ICCJ. Decizia nr. 2490/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2490/2010
Dosar nr. 2039/44/2006
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 97 din 9 mai 2002 Tribunalul Vrancea a admis în parte acţiunea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, formulată de reclamantele A.C., P.D. şi G.V. împotriva pârâţilor A.P.A.P.S. Bucureşti, SC C. SRL Focşani, SC D.P.P. SRL Gugeşti, SC P. SA Focşani şi a chematului în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
A admis cererea de intervenţie formulată de reclamanta G.V. şi a constatat nulitatea absolută a licitaţiei din 21 ianuarie 1992 organizată de SC P. SA Focşani cu privire la Moara Gugeşti, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 273 din 29 ianuarie 1992 încheiat între această societate şi SC C. SRL, cu privire la acelaşi imobil.
A dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului compus din suprafaţa de 856 mp teren şi clădire moară compusă din magazie, sală maşini, elevator, 2 camere, copertină, situate în comuna Gugeşti şi aflate în posesia SC D.P.P. SRL Gugeşti, jud. Vrancea.
A respins acţiunea formulată împotriva A.P.A.P.S., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de SC P. SA Focşani împotriva A.P.A.P.S. Bucureşti şi a Ministerului de Finanţe, ca reprezentant al Statului Român.
Prin Decizia nr. 95/A din 9 decembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, au fost admise apelurile declarate de pârâtele SC D.P.P. SRL Gugeşti şi SC P. SA Focşani, s-a dispus anularea sentinţei de fond şi s-a disjuns capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 273/1992 şi a procesului-verbal de licitaţie din data de 21 ianuarie 1992, cauza fiind trimisă la Judecătoria Focşani.
Capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului a fost reţinut pentru judecare de către Curtea de Apel Galaţi, iar în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării soluţionării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a capătului de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi a procesului-verbal de licitaţie.
Prin Decizia nr. 9224 din 15 noiembrie 2005 a Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost casată această hotărâre, cauza fiind trimisă la Curtea de Apel Galaţi în vederea soluţionării celor două apeluri, reţinându-se, în esenţă, faptul că cererea privind constatarea nulităţii absolute a celor două acte are caracter subsidiar, urmând soarta principalului.
Prin Decizia nr. 377/A din 31 octombrie 2006 dată în rejudecare, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelurile declarate de pârâtele SC D.P.P. SRL Gugeşti şi SC P. SA Focşani, a schimbat în tot sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea şi a respins ca nefondată acţiunea reclamantelor A.C., P.D. şi G.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul în litigiu nu mai era deţinut de pârâta SC P. SA, care era privatizată integral din 1993, astfel încât instituţia către care trebuia îndreptată notificarea era cea care a efectuat privatizare, şi anume, A.P.A.P.S. Bucureşti, situaţie în raport de care s-a reţinut legalitatea deciziei emise de SC P. SA.
Referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi a procesului-verbal de licitaţie, a reţinut că licitaţia s-a desfăşurat în condiţiile legii, iar contractul de vânzare-cumpărare contestat a fost legal încheiat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, care a fost precizat la o dată ulterioară, ca fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând Decizia recurată sub aspectul nepronunţării asupra restituirii în natură şi în ceea ce-i priveşte pe pârâţii A.V.A.S. şi SC C. SRL Focşani, faţă de care au existat notificări formulate de reclamante.
Recursul a fost înregistrat la data de 2 februarie 2007, iar la data de 5 septembrie 2007 recurenta G.V. a formulat cerere de suspendare a judecării recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului sorei sale, recurenta P.D., pentru care a depus în copie, la dosarul cauzei, certificatul de deces nr. 2776 din 22 iulie 2007, din care rezulta decesul acesteia din urmă, la data de 21 iulie 2007.
Prin încheierea de şedinţă din 21 septembrie 2009, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului, conform solicitării recurentei.
Prin cererea înregistrată la data de 17 iunie 2009, G.V. (în calitate de recurentă şi comoştenitoare a defunctei P.D.) şi D.M.M. (în calitate de comoştenitoare a defunctei P.D. şi moştenitoare a defunctei A.C.) au formulat, în temeiul art. 245 pct. 2 C. proc. civ., cerere de repunere pe rol a cauzei, depunând certificatele de moştenitor doveditoare ale calităţii acestora faţă de recurentele decedate.
La termenul din 4 decembrie 2009 cauza a fost amânată la data de 23 aprilie 2010, prorogându-se discutarea excepţiei de perimare a recursului în temeiul dispoziţiilor art. 248 şi art. 250 C. proc. civ., ridicată din oficiu, de instanţă.
Înalta Curte constată perimat recursul, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".
Legiuitorul a reglementat perimarea în cuprinsul art. 248-254 C. proc. civ., conferindu-i natura juridică a unei sancţiuni procedurale pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, fiind totodată şi o „prezumţie de desistare", dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Din conţinutul textului procedural mai sus evocat, rezultă că pentru a opera perimarea trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: instanţa să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanţă sau într-o cale de atac; pricina să fi rămas în nelucrare timp de un an în materie civilă sau 6 luni în materie comercială; lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţilor.
Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât acesta se împlineşte în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare şi începe să curgă de la data ultimului act de procedură efectuat în cauză, care nu a mai fost urmat, din culpa părţii, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.
Excepţia de perimare este o excepţie dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este o excepţie absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
În speţă, recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 2 februarie 2007, a avut prim termen de judecată la data de 4 mai 2007, iar la data de 21 septembrie 2007 s-a dispus, la solicitarea reclamantelor, suspendarea judecăţii în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., text ce reglementează unul din cazurile de suspendare de drept ale judecăţii, care se va relua prin cerere de redeschidere făcută cu arătarea persoanelor ce urmează a fi introduse în cauză.
Între suspendarea judecăţii şi suspendarea perimării nu există o identitate totală sub aspectul duratei lor, iar motivele care au impus suspendarea judecăţii nu conduc la oprirea termenului de perimare decât dacă sunt întrunite cerinţele art. 250 C. proc. civ., conform căruia termenul de perimare este suspendat doar pe trei luni de la data când s-au petrecut faptele ce au prilejuit suspendarea judecăţii şi numai dacă acestea au intervenit în ultimele 6 luni ale termenului de perimare.
Cererea de suspendare a fost determinată de decesul recurentei P.D. la data de 21 iulie 2007, iar suspendarea a început să opereze de la data când a fost dispusă, respectiv, 21 septembrie 2007, moment de la care a început să curgă şi termenul de perimare, ce urma a se împlini la 21 septembrie 2008.
Având în vedere că la data de 30 iunie 2008 a intervenit decesul recurentei A.C., de la această dată au început să curgă cele 3 luni de suspendare a cursului perimării, suspendarea operând până la data de 30 septembrie 2008.
După această dată termenul de perimare a început să curgă din nou, împlinindu-se la sfârşitul lunii decembrie 2008 - începutul lunii ianuarie 2009.
Nu pot fi reţinute apărările recurentelor-reclamante potrivit cărora termenul de perimare ar fi fost suspendat din ziua suspendării judecăţii, deoarece starea de boală a recurentei A.C. nu împiedica părţile să facă minime diligenţe privind reluarea judecăţii, întrucât, pe de o parte, aceste demersuri puteau fi făcute de oricare dintre recurente, iar pe de altă parte, acestea au fost permanent asistate şi reprezentate de avocat.
Nu se poate reţine incidenţa în cauză a alin. (3) al art. 250 C. proc. civ., potrivit căruia termenul de perimare este suspendat şi „pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa", întrucât conceptul de „împrejurări mai presus de voinţa părţii" semnifică veritabile cazuri de forţă majoră, care nu circumscriu acestei noţiuni aspectele relevate de recurente cu privire la starea de sănătate a defunctei A.C.
Dealtfel starea de boală a acestei recurente exista încă din anul 2005, sub acest aspect nereprezentând o împrejurare ce a intervenit intempestiv în perioada suspendării.
Mai mult, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, a rezultat că în toate stadiile procesului recurentele au beneficiat de asistenţă juridică calificată, avocaţii acestora având dreptul dar şi obligaţia de a formula toate cererile care se impuneau în soluţionarea cauzei, astfel încât chiar dacă a fi existat o „împrejurare mai presus de voinţa părţii", nu ar fi fost îndeplinită condiţia privind împiedicarea de a stărui în judecată, deoarece reprezentantul părţilor putea redeschide, oricând, judecata, nefiind necesară prezenţa acestora nici pentru repunerea pe rol şi nici la judecata pe fond.
În raport de data formulării cererii de repunere pe rol a cauzei, respectiv, 16 iunie 2009, şi de împrejurarea că momentul de la care a început să curgă termenul de perimare este acela al suspendării cauzei - 21 septembrie 2007 - această cerere nu reprezintă un act procedural de întrerupere a termenului de perimare aşa cum în mod greşit susţin recurentele, deoarece la acea dată, chiar şi operând suspendarea prevăzută de art. 250 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare era de mult împlinit, şi anume din prima decadă a lunii ianuarie 2009.
Aşa fiind, cum de la momentul suspendării judecării recursului, ca urmare a conduitei procesuale pasive adoptată de părţi a trecut mai mult de 1 an, Înalta Curte urmează a constata intervenită perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantele D.M.M. şi G.V. împotriva deciziei nr. 377/A din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2495/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2471/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
