ICCJ. Decizia nr. 249/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 249/2010
Dosar nr. 14337/3/2006
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1374 din 27 octombrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea reclamantei A.J.V.P.S. Buzău împotriva pârâţilor Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca nefondată, reţinând că în speţă nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâţilor.
Prin Decizia nr. 466 din 9 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A.J.V.P.S., a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 899.885,33 RON cu titlu de despăgubiri şi la 19.229,5 RON cheltuieli de judecată (în fond şi apel), către reclamantă, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin efectul OUG nr. 140/2005 au fost instituite o serie de măsuri privind protecţia împotriva efectelor gripei aviare, măsuri ce au vizat şi activitatea pârâtei.
Prevăzând că prin măsurile impuse vor fi create prejudicii unor persoane fizice sau juridice, legiuitorul a reglementat prin art. 5 din OUG nr. 140/2005 dreptul acestora la despăgubiri, acceptând, implicit şi corelativ, obligaţia statului de a suporta contravaloarea acestora, stare de fapt şi de drept acceptată şi de pârâţii din prezenta cauză.
În speţă, prejudiciul suferit a fost stabilit cert şi evaluat prin raportul de expertiză efectuat (pag. 28 - 38 dosar apel ).
S-a concluzionat că, în raport de prevederile art. 5 din OUG nr. 140/2005, vor fi obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de bani reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit şi reţinut în raportul de expertiză; că reţinerea şi aplicarea rigidă a unui temei de drept referitor la răspunderea civilă delictuală, ce presupune o culpă tipică, este formală şi excesivă, şi că forţând, interpretativ, textul legal se poate considera că pârâţii sunt în culpă pentru că nu au asigurat aplicarea art. 5 din OUG nr. 140/2005.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, s-a reţinut că aceasta se justifică tocmai prin poziţia pe care pârâtul o ocupă în angrenajul bugetar al statului şi rolul său în alocarea resurselor necesare acoperirii despăgubirilor ce ar rezulta din aplicarea art. 5 din OUG nr. 140/2005 fiind vădit.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice), prin D.G.F.P. Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale), criticând-o pentru nelegalitate, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin recursul său, Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice), prin D.G.F.P. Bucureşti, arată că Decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa, în mod greşit, a admis apelul şi în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, fără a avea în vedere prevederile art. 5 din OUG nr. 140/2005, potrivit cărora „sumele necesare asigurării derulării acţiunilor de prevenire şi combatere a bolii, precum şi cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
Or, potrivit acestor dispoziţii, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are atribuţii nici în acordarea de despăgubiri şi nici în elaborarea hotărârilor de guvern pentru acordarea unor astfel de despăgubiri, în condiţiile în care, prin art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, se prevede că aceste sume se repartizează unor ordonatori principali de credite implicaţi în combaterea şi prevenirea gripei aviare pe teritoriul României.
În speţă, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă, însă Guvernul României are personalitate juridică, putând sta în judecată în nume propriu şi, mai mult, nu există nici un act normativ care să prevadă reprezentarea acestuia de către recurent.
Se mai arată, că, în mod greşit, a fost admisă acţiunea pe considerentul că temeiul acţiunii nu ar fi răspunderea civilă delictuală, fără a avea în vedere principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, potrivit căruia instanţa are îndatorirea să se pronunţe în limitele învestirii cu privire la pretenţiile reclamantului în cadrul procesual stabilit de aceasta.
Din acţiunea reclamantei, reiese cu certitudine că aceasta şi-a întemeiat acţiunea „pe răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998, art. 999 şi art. 1000 C. civ.", iar prima instanţă a apreciat corect că emiterea şi promulgarea unui act juridic nu poate constitui o faptă ilicită, scopul urmărit prin promulgarea OUG nr. 140/2005 fiind acela de a diminua riscul răspândirii gripei aviare.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale), prin recursul său critică Decizia pentru nelegalitate, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată că intimata-reclamantă a solicitat obligarea sa la plata de despăgubiri ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 140/2005, prin care s-a interzis activitatea de vânătoare în scopul diminuării riscului contactului direct al omului cu sursele de infecţie aviară.
Potrivit prevederilor art. 10 din OUG nr. 11/2006, sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, la solicitarea fundamentată a fiecărui minister implicat şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Pentru acordarea despăgubirilor aferente, reprezentând contravaloarea prejudiciului realizat de asociaţie până la data de 31 ianuarie 2006 ce urmează a fi acordate gestionarilor de fonduri de vânătoare ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 140/2005, nu există cadru legal, întrucât hotărârea de guvern privind sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului nu a fost adoptată, astfel că este netemeinică şi nelegală, obligaţia impusă în sarcina Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de plată a despăgubirilor şi cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Se mai arată, că reclamanta a precizat că nu a înţeles să formuleze o cerere în anularea unui act normativ, motivându-şi acţiunea pe dispoziţiile dreptului comun, astfel că „instanţa de fond a fost ţinută în pronunţare de aceste dispoziţii".
În virtutea respectării principiului disponibilităţii reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în mod corect, prima instanţa a hotărât numai asupra cererii deduse judecăţii, analizând cererea de chemare în judecată sub aspectul unei acţiuni izvorâte din răspunderea civilă delictuală (art. 1000 C. civ. ).
Deşi reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1000 C. civ., tribunalul a apreciat că se invocă răspunderea delictuală pentru faptă proprie.
Or, emiterea şi promulgarea OUG nr. 140/2005 nu poate constitui o faptă ilicită, scopul urmărit fiind acela de a diminua riscul răspândirii gripei aviare.
Mai mult, prin publicarea ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial, este exclusă prezumţia unei încălcări a normelor de drept subiectiv, nefăcându-se dovada existenţei unei fapte ilicite în sarcina Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
La termenul din 21 ianuarie 2010, instanţa a pus în discuţia părţilor neconcordanţa dintre minută şi dispozitivul deciziei recurate.
Examinând Decizia în raport de motivul de recurs invocat de instanţă din oficiu, cât şi în raport de criticile formulate de Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice), prin D.G.F.P. Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale) ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa constată recursurile întemeiate pentru cele ce urmează.
Invocând din oficiu neconcordanţa dintre minută şi dispozitivul deciziei recurate, instanţa a invocat nulitatea acesteia.
Potrivit art. 258 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 82 din OUG nr. 138/2000, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmit de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate.
Textul modificat nu mai cuprinde prevederea „pe scurt" şi, de aceea, faţă de conţinutul textului citat, hotărârea trebuie să aibă acelaşi dispozitiv cu cel întocmit în momentul pronunţării.
Dispozitivul fiind unic, nu poate fi modificat ulterior, în aşa fel încât să difere faţă de cel întocmit „de îndată ce s-a întrunit majoritatea".
În prezenta cauză, dispozitivul deciziei recurate cuprinde menţiunea „obligă pârâta la plata sumei de 899.885,33 RON cu titlu de despăgubiri şi la 19.229,5 RON cheltuieli de judecată (în fond şi apel) către reclamantă", fila 141 dosar apel, fără să se arate căreia dintre cele două pârâte îi revine obligaţia de plată, iar minuta întocmită cu ocazia pronunţării, în condiţiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ., cuprinde menţiunea „obligă pârâţii la plata sumei de 899.885,33 RON cu titlu de despăgubiri şi la 19.229,5 RON cheltuieli de judecată (în fond şi apel) către reclamantă", fila 124 dosar apel.
Existând neconcordanţă între minută şi dispozitivul deciziei recurate, aceasta este nulă, pentru că nu se poate şti ce anume a hotărât instanţa de apel cu privire la obligaţia de plată către reclamantă, respectiv căreia dintre pârâte îi incumbă această obligaţie, în condiţiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ., iar o astfel de neconcordanţă cauzează părţilor o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei.
De altfel, şi critica formulată de recurenţii-pârâţi Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice), prin D.G.F.P. Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale), întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este întemeiată pentru următoarele considerente.
Se invocă de către recurenţii-pârâţi Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice), prin D.G.F.P. Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale) pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea principiului disponibilităţii consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevede că „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor în proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
Cadrul procesual este stabilit de reclamant care menţionează în cererea de chemare în judecată persoanele cu care înţelege să se judece, obiectul cererii de chemare în judecată, adică ceea ce pretinde.
Instanţa, chiar dacă nu este ţinută de calificarea juridică dată de reclamant acţiunii, nu poate schimba obiectul cererii şi nici nu poate introduce o altă persoană în proces decât cele arătate de reclamant prin cerere.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că înţelege să cheme în judecată „Guvernul României prin reprezentanţii săi legali Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice, ultimele două urmând a fi citate în calitate de pârâte în cauză".
Prin urmare, prima instanţă a stabilit că în cauză calitatea de pârât o are şi Guvernul României, care a stat în proces prin reprezentanţii săi, şi, calificând juridic acţiunea, a stabilit că reclamanta a promovat o acţiune de drept comun întemeiată pe dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ., analizând temeinicia acesteia.
Instanţa de apel, cu încălcarea principiului disponibilităţii, prin depăşirea cadrului procesual, a soluţionat acţiunea, urmare a admiterii apelului reclamantei, pe alt temei de drept, respectiv art. 5 din OUG nr. 140/2005, care era abrogată prin OUG nr. 11/2006, reţinând greşit că „reţinerea şi aplicarea rigidă a unui temei de drept referitor la răspunderea civilă delictuală, ce presupune o culpă tipică este formală şi excesivă", ceea ce reprezintă o depăşire a cadrului procesual stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Pe de altă parte, deşi in primul ciclu procesual, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a stat în proces în calitate de reprezentant al Guvernului României, în apel, toate apărările formulate de acesta au fost făcute în calitate de parte, fără ca instanţa să cenzureze poziţia sa procesuală, ceea ce a dus la îngrădirea posibilităţii legale a Guvernului României de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, privind dreptul său de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de demersurile pe care instanţa le poate dispune.
Mai mult, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să asigure el însuşi principiile ce guvernează procesul civil şi celelalte reguli ale acestuia.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice), prin D.G.F.P. Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale); va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Rejudecarea va avea loc cu respectarea limitelor judecării apelului, impuse de art. 294 C. proc. civ. şi se va respecta cadrul procesul stabilit de parte prin cererea de chemare în judecată, respectiv părţile, cauza şi obiectul cererii, şi se vor stabili regulile juridice aplicabile cadrului procesual stabilit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice), prin D.G.F.P. Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale) împotriva deciziei nr. 466 din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 250/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 245/2010. Civil → |
|---|
