ICCJ. Decizia nr. 2663/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2663/2010
Dosar nr.5206/110/2008
Ședința publică din 30 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă.
Prin acţiunea înregistrată la 21 martie 2008, reclamantul B.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-l oblige pe pârât la plata de despăgubiri în sumă de 500.000 euro.
În motivarea cererii, reclamantul arată că în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1953 a fost arestat de Securitate, pe motiv că face parte din organizaţia subversivă „Vulturul Carpatic" din regiunea Bacău.
Ulterior, a fost supus unor torturi morale şi fizice, iar apoi judecat şi condamnat la 3 ani închisoare prin sentinţa nr. 501/1953 a Tribunalului Militar Teritorial Iaşi, fiind pus în libertate la 13 octombrie 1955, în baza Decretului de graţiere pentru politici nr. 421/1955.
Prin sentinţa civilă nr. 4798 din 29 mai 2008, Judecătoria Bacău a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 176 din 4 februarie 2009, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a respins acţiunea reclamantului ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că temeiul juridic invocat de reclamant îl reprezintă dispoziţiile art. 505-506 C. proc. pen., situaţie în care acţiunea în repararea pagubei produsă prin condamnarea pe nedrept putea fi pornită în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat definitiv achitarea.
În speţă, Tribunalul a considerat că acţiunea trebuia pornită în termen de 18 luni de la data publicării Decretului-Lege nr. 118/1990 prin care au fost recunoscute dreptul persoanelor persecutate politic, aşa cum invocă şi reclamantul în cazul său, considerând că acest act normativ poate fi asimilat printr-o interpretare in extenso, unei hotărâri ulterioare de achitare.
Judecata în apel.
Prin Decizia civilă nr. 96 din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamantul a fost arestat la data de 7 ianuarie 1953, iar prin sentinţa nr. 501/1953 a Tribunalului Militar Iaşi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.
Ulterior, a fost graţiat în baza Decretului nr. 421/1955 şi pus în libertate la data de 13 octombrie 1955.
În ceea ce priveşte termenul în care poate fi primită acţiunea pentru repararea pagubei, acesta este reglementat de art. 506 alin. (2) C. proc. civ. şi este de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârii instanţei de judecată sau a ordonanţei procurorilor prevăzute în art. 504.
Deşi în speţă nu există o hotărâre definitivă de achitare, pentru a nu se încălca dreptul de acces la o instanţă consacrat de art. 6 din C.E.D.O. şi a nu se respinge acţiunea ca inadmisibilă, se asimilează Decretul-Lege nr. 118/1990 cu o hotărâre în sensul art. 506 C. proc. civ., calculându-se termenul de 18 luni de la data publicării acestuia, aşa cum a considerat şi prima instanţă.
Curtea de apel a mai reţinut că nu se poate lua ca punct de plecare al calculului termenului discursul Preşedintelui României rostit în Parlament la data de 18 decembrie 2006.
Judecata în recurs.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în sensul celor ce urmează:
Instanţa de apel a respins în mod greşit apelul declarat împotriva sentinţei reluând motivele acesteia şi fundamentându-şi hotărârea pe dispoziţiile art. 504 şi 506 alin. (2) C. proc. civ., care nu sunt incidente în cauză.
De asemenea, instanţa de apel a ignorat prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 396/11.06.2009, cu toate că reclamantul a depus la dosar o copie a acestui act normativ.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, (…) poate solicita instanţei în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi reţinerea cauzei spre rejudecare cu obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000 euro cu titlu de despăgubiri.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului şi de casare a ambelor hotărâri anterioare, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru a se aplica dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
La data introducerii cererii de chemare în judecată nu exista un act normativ cu caracter reparatoriu care să reglementeze situaţia persoanelor ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada regimului comunist, astfel încât, printr-o precizare depusă ulterior la dosar reclamantul a invocat dispoziţiile art. 504-506 C. proc. pen., care reglementează dreptul persoanelor de a fi despăgubite ca urmare a condamnării pe nedrept sau a privării de libertate în mod nelegal, precum şi dispoziţiile Protocolului 7 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Pe parcursul judecăţii a intrat însă în vigoare Legea nr. 221/2009, act normativ cu caracter reparator, care reglementează în mod expres situaţia drepturilor recunoscute persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau au fost supuse unor măsuri administrative asimilate acestora în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit art. 4 alin. (4) din acest act normativ, cererea prin care se solicită să se constate caracterul politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se introduce potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii.
În speţă, deşi reclamantul a invocat în faţa Curţii de apel apariţia noului act normativ, instanţa a ignorat acest aspect.
Curtea de apel şi-a fundamentat soluţia referindu-se la dispoziţiile art. 504-506 C. proc. civ. şi nu art. 504-506 C. proc. pen., fapt datorat probabil unei erori materiale.
În ceea ce priveşte respectarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, a considerat că respingerea acţiunii ca tardiv formulată corespunde acestui imperativ, chiar dacă prin aceasta i se impunea reclamantului să acţioneze într-un termen de 18 luni calculat de la reglementarea unor drepturi prin Decretul-Lege nr. 118/1990, fără a arăta în ce măsură interpretarea jurisprudenţială potrivit căreia această reglementare se asimilează unei hotărâri judecătoreşti de achitare ar fi fost una previzibilă şi constantă la acel moment.
Însă, având în vedere că situaţia de fapt descrisă de reclamant în cererea de chemare în judecată se încadrează în câmpul de aplicare al Legii nr. 221/2009 şi că legea civilă este de imediată aplicare, instanţa de apel avea obligaţia să constate acţiunea reclamantului nu poate fi considerată tardivă şi, admiţând apelul, să desfiinţeze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare pentru a se analiza pe fond pretenţiile reclamantului din perspectiva legii speciale de reparaţie.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica Decizia; în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. va admite apelul declarat de reclamant, va desfiinţa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva deciziei nr. 96 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Modifică Decizia în sensul că:
Admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 176 din 04 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2664/2010. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2659/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
