ICCJ. Decizia nr. 2643/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2643/2010
Dosar nr. 9098/1/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 8917 din 3 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, împotriva deciziei civile nr. 194/A din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, a modificat Decizia, în sensul că, a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 152 din 21 februarie 2008 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă, în sensul că a respins acţiunea faţă de acest pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa supremă a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 28) „În cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de prezenta lege".
În rejudecarea cauzei după casare, la data de 01 martie 2007, reclamanţii au depus la dosar o cerere, pe care au numit-o „extindere de acţiune", prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a Agenţiei de Valorificare a Activelor Statului şi a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, precizând totodată că, solicită obligarea acestora la plata despăgubirilor, dat fiind faptul că imobilul din litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil şi că a fost restituit în natură în baza deciziei civile nr. 4654/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, din caracterul constatat abuziv al preluării rezultând dreptul de a solicita şi restituirea bunurilor mobile aferente.
În cauză, unitatea deţinătoare a fost identificată ca fiind SC R. SA, societate ce a fost privatizată de Agenţia Domeniilor Statului.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 268/2001, de înfiinţare a Agenţiei Domeniilor Statului, aceasta este o instituţie cu personalitate juridică, activitate financiară şi comercială independentă şi proprietar mandatat al statului.
În aceste condiţii particulare de învestire, s-a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, conform cărora pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, iar măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, chiar dacă notificarea a fost înregistrată la societatea comercială privatizată.
În acelaşi timp, s-a reţinut şi că motivarea instanţei de apel referitoare la faptul că reclamanţii au mai deţinut şi alte bunuri decât imobilul deja restituit, conform procesului-verbal de preluare încheiat la data de 19 martie 1949, care nu se mai regăsesc în natură, nu are justificare faţă de conţinutul notificării adresate SC R. SA, prin care se solicită restituirea unor bunuri imobile.
Împotriva deciziei civile nr. 8917 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare reclamanţii-intimaţi G.D.N. şi G.M. şi pârâţii-intimaţi SC R. SA, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Agenţia de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), prin care au susţinut următoarele consideraţii:
Recursul a fost admis în parte de instanţă, fără a se lua în considerare un motiv de ordine publică, ce se impunea a fi reţinut din oficiu, anume autoritatea de lucru judecat, în acest mod săvârşindu-se şi o gravă greşeală materială.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului-recurent Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a intrat sub puterea autorităţii lucrului judecat, aşa cum sub aceeaşi autoritate de lucru judecat a intrat şi obligarea acestuia la plata măsurilor reparatorii în echivalent pentru bunurile enumerate în cuprinsul sentinţei civile nr. 152 din 21 februarie 2008 a Tribunalului Vâlcea.
Prin omisiunea cercetării acestui motiv de ordine publică s-a comis şi o gravă eroare materială, care a permis admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului şi a schimbării în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii fată de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Contestaţia în anulare va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează:
Contestaţia în anulare, reglementată de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, admisibilă doar în cazurile strict prevăzute de dispoziţiile legale sus-menţionate, anume: când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, respectiv când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Ipoteza prevăzută de art. 318 prima teză C. proc. civ., a fost foarte clar conturată în doctrina de specialitate şi jurisprudenţa instanţelor naţionale, aceasta având în vedere doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare şi reapreciere a probelor administrate în cauză sau o verificare a modului de interpretare şi de aplicare a legii de drept substanţial sau procedural, inclusiv din perspective posibilităţii recunoscute instanţei de recurs de a invoca din oficiu motive de ordine publică - art. 306 alin. (2) C. proc. civ. - anume autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce priveşte ipoteza a doua a art. 318 C. proc. civ. - omisiunea, din greşeală, a cercetării unuia dintre motivele de modificare sau de casare - jurisprudenţa instanţelor naţionale a stabilit şi în acest caz în mod constant că, o contestaţie în anulare, cu un astfel de temei juridic, acoperă numai motivul/motivele de modificare sau de casare invocate de parte, nu şi motivul/motivele de modificare sau de casare pe care instanţa ar fi putut să le invoce din oficiu în recurs.
Prin dispoziţia legală menţionată - temeiul juridic expres al instituţiei contestaţiei în anulare, legiuitorul nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de către aceeaşi instanţă, sub pretextul unei greşite interpretări a legii - de drept material şi/sau substanţial, ştiut fiind că anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pentru un astfel de motiv ar echivala ea însăşi cu o nesocotire a puterii lucrului judecat, prezumţie de care se bucură astfel de hotărâri.
Aşa fiind, cum soluţia instanţei de recurs nu este rezultatul unei greşeli materiale în accepţiunea prescrisă de art. 318 teza I C. proc. civ., şi nu se justifică nici incidenţa celui de-al doilea motiv de retractare al aceluiaşi articol, contestaţia în anulare dedusă judecăţii nu poate fi primită, sens în care aceasta urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii G.D.N. şi G.M. împotriva deciziei nr. 8917 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2654/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2640/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
