ICCJ. Decizia nr. 2303/2010. Civil. Marcă. Recurs

Decizii civile ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2303/2010

Dosar nr. 5507/3/2008

Şedinţa publică din 16 aprilie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Judecata în primă instanţă.

Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2008, reclamanta J.M.I. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta J.M. ROMÂNIA şi cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci - O.S.I.M., prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună :

- anularea înregistrării mărcii „J.M. ROMÂNIA", cu element figurativ, pentru toate clasele pentru care a fost acordată;

- publicarea hotărârii de către O.S.I.M. în B.O.P.I. - Secţiunea Mărci şi radierea mărcii din R.N.M.

Printr-o precizare ulterioară, reclamanta a arătat că înţelege să invoce în totalitate dispoziţiile de la art. 48, respectiv de la lit. a), înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea disp. art. 5, alin. (1) din Legea mărcilor, lit. b), înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea disp. art. 6, lit. c), înregistrarea mărcii s-a făcut cu rea-credinţă, lit. d), înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine, precum şi lit. e), înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la un drept de autor. Mai precizează reclamanta că invocă şi art. 6 bis din Convenţia de la Paris, art. 6 ter, pct. 1), lit. b) şi art. 6 septies, pct. 1) şi 2) din aceeaşi convenţie, ca temei de drept al cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 1505 din 21 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea ca nefondată, cu următoarea motivare:

Pârâta ASOCIAŢIA J.M. ROMANIA este persoană juridică de drept privat, înfiinţată în baza dispoziţiilor Legii nr. 21/1924, prin sentinţa civilă din 11 octombrie 199 dată în dosarul nr. 2152/PJ/1990 al Jud. Sect. 1 Bucureşti, având ca scop difuzarea informaţiilor privind creaţia muzicală naţională şi internaţională, asigurarea activităţii muzicale şi artistice.

Conform înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă, aceasta a desfăşurat în perioada de după înfiinţare o serie de activităţi muzicale şi artistice pe teritoriul României, sub denumirea cu care s-a înfiinţat ca asociaţie, respectiv J.M. România, sau J.M. Comitetul Naţional Român, folosind denumirea J.M. ca egidă sub care s-au organizat concursuri internaţionale pentru tinerii muzicieni.

Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă rezultă că F.I.J.M. sau J.M.I. s-a înfiinţat în 1945 în Belgia, ulterior aderând la această asociaţie internaţională numeroase asociaţii naţionale, ajungând în prezent la 52 membrii naţionali şi 10 membrii asociaţi. Astfel, F.I.J.M. şi J.M.I. sunt aceeaşi asociaţie, înfiinţată în 1945, deci nu există două entităţi diferite, reclamanta din cauză fiind J.M.I. sau F.I.J.M.

Pârâta J.M.R. a devenit membră la F.I.J.M. în anul 1995, ocazie cu care s-a semnat de către dl. L.G., preşedintele J.M.R., o scrisoare tip, în conformitate cu art.7 din Statutul F.I.J.M., prin care J.M.R. se angajează să renunţe la denumirea J.M. şi, mai ales, să nu mai facă trimitere la vreo colaborare, apartenenţă sau altă relaţie cu F.I.J.M. în denumirea societăţii, în actele societăţii sau în declaraţiile orale şi scrise, din momentul în care a încetat calitatea de membru F.I.J.M.; pârâta a fost anunţată la data de 19 octombrie 2005 printr-o scrisoare că a fost exclusă din cadrul F.I.J.M., invocându-se nerespectarea de către J.M.R. a obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin semnarea Statului F.I.J.M., reclamanta solicitând totodată ca pârâta să renunţe, conform scrisorii tip semnate de pârâtă, în baza art. 7 din Statut, la denumirea J.M.

Tribunalul constată că anterior datei menţionate, pârâta a folosit denumirea în discuţie în activităţile pe care le-a desfăşurat în România, fiind înfiinţată ca persoană juridică sub această denumire, iar la data de 25 iulie 2005 a formulat cerere de înregistrare la O.S.I.M. a mărcii individuale combinate J.M. ROMÂNIA, pentru clasa de servicii 41, marca fiind admisă la înregistrare prin Decizia nr. 219608 din 4 ianuarie 2006 şi publicată în B.O.P.I. - Secţiunea mărci nr. 1/2006.

Împotriva înregistrării mărcii nu s-a formulat opoziţie, aşa încât O.S.I.M. nu a examinat drepturi anterioare cu privire la nume comercial, drept de autor sau mărci notorii opuse.

Prin precizările la cererea formulată în cauză, reclamanta a arătat că înţelege să invoce dispoziţiile art. 48 al Legii nr. 84/1998, în totalitate.

Referitor la dispoziţiile art. 48 lit. b), privind anularea mărcii pentru înregistrarea care s-a făcut cu nerespectarea art. 6, conform căruia se refuză înregistrarea mărcii identice sau similare cu o marcă anterioară, destinată unor produse sau servicii identice sau similare celor pentru care s-a înregistrat marca anterioară [lit. a)-c)], nu sunt aplicabile dispoziţiile menţionate întrucât reclamanta nu a făcut dovada înregistrării în România, anterior datei formulării cererii de către pârâtă, a unei mărci identice sau similare cu marca J.M. a pârâtei. Astfel, se constată că s-a înregistrat o marcă J.M. în Elveţia, al cărei titular este însă asociaţia J.M. din Elveţia, iar nu reclamanta din cauză, care a înregistrat pe cale comunitară marca J.I.M. cu nr. 005653142, la O.S.I.M., la data de 13 februarie 2008, aşa încât nu poate opune această marcă mărcii J.M. a pârâtei.

La art. 6 din legea mărcilor se mai prevăd două motive de refuz la înregistrarea mărcii, respectiv cazul înregistrării unei mărci care este identică sau similară cu o marcă notorie în România, pentru produse sau servicii identice sau similare la data depunerii cererii [lit. d)], sau înregistrarea mărcii identice sau similare cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii diferite de cele la care se referă marca a cărei înregistrare este cerută, dacă prin folosirea acesteia se profită de caracterul distinctiv sau de renumele mărcii notorii [lit. e)], niciunul din aceste cazuri nefiind aplicabil în speţă, întrucât reclamanta nu a produs dovezi în sensul existenţei unei mărci notorii în România, al cărei titular să fie ea, conform Regulii 16 şi 17 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 şi criteriilor stabilite la art. 20, lit. a)-f) din legea menţionată - gradul de distinctivitate a mărcii notorii în România, durata şi întinderea utilizării în România a mărcii notorii, durata şi întinderea publicităţii, aria geografică de utilizare, gradul de cunoaştere a mărcii notorii pe piaţa românească de către segmentul de public căruia i se adresează - la data la care pârâta a formulat cererea de înregistrare a mărcii sale.

În al treilea rând, reclamanta invocă dispoziţiile de la lit. c) a art. 48, respectiv înregistrarea cu rea-credinţă a mărcii de către pârâtă, înţelegând prin rea-credinţă o acţiune de fraudare a legii sau o conduită ilicită a celui care, de regulă, în calitate de agent sau distribuitor al titularului mărcii, fără autorizarea acestuia a înregistrat marca titularului.

În speţă, nu se poate reţine reaua credinţă a pârâtei J.M. România la înregistrarea mărcii, atâta timp cât aceasta s-a înfiinţat în 1990 cu denumirea J.M. ROMÂNIA, a folosit denumirea J.M.R. în activitatea sa şi a solicitat înregistrarea mărcii identice J.M.R. în anul 2005, pentru serviciile pe care aceasta le oferă în activitatea sa, neavând nevoie de avizul reclamantei nici pentru înfiinţarea ca asociaţie, şi nici pentru înregistrarea mărcii J.M.R.

Tribunalul nu poate reţine susţinerile reclamantei, privind reaua credinţă, întemeiat pe faptul că pârâta a dorit să provoace confuzie cu J.M.I., atât timp cât la data formulării cererii de înregistrare a mărcii pârâta era membră a F.I.J.M., iar împrejurarea că a fost exclusă ulterior din cadrul federaţiei internaţionale nu presupune înlăturarea automată denumirii, având în vedere că art. 7 din Statutul F.U.M. face referire la denumirea J.M., nu la vreo marcă, denumirea fiind dobândită anterior dobândirii calităţii de membru al F.U.M. de către pârâtă.

Cu privire la aplicarea dispoziţiilor de la lit. d) din art. 48, invocate de reclamantă, tribunalul constată că acestea nu sunt incidente în cauză, reclamanta nefăcând nici o dovadă cu privire la eventualele atingeri aduse dreptului său la imagine sau la numele patronimic, conform dispoziţiilor legale citate, la înregistrarea de către pârâtă a mărcii J.M.R., nefiind fondat nici motivul examinat mai înainte.

Referitor la lit. e) a art. 48, respectiv înregistrarea mărcii în cazul în care se aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicaţie geografică, protejată, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate industrială ori cu privire la un drept de autor, tribunalul a înlăturat şi acest motiv, constatând că reclamanta nu a precizat şi nici nu a probat existenţa unor drepturi de proprietate industrială anterioare sau existenţa vreunui drept de autor anterior, care să poată fi opuse înregistrării mărcii de către pârâtă.

În cauză nu se aplică nici dispoziţiile art. 6 Bis din Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale, de asemenea invocate de reclamantă ca temei al solicitării anulării mărcii J.M.R. a pârâtei, având în vedere că nu se poate vorbi de o marcă notorie a reclamantei la data înregistrării, aşa cum s-a arătat mai înainte, nefiind de asemenea aplicabile nici dispoziţiile art. 6 septies din aceeaşi convenţie, întrucât pârâta din cauză s-a înfiinţat cu denumirea J.M.R., anterior dobândirii calităţii de membru al F.I.J.M., şi nu a acţionat pe teritoriul României ca agent, sau reprezentant al reclamantei, pentru a fi incidente dispoziţiile invocate.

Judecata în apel

Prin Decizia nr. 130 A din 25 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă J.M.I. împotriva sentinţei, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a anulat înregistrarea mărcii J.M. ROMÂNIA, având nr. 67901 şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, obligând pe intimată la plata către apelantă a sumei de 60,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată fond şi apel.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

În petitul acţiunii - prin care solicită anularea înregistrării mărcii „J.M.", pentru care s-a format depozitul naţional reglementar nr. M 2005 08163 din 25 iulie 2005 - reclamanta însăşi a indicat-o pe pârâta J.M. România ca fiind titularul acestei mărci, cât şi calitatea de reprezentant al pârâtei a numitului G.L.M.

Pe de altă parte, atât din expunerea de motive făcută în susţinerea cererii de chemare în judecată, cât şi din documentele depuse de către reclamanta-apelantă în faţa primei instanţe reiese că, în cadrul relaţiilor derulate între pârâta-intimată J.M. (din) România şi reclamanta-apelantă J.M.I., numitul L.G. a fost cel care a reprezentat asociaţia pârâtă, care funcţiona în România şi care a devenit ulterior membră a organizaţiei internaţionale J.M.I.

Mai mult, din certificatul de înregistrare fiscală nr. 6255470 din 10 octombrie 1994 eliberat de Ministerul Finanţelor Publice cât şi din extrasul din informaţiile referitoare la contribuabili aflate pe site-ul oficial al aceleaşi instituţii publice reiese că denumirea persoanei juridice constituite prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. 2152/PJ/1990 al Judecătoriei sector 1 Bucureşti este J.M., al cărei sediu este în Bucureşti, deci pârâta-intimată din proces.

Astfel, Curtea constată că pârâta-intimată este în mod evident şi de altfel necontestat de vreuna dintre părţile din proces la judecata cauzei în fond titulara mărcii în litigiu şi, ca atare, în mod judicios prima instanţă a analizat pretenţiile reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă care, având calitatea menţionată, este îndreptăţită să îşi apere dreptul asupra mărcii înregistrate.

De asemenea, reiese în mod neechivoc, din chiar susţinerile reclamantei apelante şi documentele depuse de aceasta, faptul că pârâta-intimată este persoana juridică ce a avut calitate de membru al federaţiei apelante -preexistenţa unei forme organizatorice dobândite potrivit legii naţionale constituind, potrivit art. 5 pct. 1 din Statutul J.M.I., o condiţie de dobândire a calităţii de „secţiune membră naţională".

În consecinţă este nerelevant în analiza acţiunii pendinte - astfel cum ea a fost formulată şi precizată în faţa primei instanţe - faptul că elementul verbal „România", alăturat denumirii J.M. este sau nu precedat de prepoziţia „din" în diferitele acte care au fost emise, în timp, de către asociaţia pârâtă, printre acestea numărându-se atât cererile formulate în scopul aderării la J.M.I. cât şi cele formulate în derularea procedurii de înregistrare a mărcii în litigiu. Rezultă cu puterea evidenţei, din chiar conţinutul cererii introductive şi a celei de apel, faptul că reclamanta-apelantă contestă valabilitatea înregistrării mărcii exclusiv în considerarea denumirii pe care o are în comun cu pârâta, respectiv „J.M.", fără legătură cu elementul verbal „România".

Sentinţa civilă prin care s-a acordat personalitate juridică pârâtei-intimate nu a făcut obiect al vreunei contestaţii asupra valabilităţii ei, în faţa primei instanţe, aşa încât susţinerea din cuprinsul motivelor de apel în sensul ca respectiva hotărâre „prezintă motive de nulitate" are valoarea unei cereri noi făcute pentru prima dată în calea de atac a apelului, contrar exigenţelor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., situaţie faţă de care curtea nu va analiza acest aspect. Pentru aceleaşi considerente, curtea nu poate analiza susţinerile referitoare la scopul urmărit ori intenţiile avute de către pârâta-intimată cu ocazia alegerii denumirii în conţinutul căreia se regăseşte sintagma „J.M.".

Pretinsa notorietate a activităţii desfăşurate de federaţia reclamantă nu este relevantă ca motiv de nulitate a înregistrării mărcii în litigiu, în condiţiile în care reglementările legale ce permit aplicarea acestei sancţiuni civile şi care au fost invocate în sprijinul cererii de anulare - art. 45 rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 84/1998, art. 6 bis, art. 6 ter pct. 1 lit. b) şi art. 6 septies pct. 1 şi 2 din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale - fac vorbire exclusiv de calitatea de titular al unei mărci a celui ce solicită anularea.

Prin art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998 marca se defineşte ca fiind un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive, cum ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special forma produsului sau a ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne, iar la lit. h) a aceluiaşi text de lege se stabileşte că „titularul este persoana fizică sau juridică în numele căreia marca este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor".

Atâta vreme cât activitatea (pretins notorie) a apelantei nu îndeplineşte condiţia de a constitui un semn susceptibil de reprezentare grafică, în mod evident nu poate avea valoare juridică de marcă spre a constitui suportul juridic al unei analize legale referitoare la cererea de anulare a înregistrării unei alte mărci.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantei în sensul că era, la data constituirii depozitului reglementar pentru marca în litigiu, titulara mărcii notorii „ J.M.I.", curtea constată că, potrivit exigenţelor art. 1169 C. civ. coroborat cu alin. (4) al Regulii nr. 16 din HG nr. 833/1998, apelantei îi incumba sarcina probei cu privire la notorietatea afirmată, ceea ce nu s-a realizat în speţă.

Probatoriul administrat de către apelanta-reclamantă nu este unul care să evidenţieze, corespunzător exigenţelor instituite prin normele juridice enunţate, o largă cunoaştere în România, la data constituirii de către pârâta-intimată a depozitului naţional reglementar pentru marca J.M. România, a serviciilor/produselor pe care le promovează sub sintagma J.M.

Pe de altă parte însă, curtea constată că asociaţia pârâtă a avut calitate de membru - secţiune membră naţională, în sensul art. 5 din Statut - al federaţiei apelante-reclamante în perioada 1995- octombrie 2005, iar aceasta din urmă îşi desfăşura activitatea - inclusiv la data constituirii depozit naţional reglementar pentru marca în litigiu - sub denumirea J.M.I.

Dobândind această calitate, pârâta era ţinută de obligaţiile stabilite prin statutul federaţiei J.M.I., statutul respectiv constituind ansamblul de dispoziţii prin care sunt oficial reglementate scopul, structura şi modul de funcţionare a federaţiei faţă de care aceasta a înţeles să formuleze, prin preşedinte, cerere de admitere/aderare.

Prin art. 7 al statutului J.M.I., care are titulatura „obligaţiile secţiunilor naţionale membre", sunt stabilite printre obligaţii şi acelea că respectivele secţiuni membre „(1) vor respecta Statutul, Reglementările interne şi deciziile luate de adunarea Generală; (5) vor participa în mod regulari la Adunarea Generală, cel puţin o dată la 3 ani şi (6) vor renunţa la titlul J.M., în limba franceză sau în oricare altă limbă, şi la denumirea-logo J.M., în cazul în care, indiferent de motiv, încetează să mai fie membră a asociaţiei.

Astfel, în condiţiile în care asociaţia pârâtă, anterior înfiinţată în România sub denumirea J.M. din România, a adresat federaţiei-apelante cererea de a fi admisă în structura acestei din urmă organizaţii constituite la nivel internaţional, cererea ei şi-a produs efectele odată cu admiterea ei de către apelantă în anul 1995. Pârâta a dobândit în acest mod atât drepturile cât şi obligaţiile stabilite prin statutul federaţiei, renunţând implicit la dreptul de a purta denumirea „J.M.", sub care se constituise şi la acela de a utiliza în orice mod această sintagmă sau denumirea logo J.M. pentru ipoteza în care şi-ar pierde calitatea de secţiune membră a J.M.I.

Din documentele aflate în dosarul primei instanţe reiese împrejurarea că, începând din luna mai a anului 2003, la nivelul organelor care, potrivit art. 15 şi art. 21 din Statut, aveau atribuţii de decizie şi de conducere a J.M.I. s-au purtat discuţii referitoare la aplicarea sancţiunii excluderii din federaţie a asociaţiei pârâte pentru raţiuni care, printre altele, priveau un mod incorect în care aceasta îşi desfăşura activitatea. Aceste aspecte au fost aduse la cunoştinţa preşedintelui asociaţiei - L.G. - prin corespondenţă.

Mai mult, anterior hotărârii de excludere (comunicată pârâtei la data de 19 octombrie 2005), a existat o decizie din data de 20 mai 2005 a Comitetului J.M.I. în sensul suspendării calităţii de membru a J.M.R. până la Adunarea Generală ce urma să se desfăşoare în perioada 15-19 octombrie 2005, şi această decizie fiind comunicată reprezentantului asociaţiei pârâte.

Reţinând că cererea pentru înregistrarea mărcii în litigiu a fost depusă la O.S.I.M. de către pârâtă - sub semnătura aceluiaşi preşedinte L.G. - la data de 25 iulie 2005, în contextul în care pe de o parte asociaţia pârâtă avea cunoştinţă de derularea discuţiilor privind sancţionarea sa cu excluderea din J.M.I. şi chiar intervenise o decizie a organelor de conducere ale acestei asociaţii prin efectul căreia se suspendase calitatea J.M.R. de membră a J.M.I., iar pe de altă parte era ţinută de obligaţia de a nu mai utiliza în vreun fel sintagma „J.M." în ipoteza în care nu ar mai deţine această calitate de membru, pârâta a acţionat cu rea-credinţă, formulând menţionata cerere de înregistrare a mărcii ce are ca element dominant tocmai această sintagmă.

Solicitând înregistrarea acestei mărci pârâta a urmărit sustragerea de la obligaţiile ce îi reveneau în puterea art. 7 din Statutul federaţiei la care a înţeles să adere din proprie voinţă, adeziune care, potrivit prevederilor art. 969 C. civ., a avut ca efect neechivoc şi renunţarea la dreptul de a utiliza, în orice modalitate, sintagma J.M. dacă nu va mai avea statutul de membru al J.M.I.

Altfel spus, deşi pârâta funcţiona sub denumirea J.M. România anterior aderării la federaţia reclamantă, orice drept al său asupra elementului verbal „J.M." din această denumire a fost limitat odată cu acceptarea de către J.M.I. a cererii de aderare astfel formulate, respectiva cerere având ca efect acceptarea de către pârâtă a tuturor prevederilor Statului J.M.I.

Pe cale de consecinţă, în mod eronat a reţinut tribunalul împrejurarea că nu ar fi aplicabile în speţă prevederile art. 48 lit. c) din Legea 84/1998, în considerarea faptului că pârâta s-a constituit anterior aderării la federaţia reclamantă sub o denumire identică cu elementul verbal dominant al mărcii în litigiu şi funcţiona sub aceeaşi denumire la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii. Această concluzie a instanţei este consecinţa neobservării, prin prisma exigenţelor art. 969 C. civ. coroborat cu art. 35 din Decretul nr. 31/1954, a efectelor soluţionării favorabile a cererii de admitere/aderare pe care pârâta a adresat-o reclamantei în anul 1994.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la a se dispune, de către instanţă, publicarea hotărârii de către O.S.I.M. în B.O.P.I. secţiunea mărci şi radierea mărci din Registrul naţional al mărcilor, curtea constată că această solicitare a reclamantei este lipsită de temei legal. Potrivit cu exigenţele art. 42 alin. (3) din HG nr. 833/1998, persoana interesată de o asemenea finalitate se poate adresa O.S.I.M., comunicându-i hotărârea judecătorească irevocabilă de anulare a înregistrării unei mărci, fără a fi necesară o dispoziţie expresă a instanţei în acest sens.

Judecata în recurs

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta Asociaţia J.M. din România, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta formulează următoarele critici:

1. Instanţa de apel a aplicat în speţă cu prioritate o normă generală, respectiv art. 969 C. civ., nesocotind existenţa normei speciale cuprinsă în art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998.

Recurenta consideră că analiza relei-credinţe trebuia să pornească de la scopul legal al înregistrării unei mărci prevăzut de Legea nr. 84/1998, respectiv folosirea unui semn distinctiv pentru deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane faţă de ale unui concurent.

Or, curtea de apel a judecat cauza prin raportare la dreptul comun, considerând că, în baza art. 969 C. civ., aderarea recurentei la statutul F.I.J.M. a avut ca efect şi renunţarea la dreptul de a mai utiliza sintagma „J.M." dacă nu va mai avea statutul de membru al F.I.J.M.

În raport de prevederile art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998 şi de jurisprudenţa creată în aplicarea acestuia, recurenta susţine că nu se poate stabili că, în speţă, ea ar fi acţionat pentru a împiedica folosirea liberă în viitor de către reclamantă a sintagmei „J.M.".

Aceasta, deoarece recurenta deţine asupra semnului distinctiv un drept la denumire anterior depunerii cererii de înregistrare a mărcii, l-a folosit acest sens pentru identificare serviciilor sale înaintea cererii de înregistrare, iar reclamanta nu şi-a manifestat în niciun fel intenţia de a înregistra acelaşi semn distinctiv ca marcă pe teritoriul României; obligaţia de renunţare asumată prin aderarea la F.I.J.M. nu poate fi valabilă, din moment ce recurenta a folosit această sintagmă în mod independent şi nu în baza unei autorizări prealabile a F.I.J.M.

2. Pe fond, înregistrarea mărcii „J.M." de către recurentă s-a făcut pe teritoriul României cu bună-credinţă.

În susţinerea acestui punct de vedere, recurenta descrie istoricul constituirii şi activitatea pe care a desfăşurat-o în România începând cu 11 octombrie 1990.

Arată că în anul 1994 a aderat la F.I.J.M., devenind membră din anul 1995 şi că a dobândit dreptul la denumire în baza sentinţei civile pronunţate de Judecătoria sector 1 în dosarul nr. 2152/PJ/1990, situaţie în care, faptul că a fost exclusă din federaţie în anul 2005, ulterior depunerii cererii de marcă, nu presupune înlăturarea automată a sintagmei „J.M." din denumirea sa.

Nu este real că recurenta a avut statut de observator al F.I.J.M. încă din anul 1990 şi în acest sens face referire la actele depuse la dosar de către reclamantă pretins a fi redactate în perioada 1957-1990.

Nu se poate reţine nici că, de la constituire sau de la data aderării la F.I.J.M., recurenta a acţionat ca agent sau reprezentant al reclamantei în România, în acest sens fiind relevante art. 5 pct. 1 şi 3 din Statutul F.I.J.M.

În plus, până la data constituirii depozitului de către recurentă, 25 iulie 2005, reclamanta nu avea un drept anterior protejat asupra mărcii „J.M." înregistrat în ţara de origine Belgia sau în Comunitatea Europeană, nu începuse vreun demers în acest sens pentru teritoriul României şi nu desfăşurase activităţi muzicale pe acelaşi teritoriu.

Considerând că nu sunt întrunite condiţiile art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, recurenta solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă.

Intimata J.M.I. cu sediul în Belgia a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului în principal, ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca nefondat.

Soluţia respingerii recursului ca inadmisibil a fost solicitată în temeiul excepţiei lipsei calităţii procesuale a persoanei care a declarat şi motivat recursul, excepţie care a fost respinsă de Înalta Curte la termenul la care a avut loc dezbaterile pentru considerentele arătate în partea introductivă a hotărârii.

Pe fond, intimata susţine că soluţia anulării înregistrării mărcii pentru rea-credinţă este legală, dat fiind că pârâta şi-a apropriat denumirea „J.M.", care avea o vechime de 45 de ani, fiind folosită în întreaga lume, fiind interesată să adere la F.I.J.M. şi că, odată cu aderarea, a fost de acord să renunţe la denumire atunci când îi va înceta calitatea de membră a asociaţiei.

O asemenea obligaţie, asumată de pârâtă, valorează interdicţia de folosire a denumirii în orice mod, inclusiv de înregistrare a sa ca marcă.

Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

La situaţia de fapt reţinută - şi care în actuala configuraţie a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. nu mai poate fi reanalizată de instanţa de recurs - curtea de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în cauză, nefiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, s-a reţinut, ca situaţie de fapt, că cererea pentru înregistrarea mărcii în litigiu a fost depusă la O.S.I.M. la data de 25 iulie 2005, în contextul în care solicitanta avea cunoştinţă de derularea procedurilor iniţiate de reclamantă pentru excluderea sa din Federaţia J.M.I. şi în condiţiile în care, încă de la data când devenise membră a acestei federaţii, îşi asumase obligaţia de a nu mai utiliza în vreun fel sintagma J.M. în ipoteza în care nu ar mai deţine calitatea de membră.

Faţă de această obligaţie asumată în baza statutului la care a aderat nu are relevanţă faptul că dobândise în România calitatea de persoană juridică sub titulatura J.M. anterior cererii de înregistrare a mărcii.

Atitudinea subiectivă a pârâtei la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii a fost în mod corect caracterizată de curtea de apel ca fiind rea-credinţă, constând în aceea a intenţiei de a utiliza un semn distinctiv care coincidea cu denumirea unei alte persoane juridice, respectiv a federaţiei reclamante, şi pe care se obligase să nu-l mai folosească în cazul în care ea însăşi era exclusă sau se retrăgea din federaţie.

Făcând referire la obligaţia asumată şi la dispoziţiile art. 969 C. civ., instanţa de apel nu a soluţionat cauza în temeiul unui text de lege străin acesteia, aşa cum susţine recurenta, ci nu a făcut decât să analizeze atitudinea subiectivă a pârâtei în contextul special al raporturilor create între ea şi reclamantă.

De asemenea, împrejurarea că reclamanta utilizează de 45 de ani denumirea J.M. în mai multe ţări este cea considerată relevantă în contextul menţionat şi nu faptul că aceasta ar avea calitatea de titulară a unei mărci constând în aceeaşi denumire.

În atare situaţie, critica recurentei referitoare la absenţa unui drept la marcă al reclamantei pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat nu are nicio relevanţă.

Aceasta, deoarece, motivul de anulare a înregistrării mărcii pe care curtea de apel l-a găsit fondat în speţă nu l-a constituit conflictul cu un drept la marcă anterior dobândit de către reclamantă, care să se circumscrie prevederilor art. 48 alin. (1) lit. b), ci reaua-credinţă la înregistrarea mărcii, care reprezintă un temei de anulare distinct prevăzut de art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că acţiunea reclamantei a fost în mod legal admisă şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va menţine Decizia curţii de apel şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Asociaţia J.M. din România împotriva deciziei civile nr. 130 A din 25 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2412/2010. Civil  ICCJ. Decizia nr. 2125/2010. Civil. Pretenţii. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2303/2010. Civil. Marcă. Recurs