţii locale competente acordarea de despăgubiri.
Osebit de aceasta, instanţa de apel nu vorbeşte deloc de Legea nr. 1/2009 în condiţiile în care recurenţii au fost cumpărători de bună-credinţă.
Înalta Curte analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei reţine cele ce urmează.
1. Raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ia naştere între entitatea obligată la restituire şi persoana/persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii.
În cauza de faţă, autoritatea învestită cu soluţionarea notificării este unitatea administrativ-teritorială a municipiului Satu Mare, reprezentată de primar, conform art. 21 alin. (4) din legea de reparaţie, urmare a transmiterii de către prefect a cererii formulate de L.E.G. conform art. 22 din acelaşi act normativ.
Înalta Curte pentru argumentele ce preced va admite în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. recursurile declarate de Consiliul judeţean Satu Mare şi prefectul judeţului Satu Mare. Drept consecinţă, Decizia pronunţată în apel va fi modificată în parte în sensul admiterii apelurilor declarate de aceşti paraţi împotriva Sentinţei nr. 1504/2008, ce va fi schimbată în parte, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive va fi admisă, iar acţiunea formulată faţă de pârâţii-recurenţi va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
Urmare a admiterii excepţiei, vor fi înlăturate şi dispoziţiile referitoare la obligaţia acestora de plată a cheltuielilor de judecată.
2. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs, nemotivarea hotărârii deoarece astfel trebuie calificată o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere.
Din expunerea rezumativă a cursului procesului reiese că instanţa de apel a argumentat în fapt şi în drept problema de fapt dedusă judecăţii de apelanţi - validitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, aşa încât critica formulată în temeiul pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. este nefondată.
Recurenţii invocă buna-credinţă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, cu referire şi la dispoziţiile Legii nr. 1/2009, dispoziţii încălcate de instanţa de apel, câtă vreme contractele au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Critica nu este fondată.
Contractele de vânzare-cumpărare încheiate de recurenţi în considerarea calităţii lor de chiriaşi în imobilul solicitat a fi restituit în natură în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului au fost perfectate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii astfel cum au fost explicitate prin normele metodologice de aplicare, HG nr. 20/1996 şi HG nr. 11/1997.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din lege, chiriaşii titulari de contract puteau opta, după expirarea termenului de notificare pentru restituirea în natură a bunului intrat în patrimoniul statului, pentru cumpărarea acestora.
Cererea de cumpărare putea fi soluţionat favorabil, dar după expirarea procedurilor administrative, respectiv doar după emiterea hotărârii de către comisia constituită în acest scop, validată ori nu în procedura judiciară conform art. 18 alin. (1).
Cererea reclamantei cu nr. 277 din 18 iulie 1996 nu a fost soluţionată prin actul administrativ arătat în lege, respectiv hotărârea comisiei judeţene.
Recurenţii aveau obligaţia de a verifica dacă cererea de restituire în natură a fost soluţionată, modul de rezolvare a acesteia, astfel încât buna lor credinţă prezumată să nu poată fi răsturnată în instanţă.
Instanţa de apel, ratificând hotărârea primei instanţe, a pronunţat o hotărâre conformă şi cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, în sensul că vânzarea unui bun preluat abuziv, chiar şi către un terţ de bună credinţă, chiar înainte de recunoaşterea dreptului în justiţie reprezintă o privare a dreptului de proprietate.
Arată recurenţii că instanţa nu a răspuns criticii referitoare la reclamanta S.R. Critica este fondată însă nepronunţarea asupra acestui motiv de apel nu produce acesteia nicio vătămare câtă vreme, prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare bunul se reîntoarce în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale.
O altă solicitare se referă la reanalizarea probelor administrate în cauză, critică ce vizează însă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, reţinând că instanţele de fond au aplicat corect legea la împrejurări de fapt pe deplin stabilite, că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, introduse prin Legea nr. 1/2000, nu sunt incidente în cauză, că dispoziţiile art. 45 din lege au fost corect aplicate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul judeţean Satu Mare şi Prefectul judeţului Satu Mare împotriva Deciziei nr. 74/A din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică în parte Decizia în sensul că, admite apelurile declarate de Consiliul judeţean Satu Mare şi Prefectul judeţului Satu Mare împotriva Sentinţei civile nr. 1504/D din 10 octombrie 2008 a Tribunalului Satu Mare, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Satu Mare şi a Prefectului Judeţului Satu Mare şi drept consecinţă, respinge acţiunea faţă de aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, înlăturând obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii M.I., B.G., B.E.R., B.A., S.A., S.E., R.M., G.C.X., pe care îi obligă la 350 RON cheltuieli de judecată, către recurentele L.E.C. şi S.E.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2263/2010. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 2256/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
