ICCJ. Decizia nr. 253/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 253/2010
Dosar nr. 1965/62/2007
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 428 din 28 septembrie 2008, Tribunalul Braşov a respins, astfel cum a fost ulterior precizată, contestaţia formulată de contestatoarele A.E. şi K.R., în contradictoriu cu intimaţii oraşul Râşnov şi C.V.E.; a respins, astfel cum a fost ulterior precizată, contestaţia formulată de contestatoarele A.E. şi K.R., în contradictoriu cu intimatul Primarul oraşului Râşnov, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală şi a respins cererea intimatei C.V.E. de obligare a contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu a fost în proprietatea contestatoarelor, în cotă de 1/2 parte fiecare, iar prin două decizii ale Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului popular al judeţului Braşov, emise în anul 1988 şi 1989, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974 .
În anul 1997, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, pârâta C.V.E. a devenit proprietară asupra acestui imobil, iar prin Decizia nr. 256/2004 a Tribunalului Braşov, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, s-a statuat că titlul de preluare al statului este valabil şi, ca urmare, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 este valabil.
După apariţia Legii nr. 10/2001, contestatoarele au notificat oraşul Râşnov, prin primar, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar prin dispoziţia nr. 4 din 10 ianuarie 2007, s a respins solicitarea contestatoarelor de a le fi restituit imobilul în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri.
Prin contestaţia formulată, contestatoarele au solicitat, în principal, modificarea dispoziţiei atacate, în sensul restituirii în natură a imobilului, iar, în subsidiar, măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv acordarea unui alt imobil.
Prima instanţă, faţă de cererea de restituire în natură, a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pentru că pe calea contestaţiei prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu se poate proceda la compararea de titluri, aşa cum au solicitat contestatoarele şi chiar dacă ar fi posibilă o asemenea comparare, faţă de statuarea deciziei civile nr. 256/2004 pronunţată de Tribunalul Braşov, intrată în puterea lucrului judecat, prin care s-a constatat că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea Statului Român, nu se mai poate susţine că petentele şi-au păstrat calitatea de coproprietare, avută la data preluării.
În ceea ce priveşte capătul subsidiar al cererii privitor la restituirea în natură a imobilului, prima instanţă a reţinut că, faţă de înscrisurile depuse la dosar, nu există alte imobile aflate în proprietatea publică sau privată a intimatului oraşul Râşnov, care să poată fi acordate contestatoarelor.
Prin Decizia nr. 150/Ap din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de apelantele A.E. şi K.R. şi a obligat apelantele să plătească intimatei C.V.E. suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, reţinând, în esenţă, următoarele :
Autoritatea de lucru judecat, reglementată de art. 1201 C. civ., are la bază regula potrivit căreia o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că, o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.
S-a reţinut, că există identitate între cauzele cererilor de chemare în judecată.
Problema valabilităţii titlului de preluare al statului, cu privire la imobil, a fost tranşată prin Decizia civilă nr. 256/2004 a Tribunalului Braşov, prin care s-a statuat că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, iar prin acţiunea ce formează obiectul litigiului de faţă, promovat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a invocat nevalabilitatea titlului statului raportat la dispoziţiile acestui act normativ.
Legea nr. 10/2001 nu duce la schimbarea cauzei dreptului valorificat, pentru a putea fi înlăturată puterea lucrului judecat a hotărârii anterioare, pentru că, şi sub imperiul Legii nr. 10/2001, analizarea valabilităţii titlului statului se face după aceleaşi criterii şi anume respectarea dispoziţiilor legale la data preluării.
S-a concluzionat, că ambele cereri au aceeaşi cauză din perspectiva puterii lucrului judecat, motiv pentru care această primă critică nu a fost primită de către instanţa de apel.
Pentru aceleaşi considerentele, instanţa de apel nu a analizat nici motivele 2 şi 3 de apel, reţinând că ele se bazează pe admiterea primului motiv de apel.
În ceea ce priveşte cererea subsidiară, de restituire prin compensare cu alte bunuri, nu a fost admisă de către instanţă, cu motivarea că valoarea imobilelor solicitate în compensare este de 692.500 lei pentru imobilul din P., de 420.900 lei pentru imobilul situat în str. M. şi de 59.784 lei pentru imobilul situat în str. B.; că acestea se află în domeniul privat al localităţii sau în domeniul public şi că din expertiza efectuată rezultă că au o valoare fie mai mare, fie mai mică, decât cea a imobilului reclamantelor, de 519.720 lei, aşa încât nu se poate realiza restituirea prin compensare, pentru că aceasta ar duce la îmbogăţirea fără justă cauză a apelantelor.
Şi ultima critică a fost respinsă ca nefondată, reţinându-se că atâta timp cât apelantelor li se acordă despăgubiri, conform dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată prin OUG nr. 81/2007, pentru stabilirea cuantumului acestora va trebui aplicată procedura specială reglementată de aceste dispoziţii legale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarea K.R. şi A.P., în calitate de moştenitor al contestatoarei A.E., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenţii au arătat că ambele hotărâri, pronunţate în primă instanţă şi în apel, sunt date cu încălcarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ., potrivit cărora se consideră autoritate de lucru judecat numai atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Dacă ambele instanţe au respins excepţia autorităţii de lucru judecat pentru inexistenţa triplei identităţi, desigur că nu se poate reţine puterea lucrului judecat, deoarece „puterea lucrului judecat", folosită în dispoziţiile art. 166 C. proc. civ., o poate da numai o hotărâre care are autoritate de lucru judecat.
În primul proces s-a solicitat pe dreptul comun să se constate că preluarea a fost efectuată fără titlu, pentru că deciziile de preluare nu au fost comunicate celor două reclamante, iar în prezenta cauză s-a solicitat, prin contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, să se constate calitatea contestatoarelor de proprietare avută înainte de preluare bazată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, modificată, şi, prin urmare, restituirea în natură a imobilului.
S-a concluzionat, că dacă nu există autoritate de lucru judecat nu există nici putere de lucru judecat, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 282/2003 şi nr. 149/2003, potrivit cărora nu operează puterea lucrului judecat când în noua acţiune se invocă un alt temei juridic, inclusiv cel decurgând din modificarea legislaţiei în materie.
S-a mai arătat, că prin Decizia nr. V/2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, s-a stabilit că preluarea efectuată în baza Decretului nr. 223/1974 este considerată fără titlu valabil, astfel că, potrivit textelor enunţate mai sus, imobilul se poate restitui în natură, recurentele-reclamante păstrându-şi calitatea de proprietare încă de la data dobândirii acestuia; că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 1, art. 2 pct. 2, art. 3 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ., întrucât, în speţă, imobilul a fost cumpărat de către chiriaş, iar acţiunea pentru constatarea nulităţii actului de înstrăinare a fost respinsă, astfel că cererea de revendicare, prin comparare de titluri, este admisibilă. Titlul reclamantelor, nefiind pierdut niciodată, este preferabil şi este mai bine caracterizat, iar al chiriaşului este ulterior şi dobândit de la un neproprietar.
Prima instanţă a respins această cerere pe considerentul că aceasta nu se poate formula pe calea contestaţiei reglementată de Legea nr. 10/2001, iar instanţa de apel nu a mai luat în discuţie aceste motive de apel pentru că a reţinut în cauză puterea lucrului judecat pentru primul petit, respectiv pentru nevalabilitatea titlului statului.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond a respins cererea subsidiară, de acordare de despăgubiri, în situaţia în care nu este posibilă restituirea în natură, cu motivarea că acestea se pot acorda numai prin procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, soluţie menţinută şi de instanţa de apel, deşi s-au administrat probe în acest sens.
Soluţia este nelegală având în vedere faptul că, potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, modificată, măsurile reparatorii pot fi combinate.
În speţă, fiind stabilită valoarea măsurilor compensatorii, cât şi valoarea imobilului preluat abuziv, pentru existenţa diferenţei în minus la valoare se puteau acorda despăgubiri băneşti.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat pentru următoarele considerente :
Instanţele de fond şi apel au reţinut că, în speţă, operează excepţia puterii lucrului judecat, potrivit art. 1201 C. civ., faţă de Decizia civilă nr. 256/A din 4 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov, prin care s-a tranşat irevocabil problema valabilităţii titlului statului asupra imobilul în litigiu şi s-a statuat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu. Acelaşi petit s-a formulat şi prin prezenta acţiune şi constatând că analizarea valabilităţii titlului statului se face, chiar şi sub imperiul Legii nr. 10/2001, după aceleaşi criterii după care s-a soluţionat litigiul prin Decizia nr. 256/A din 4 mai 2004 a Tribunalului Braşov, definitivă şi irevocabilă, instanţa de fond a respins acest petit, reţinând că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului Român în temeiul unui titlu valabil, soluţie menţinută şi prin Decizia recurată.
Principiul lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces încheiat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, între aceleaşi părţi, pentru aceeaşi cauză şi acelaşi obiect, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească, dată în alt proces.
Pentru a opera excepţia autorităţii de lucru judecat, reglementată de art. 1021 C. civ., trebuie ca ambele litigii să se poarte între aceleaşi părţi, pentru aceeaşi cauză şi acelaşi obiect.
În speţă, se constată că există identitate de părţi, cauză şi obiect, între litigiul soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 256/A din 4 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov şi prezentul litigiu, în ceea ce priveşte petitul privind constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Astfel, în ambele procese, purtate între aceleaşi părţi, cu privire la petitul privind constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu, obiectul acţiunii este acelaşi şi constă în recunoaşterea dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil.
În ambele procese, cu privire la capătul de cerere privind nevalabilitatea titlului statului, şi cauza, ce reprezintă temeiul dreptului pretins, este aceeaşi, deoarece, în ambele litigii, recurentele au invocat ca temei al dreptului pretins calitatea lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, în cotă de 1/2 fiecare.
Prin urmare, corect au reţinut instanţele de fond şi apel, că, faţă de Decizia civilă nr. 256/A din 4 mai 2004 a Tribunalului Braşov, în speţă, operează autoritatea de lucru judecat reglementată de art. 1201 C. civ. pentru petitul privind constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Critica potrivit căreia acţiunea în revendicare, prin comparare de titluri, deşi admisibilă, a fost respinsă de către prima instanţă greşit, pe considerentul că aceasta nu este posibilă pe calea contestaţiei reglementată de Legea nr. 10/2001, iar instanţa de apel, greşit, nu a mai luat în discuţie motivul de apel formulat pe acest aspect, este nefondată.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că această critică nu mai poate fi analizată pentru că „ea se bazează pe admiterea primului motiv de apel", respectiv pe soluţionarea pozitivă a primului motiv de apel, prin care s-a criticat greşita respingere a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu către reclamante.
Calificarea juridică a acţiunii se face, în raport de motivarea sa, de către instanţa de judecată, în exercitarea rolului ei activ, care poate fi diferită de cea dată de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată şi faţă de care apreciază asupra capetelor de cerere cu care a fost învestită să judece.
Or, în speţă, corect s-a apreciat de prima instanţă că nu se poate proceda la compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, dând preferabilitate titlului mai bine caracterizat în cadrul contestaţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât pe calea contestaţiei reglementată de acest text de lege instanţa realizează controlul judiciar asupra dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001, prin raportare la prevederile imperative ale acestui act normativ.
Critica potrivit căreia, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţa trebuia să restituie în natură imobilul în litigiu contestatoarelor potrivit art. 1, art. 2 alin. (2), art. 3 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ., este, de asemenea, neîntemeiată.
Imobilul în litigiu a fost vândut în temeiul Legii nr. 112/1995 către C.V.E., iar prin Decizia nr. 256/A din 4 mai 2004 a Tribunalului Braşov, definitivă şi irevocabilă, s-a respins acţiunea reclamantelor K.R. şi A.E., în contradictoriu cu părţile contractante, respectiv C.V.E. şi SC G.C. Râşnov SA, reţinând că vânzarea imobilului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
În această situaţie, contestatoarele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Prin dispoziţia contestată, nr. 4 din 10 ianuarie 2007 emisă de Primarul oraşului Râşnov, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, nu se poate stabili cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptăţite reclamantele, deoarece potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin echivalent se propun prin decizie sau dispoziţie motivată de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, iar potrivit art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, acordarea despăgubirilor se face în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia contestatoarele erau îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent ce constă în compensarea cu alte bunuri, în măsura în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, se constată că este nefondată, deoarece, în speţă, imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, către intimata C.V.E., iar, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele îndreptăţite au dreptul la măsuri reparatorii stabilite numai în echivalent.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) va respinge recursul declarat de contestatoarea K.R. şi A.P., în calitate de moştenitor al contestatoarei A.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea K.R. şi A.P., în calitate de moştenitor al contestatoarei A.E., decedată, împotriva deciziei nr. 150/Ap din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 250/2010. Civil → |
|---|
