ICCJ. Decizia nr. 2471/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2471/2010
Dosar nr. 49355/3/2008
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 348 din 12 martie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis contestaţia formulată de contestatorii Z.A. şi B.G. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Bucureşti.
A desfiinţat în parte dispoziţia nr. 10845 din 16 iunie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, respectiv prevederile art. 1 alin. (2) cu privire la soluţia de respingere a cererii petenţilor de acordare a măsurilor reparatorii pentru restul construcţiei ce a fost situată în Municipiul Bucureşti, sector 2, pe motiv că nu s-a făcut dovada preluării abuzive.
A dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în favoarea persoanelor îndreptăţite Z.A. şi B.G., şi pentru construcţiile demolate identificate în procesul verbal din 22 iunie 1953 în schiţa anexă: corp BI compus din 2 camere, bucătărie, cămară + 2 camere şi bucătărie şi corp C parter şi etaj, integral (CI şi CII), situate la aceeaşi adresă, municipiul Bucureşti, sector 2, preluate în temeiul Decretului nr. 224/1951.
A menţinut celelalte prevederi ale dispoziţiei contestate.
Pentru a pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că în mod nejustificat, prin dispoziţia contestată li s-au acordat contestatorilor în calitate de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 măsuri reparatorii în echivalent doar pentru partea din imobilul construcţie ce a fost exceptat de la expropriere, conform Decretului nr. 224/1951 întrucât şi preluarea corpurilor de construcţie în temeiul acestui act normativ, în prezent demolate, constituie o preluare abuzivă, în sensul Legii nr. 10/2001.
Împotriva hotărârii respective la data de 11 mai 2009 a declarat apel pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul General, cale de atac respinsă ca nefondată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a pronunţat Decizia civilă nr. 495 din 19 octombrie 2009.
Împotriva deciziei respective la data de 18 noiembrie 2009, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe care să fie schimbată în tot în sensul respingerii contestaţiei formulată de contestatorii Z.A. şi B.G.
În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut că dispoziţia emisă cu nr. 10845 din 16 iunie 2008 este legală şi corectă întrucât numai corpurile A şi B1 din construcţia ce a constituit proprietatea autorului contestatoarelor au fost preluate abuziv, însă celelalte au fost preluate legal, cu titlu, în baza Decretului nr. 224/1951, fiind pronunţată în acest sens sentinţa civilă din data de 5 februarie 1953 de către fostul Tribunal Popular al Raionului 1 Mai, hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat.
S-a concluzionat că nu este vorba de o preluare abuzivă, iar dispoziţiile Legii nr. 10/2001 condiţionează restituirea în natură sau în echivalent, de dovedirea preluării abuzive.
În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat de pârât prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat şi-l va respinge, ca atare, potrivit considerentelor ce vor urma:
Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, statuează faptul că - se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură numai este posibilă, în condiţiile prezentei legi – toate imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada de referinţă de aplicare a acestei legi.
În acelaşi timp dispoziţiile art. 2 alin. (1) din lege, detaliază ce se înţelege prin „imobile preluate în mod abuziv", la lit. d) prevăzându-se faptul că în sensul legii, prin imobile preluate în mod abuziv se numără şi imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Această dispoziţie este concretizată prin dispoziţiile art. 2.3 din HG nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi unde se arată că formularea din Legea nr. 10/2001 privind „neplata impozitelor car urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate" vizează: arestarea persoanei pentru motive politice, internarea forţată în unităţi sanitare, fuga din ţară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziţiei faţă de regimul comunist, incidenţa unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Aceste dispoziţii legale au fost aplicate corect de către cele două instanţe întrucât aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, imobilul aflat în litigiu a fost folosit de forţele militare sovietice de ocupaţie, proprietarul fiind alungat din domiciliu, fiind aflat în imposibilitatea de a-şi exercita prerogativele dreptului de proprietate şi nemaiputând să-şi achite taxele şi impozitele aferente imobilului respectiv.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că preluarea corpurilor de construcţie în temeiul Decretului nr. 224/1951, în prezent demolate, constituie o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001, astfel încât contestatorii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, ce urmează a fi stabilite conform Legii nr. 247/2005.
În acelaşi timp este lipsită de relevanţă trimiterea recurentului la sentinţa civilă din 5 februarie 1953 pronunţată de către fostul Tribunal Popular al Raionului 1 Mai întrucât hotărârea judecătorească respectivă nu se bucură de autoritate de lucru judecat, în condiţiile în care nu acesta reprezintă titlul Statului Român de preluare a imobilului; prin ea doar încuviinţându-se vânzarea imobilului prin organele Ministerului Finanţelor pentru neplata de către proprietar a unor rămăşiţe de impozite pe clădiri datorate Statului din anii 1949 şi următorii.
Titlul Statului Român de preluare a imobilului aflat în litigiu a fost reprezentat de Decizia nr. 971 din 3 decembrie 1953 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular Raionul 1 Mai în baza Decretului nr. 224/1951.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare invocat , astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primar General.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti împotriva deciziei nr. 495 din 19 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2490/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2469/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
