ICCJ. Decizia nr. 2274/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2274/2010
Dosar nr.1303/110/2008
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 959 din 7 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1303/110/2008 a fost admisă contestaţia formulată de U.L.A. şi anulată Dispoziţia nr. 907din 8 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Bacău, reţinând că prin dispoziţia contestată, Primarul municipiului Bacău a respins, ca fiind tardivă, notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură a suprafeţei de 1423 mp teren şi a casei situate în Bacău.
Prima instanţă a reţinut că această dispoziţie este în contradicţie cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu jurisprudenţa CEDO. În acest sens, s-a reţinut în considerentele hotărârii că prin Decizia de speţă nr. 8438/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat termenul de depunere a notificărilor ca fiind un termen procedural, care începe să curgă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă şi pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului declarat de primarul municipiului Bacău, prin Decizia nr. 40 din 22 aprilie 2009, a admis calea de atac şi cererea de intervenţie accesorie formulată de C.A., a schimbat sentinţa în tot în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată pentru considerentele ce urmează.
În mod greşit prima instanţă a apreciat că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 se raportează la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005 s-au adus anumite modificări Legii nr. 10/2001, însă nu în ceea ce priveşte termenul de formulare a notificării. Acest termen se raportează la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu prelungirile succesive ale termenului, prin OUG nr. 103/2001 şi nr. 145/2001, astfel încât data până la care se puteau formula notificările pe această procedură specială este data de 14 februarie 2002.
În ce priveşte cererea de intervenţie în interes alăturat apelantului, având în vedere faptul că prin Sentinţa civilă nr. 294 din 1 martie 2006 a Tribunalului Bacău rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 366/2008, s-a stabilit că intervenienta este unica persoană îndreptăţită la restituirea imobilelor în litigiu situate în Bacău, faţă de dispoziţiile art. 49 alin. (3) şi 51 C. proc. civ., această cerere va fi admisă, în sensul admiterii apelului declarat de către pârât.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că admiterea cererii de intervenţie accesorie este nelegală deoarece viza un interes propriu al intervenientei şi nu al apelantei. De asemenea, deşi soluţia pronunţată în apel are la bază o excepţie, admiterea cererii de intervenţie vizează fondul cauzei.
Referitor la notificarea depusă de autoarea recurentei se arată că a fost făcută atât în numele ei personal cât şi al recurentei în termen, iar intimata pârâtă nu-şi poate invoca propria culpă constând în aceea că nu a soluţionat notificarea în termen.
O altă critică se referă la faptul că aceiaşi instanţă de apel, într-o speţă identică, a considerat că notificarea din 30 iulie 2001 este în termen întrucât U.C. a formulat cerere şi pentru fiica sa U.L.A. - Decizia nr. 26 din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă şi pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de recurentă nu îşi are aplicabilitate în cauză întrucât Decizia este motivată logic şi cursiv, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Argumentul instanţei referitor la interesul intervenientei accesorii în formularea cererii nu este în contradicţie cu soluţia pronunţată în apel. Astfel, raţiunile ce au condus la admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi anume drepturile A.C. din Decizia nr. 366/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală rezultate nu reprezintă, aşa cum se susţine, o soluţionare în fond a cauzei, ci verificarea îndeplinirii condiţiei cerute de art. 49 alin. (1) C. proc. civ., aceea a interesului în formularea cererii de intervenţie în condiţiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Invocarea prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este pur formală câtă vreme instanţa nu a fost învestită cu analiza vreunui act juridic al cărui înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic să fi fost interpretat greşit.
Notificarea supusă analizei nu reprezintă un act juridic în înţelesul pct. 8 al art. 304, motiv de modificare ce se referă la încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Cu privire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă în critica deciziei instanţei de apel cu referire la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, trebuie precizat că recurenta nu critică argumentele referitoare la împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prelungeşte termenul de formulare a notificării susţinând doar că notificarea a fost formulată de mama sa şi în numele său şi că într-o cauză similară s-a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 22 cu referire la notificarea depusă la 30 iulie 2001.
Recurenta invocă principiul liberului acces la justiţie în componenţa referitoare la predictibilitatea soluţiei ce se va pronunţa, însă cele invocate nu au legătură în cauza de faţă deoarece ceea ce se analizează în prezenta cauză nu este notificarea formulată la 30 iulie 2001, ci notificările cu nr. 43 din 10 martie 2003 şi nr. H3/bis/2005, notificări formulate cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din legea de reparaţie, respectiv obligaţia persoanei îndreptăţite de a notifica unitatea deţinătoare în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, termen prelungit succesiv până la 14 februarie 2002.
Cum soluţia instanţei de apel este dată cu respectarea legii, faptul notificării de mama recurentei şi în numele acesteia, este lipsit de relevanţă juridică câtă vreme notificările au fost tardiv formulate.
Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va respinge recursul ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarat de reclamanta U.L.A. împotriva Deciziei nr. 40 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă şi pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2010.
Procesat de GGC - L.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2273/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2297/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
