ICCJ. Decizia nr. 2664/2010. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2664/2010
Dosar nr.22292/3/2008
Ședința publică din 30 aprilie 2010
Asupra cererii de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 10 iunie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, revizuientul M.C.S. a solicitat instanţei, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea sentinţei civile nr. 5506 din 28 iunie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, menţinută prin Decizia nr. 2069/R din 20 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a sentinţei civile nr. 5804 din 17 iulie 2007, menţinută prin Decizia nr. 866/R a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin Decizia civilă nr. 1776/R din 16 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia nulităţii cererii de revizuire, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia de inadmisibilitate, ca nefondate, a respins cererea de revizuire formulată de către revizuientul M.C.S. împotriva deciziei civile nr. 866/R din 15 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii M.G. şi Prefectura jud. Vrancea - Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut următoarele:
În cadrul procesual al prezentei cereri de revizuire, revizuientul are calitate procesuală activă de a o formula, întrucât acesta a fost parte în dosarele soluţionate prin respectivele hotărâri judecătoreşti.
Faptul că într-una dintre acestea instanţele au stabilit că el nu are calitatea procesuală activă de a solicita o nulitate absolută, ca urmare a lipsei de interes, nu are relevanţă în ceea ce priveşte calitatea sa de revizuient, calitate ce o are ca urmare a participării în procesul ce a prilejuit revizuirea în raport de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Ca atare, această cerere nu este nulă, iar revizuientul nu este lipsit de calitate procesuală activă, cum greşit pretinde intimatul.
Referitor la inadmisibilitate, pentru motivul că Decizia nr. 866/R a Tribunalului Bucureşti, dată în recurs, nu evocă fondul cauzei, faţă de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., Tribunalul a constatat că, în speţă, revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează hotărârile date de instanţa de fond în cele două procese şi menţinute fiecare în recurs, iar nu deciziile pronunţate în recurs, în baza cărora au devenit definitive primele hotărâri.
Pe fond, Tribunalul a constatat că cererea de revizuire este neîntemeiată.
În acest sens, s-a reţinut că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este posibilă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii chiar dacă prin ele s-a rezolvat fondul pricinii; hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fie întrunită tripla identitate de obiect, părţi, cauză, aceasta fiind şi raţiunea unei astfel de cereri, respectiv pentru a nu fi lipsită de eficienţă instituţia puterii de lucru judecat; hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite; în al doilea dosar, să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost cerută, să nu se fi discutat; să se ceară nulitatea celei de-a doua hotărâri.
În speţă, faţă de sentinţele civile definitive invocate, Tribunalul a reţinut că nu este vorba de două hotărâri judecătoreşti potrivnice, date în cadrul aceluiaşi proces, de instanţe diferite, prin cea de-a doua sentinţă civilă (nr. 5804 din 17 iulie 2007), constatându-se că revizuientul M.C.S. (reclamant în acea cauză) nu are calitate procesuală, ca urmare a faptului că, în mod irevocabil, prin prima sentinţa invocată, s-a reţinut că acesta nu are vocaţie succesorală la moştenirea defunctului G.R.
Constatând că nu sunt întrunite cerinţele cumulativ prevăzute de lege, pentru a fi incident acest motiv de revizuire, cererea formulată de revizuientul M.C.S. a fost considerată neîntemeiată, şi, ca atare, respinsă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuientul M.C.S., invocând faptul că a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate nulitatea absolută parţială a titlurilor de proprietate nr. 1315241 din iunie 2001, nr. 131839 din iulie 2001 şi nr. 131561 din august 2002, cu privire la terenul situat în localitatea V., toate aceste titluri fiind emise de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a jud. Vrancea, în temeiul Legii nr. 18/1991, pe numele lui M.C.S. şi a pârâtului M.G., cauza „parcurgând mai multe instanţe", iar M.G. obţinând titlurile de proprietate prin declaraţii false.
La termenul din 20 ianuarie 2009, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, cea a compunerii completului de judecată care a soluţionat cererea de revizuire şi admisibilitatea cererii de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 1776/R din 16 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., a reţinut cauza în pronunţare cu privire la aceste excepţii.
În ceea ce priveşte admisibilitatea recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 1776/R din 16 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, instanţa a apreciat că recursul este admisibil, în considerarea dispoziţiilor art. 328 C. proc. civ., care statornicesc că hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită [alin. (1)], iar, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă [alin. (2)] şi a celor reglementate de art. 326 C. proc. civ. potrivit cărora, judecata cererii de revizuire se face conform dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.
Textul art. 326 C. proc. civ. evocă ideea că în soluţionarea cererii de revizuire trebuie să se respecte principiul dublului grad de jurisdicţie, respectiv, dacă legea nu dispune altfel, hotărârea asupra revizuirii este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea revizuită.
În interpretarea dispoziţiilor legale ale art. 326 şi 328 C. proc. civ., instanţa a reţinut că în cazul în care se revizuiesc două hotărâri contradictorii, pronunţate de judecătorie, ca instanţă de fond, calea de atac va fi numai cea a recursului.
Cum, în cauza dedusă judecăţii, hotărârile pretins contrarii, ce formează obiect al revizuirii, sunt reprezentate de sentinţa civilă nr. 5506 din 28 iunie 2006 şi sentinţa civilă nr. 5804 din 17 iulie 2007, pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, instanţa a apreciat, în considerarea principiului legalităţii căii de atac că împotriva hotărârii pronunţate în calea de atac a revizuirii, pentru contrarietatea celor două hotărâri menţionate - Decizia civilă nr. 1776/R din 16 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - se putea exercita calea de atac a recursului, această hotărâre fiind susceptibilă de recurs, iar nu irevocabilă, cum, în mod nelegal, a stabilit Tribunalul Bucureşti.
Sub aspectul competenţei materiale de soluţionare a cererii de revizuire, instanţa a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ., în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, astfel încât competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată pentru contrarietatea a două hotărâri pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, revine Tribunalului Bucureşti.
În ce priveşte compunerea completului de judecată, din coroborarea dispoziţiilor art. 54 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu cele ale art. 326 C. proc. civ., rezultă că, în ipoteza în care revizuirea priveşte două hotărâri pretins contrare, pronunţate în fond, în speţă, de judecătorie, completul de judecată va fi compus dintr-un singur judecător, având în vedere şi natura căii de atac a revizuirii, de retractare şi nu de reformare, astfel încât instanţa de revizuire să acţioneze ca o instanţă de control judiciar.
Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 133 din 20 ianuarie 2009, a admis recursul declarat de revizuientul M.C.S., a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
La data de 4 iunie 2009, intimatul M.G. a formulat cerere prin care a solicitat „să se constate nulitatea absolută a actului juridic intitulat Decizia civilă nr. 133 emisă la 20 ianuarie 2009 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie", iar „în ipoteza în care această cerere de constatare a nulităţii se consideră recurs", solicită repunerea în termenul de declarare a recursului, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Înalta Curte, la termenul din 30 aprilie 2010, a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, una din regulile generale privitoare la instituirea şi exercitarea căilor legale de atac constând în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui.
În speţă, petentul a solicitat să se constate nulitatea absolută a unei decizii de recurs, respectiv Decizia civilă nr. 133 emisă la 20 ianuarie 2009 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Trebuie arătat că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac strict reglementate de normele procedurale, printre care nu se află cererea de constatare a nulităţii absolute, la care a apelat reclamantul.
În egală măsură, cererea nu poate fi considerată recurs, întrucât o decizie de recurs nu este supusă căii de atac a recursului, aceasta fiind irevocabilă, potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Aşa fiind, se constată că petentul nu a uzat de căile de atac prevăzute de lege şi, ca atare, Înalta Curte urmează a constata că cererea formulată de reclamantul M.G. privind constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 133 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul M.G. privind constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 133 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2666/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2663/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
