ICCJ. Decizia nr. 2495/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2495/2010
Dosar nr. 1347/62/2008
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 372/S din 8 decembrie 2008 Tribunalul Braşov, secţia civilă, a admis contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de contestatorii L.M., P.G. şi P.M., prin mandatar U.A., în contradictoriu cu intimata Primăria Hărman şi a anulat dispoziţia nr. 28 din 15 ianuarie 2008 emisă de intimată, obligând-o pe aceasta la restituirea în natură către contestatori a cotei de ¾ din imobilul situat în comuna Hărman, jud. Braşov, înscris în C.F. nr. 39 Hărman, nr.top.34,35.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin dispoziţia nr. 28 din 15 ianuarie 2008 intimata a respins notificarea formulată de notificatorii P.R., P.G. şi P.D.M. privind restituirea imobilului sus-menţionat, cu motivarea că aceştia nu şi-au dovedit calitatea de moştenitori prin prezentarea documentelor din care să reiasă această calitate, procedura de încunoştiinţare a acestora fiind îndeplinită.
Instanţa de fond a mai reţinut că, prin dovezile administrate în cauză, contestatorii au făcut proba dreptului de proprietate al autorilor lor asupra cotei de ¾ din imobilul în litigiu, prin depunerea copiei după evidenţele de carte funciară, dovada preluării imobilului de către Stat, care rezultă din aceste evidenţe, a titlului cu care cota respectivă a fost preluată, precum şi a calităţii lor de persoane îndreptăţite, prin succesiune, în condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Astfel, din copia C.F. Hărman nr.top. 34, 35 a rezultat calitatea de proprietari ai acestui imobil, a numiţilor P.V. şi P.R., aceasta din urmă fiind una dintre notificatori şi decedând pe parcursul procedurii de restituire, respectiv, la data de 06 ianuarie 2004, în localitatea Anzig (Germania), conform certificatului de deces depus în traducere legalizată la dosarul cauzei.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 288/1973, după defunctul P.V. au rămas în calitate de moştenitori, fiii L.M. (născută P.) şi P.M., fiind străină de moştenire, în condiţiile art. 700 C. civ., respectiv, prin neacceptare în termen, soţia supravieţuitoare, P.R., care a fost însă repusă în termenul de acceptare prin efectul dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin formularea cererii de restituire.
Dreptul de proprietate dobândit prin moştenire după defunctul P.V. de către descendenţii acestuia a fost înscris în cartea funciară sub B 11( L.M.) şi B 12 (P.M.).
În urma decesului lui P.M., au rămas ca moştenitori fiul, P.D. şi soţia supravieţuitoare, P.G., care au calitatea de notificatori.
Din evidenţele de carte funciară a rezultat că proprietarii celeilalte cote de ¼ din imobil sunt numiţii D.P. şi D.M., prin cumpărare.
Tribunalul a mai constatat că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, astfel încât intră sub incidenţa legii speciale de reparaţie, iar adresa nr. 8089 din 19 noiembrie 2007 prin care intimata a solicitat notificatorilor să depună actele doveditoare prevăzute de Legea nr. 10/2001 a fost expediată la adresa acestora din Germania, în condiţiile în care, prin notificare, indicaseră domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Hărman.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primăria comunei Hărman, arătând că prin adresele expediate notificatorilor a făcut dovada că le-a adus la cunoştinţă acestora obligaţiile ce le reveneau, astfel că, având în vedere şi dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 10/2001, dispoziţia contestată este legală şi temeinică.
Prin Decizia nr. 23/Ap din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul, reţinând că apelanta critică soluţia primei instanţe doar sub aspectul că s-a reţinut greşit neaducerea la cunoştinţa notificatorilor a depunerii dovezilor necesare soluţionării notificării.
Instanţa de apel a mai reţinut că, actele doveditoare pot fi depuse pe tot parcursul soluţionării pricinii, inclusiv în etapa judiciară, iar încunoştiinţarea notificatorilor asupra actelor ce trebuiau depuse pentru rezolvarea notificării nu s-a realizat în modalitatea prevăzută de lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria comunei Hărman, arătând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, pornind de la o greşită apreciere a stării de fapt, în sensul că primăria a transmis notificatorilor adrese de solicitare a depunerii actelor doveditoare prevăzute de Legea nr. 10/2001 la adresa indicată de notificatori ca fiind cea de comunicare a oricăror acte de procedură, respectiv, comuna Hărman, procedura stabilită de legea de reparaţie fiind astfel respectată.
Faţă de împrejurarea că notificatorii nu au răspuns acestor adrese, s-a revenit cu aceeaşi solicitare la adresa din Germania a notificatorilor.
Analizând criticile formulate prin prisma aspectelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a respinge recursul, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.
Noţiunea de „acte doveditoare" la care face referire art. 23 din lege a fost precizată prin Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007, în art. 23.1 lit. a) - h), în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului de proprietate de către persoana îndreptăţită, respectiv, acte translative de proprietate, acte ce atestă calitatea de moştenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, acte care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu construcţia, declaraţii notariale pe proprie răspundere date de persoana ce se consideră îndreptăţită, precum şi orice alte înscrisuri de care înţelege să se folosească aceasta.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele doveditoare necesare soluţionării pretenţiilor decurgând din legea specială de reparaţie pot fi depuse până la data soluţionării notificării, prin aceasta înţelegându-se inclusiv parcurgerea etapei judiciare, o interpretare contrară fiind de natură să atragă încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin neluarea în considerare a unor probe necesare şi utile soluţionării cauzei.
Termenul prevăzut de textul legal anterior citat este un termen de recomandare, impus de legiuitor pentru nevoia soluţionării cu celeritate a unor astfel de cereri şi nu pe considerentul limitării sau împiedicării formulării acestora.
Procedura administrativă prealabilă, astfel cum este reglementată de legea specială de reparaţie, include termenul de depunere a actelor doveditoare însă nu îl limitează doar pentru această etapă, existând posibilitatea ca probatoriul necesar soluţionării notificării să fie completat în faţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei/dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
În speţă, contestatorii au făcut proba dreptului de proprietate al autorilor lor asupra cotei de ¾ din imobilul în litigiu, prin depunerea copiei după evidenţele de carte funciară, dovada preluării imobilului de către stat, care rezultă din aceste evidenţe, a titlului cu care cota respectivă a fost preluată, precum şi a calităţii lor de persoane îndreptăţite, prin succesiune, la restituire, în condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acte ce au fost depuse, conform legii, pe parcursul soluţionării pricinii, inclusiv în faza de judecată.
Sub acest aspect, eventuala neîndeplinire, de către recurentă, a obligaţiei legale de a încunoştiinţa notificatorii pentru depunerea actelor doveditoare necesare soluţionării notificării, nu mai are relevanţă juridică, întrucât acestea au fost depuse de notificatori pe parcursul procesului.
Raportat însă la criticile formulate de intimată în prezenta cale de atac, ce vizează exclusiv aspectul îndeplinirii obligaţiei de aducere la cunoştinţa notificatorilor ce acte erau necesar a fi depuse în vederea soluţionării pretenţiilor lor, urmează a se reţine că recurenta nu a urmat procedura prevăzută de lege.
Astfel, deşi contestatorii au indicat, prin notificare (fila 45 dosar fond), ca domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură, adresa din comuna Hărman, adresa nr. 8089 din 19 noiembrie 2007 prin care recurenta solicita acte doveditoare suplimentare, a fost expediată la domiciliul acestora din Germania.
Referitor la adresele transmise la domiciliul indicat în notificare, acestea au vizat persoane care nu aveau nici o calitate în cadrul procedurii de restituire iniţiată de contestatori, astfel încât neregularitatea privind comunicarea nu a fost acoperită.
În această situaţie, Înalta Curte constată că au fost încălcate nu doar dispoziţiile procedurale privind aducerea la cunoştinţă a actelor procedurale la domiciliul ales de părţi, ci şi dispoziţiile legii speciale privind realizarea comunicării către persoana îndreptăţită la restituire, faţă de împrejurarea că persoana fizică care a semnat de primire era străină de procedura iniţiată de notificatori, neavând mandat de reprezentare din partea acestora.
Faţă de considerentele arătate mai sus, instanţa constată că criticile formulate de recurentă sunt nefondate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria comunei Hărman împotriva deciziei nr. 23/Ap din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2499/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2490/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
