ICCJ. Decizia nr. 2334/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2334/2010
Dosar nr. 3863/30/2008
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3863/30 din 14 mai 2008, pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii W.A.S.E. şi W.K.J. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara prin Primar şi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi au solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se anuleze dispoziţia nr. 887 din 27 martie 2008 emisă de pârâtul nr. 1 în soluţionarea notificării nr. 116 din 12 februarie 2002 privind imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 6622 Timişoara, nr. Top 13288 şi nr. Top 13289, în partea referitoare la propunerea de acordare a despăgubirilor pentru parcela nr. Top 13288 compusă din grădina de 540 mp; să se dispună restituirea în natură a acestei suprafeţe de teren reclamanţilor şi intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, cu titlul de restituire în baza Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul de la adresa indicată mai sus a fost proprietatea reclamanţilor, preluat de statul român în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu ocazia plecări definitive din ţară. Se precizează că la acea dată li s-au acordat despăgubiri pentru construcţii în sumă de 34700 lei, terenul fiind preluat de stat gratuit, în baza art. 2 alin. ultim din acelaşi act normativ, coroborat cu art. 13 din Legea nr. 59/1974.
La 12 februarie 2002, reclamanţii au formulat notificare şi au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent.
Primarul Municipiului Timişoara, prin dispoziţia contestată şi comunicată reclamanţilor la data de 11 aprilie 2008, a admis notificarea şi a făcut propunerea de acordare a despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 1468 din 1 iunie 2009 a admis acţiunea precizată formulată de reclamanţii W.A.S.E. şi W.K.J. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara prin Primar şi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara.
A fost anulată dispoziţia nr. 887 din 27 martie 2008, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara în partea referitoare la propunerea de acordare a despăgubirilor pentru parcela nr. Top 13288, constând în grădină în suprafaţă de 540 mp.
S-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţei de 453 mp (din totalul de 540 mp) situată în Timişoara, înscrisă în C.F. nr. 6622 Timişoara, nr. Top 13288.
S-a dispus instituirea servituţii de trecere cu piciorul, cu autoturismul şi pentru utilităţi în favoarea parcelei cu nr. Top 13288, înscrisă în C.F. 6622 Timişoara, asupra parcelei cu nr. Top 13289 înscrisă în aceeaşi carte funciară, conform raportului de expertiză şi răspunsurilor la obiecţiunile formulate de expert R.M., expertiză ce s-a reţinut ca parte integrantă din hotărâre.
S-a mai dispus deschiderea unei noi cărţi funciare în care să se transcrie parcela cu nr. Top. 13288 în suprafaţă de 453 mp, în proprietatea reclamanţilor, cu titlu de restituire conform Legii nr. 10/2001 şi înscrierea la foaia de proprietate a noii cărţi funciare a servituţii de trecere cu piciorul, cu autoturismul şi pentru utilităţi asupra parcelei cu nr. Top nr. 13289 înscrisă în C.F. nr. 6622 Timişoara.
A fost dispusă înscrierea în foaia de sarcini a C.F. 6622 Timişoara, nr. Top 13289 a aceleiaşi servituţi de trecere instituită în favoarea parcelei cu nr. Top. 13288.
Pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamanţilor 1313,76 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că notificatorii reclamanţi W.A.S.E. şi W.K.J. au calitate de persoane îndreptăţite ca foşti proprietari pentru cota de 1/1 din imobilul înscris din C.F. 6622 Timişoara, nr. Top 13288 şi 13289, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit deciziei fostului Consiliu Popular al Judeţului Timiş nr. 112 din 26 ianuarie 1977, imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 6622 Timişoara, nr. Top 13289 şi 13289, proprietatea reclamanţilor a fost trecută în proprietatea statului acordându-se suma de 34700 lei ca despăgubiri pentru imobil, iar cota de 1/1 teren înscris în C.F. nr. 6622 Timişoara, nr. Top 13288, 13289 în suprafaţă de 823 mp a trecut în proprietatea statului fără plată.
Actul în baza căruia s-a trecut imobilul în proprietatea statului a fost Decretul nr. 223/1974, iar notificarea a făcut obiectul art. 1 pct. 4 lit. B) din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Prin procesul verbal privind situaţia de fapt a imobilului din 13 aprilie 2006, potrivit căruia pe terenul situat exista o casă, un garaj şi anexe în regim de înălţime parter, terenul liber de construcţii fiind grădină.
Conform referatului Biroului locuinţe nr. 1 din 1 octombrie 2007, s-a reţinut că imobilul de la adresa indicată mai sus a fost cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9450 din 30 noiembrie 1996, de către numitul T.M.
Potrivit referatului Direcţiei Patrimoniu din 3 octombrie 2007, s-a menţionat că în baza decizie nr. 112 din 26 ianuarie 1977 a fost aprobată plata sumei de 34.700 lei reclamanţilor, reprezentând contravaloarea construcţiilor care au trecut în proprietatea statului şi că pentru cota de 1/1 din teren nu s-au acordat despăgubiri, imobilul fiind cumpărat în baza Legii nr. 112/1995.
Conform referatului Direcţiei Urbanism, Serviciul Banca de Date Urbană din 27 noiembrie 2007, s-a menţionat că restituirea terenului în natură este posibilă numai în cazul în care se restituie şi construcţiile vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.
În urma notificării formulate, având în vedere dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), art. 3, art. 18 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, s-a emis dispoziţia nr. 887 din 27 martie 2008, prin care s-au acordat despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Tribunalul Timiş a constatat că prin dispoziţia nr. 887 din 27 martie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timişoara în soluţionarea notificării nr. 116 din 12 iunie 2002, s-a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reclamanţilor pentru imobilul din Timişoara, înscris în C.F. 6622 Timişoara, nr. Top. 13288 şi 13289.
S-a reţinut că notificatorii reclamanţi au calitate de persoane îndreptăţite şi pentru că imobilul a fost înstrăinat de Statul Român în baza Legii nr. 112/1995, aceştia sunt îndreptăţiţi la acordarea despăgubirilor în baza Titlului VII din legea precitată.
Reclamanţii au promovat contestaţie împotriva deciziei şi au susţinut că parcela cu nr. Top 13288 poate fi restituită în natură cu consecinţa întabulării dreptului lor de proprietate în C.F. 6622 Timişoara.
În cauză a fost efectuată expertiză topografică prin care s-a identificat, delimitat şi măsurat în teren parcela cu nr. top 13288 şi s-a constatat că are suprafaţa de 540 mp, dar că pe această parcelă se află o parte din imobilul casă, o parte din anexă, un şopron şi un garaj provizoriu, motiv pentru care poate fi restituită în natură numai suprafaţa de 453 mp.
S-a mai reţinut, că această parcelă este înfundată şi că singura cale de acces la drumul public poate fi asigurată printr-o servitute de trecere cu piciorul şi auto prin parcela cu nr. Top 13289.
În raport de aceste consideraţii, s-a pronunţat soluţia de mai sus.
Împotriva acestei decizii au declarat apel Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, au solicitat admiterea căii de atac exercitate, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului, în principal, refacerea raportului de expertiză, iar în subsidiar, întocmirea unui nou raport de expertiză sau o contraexpertiză prin care să se arate dimensiunile garajului, amplasarea lui în teren şi evidenţierea suprafeţei de teren rămasă liberă, ţinând cont de contractul de vânzare-cumpărare nr. 9450 din 30 noiembrie 1996.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 211/A din 15 octombrie 2009 a respins apelul declarat de pârâţi şi i-a obligat să plătească intimaţilor-reclamanţi W.A.S.E. şi W.K.J. 2380 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a avut în vedere că apelanţii au susţinut că, în mod greşit instanţa de fond, atunci când a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 453 mp. către fostul proprietar a greşit, deoarece întregul imobil a trecut în patrimoniul statului român în temeiul Decretul nr. 223/1974, iar casa cu garaj şi anexe a fost vândută în temeiul Legii nr. 112/1995 chiriaşului T.M. şi că numai acesta din urmă ar avea dreptul la restituirea diferenţei de teren în condiţiile art. 9 din lege, fiind cumpărătorul construcţiei.
S-a mai reţinut că, terenul nu putea fi restituit deoarece pe o porţiune a lui este construit garaj, că apelanţii au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, ceea ce demonstrează că nu au fost de acord cu concluziile acestuia şi denotă că expertiza nu poate sta la baza soluţiei pronunţată de către instanţa de fond.
Instanţa de apel a avut în vedere aspectele invocate de apelanţi, reţinând că nu sunt confirmate argumentele acestora de probele administrate, inclusiv de raportul de expertiză pe de o parte şi că, pe de altă parte argumentele lor vin în contradicţie cu principiile fundamentale ale Legii nr. 10/2001, care vizează o reparaţie integrală, pe cât posibil în natură, în favoarea persoanelor deposedate abuziv de proprietate.
În acest sens, s-a învederat că susţinerile privind vânzarea construcţiilor în temeiul Legii nr. 112/1995 către chiriaşul cumpărător nu pot avea niciun efect cu privire la terenul restituit în natură, întrucât Legea nr. 112/1995 este o lege de protecţie socială a chiriaşilor, cu privire strict la fondul locativ şi nu o lege de împroprietărire a acestora cu grădina, situată lângă construcţia cumpărată.
Referitor la existenţa garajului pe o porţiune a terenului, s-a avut în vedere că această construcţie prin natura sa este o construcţie provizorie, care nu are niciun fel de relevanţă juridică asupra prerogativelor adevăratului proprietar cu privire la revendicarea în natură a respectivei suprafeţe de teren.
În ceea ce priveşte raportul de expertiză tehnică, în faţa primei instanţe s-au formulat obiecţiuni şi în mod corect s-a dat posibilitatea părţilor să formuleze răspunsuri la obiecţiuni, asigurându-li-se astfel părţilor toate drepturile procesuale conferite de lege.
Este evident că după expirarea termenului prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ., pârâţii din cauză nu au solicitat o expertiză contrară şi nici nu au criticat hotărârea în prezentul apel sub aspectul respectiv, situaţie în care s-a apreciat că o nouă expertiză solicitată este tardivă.
Împotriva deciziei nr. 211A din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, au declarat recurs în termen pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, pe care au criticat-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 7 – 9 C. proc. civ.
Recurenţii susţin că nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, cât şi a celei de apel constă în faptul că nu s-au avut în vedere probatoriul administrat în cauză şi cererile formulate de ei privind administrarea unei noi expertize care să clarifice situaţia de fapt reală.
Astfel, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenţii susţin că în mod greşit instanţa de apel a arătat că aspectele invocate în exercitarea acelei căi de atac au fost lămurite în dosarul instanţei de fond, în condiţiile în care tribunalul a arătat în mod clar că raportul de expertiză nu este complet şi că nu cuprinde menţiunile necesare pentru stabilirea corectă a stării de fapt.
Mai susţin, că instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ, neţinând cont de obiecţiunile formulate la răspunsul dat de expert, prin care s-a arătat că terenul este ocupat de construcţii vândute fostului chiriaş.
Hotărârea recurată este criticată şi pentru faptul că s-a reţinut cumpărarea în baza Legii nr. 112/1995 a imobilului conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 9450 din 30 noiembrie 1996 de către T.M. În acest sens, se menţionează că pe parcela înstrăinată se găseşte o parte din casa de la numărul administrativ 50, o parte din anexă cu un şopron şi un garaj provizoriu, împrejurare în care în mod greşit instanţa a reţinut că poate fi restituită în natură suprafaţa de 453 mp.
În acelaşi sens, se invocă dispoziţiile Legii nr. 1/2009, care modifică Lege nr. 10/2001, potrivit căreia terenurile aferente construcţiilor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora.
În final, recurenţii învederează că instanţa nu se putea pronunţa asupra restituirii în natură a unui teren pe care există construcţie înstrăinată în mod legal şi că terenul fiind ocupat de construcţii, nu se poate restitui, nefiind liber.
Examinând recursul declarat în cauză, se reţine că toate criticile formulate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., dar că ele sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Sub o primă critică, se reţine că instanţa de apel, corect a respins apelul formulat de recurente, întrucât hotărârea instanţei de fond este în concordanţă cu principiile cu caracter reparator ale Legii nr. 10/2001.
Se observă că, toate criticile formulate de recurenţi sunt legate în principal de împrejurarea că prima instanţă ar fi dispus în mod greşit restituirea în natură a suprafeţei de 453 mp teren, având în vedere că pe suprafaţa restituită există un garaj provizoriu şi un şopron.
Conform prevederilor art. 10 pct. 4 din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, garajul şi şopronul sunt considerate construcţii provizorii a căror existenţă nu afectează posibilitatea restituirii în natură a terenurilor pe care sunt amplasate, cum este cazul în speţa de faţă. Mai mult decât atât, porţiunea de teren a cărei restituire s-a dispus, se dezmembrează din parcela de grădină, fără să fie afectată parcela separată pe care este amplasat imobilul construcţie casă, imobil înstrăinat foştilor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995.
Pe de altă parte, aşa cum corect s-a reţinut în hotărârea recurată, Legea nr. 112/1995 protejează chiriaşii cumpărători numai cu privire la fondul locativ şi nu le creează posibilitatea ca să devină proprietari pe terenurile situate lângă construcţia dobândită prin cumpărare.
Acest punct de vedere este justificat şi faţă de raportul de expertiză întocmit în cauză, care evidenţiază suprafaţa de teren liberă, suficientă ca întindere pentru a fi restituită, suprafaţă ce nu face parte din aceea care este aferentă construcţiei.
În aceste condiţii, dreptul de proprietate al cumpărătorilor nefiind afectat, corect s-a reţinut că intimaţii reclamanţi sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a suprafeţei de 453 mp grădină, din suprafaţa totală de 540 mp situată în Timişoara, evidenţiată în C.F. 6622 Timişoara, nr. Top 13288.
În al doilea rând, instanţa de recurs reţine ca nefondate susţinerile recurenţilor legate de faptul că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au ţinut cont de probatoriul administrat în cauză şi de solicitările recurenţilor privind administrarea unei noi expertize.
Corect a reţinut instanţa de apel că recurenţii nu au solicitat în faţa instanţei de fond o nouă expertiză în termenul prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ.
Este evident că în apel, aceştia s-au limitat să susţină că expertiza efectuată în cauză este incompletă, că nu evidenţiază o stare de fapt reală, dar fără a argumenta aspectele care să justifice efectuarea unei noi expertize.
De fapt, recurenţii prin recursul promovat aduc critici în esenţă hotărârii pronunţate de către instanţa de fond şi mai puţin celei date de instanţa de apel, ignorând dispoziţiile art. 3021 pct. b C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca recursul pârâţilor să fie respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii pârâţi fiind căzuţi în pretenţii, urmează să plătească intimaţilor reclamanţi 2380 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 211/A din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondat.
Obligă pe recurenţii-pârâţi să plătească intimaţilor-reclamanţi W.A.S.E. şi W.K.J. 2380 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2338/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2285/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
