ICCJ. Decizia nr. 2633/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2633/2010
Dosar nr.7088/101/2008
Ședința publică din 29 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalul Mehedinţi la data de 05 septembrie 2008, contestatoarea R.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria mun. Drobeta Turnu Severin şi Primarul mun. Drobeta Turnu Severin, anularea dispoziţiei nr. 2896 din 6 august 2008, prin care i s-a respins notificarea formulată şi, prin urmare, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 405,40 m.p., situat în mun. Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti respective.
Contestatoarea a susţinut că prin notificarea comunicată intimatei prin executorul judecătoresc în termenul prescris de lege, a solicitat în condiţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a terenului în litigiu, teren aflat în proprietatea sa şi a soţului său, R.I., decedat, pe care aceasta îl moşteneşte în calitate de soţie supravieţuitoare.
Terenul în litigiu a intrat în posesia statului în anul 1989, urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5046 din 08 august 1989 şi ca efect al dispoziţiilor exprese ale art. 30 din Legea nr. 58/1974.
În cuprinsul dispoziţiei contestate s-a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu s-a făcut dovada intrării terenului în patrimoniul statului, respectiv că terenul nu ar intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001, ci a Legii nr. 18/1991.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, întrucât legiuitorul a soluţionat problema terenurilor trecute în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul de a obţine titlul de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate.
Prin sentinţa civilă nr. 44 din 13 februarie 2009, Tribunalul Mehedinţi a respins contestaţia formulată de contestatoarea R.C., ca nefondată, având în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
S-a reţinut că din raportul de expertiză întocmit în cauză a reieşit că terenul în litigiu are o suprafaţă totală de 403 m.p., pe care sunt edificate două construcţii, cu precizarea că terenul este împrejmuit cu gard de beton şi plasă de sârmă de către respectivii cumpărători, persoane fizice.
Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, dobânditorilor acestora, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari al locuinţei.
Legiuitorul a soluţionat situaţia terenurilor trecute în stăpânirea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, în favoarea dobânditorilor construcţiilor, prin legea fondului funciar.
Susţinerea contestatoarei potrivit căreia cumpărătorul-proprietar al construcţiei nu a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, nu are relevanţă în cauză, întrucât acesta a dobândit în temeiul legii dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei.
Prin Decizia civilă nr. 167 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul contestatoarei R.C., a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi, drept consecinţă, a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe - Tribunalul Mehedinţi.
S-a reţinut că instanţa avea obligaţia, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., să stabilească exact care este obiectul acţiunii deduse judecăţii, şi aceasta nu după sensul literal a termenilor folosiţi, ci în raport de finalitatea urmărită de titular şi de obiectul dreptului subiectiv a cărui valorificare s-a urmărit prin cererea introductivă de instanţă.
Reclamanta a arătat în mod constant că, într-adevăr, în principal, a avut în vedere restituirea în natură a terenului, dar, din modul de formulare a acţiunii şi din cuprinsul notificării, rezultă clar că aceasta a urmărit ca, în subsidiar, să obţină reparaţiunea civilă pentru prejudiciul produs prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 58/1974, în orice modalitate prescrisă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Această idee rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, unde s-a făcut referire la greşita aplicare a art. 14 lit. c) din Legea nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aspect confirmat şi prin cererea de apel, în care s-a arătat că nu s-a avut în vedere de către Primăria mun. Drobeta Turnu Severin partea finală a acestui articol, care prevede că în situaţia în care terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Reclamanta a menţionat constant că dispoziţia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar prin notificare a solicitat repunerea în drepturile ce i se cuvin, pretenţie ce presupune în circumstanţele reţinute anterior, nu numai restituirea în natură a terenului, ci şi alternativa acordării măsurilor reparatorii în echivalent, în caz de imposibilitate a aplicării principiului restitutio in integrum.
S-a apreciat că reclamanta nu este îndreptăţită la restituirea în natură a terenului în litigiu, întrucât situaţia terenurilor aferente construcţiilor înstrăinate şi care au trecut în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri a fost rezolvată de legiuitor în favoarea dobânditorilor construcţiei.
În conformitate cu art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, dobânditorilor acestora, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari al locuinţei.
Este irelevant faptul că nu s-a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 de către cumpărătorul proprietar al construcţiei, întrucât dreptul acestuia asupra terenului aferent construcţiei a fost dobândit de drept, prin efectul legii.
Corect instanţa de fond a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură contestatoarei, atâta vreme cât indiferent de starea fizică în care se află în prezent, construcţia iniţială se află pe terenul în litigiu şi, mai mult, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert tehnic ing. M.D.M., la fond, pe acest teren împrejmuit cu gard de beton şi sârmă s-ar afla două construcţii.
S-a concluzionat în sensul că reclamanta nu a beneficiat de niciun fel de reparaţiune pentru prejudiciul produs anterior, sub imperiul vechiului regim, situaţie în care trebuie să i se recunoască acesteia accesul efectiv la justiţie.
Preluarea terenului aparţinând reclamantei, de către stat, în temeiul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, a constituit o măsură abuzivă, întrucât aducea atingere art. 36 alin. (1) din Constituţia din 1965 şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În această situaţie, trebuia avută în vedere cealaltă modalitate de reparare solicitată de reclamantă şi anume acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Excluderea de la aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, cu motivarea că situaţia juridică a terenului în litigiu ar fi reglementată de legea fondului funciar (în sensul art. 8 din actul normativ sus-menţionat), ignoră faptul că textul de lege nu acoperă şi situaţia persoanelor al căror terenuri au fost preluate de către stat în perioada în care acestea erau scoase din circuitul civil, interzicându-se înstrăinarea lor prin acte juridice între vii.
Dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 reglementează în favoarea dobânditorilor construcţiei, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente.
Nici în acest text şi nici în vreo altă dispoziţie a legilor fondului funciar nu se prevede însă nimic în legătură cu situaţia foştilor proprietari de imobile-terenuri preluate de stat prin aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974 - ca transpunere în fapt a interdicţiei de înstrăinare a unor astfel de imobile.
Or, reţinându-se, pe de o parte, calitatea de proprietar a reclamantei şi preluarea abuzivă a bunului de către stat, iar, pe de altă parte, faptul că situaţia unei asemenea deposedări nu intră în sfera de reglementare a legilor fondului funciar (din punct de vedere al titularului deposedat) rezultă că nu poate fi înlăturat beneficiul măsurilor reparatorii în persoana reclamantei.
În această situaţie, instanţa trebuia să administreze probe în vederea lămuririi exacte a situaţiei de fapt, să facă verificările prevăzute de art. 14 lit. c) teza finală din Legea nr. 250/2007, în sensul stabilirii dacă reclamanta a primit despăgubiri în condiţiile art. 30-31 din Legea nr. 58/1974; de asemenea, dacă preţul vânzării a vizat numai construcţia sau şi terenul, cu toate că se făcea aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1978, fiind de notorietate că acest teren era atribuit în folosinţă dobânditorului construcţiei, iar plata se făcea având în vedere şi terenul.
În mod greşit instanţa a apreciat că, în cauză, Primarul mun. Drobeta Turnu Severin nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât reclamanta s-a adresat primarului cu notificare, dispoziţia atacată fiind emisă de către primar, acesta împreună cu Primăria reprezentând elementele componente intrinseci indisolubil legate ale aceleiaşi instituţii.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 29 iunie 2009 Primăria mun. Drobeta Turnu Severin, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Recurenta a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a mun. Drobeta Turnu Severin, întrucât, din practica judiciară în materie, cât şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a rezultat că, în astfel de litigii, calitate procesuală are Primăria mun. Drobeta Turnu Severin, nu mun. Drobeta Turnu Severin.
În fapt, reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în mun. Drobeta Turnu Severin, motivând că acest imobil a fost preluat în mod abuziv de către stat.
Reclamanta avea obligaţia să se conformeze dispoziţiilor art. 23 din legea specială şi să depună la dosarul cauzei înscrisurile doveditoare ale pretenţiei astfel formulate, respectiv actele de proprietate, atât pentru terenul pretins, cât şi pentru construcţie.
În urma analizării notificării şi a înscrisurilor anexate au rezultat următoarele concluzii: reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, nu a făcut dovada întinderii dreptului pretins, aşa cum stabilesc dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care, potrivit pct. 3.1 din HG nr. 250/2001, sarcina probei proprietăţii incumbă persoanei care pretinde dreptul (potrivit principiului actori incumbit probatio), nu a făcut dovada dacă fostul proprietar a fost sau nu despăgubit.
Instanţa de apel, prin interpretări eronate şi aplicarea greşită a legii, nu a avut în vedere faptul că petenta a înstrăinat construcţia conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5046 din 08 august 1989, iar terenul a trecut în proprietatea statului în baza dispoziţiilor exprese ale Legii nr. 58/1974.
De asemenea, nu a ţinut cont de faptul că petenta avea obligaţia să facă dovada dreptului de proprietate pentru teren, întrucât aşa cum stabilesc Normele metodologice de aplicare a legii speciale, acesta nu a fost niciodată în proprietatea sa.
În susţinerea cererii de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 14 lit. c) din H.G nr. 250/2007, conform cărora legiuitorul, după anul 1989, a soluţionat aceasta problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul/vocaţia de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămânând supus incidenţei prezentei legi în favoarea persoanei îndreptăţite - proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a mun. Drobeta Turnu Severin, Înalta Curte a avut în vedere considerentele explicite ale instanţei de apel care, sub aspectul cadrului procesual de învestire a statuat, cu caracter irevocabil, în sensul că, Primarul mun. Drobeta Turnu Severin are în cauză calitate procesuală pasivă, alături de Primărie, câtă vreme contestatoarea s-a adresat acestuia cu notificare, dispoziţia atacată fiind emisă de însăşi această entitate juridică.
Concluzia instanţei de apel a fost aceea că Primarul şi Primăria reprezintă elementele componente intrinseci indisolubil legate ale aceleiaşi instituţii, ceea ce înseamnă că prezenţa lor în proces este pe deplin justificată.
Prin urmare, chestiunea reclamată din perspectiva excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive nu se impune a fi cercetată, întrucât contextul procesual pendinte s-a dezvoltat în condiţiile prescrise de actul normativ care a constituit temeiul pretenţiei contestatoarei, respectiv s-a clarificat prin actul de dispoziţie al instanţei anterioare.
Împrejurarea că, în faza procesuală a recursului, s-a inserat în citaţie mun. Drobeta Turnu Severin, în calitate de intimat, a fost determinată de conţinutul explicit al dispozitivului hotărârii atacate, fără însă ca prin aceasta să se reconfigureze contextul procesual, cu consecinţe în planul realizării efective a procedurii de citare în ceea ce-l priveşte pe intimatul cu legitimare procesuală reală în cauză, Primarul mun. Drobeta Turnu Severin, sau, mai mult, în planul raporturilor juridice de drept substanţial.
Sub aspectul criticilor de nelegalitate care vizează în mod explicit fondul raportului juridic litigios, este important de reţinut că instanţele anterioare - singurele abilitate în stabilirea deplină a situaţiei de fapt - au consemnat în expunerea de motive a hotărârilor pronunţate chestiuni relevante pentru cauza pendinte, după cum urmează:
Prin notificarea comunicată intimatei prin executorul judecătoresc, contestatoarea a solicitat în condiţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 405,50 m.p., situat în mun. Drobeta Turnu Severin, teren aflat în proprietatea sa şi a soţului său, R.I., decedat, pe care-l moşteneşte în calitate de soţie supravieţuitoare.
Terenul în litigiu a intrat în posesia statului în anul 1989, urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi ca efect al dispoziţiilor exprese ale art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză a reieşit că terenul în litigiu are o suprafaţă totală de 403 m.p., pe care sunt edificate două construcţii, cu menţiunea că terenul este împrejmuit cu gard de beton şi plasă de sârmă de către persoanele fizice dobânditoare.
În raport de situaţia de fapt reţinută în dosar, ambele instanţe au avut în vedere, cum era şi firesc, dispoziţiile exprese şi explicite ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, conform cărora terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, dobânditorilor acestora, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţei.
S-a apreciat corect şi în consens de către instanţele fondului, în fazele procesuale anterioare, că nu are relevanţă pentru situaţia contestatoarei faptul că actualul proprietar al construcţiei nu a formulat cerere de reconstituire în condiţiile prescrise de legea specială sus-menţionată, întrucât acesta a dobândit de drept, în temeiul legii, proprietatea asupra terenului aferent construcţiei.
Pentru situaţia cauzei pendinte, aşa cum aceasta a fost circumstanţiată de probele administrate în cauză, erau incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 conform cărora nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
În egală măsură, sunt relevante în cauză dispoziţiile Hotărârii nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, conform cărora, cu referire expresă la art. 30 şi 31 din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, a prevăzut următoarele: având în vedere că legiuitorul de după anul 1989 a soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul/vocaţia de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, urmează a se considera că aceste situaţii nu cad sub incidenţa legii.
Dispoziţia legală sus-menţionată clarifică obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 şi, prin urmare, nu poate fi invocată ca temei de drept pentru susţinerea pretenţiei contestatoarei.
Împrejurarea că textul de lege nu ar acoperi şi situaţia persoanelor ale căror terenuri au fost preluate de către stat în perioada în care acestea erau scoase din circuitul civil, nu poate să susţină soluţia pronunţată de instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât aceasta invită la lămurirea situaţiei de fapt sub alte aspecte considerate relevante, întrucât actul normativ care a constituit fundamentul pretenţiei contestatoarei a stabilit obiectul său propriu de reglementare, în mod precis, clar, neechivoc.
Susţinerea contestatoarei conform căreia foştii proprietari nu au nicio posibilitate de despăgubire reală, ceea ce ar echivala cu o nouă deposedare abuzivă de drepturile lor, deposedare sancţionabilă de Convenţia europeană a drepturilor omului, nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, restabilirea situaţiei anterioare într-o procedură specială trebuie să se realizeze în condiţiile impuse de aceasta, iar, pe de altă parte, pentru a accepta ideea deposedării trebuie îndeplinită, din perspectivă convenţională, premisa existenţei unui drept de proprietate actual în patrimoniul contestatoarei, ceea ce nu este cazul situaţiei pendinte.
Faptul că prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 au statuat în sensul că terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, dobânditorilor acestora, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari al locuinţei, conjugat cu conţinutul explicit al art. 8 din Legea nr. 10/2001, pot susţine ideea avansată de însăşi instanţa de apel, conform căreia legiuitorul a configurat sus-menţionata soluţie legislativă tocmai în considerarea situaţiilor de notorietate care indicau că preţul din convenţiile perfectate se stabilea având în vedere şi contravaloarea terenului primit în folosinţă.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Primăria mun. Drobeta Turnu Severin, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 167 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi, drept consecinţă, pe temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., va respinge apelul declarat de contestatoare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Primăria mun. Drobeta Turnu Severin, prin Primar, împotriva deciziei nr. 167 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de contestatoarea R.C. împotriva sentinţei nr. 44 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2637/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2630/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
