ICCJ. Decizia nr. 2629/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2629/2010
Dosar nr. 23/105/2008
Ședința publică din 29 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 23/105/2008, reclamanta M.S. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să fie obligat pârâtul să-i acorde despăgubiri în cuantum de 20 euro/m.p. pentru suprafaţa de teren de 367,481 m.p., ce urmează a fi expropriată, respectiv 7.500 euro pentru întreaga suprafaţă de teren.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin hotărârea nr. 209 din 05 aprilie 2007 s-a dispus exproprierea terenului în suprafaţă de 367,481 m.p., proprietatea sa, situat în com. B., pentru care s-au stabilit despăgubiri în suma de 1.350 euro, respectiv 3,6 euro/m.p., încălcându-se astfel art. 6 din Legea nr. 198/2004.
A susţinut că valoarea stabilită este derizorie, că nu s-a avut în vedere preţul de circulaţie a terenului în zonă, amplasamentul acestuia (se află în prelungirea unui teren curţi-construcţii) şi pagubele produse (pe teren există o livadă, au fost cultivate legume şi cereale ce constituie sursa de hrană a familiei).
La data de 14 decembrie 2007, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că la stabilirea despăgubirii s-a avut în vedere raportul de evaluare din 31 mai 2006, efectuat de expert evaluator imobiliar M.D., agreat de expropriator, ţinându-se cont de criteriile impuse de lege şi, mai mult chiar, reclamanta împreună cu ceilalţi coproprietari, a fost de acord cu oferta şi condiţiile exproprierii.
Prin sentinţa civilă nr. 2376 din 19 septembrie 2008, Tribunalul Prahova a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 6.777 euro, potrivit raportului de expertiză evaluări proprietăţi imobiliare M.I., reprezentând despăgubiri pentru terenul în litigiu, şi 600 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii experţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţa a reţinut că, prin hotărârea nr. 209 din 05 aprilie 2007 emisă de intimată s-a dispus exproprierea şi s-a aprobat acordarea de despăgubiri aferente pentru terenul în litigiu, proprietatea reclamantei şi a numiţilor P.E. şi P.V., exproprierea fiind dispusă în baza HG nr. 1546/2006, în vederea construirii autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti.
Potrivit procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a stabilit că suma cuvenită pentru terenul expropriat este de 4.744,46 RON, respectiv 3,6 euro/m.p., însă raportul de expertiză evaluare proprietăţi imobiliare întocmit în cauză de către ing. M.I. a luat în calcul un preţ mediu de 18 euro/m.p., rezultând o valoare totală a despăgubirilor pentru terenul expropriat de 6.777 euro, concluzii cu care expertul consilier al reclamantei, M.I., a arătat că este de acord, în timp ce expertul consilier al pârâtului, M.D., nu a depus la dosar punctul său de vedere, deşi s-au acordat mai multe termene în acest sens.
A reţinut Tribunalul că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, la calcularea cuantumului despăgubirilor ţinându-se seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului.
A conchis prima instanţă că, deşi reclamanta a depus o cerere prin care a arătat că este de acord cu oferta şi condiţiile exproprierii, nu înseamnă în mod obligatoriu că nu mai poate pretinde să i se achite valoarea reală a imobilului, în cazul în care se constată că aceasta a fost derizorie, fără a se ţine seama la stabilirea lui de criteriile stabilite de Legea nr. 198/2004 şi Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia civilă nr. 142 din 5 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanta M.S., a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri pentru terenul expropriat în cuantum de 20 euro/m.p. şi cheltuieli de judecată în sumă de 600 RON, s-a stabilit ca plata despăgubirilor să se facă în termen de 30 de zile de la data hotărârii pronunţate, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, au fost menţinute dispoziţiile sentinţei cu privire la admiterea primului capăt de cerere din acţiune, dar în cuantumul stabilit în apel, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a obligat apelantul-pârât să plătească apelantei-reclamante suma de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
S-a reţinut cu prioritate că ambele căi de atac exercitate de către părţi cuprind nemulţumiri ale acestora cu privire la cuantumul despăgubirilor, reclamanta apreciind că preţul de circulaţie al terenului în litigiu este mult mai mare decât cel stabilit de expert, în timp ce pârâtul a considerat că trebuie luate în considerare preţurile reale de tranzacţionare a terenurilor din localitate şi să se aibă în vedere valoarea reală a despăgubirilor de la data consemnării sumei de bani în contul expropriatului.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, instanţa, dar şi experţii trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acest fel din unitatea administrativ teritorială „la data întocmirii raportului de expertiză".
În lucrarea comună efectuată în faţa instanţei de apel, fiecare dintre cei trei experţi care au alcătuit comisia desemnată conform art. 25 din actul normativ menţionat anterior, a stabilit un cuantum al despăgubirilor care, în opinia lor, se cuveneau reclamantei.
Curtea şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de către expertul instanţei, având în vedere că în lucrarea întocmită acesta a evaluat terenul ţinând cont de caracteristicile lui, respectiv că este vorba de o suprafaţă de 376,481 m.p., situată în extravilan, destinată preponderent activităţilor agricole, are o funcţiune compatibilă cu planul urbanistic şi o formă favorabilă, nefiind poluat.
Expertul a menţionat că evaluarea terenului în vederea stabilirii reale a despăgubirii s-a realizat prin metoda comparaţiei directe, raportat nu numai la caracteristicile menţionate anterior, ci şi la preţurile de circulaţie ale terenurilor din zonă, dar şi la sumele primite ca despăgubire pentru suprafeţe expropriate în aceeaşi locaţie.
Pe cale de consecinţă, s-a concluzionat că preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială la momentul efectuării lucrării (14 iunie 2009) este de 22 euro/m.p.
Prin urmare, sub aspectul despăgubirilor, valoarea stabilită de instanţa de fond nu poate fi reţinută în condiţiile în care aceasta are la bază o lucrare de expertiză întocmită cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi, în atare situaţie, suma cuvenită contestatoarei trebuie calculată conform art. 27 din acelaşi act normativ între limitele minime şi maxime determinate de valoarea oferită de expropriator (4.744,46 RON) şi cea solicitată de expropriat (20 euro/m.p.) şi, prin raportare directă la sumele stabilite în raportul de expertiză efectuat în apel.
În condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca despăgubirile să fie stabilite în cuantum de 20 euro/m.p., fără ca pe parcursul soluţionării cauzei la instanţa de fond să fi intervenit o majorare a câtimii pretenţiilor, Curtea a stabilit că despăgubirile ce se cuvin acesteia trebuie calculate la această sumă, de 20 euro/m.p.
Deşi expertul desemnat de instanţă a stabilit (astfel cum s-a expus pe larg în considerentele menţionate anterior) că preţul de vânzare al imobilelor de acest fel din unitatea administrativ teritorială la momentul efectuării lucrării este de 22 euro/m.p., instanţa a acordat doar 20 euro/m.p, întrucât a apreciat că a proceda în altă modalitate înseamnă a încălca principiul disponibilităţii şi a acorda mai mult decât s-a cerut.
Solicitarea reclamantei din motivele de apel, în sensul de a i se stabili o despăgubire de 100 euro/m.p., constituie o adevărată cerere nouă care, potrivit art. 294 C. proc. civ., nu poate fi formulată pentru prima dată în această cale de atac, ea nereprezentând o despăgubire ivită după darea hotărârii primei instanţe.
Pe de altă parte, cererea apelantului-pârât, de a se ţine cont la stabilirea despăgubirilor de valoarea imobilului la momentul consemnării sumei în contul expropriatului, urmează a fi înlăturată, câtă vreme dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabilesc clar criteriile care trebuie avute în vedere la calcularea cuantumului despăgubirilor (respectiv preţul de vânzare al bunurilor de acelaşi gen din unitatea administrativ teritorială) şi momentul la care se efectuează acest calcul (momentul întocmirii raportului de expertiză).
În ceea ce priveşte nemulţumirea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România vizând neefectuarea de către Tribunal a unui raport de expertiză comun, urmează a se constata că, în faţa instanţei de apel, s-a complinit acest neajuns şi s-a efectuat o nouă lucrare de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, de o comisie formată din trei experţi, unul desemnat de către instanţă, unul de către expropriat şi unul de către expropriator.
Totodată, s-a înlăturat şi critica apelantului-pârât, referitoare la impunerea unei obligaţii concrete, respectiv plata diferenţei dintre suma consemnată şi valoarea reală stabilită de către instanţă.
Câtă vreme la dosar nu există o dovadă din care să reiasă că s-ar fi ridicat de către reclamantă suma consemnată de expropriator la dispoziţia sa, acesta va fi obligat la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de instanţă, potrivit dispoziţiilor legale, urmând ca după soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii, o atare problemă să fie rezolvată în faza de executare silită, în funcţie de împrejurarea dacă până la acel moment reclamanta va ridica sau nu acea sumă.
Susţinerea apelantului-pârât privind obligaţia instanţei de a introduce în cauză, alături de reclamantă, şi pe ceilalţi coproprietari ai terenului, urmează a fi înlăturată, întrucât desfăşurarea procesului civil este guvernată de principiul disponibilităţii, iar în condiţiile în care reclamanta nu a înţeles să-i cheme în judecată şi pe aceştia, instanţa nu poate din oficiu să lărgească cadrul procesual.
În plus, s-a reţinut că finalitatea Legii nr. 33/1994 presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptăţiţi, raportat şi la principiul constituţional al protejării şi garantării dreptului de proprietate.
În atare context, acţiunea de contestare a despăgubirilor pentru terenul expropriat formulată doar de unul dintre coindivizarii bunului reprezintă un act de conservare, şi nu de dispoziţie, iar în privinţa acestor acte coindivizarii se reprezintă unii pe ceilalţi, nefiind aplicabilă regula unanimităţii.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat cereri de recurs (I) la data de 12 noiembrie 2009, reclamanta M.S. şi (II) la data de 10 noiembrie 2009, pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
I. Recurenta-reclamantă M.S. a criticat Decizia, sub următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
Preţul de circulaţie al terenului în zonă este mult mai mare decât cel stabilit de expertul M.D., în acest sens susţinându-se următoarele: amplasamentul acestui teren (terenul se află în vecinătatea casei sale - în prelungirea terenului categoria curţi-construcţii), pagubele produse (pe acest teren s-a plantat o livadă, legume şi cereale ce constituie sursa de hrană a familiei sale), prin exproprierea unei părţi din terenul respectiv, a scăzut considerabil valoarea terenului rămas în proprietatea reclamantei, fără a avea posibilitatea de a-l mai valorifica ulterior.
Mai mult, despăgubirile au fost stabilite diferenţiat şi fără un criteriu stabilit, astfel, au fost acordate despăgubiri de 4 ori mai mari unor persoane ale căror terenuri se aflau la mare distanţă faţă de gospodăria acestora şi exproprierea nu producea prejudicii mari, aşa cum se întâmplă în cazul său.
II. Recurentul-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a criticat Decizia sub următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
Instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială", - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" nu poate indica decât „preţul de tranzacţionare" al acestor imobile, menţionat în contractele de vânzare-cumpărare şi nicidecum „preţul de ofertare" postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare din jud. Prahova, de care în mod greşit a ţinut seama instanţa de apel şi experţii numiţi de către această instanţă şi expropriat.
Aceste preţuri de tranzacţionare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul respectiv a intrat în proprieatea statului şi anume data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire.
Instanţa de apel, prin omologarea punctelor de vedere întocmite de către experţii D.L.M., B.N. şi P.O., a ţinut cont la stabilirea despăgubirilor de preţurile de ofertare apărute pe internet şi în presa prahoveană, ignorând astfel dispoziţiile legale ale art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Analizând raportul de expertiză se poate observa că cei trei experţi nu au studiat contractele de vânzare-cumpărare din unitatea administrativ teritorială respectivă, care ar fi reprezentat o bază de plecare la stabilirea preţurilor cu care se vând în mod obişnuit imobilele în acea zonă.
Este de notorietate faptul că există o diferenţă foarte mare între preţurile de ofertare (publicitatea din ziare, reviste, internet) şi cele reale, de tranzacţionare (contracte de vânzare-cumpărare), care trebuiau avute în vedere de instanţa de apel ca valori de comparaţie la stabilirea despăgubirilor.
Astfel, preturile de tranzacţionare, avute în vedere de expert M.D., de 4,43 euro/m.p., preţurile de ofertare, stabilite în apel, explodează şi ajung la suma de 40 euro/m.p., conform expertizei efectuate în cauză.
Potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 294 alin. (2) din C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Art. 294 alin. (2) C. proc. civ. care arată că în apel nu se poate cere mai mult decât ce s-a cerut în faţa instanţei de fond ori în faţa instanţei de fond reclamanta şi-a precizat cuantumul despăgubirilor la suma de aproximativ 18 euro/m.p., atât cât a stabilit prima expertiză de la fond, expert M.I.
Reclamanta, în calea de atac a apelului, nu a solicitat suplimentar dobânzi, rate, venituri ajunse la termen ori alte despăgubiri ivite după darea hotărârii.
Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 5 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În faţa instanţei de apel, Statul Român a susţinut că, în situaţia în care valoarea despăgubirilor stabilită de către instanţa de fond va fi găsită întemeiată, să se dispună obligarea Statului Român doar la plata diferenţei existente între suma consemnată şi valoarea reală a despăgubirilor.
În acest sens, Statul Român, prin motivele de apel a învederat instanţei şi a depusă recipisa de consemnare a sumei de 4,744.46 RON stabilită prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 209 din 05 aprilie 2007.
Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată şi fără a respecta dreptul de proprietate asupra terenului - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La data la care s-a pronunţat hotărârea de ieşire din indiviziune nr. 3480 din 08 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, între reclamantă şi P.E., P.V. şi M.E., aceştia nu mai erau proprietarii terenului care face obiectul prezentului dosar, proprietar fiind Statul Român. Hotărârea nu poate să îi fie opozabilă, având în vedere că Statul Român nu a fost parte în acest dosar. În masa de partaj trebuia introdus cuatumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 316 din 17 decembrie 2007, referitor la acest imobil.
Singura persoană care a formulat contestaţie împotriva acestei hotărâri este reclamanta M.S., motiv pentru care s-a apreciat de către recurentul-pârât că din valoarea despăgubirilor pentru imobilul care face obiectul prezentului dosar, aceasta are cota de 3/8, cotă care îi revine ca moştenitoare legală a defunctului P.I.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Faţă de conţinutul explicit al expunerii de motive a celor două cereri de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de consideraţii preliminare privind cauza recursului, după cum urmează:
În calea de atac extraordinară a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).
Scopul acestei căi de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susţinere care relevă pretinse erori ale instanţei de apel în aprecierea probelor administrate în cauză - sub toate aspectele susţinute de partea recurentă cu privire la valorizarea în probaţiune a înscrisurilor administrate de părţi, valorificarea raportului/rapoartelor de expertiză efectuate în cauză - istoricul cauzei pendinte şi a altora cu obiect similar, toate cu consecinţe directe în planul configurarii/reconfigurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat în mod exhaustiv întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret şi considerentele legale pentru care au ajuns la soluţia pronunţată în primă instanţă, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizată prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului şi cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părţile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
În faţa unei instanţe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, şi aceasta pentru că partea recurentă a beneficiat în mod concret de sistemul dublului grad de jurisdicţie, calea de atac a recursului fiind în mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate în dosarul pendinte.
I. Recursul reclamantei, susţinut pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primit, întrucât instanţa de apel a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor criteriile stabilite de însuşi textul art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum fi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Totodată, s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Lege, „despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată", în contextul respectării întocmai a cadrului procesual de învestire în primă instanţă (pretenţia concretă a reclamantei referitoare la cuantumul despăgubirii).
S-a avut în vedere raportul de expertiză care a evaluat terenul în litigiu ţinând cont de toate caracteristicile lui de bază, respectiv că este vorba de o suprafaţă de 376,481 m.p., situată în extravilan, destinată preponderent activităţilor agricole, are o funcţiune compatibilă cu planul urbanistic şi o formă favorabilă, nefiind poluat, toate acestea în contextul dispoziţiilor legale sus-menţionate. În acelaşi sens, expertul a făcut menţiunea expresă că evaluarea terenului în vederea stabilirii reale a despăgubirii s-a realizat prin metoda comparaţiei directe, raportat nu numai la caracteristicile menţionate anterior, ci şi la preţurile de circulaţie ale terenurilor din zonă, dar şi la sumele primite ca despăgubire pentru suprafeţe expropriate în aceeaşi locaţie.
Toate celelalte critici care concretizează aspecte de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, relative la particularităţile de fapt ale imobilului în litigiu, de natură să conducă, după aprecierea recurentei la sporirea cuantumului despăgubirilor, nu pot constitui obiect de cercetare în recurs, întrucât valorizarea probatoriului administrat în cauză a revenit în exclusivitate instanţelor fondului.
II. Recursul pârâtului, susţinut pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Nu au fost nesocotite dispoziţiile art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în măsura în care fiecare normă de drept este interpretată în contextul ansamblului reglementării din care face parte, cum este şi cazul articolelor susţinute de recurent ca temei al pretinsei critici de nelegalitate.
Primul alineat al art. 26 din lege prevede în termeni expreşi că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, ceea ce înseamnă că valoarea de piaţa a imobilului în litigiu nu depinde exclusiv doar de criteriul desemnat prin sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele". Întradevăr această sintagmă „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" poate avea ca semnificaţie, din perspectivă probatorie (chestiunile legate de pertinenţa şi concludenţa probelor) „preţul de tranzacţionare" al acestor imobile, menţionat în contractele de vânzare-cumpărare, însă această clarificare nu conduce în mod obligatoriu la schimbarea cuantumului despăgubirii, faţă de exigenţele art. 304 C. proc. civ., respectiv conţinutul normativ al art. 26, privit în ansamblul său.
Prin dispoziţiile legale menţionate nu se instituie nici obligativitatea reţinerii de către instanţă a valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, astfel cum dezvoltă recurenta, într-o manieră confuză, critica de nelegalitate formulată.
Criticile care vizează modalitatea concretă în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză - raportul de expertiză, contractele de vânzare-cumpărare din unitatea administrativ teritorială de la locul situaţiei bunului imobil expropriat, alte înscrisuri desemnate de recurent - nu pot fi cercetate în recurs, întrucât acestea exced competenţelor de atribuţiune ale acestei instanţe.
În egală măsură, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora despăgubirea acordată de instanţă pentru imobilul expropriat nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, acest aspect rezultând cu pregnanţă din expunerea de motive a hotărârii atacate.
Hotărârea instanţei de apel nu a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ. - în apel nu se poate cere mai mult decât ce s-a cerut în faţa instanţei de fond - întrucât prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca despăgubirile să fie stabilite în cuantum de 20 euro/m.p., element important sub aspectul condiţiilor legale de învestire, reţinut cu semnificaţia cuvenită în hotărârea instanţei de apel.
Solicitarea recurentului ca, pentru ipoteza în care valoarea despăgubirilor stabilită de către instanţa de fond va fi găsită întemeiată, să se dispună obligarea Statului Român doar la plata diferenţei existente între suma consemnată şi valoarea reală a despăgubirilor, nu poate fi privită şi analizată din perspectivele unei veritabile critici de nelegalitate, pentru aceleaşi considerente pe care instanţa de apel le-a şi consemnat, o atare problemă urmând să fie rezolvată în etapa executării silite.
Nu se poate reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată fără a se respecta dreptul de proprietate asupra terenului - motiv de recurs susţinut tot pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - întrucât regularitatea şi opozabilitatea, din perspectivă procedurală şi/sau substanţială, a hotărârii de ieşire din indiviziune pronunţată de Judecătoria Ploieşti, între reclamantă şi numiţii P.E., P.V. şi M.E., sunt chestiuni care exced cadrului procesual de învestire.
S-a reţinut corect că solicitarea pârâtului de introducere în cauză, alături de reclamantă, a celorlalţi coproprietari ai terenului, nu se justifică cât timp desfăşurarea procesului civil este guvernată de principiul disponibilităţii, instanţa de judecată neputând, din oficiu, să dispună extinderea cadrului procesual.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta M.S. şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva deciziei nr. 142 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2630/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2613/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
