ICCJ. Decizia nr. 2387/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2387/2010
Dosar nr. 28951/3/2008
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 28951/3 din 29 iulie 2008, reclamanta S.E. a formulat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti, contestaţie împotriva dispoziţiilor nr. 9952 din 25 martie 2008 şi nr. 9953 din 25 martie 2008 prin care s-a dispus revocarea dispoziţiei nr. 6114 din 19 iunie 2006 şi modificarea dispoziţiei nr. 6113 din 19 iunie 2006 emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti, urmare a notificărilor nr. 106 şi nr. 107 din 21 iunie 2001, transmise de contestatoare.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul intimatei de către Universitatea Biblică din România, solicitând respingerea cererii contestatoarei ca neîntemeiată.
Prin încheierea din data de 17 decembrie 2008 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu şi a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie în interesul intimatei.
Prin sentinţa civilă nr. 568 din 15 aprilie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV civilă, a admis cererea formulată de contestatoarea S.E.G. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General.
A respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Universitatea Biblică din România.
A anulat dispoziţiile nr. 9952 din 25 martie 2008 şi 9953 din 25 martie 2008 emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 6113 din 19 iunie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent contestatoarei pentru imobilul situat în Bucureşti, format din construcţie (demolată) şi teren în suprafaţă de 9860 mp.
Prin dispoziţia nr. 6114 din 19 iunie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a dispus restituirea în natură în proprietatea contestatoarei a terenului situat în Bucureşti, în suprafaţă de 6386 mp.
Ulterior, prin dispoziţia nr. 9952 din 25 martie 2008 s-a dispus revocarea dispoziţiei nr. 6114 din 19 iunie 2006 întrucât terenul este proprietatea intervenientei, iar prin dispoziţia nr. 9953 din 25 martie 2008 s-a dispus modificarea dispoziţiei nr. 6113 din 19 iunie 2006, în sensul că au fost acordate contestatoarei măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul imobil situat în Bucureşti, format din construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 16.246 mp.
Tribunalul a apreciat că dispoziţiile/deciziile emise în baza Legii nr. 10/2001 sunt acte juridice unilaterale de natură esenţialmente civilă. O atare concluzie se desprinde din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, din faptul că legiuitorul a înţeles să instituie competenţa, de verificare a legalităţii acestor acte, în favoarea secţiei civile a tribunalului.
În consecinţă, fiind vorba de acte juridice civile unilaterale, devine incident principiul irevocabilităţii actului juridic civil, ceea ce înseamnă că acestuia nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă în sens contrar a emitentului.
Atâta timp cât dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu se regăsesc între excepţiile de la aplicarea principiului irevocabilităţii actului juridic expres prevăzute de lege, tribunalul a constatat că, după emitere, respectivele dispoziţii nu mai pot fi revocate/modificate în mod unilateral de către emitent, indiferent dacă motivul ce ar justifică aceste măsuri ar fi sau nu întemeiat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Municipiul Bucureşti prin Primar General, fără a indica vreun motiv de critică.
Examinând hotărârea apelată în raport de dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a constatat că apelul este nefondat şi l-a respins, conform deciziei nr. 467 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că problemei de drept dezbătute în speţă, aceea a irevocabilităţii actului emis de unitatea deţinătoare, i s-a dat o corectă rezolvare.
Astfel, s-a constatat că dispoziţia de restituire în natură, nr. 6114 din 19 iunie 2006, nu mai putea fi revocată întrucât acest act juridic a intrat în circuitul civil, producând efectele specifice dreptului civil.
De aceea, dispoziţia ulterioară, nr. 9952 din 25 martie 2008 prin care s-a dispus revocarea celei menţionate anterior este nelegală, pârâta nemaiputând dispune de un bun restituit deja în natură persoanei îndreptăţite, o apreciere în sens contrar reprezentând şi o încălcare a stabilităţii circuitului civil.
În plus, atunci când acţionează în temeiul obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii nr. 10/2001, primarul nu întocmeşte acte de autoritate, ci simple acte de gestiune, de drept civil, ale persoanei juridice pe care o reprezintă, acte supuse controlului instanţei civile.
Cu referire la dispoziţia nr. 6113/2006 s-a reţinut totodată, că aceasta a fost contestată în instanţă de către intimată şi că prin sentinţa civilă nr. 538 din 13 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă contestaţia, anulată dispoziţia şi obligat intimatul să emită dispoziţie de restituire în natură pentru terenul de 9860 mp din sector 6 (reţinându-se în considerente că terenul este ocupat de construcţiile edificate de Centrul Apostolic al Bisericii Apostolice, dar că nu s-a făcut dovada caracterului autorizat al acestor construcţii).
Decizia a fost atacată cu recurs de Municipiul Bucureşti, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, atunci când a apreciat că dispoziţia emisă de primar nu poate fi revocată.
Or, revocarea dispoziţiei a fost impusă de existenţa pe teren a construcţiilor edificate de Centrul Apostolic al Bisericii Catolice.
De aceea, chiar în condiţiile în care dispoziţiile emise iniţial au intrat în circuitul civil, faţă de situaţia de netăgăduit, vizând afectarea terenului de construcţiile existente, se impunea revocarea actului iniţial al entităţii deţinătoare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora potrivit următoarelor considerente:
- Problema de drept căreia a trebuit să-i dea dezlegare instanţele a fost aceea a revocabilităţii sau irevocabilităţii dispoziţiei emise de primar în procedura Legii nr. 10/2001, ca răspuns la notificările transmise de persoanele îndreptăţite.
Or, sub acest aspect instanţele fondului au apreciat corect că, în îndeplinirea obligaţiilor instituite de actul normativ special menţionat, primarul nu acţionează ca purtător al autorităţii executive care emite acte de putere, administrative, susceptibile de revocare, conform regimului juridic specific acestei categorii de acte.
La fel ca în cazul celorlalte persoane juridice definite ca unităţi deţinătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, actele primarului sunt acte civile prin care, în îndeplinirea unei obligaţii legale, se dispune de bunuri din patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale în favoarea persoanei îndreptăţite.
A aprecia altfel, ar însemna să se creeze două regimuri juridice distincte actelor întocmite în procedura Legii nr. 10/2001, în funcţie de emitentul actului (primar, respectiv, conducătorii celorlalte persoane juridice definite ca unităţi deţinătoare), ceea ce este nepermis.
Fiind vorba aşadar, de un act juridic civil, el este supus principiilor care guvernează efectele unor asemenea, printre care şi acela al irevocabilităţii.
Conform menţionatului principiu, unui act juridic – indiferent că este unilateral sau bilateral – nu i se poate pune capăt intempestiv, prin voinţa emitentului (respectiv, prin voinţa unei singure părţi, în cazul actelor bilaterale).
De aceea, instanţele au constatat corect că primarul nu putea să revoce dispoziţia emisă, indiferent de motivul invocat (în speţă, acela că terenul ar fi fost ocupat de construcţii aparţinând Centrului Apostolic al Bisericii Catolice.
Eventualele cauze de nulitate care ar fi afectat valabilitatea actului trebuiau valorificate jurisdicţional, în cadrul unei acţiuni care să vizeze pretinsa nulitate a actului.
Mai mult, în speţă, aspectul pretins ca temei al revocării nu putea justifica sub nicio formă această măsură a emitentului (primarul), în condiţiile în care împrejurarea invocată (a existenţei unor construcţii pe teren) fusese deja supusă verificării jurisdicţionale şi considerată de instanţă ca nereprezentând impediment la restituire.
Astfel, prin hotărâre irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat (sent. civ. nr. 538 din 13 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă) a fost obligat primarul la restituirea în natură a terenului din str. R., reţinându-se în considerente că, deşi terenul este ocupat de construcţii edificate de Centrul Apostolic al Bisericii Apostolice, nu s-a făcut dovada caracterului autorizat al acestora (pentru ca restituirea să nu fie posibilă).
Nesocotind autoritatea de lucru judecat a hotărârii, primarul emite o dispoziţie în pofida a ceea ce a făcut deja obiectul controlului judecătoresc, considerând astfel că are temei să revoce un act pentru împrejurări considerate de instanţă ca fiind în afara dispoziţiilor legale care se constituie în impedimente la restituirea în natură.
Rezultă că pe de o parte, prin dispoziţiile emise, intimatul a nesocotit principiul irevocabilităţii actului juridic unilateral şi pe de altă parte, a nesocotit efectele obligatorii ale autorităţii de lucru judecat.
Pentru toate aceste considerente, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 467 A din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2389/2010. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2385/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
