ICCJ. Decizia nr. 2444/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2444/2010
Dosar nr. 1711/121/2009
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 26 martie 2009 reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor l-a chemat în judecată pe pârâtul C.I. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulaţie în Italia.
Prin sentinţa civilă nr. 629 din 16 aprilie 2009, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Pârâtul a fost returnat din Italia prin Decretul Prefecturii Provinciei Roma deoarece pe timpul şederii pe teritoriul Italiei s-a dispus arestarea sa pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
Din probatoriile administrate de reclamant nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere de către tribunal pentru a lua împotriva pârâtului măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată prin OG nr. 5/2006 şi a art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.
Prin Decizia civilă nr. 242/A din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Contrar susţinerilor apelantei, instanţa de judecată este aceea care, în raport de situaţia concretă, apreciază asupra aplicării sancţiunii legale solicitate, în limitele termenelor stabilite, fără ca aceasta să însemne o cenzurare a actelor şi măsurilor dispuse de autorităţile străine, în speţă cele italiene.
Restrângerea dreptul la liberă circulaţie lui nu trebuie să fie arbitrară, în absenţa unei justificări pentru această îngrădire.
In acest context, afirmaţia reclamatului, în sensul că se tinde la stoparea migraţiei ilegale nu reprezintă un argument viabil pentru adoptarea măsurii restrictive, fiind necesar ca în fiecare caz particular să se arate care este pericolul înfrângerii acestei finalităţi.
In speţă, din probatoriul sumar administrat în cauză rezultă doar că poliţia italiană a luat măsura returnării pârâtului în România pentru că pe timpul şederii pe teritoriul Italiei a săvârşit mai multe infracţiuni, pentru care s-a dispus arestarea acestuia, mod în care se urmăreşte realizarea menţinerii ordinii şi siguranţei publice, însă fără a se dovedi condamnările definitive ale pârâtului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
In motivarea cererii, recurentul arată că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 5 martie 2009, în baza Decretului de expulzare al Prefecturii Provinciei Roma pentru comportamentul său antisocial.
In baza Acordului de readmisie a persoanelor aflate în situaţie ilegală, dintre România şi Italia ratificat prin Legea nr. 173/1997 precum şi în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 248/2005 şi a art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE conduita pârâtului reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de serioasă la adresa statului italian iar exigenţele legislaţiei Uniunii Europene impun României probarea capacităţii sale de a stopa migraţia ilegală.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea de apel nu a reţinut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituţiei sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulaţie, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamant.
Într-adevăr, simpla returnare a pârâtului din Italia la data de 5 martie 2009 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulaţie în acest stat.
Chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtului, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulaţie pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a dovedit faptul că atitudinea pârâtului ar putea ameninţa ordinea internă a statului Italian.
Cum în speţă, reclamantul-recurent nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migraţiei ilegale, în mod legal curtea de apel a decis că nu sunt întrunite condiţiile restrângerii unui drept fundamental al cetăţeanului, faţă de dispoziţiile Legii nr. 248/2005, coroborate cu cele ale art. 25 din Constituţia României.
Recursul declarat de reclamant este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor împotriva deciziei nr. 242/A din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2440/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2438/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
