ICCJ. Decizia nr. 2416/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2416/2010
Dosar nr. 24723/3/2008
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 24723/3 din 3 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul H.A.L. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, S.I., V.V. şi HG, solicitând modificarea în parte a dispoziţiei nr. 5302 din 27 ianuarie 2006, emisă de Primarul General, în sensul constatării calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului şi acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, sectorul 5, format din teren în suprafaţă de 2000 mp şi construcţie demolată, cu înlăturarea dispoziţiilor cuprinse în al doilea alineat al art. 1.
In motivarea cererii reclamantul a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat notificarea nr. 1877 din 31 iulie 2001, solicitând împreună cu pârâţii S.I., V.V. şi HG, restituirea prin echivalent a imobilului situat în Bucureşti, sectorul 5.
Imobilul a aparţinut lui S.A. şi A., bunicii reclamantului, astfel cum rezultă din procesul verbal de Carte Funciară nr. 49258 din 11 iulie 1942. Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin dispoziţia contestată, s-a respins notificarea formulată de reclamant, pe considerentul că acesta nu are calitatea de persoană îndreptăţită, deoarece, mama acestuia, H.E., a renunţat la succesiunea de pe urma tatălui său - S.A.
Prin aceeaşi dispoziţie s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru ceilalţi notificatori, pârâţii din prezenta acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 1726 din 28 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată reţinând următoarele.
Prin declaraţia autentificată sub nr. 1079 din 9 mai 1964, dată de autoarea contestatorului H.E. în calitate de fiică a defunctului S.A. nu s-a acceptat succesiunea acestuia.
In lipsa unei hotărâri definitive şi irevocabile care să constate nulitatea absolută a acestei declaraţii, reclamantului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât pot beneficia de repunerea în temeiul de acceptare a succesiunii doar moştenitorii care nu au acceptat-o, în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 700 C. civ., iar nu şi cei care au renunţat la succesiune, în condiţiile art. 696 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 295A din 11 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamantul H.A. împotriva sentinţei civile nr. 1726 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul H.A.L., în calitate de moştenitor al mamei sale H.E. este repus în termenul de acceptare a succesiunii prin simpla formulare a notificării şi constatând că cererea reclamantului nu a fost soluţionată pe fond, sub aspectul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Împotriva deciziei nr. 295A din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamantul H.A.L. şi pârâtul S.I.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul H.A.L. a susţinut că obiectul recursului său îl reprezintă doar soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei către instanţa de fond în vederea rejudecării.
Astfel, a susţinut recurentul-reclamant în motivarea recursului său, instanţa de apel a analizat în mod judicios caracterul juridic al declaraţiei de autentificare nr. 1079 din 9 mai 1963, dar în mod greşit a apreciat că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat pe fondul cererii şi a trimis cauza spre rejudecare.
Prin motivele de recurs formulate, pârâtul S.I. a criticat Decizia din apel prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare este nelegală şi că instanţa de apel a reţinut greşit faptul că în situaţia în care cererea a fost formulată după expirarea termenului de opţiune, succesibilul devine străin de succesiune prin neacceptarea în termen, iar nu prin efectul unei eventuale renunţări exprimate ulterior.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed.
In ceea ce priveşte critica privind soluţia instanţei de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, critică ce reprezintă singurul motiv de recurs al reclamantului H.A.L. şi primul motiv din cererea de recurs formulată de pârâtul S.I., se constată că aceasta nu se justifică.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., în cazul în care, se constată că, în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Obiectul acţiunii reclamantului îl reprezintă modificarea în parte a dispoziţiei nr. 5302 din 27 ianuarie 2006 date de Primarul General în soluţionarea notificării nr. 1877 din 31 iulie 2001 în sensul constatării calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului şi al acordării acestuia a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 5, format din teren în suprafaţă de 2000 mp şi construcţie demolată, cu înlăturarea dispoziţiilor cuprinse în alineatul al doilea al art. 1 din dispoziţia nr. 5302 din 27 ianuarie 2006, ca fiind nelegale.
Deoarece instanţa de apel a reţinut că semnificaţia juridică a declaraţiei de autentificare sub nr. 1079/1963 nu poate fi aceea de renunţare la succesiune şi că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 beneficiază de calitatea de persoane îndreptăţite şi cei care nu au acceptat moştenirea, fiind de drept repuşi în termenul de acceptare pentru bunurile ce fac obiectul legii, în mod legal, constatând că cererea reclamantului nu a fost soluţionată pe fond, sub aspectul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în temeiul art. 297 C. proc. civ. a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, respectiv la Tribunalul Bucureşti.
Soluţia este corectă faţă de necesitatea stabilirii cu exactitate de către instanţa de fond a cadrului procesual şi de dispoziţiile speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 referitoare la competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor întemeiate pe acest act normativ.
Referitor la critica pârâtului S.I. privind calificarea juridică a declaraţiei autentificate sub nr. 1079 din 9 mai 1963, se constată că nici aceasta nu este fondată.
Astfel, în raport de situaţia de fapt reţinută, în mod corect a reţinut instanţa de apel că semnificaţia juridică a declaraţiei autentificate sub nr. 1079/1963 (dată de alte trei succesibile ale defunctului S.A. şi din care rezultă că până la data autentificării aceste nu au acceptat sub nicio formă succesiunea defunctului) nu poate fi aceea de renunţare la succesiune, deoarece din conţinutul său, rezultă că cele trei succesibile nu au acceptat în termenul de opţiune succesorală, iar faptul că această declaraţie autentificată a fost înregistrată în registrul de renunţări la succesiuni nu schimbă modalitatea de neacceptare a succesiunii, întrucât între renunţare şi neacceptare există diferenţe de regim juridic, iar voinţa succesibililor defunctului S.A. rezultă fără echivoc.
Totodată, în mod corect a reţinut instanţa de apel că pentru a fi valabilă şi a produce efecte juridice, renunţarea la succesiune nu se poate face decât în termenul de opţiune succesorală în cauză, declaraţia menţionată fiind dată după împlinirea termenului prevăzut de art. 700 C. civ.
Faţă de aceste considerente constatându-se neincidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea art. 312 C. proc. civ., respingând recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul H.A.L. şi pârâtul S.I. împotriva deciziei nr. 295A din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2408/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2384/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
