ICCJ. Decizia nr. 2342/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2342/2010
Dosar nr. 2084/1/2009
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2084/1/2009, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestatorul R.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3832 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, susţinând că a fost pronunţată pe baza unei greşeli materiale, deoarece s-a avut în vedere că imobilul ce a făcut obiectul litigiului a fost naţionalizat, fără să fie analizat pe fond acest aspect.
S-a mai susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., fără ca instanţa să pună în discuţie incidentele procesuale care conduceau la stabilirea corectă a adevărului.
Mai arată contestatorul că, recursul soluţionat prin Decizia contestată a fost respins ca nefondat, fără ca instanţa să intre în cercetarea fondului.
Contestaţia în anulare este neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 3832 din 11 iunie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva deciziei nr. 445A din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Instanţa de apel a reţinut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu valabil şi înstrăinate prin acte de dispoziţie este condiţionată de constatarea, pe cale judecătorească, a nulităţii actului de înstrăinare determinată de reaua credinţă a părţilor din actul respectiv, în conformitate cu prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Legiuitorul a impus această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o sancţiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic, în tot, de efectele în vederea cărora a fost făcut, din cauza nesocotirii dispoziţiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă şi, cum, nulitatea constatată pe cale judecătorească operează atât pentru trecut, cât şi pentru viitor, impunându-se aplicarea principiului restabilirii situaţiei anterioare, prin restituirea nemişcătorului fostului proprietar.
Nulitatea actului de înstrăinare trebuie solicitată expres de către partea interesată, nefiind permis instanţei de judecată, ca, din oficiu, să se pronunţe în afara limitelor cu care a fost investită.
În speţă, reclamantul R.G. a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 1 din imobil, dar nu a cerut şi anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, situaţie în care, în mod corect instanţele au concluzionat că persoana îndreptăţită are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform art. 18 lit. c) din Lege nr. 102001.
Într-o asemenea situaţie, nu se poate reţine critica potrivit căreia instanţa nu ar fi cercetat fondul cauzei.
În acest sens, instanţa nu mai era obligată să cerceteze dacă autoarele reclamantului erau exceptate de la naţionalizare, din moment ce Legea nr. 10/2001 în art. 2 alin. (1) lit. b) prevede expres că , în accepţiunea legiuitorului sunt considerate preluate abuziv imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950. De asemenea, art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, însă această calitate o pot exercita doar în cazul în care imobilul se poate restitui în natură şi numai după primirea dispoziţiei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor legii.
Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor greşeli materiale, care să ducă la anularea acesteia.
De asemenea, nu au fost invocate excepţii care să fie puse în discuţia părţilor de către instanţă şi care prin soluţionarea lor să ducă la stabilirea corectă a adevărului.
Instanţa a analizat recursul în raport de criticile formulate de recurent, soluţionându-l pe fond.
Contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., text ce limitează această cale de atac la două situaţii, respectiv atunci când hotărârea este rezultatul unei erori materiale sau pronunţată cu omiterea cercetării vreunui motiv de modificare sau de casare.
În speţă, aşa cum s-a arătat anterior, nu se evidenţiază nicio eroare materială săvârşită de către instanţă.
Pentru ca eroarea materială să constituie motiv de contestaţie în anulare în înţelesul art. 318 C. proc. civ., ea trebuie să existe şi să poată fi sesizată în mod concret, în dosarul în care s-a dat soluţia a cărei anulare se cere.
Ca urmare, eroarea trebuie să fie evidentă şi săvârşită de instanţă, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Greşeala materială se apreciază astfel în raport de datele existente la dosarul cauzei, la data pronunţării hotărârii.
Acesta este sensul urmat de legiuitor la redactarea acestui motiv de contestaţie în anulare, care are o interpretare restrictivă faţă de aria sa limitată de acţiune. O altă interpretare ar crea, prin această cale extraordinară de atac, un veritabil recurs la recurs.
Numai o greşeală materială esenţială, care a determinat o soluţie eronată poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, în temeiul primei teze din art. 318 C. proc. civ. Textul vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
Din conţinutul deciziei contestate se reţine că instanţa de recurs a analizat toate aspectele invocate de către recurent, iar în ceea ce priveşte critica referitoare la reanalizarea fondului pricinii, a avut în vedere că nu mai subzista o astfel de analiză, în condiţiile în care autoarele reclamantului erau exceptate de la naţionalizare, potrivit Decretului nr. 92/1950, care reglementează preluările abuzive.
Aşadar, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.G., împotriva deciziei civile nr. 3832 din 11 iunie 2008, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2345/2010. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2338/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
