ICCJ. Decizia nr. 2658/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2658/2010
Dosar nr. 2945/109/2007
Ședința publică din 30 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 961/CM din 3 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 2945/109/2007, a fost admisă acţiunea, a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor drepturile salariale suplimentare prevăzute de art. 168 alin. (1) C.C.M., conform adreselor nr. 830/2008 şi nr. 831/2008 emise de către pârâtă, în funcţie de perioada lucrată, conform completării la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert contabil T.L., care face parte din prezenta hotărâre, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 9.180 RON cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3/CM din 7 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 2945/109/2005, s-au admis cererile formulate de intervenienţii în interes propriu. S-a dispus completarea sentinţei civile nr. 961/CM/2008 în sensul că instanţa a admis şi cererea de intervenţie în interes propriu, urmând a obliga pe pârâtă să plătească intervenienţilor drepturile salariale suplimentare neacordate prevăzute de art. 168 alin. (1) C.C.M., în funcţie de perioadele efectiv lucrate, conform completării la raportul de expertiză contabilă, întocmit în cauză de către expert T.L., raport ce face parte integrantă din sentinţă, drepturi ce se vor actualiza cu indicele inflaţiei la data plăţii efective.
Împotriva sentinţelor civile nr. 961/CM din 3 octombrie 2008 şi nr. 03/CM din 7 ianuarie 2009 pronunţate de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 2945/109/2007 au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii, intervenienţii în nume propriu şi pârâta, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie sub mai multe aspecte, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2009, recurenta-pârâtă SC P. SA Bucureşti a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 222 şi 282 C. mun., art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, arătând că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în sensul că încalcă anumite dispoziţii din Constituţia României, respectiv art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) şi art. 53 alin. (1) şi (2).
În motivarea excepţiei, recurenta-pârâtă a arătat că există o legătură de cauzalitate între normele atacate şi realitatea unei unităţi care, lipsită de dreptul minim de apărare, trebuie să facă faţă dificultăţilor de ordin practic în cele peste 20.000 de dosare. Singurul remediu îl constituie declararea ca neconstituţionale a textelor arătate mai sus, soluţionarea acestui conflict de neconstituţionalitate neintrând în atribuţiile instanţelor judecătoreşti.
La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2009, apărătorul recurentei-pârâte a arătat că până în prezent SC P. SA nu a chemat în judecată sindicatul în niciun dosar. A mai arătat că recurenta-pârâtă justifică interesul invocării prezentei excepţii, aceea că intenţionează să introducă în cauză şi sindicatul şi apreciază că numai declararea neconstituţionalităţii textelor invocate ar putea să-şi îndeplinească scopul arătat.
Prin încheierea de şedinţă din data de 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări speciale şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenta-pârâtă SC P. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control financiar a reţinut, în esenţă, că art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanţa, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate, să o aprecieze ca fiind admisibilă şi să o înainteze Curţii Constituţionale.
Astfel, excepţia trebuie ridicată în faţa instanţei de judecată, de către una din părţi sau, din oficiu, de către instanţă şi trebuie să vizeze o lege sau ordonanţă ori dispoziţie din acestea, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului oricare ar fi obiectul acestuia. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate deja ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Astfel, Curtea a constatat că, în speţă, excepţia de neconstituţionalitate a articolelor de lege invocate de către recurenta-pârâtă SC P. SA, care este parte în cauză, că excepţia se referă la dispoziţii din legi (Legea nr. 53/2003, Legea nr. 168/1999 şi Legea nr. 54/2003) şi că respectivele dispoziţii legale nu au fost declarate ca neconstituţionale prin vreo decizie a Curţii Constituţionale, astfel că, sub toate aceste aspecte, excepţia este admisibilă.
Curtea a apreciat însă că nu este îndeplinită ultima condiţie, aceea că dispoziţiile din lege apreciate de recurentă ca fiind neconstituţionale să aibă legătură cu prezenta cauză.
Astfel, cadrul procesual a fost stabilit între reclamanţi şi pârâta SC P. SA, sindicatul din care fac parte reclamanţii nefiind parte în acest dosar şi nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin niciuna dintre formele prevăzute de Codul de procedură civilă: ca pârât sau intervenient forţat (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanţie).
Atât prin notele scrise prin care a fost invocată excepţia, cât şi prin concluziile orale formulate la termenul când s-a judecat cauza, pârâta, prin reprezentanţii săi, a arătat că nu a chemat în judecată sindicatul în acest dosar şi nici în altele similare. Intenţia recurentei este de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor şi apreciază că acest lucru nu este posibil decât prin declararea ca neconstituţionale a celor patru dispoziţii legale arătate mai sus.
Prin această apărare chiar recurenta-pârâtă a admis faptul că interesul său este viitor şi că declararea ca neconstituţionale a textelor de lege o va ajuta să atragă pe viitor în proces sindicatul.
Curtea a apreciat că declararea ca neconstituţionale a celor patru dispoziţii legale nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta-pârâtă, iar soluţia ce ar fi pronunţată în cauză de către instanţă nu ar fi influenţată în niciun fel de soluţia dată de Curtea Constituţională excepţiei invocate de recurentă.
Mai mult decât atât, cu privire la prevederile legale ce s-au solicitat a fi declarate neconstituţionale de către recurenta-pârâtă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin respingerea acestor excepţii prin Decizia civilă nr. 511 din 18 noiembrie 2004, nr. 781 din 07 noiembrie 2006 şi Decizia nr. 44 din 11 ianuarie 2007.
Cu această ocazie, Curtea a constatat că „nu există nicio interdicţie constituţională pentru ca legea şi statutele organizaţiilor sindicale să prevadă dreptul acestora de a introduce acţiuni în justiţie în numele membrilor lor şi de a-i reprezenta pe aceştia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor".
Deşi recurenta-pârâtă invocă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., în realitate instanţele judecătoreşti au respectat acest principiu şi anume cel al „egalităţii armelor", în sensul că fiecare parte are posibilitatea să-şi expună cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze raportat la partea adversă, recurenta-pârâtă având toate mijloacele procedurale pentru a-şi putea dovedi cererile sale, iar reglementarea conform legii a căilor de atac supune instanţelor judecătoreşti posibilitatea de a cenzura eventual soluţiile instanţelor de fond în cazul în care se constată nelegalitatea lor.
Astfel, Curtea a constata că, dimpotrivă, prin formularea în mod repetat a unor excepţii de neconstituţionalitate de către recurenta-pârâtă, aceasta nu a făcut decât să încalce dreptul la proces echitabil în accepţiunea C.E.D.O., prin tergiversarea nejustificată a soluţionării cauzelor pe fond astfel că nu au fost îndeplinite toate condiţiile reglementate de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal pârâta SC P. SA, criticând respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate solicitând, totodată, ca în baza prevederilor art. 3041 C. proc. civ., dată fiind inexistenţa apelului, ca judecarea recursului să aibă în atenţie toate aspectele ridicate instanţei.
Recurenta-pârâtă mai arată că sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale. Astfel, analizând art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel:
Excepţia este invocată de către subscrisa SC P. SA în calitate de pârâtă în cauza ce face obiectul prezentului dosar. În raportul juridic dedus judecăţii, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolelor C. mun., Legea nr. 168/1999 şi Legea sindicatelor nr. 54/2003, cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor, este imperios necesară pentru a putea dezlega prezentul litigiu.
Or, acesta este un litigiu de muncă, în cadrul căreia recurenta SC P. SA este chemată în judecată în calitate de unitate-pârâtă şi unde e obligată, în calitate de angajator, să se supună dispoziţiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în derularea/rezolvarea conflictelor de drepturi, deşi obligaţiile părţilor au fost negociate şi asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicalele, în considerarea calităţii lor de unici parteneri de dialog social pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
De constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea articolelor indicate mai sus, depinde includerea sau neincluderea sindicatelor în cadrul procesual al acestui litigiu la iniţiativa unităţii-pârâte, şi nu la iniţiativa reclamanţilor-salariaţi. Reţinem aşadar, că articolele criticate pentru neconstituţionalitate au legătură cu prezenta cauză.
Totodată, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv excepţia invocată priveşte dispoziţii legale cuprinse în legi aflate în vigoare - Legea nr. 53/2003, Legea nr. 168/1999 şi Legea nr. 53/2003 - şi asupra căreia Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat în sensul admiterii unei asemenea excepţii.
În concluzie, având în vedere că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, sesizarea Curţii Constituţionale se impune anterior oricărei discuţii în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte dispoziţiile cu valoare constituţională încălcate, recurenta-pârâtă arată că este vorba despre art. 1 alin. (3) şi art. 9 din Titlul I ce consacră principiile generale, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Titlul II ce consacră drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.
Recurenta face ample aprecieri asupra dispoziţiilor pe care le consideră neconstituţionale.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente comune:
Recursul formulat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu poate privi decât aspecte de nelegalitate ale acestei încheieri relativ la modul de interpretare a condiţiilor de sesizare a Curţii Constituţionale, menţionate în art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel încât incidenţa art. 3041 C. proc. civ. se va analiza prin prisma acestei limitări.
Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanţa de apel a considerat că dispoziţii din art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 C. mun., a prevederilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor nu au nicio legătură cu cauza de faţă, iar declararea ca neconstituţionale a celor patru dispoziţii legale nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta-pârâtă, iar soluţia ce ar fi pronunţată în cauză de către instanţă nu ar fi influenţată în niciun fel de soluţia dată de Curtea Constituţională excepţiei invocate de recurentă.
Astfel, cadrul procesual a fost stabilit între reclamanţi şi pârâta SC P. SA, sindicatul din care fac parte reclamanţii nefiind parte în acest dosar şi nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin niciuna dintre formele prevăzute de C. proc. civ.
Chiar recurenta-pârâtă a admis faptul că interesul său este viitor şi că declararea ca neconstituţionale a textelor de lege o va ajuta să atragă pe viitor în proces sindicatul.
Prin urmare, interesul recurentei nu este unul actual, raportat la modul în care dezlegarea dată excepţiei de neconstituţionalitate ar avea înrâurire asupra cauzei care se judecă, astfel încât să fie dovedită legătura textelor legale considerate neconstituţionale cu prezenta cauză, ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că soluţia de nesesizare a Curţii Constituţionale este legală şi urmează a fi păstrată, ca urmare a neîndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor impuse de art. 29 al Legii nr. 47/1992, astfel că recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2662/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2654/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
