ICCJ. Decizia nr. 2666/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2666/2010
Dosar nr. 2274/91/2009
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia civilă, la nr. 2274/91/2009 reclamantul I.N.E.P. din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti a solicitat, în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Italia a pârâtului I.O.E., motivând că acesta a fost expulzat la data de 10 iunie 2009, în baza Decretului Prefecturii provinciei Roma datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în această ţară.
Prin sentinţa civilă nr. 494 din 23 iulie 2009, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul I.N.E.P. din Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia a pârâtului I.O.E.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că pârâtul a fost returnat din Italia pentru şedere ilegală, la data de 10 iunie 2009, în baza Decretului de expulzare al Prefecturii provinciei Roma, decret prin care i s-a interzis accesul pe teritoriul acestei ţări pe o durată de 5 ani, însă fără a se face dovada că a acesta a fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale, astfel că restrângerea dreptului la liberă circulaţie a acestuia numai pentru acest motiv nu respectă principiul proporţionalităţii cu scopul legitim urmărit prevăzut de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul I.N.E.P. din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti care a reţinut încălcarea prevederilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 şi faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare Decretul Prefecturii provinciei Roma din data de 17 iulie 2008.
Prin Decizia civilă nr. 265/A din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii posibile când poate dispune restrângerea dreptului cetăţeanul român la libera circulaţie, în raport cu categoria situaţiilor de excepţie prevăzute de norma comunitară.
Consecinţa firească este aceea că norma internă este parţial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce priveşte alte excepţii la libera circulaţie a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranţa sau sănătatea publică.
Cum reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul I.O.E. s-ar afla într-una din acele situaţii ce ar impune restricţionarea dreptului la libera circulaţie în spaţiul Uniunii Europene a reţinut, că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretate stabilite în jurisprudenţa la Curtea Europeană de Justiţie.
În plus, aşa cum a statuat Curtea de Justiţie de la Luxemburg în Hotărârea preliminară emisă în cazul Jipa: „dacă un stat membru nu stabileşte în mod specific în raport cu unul dintre proprii resortisanţi, respectând principiul proporţionalităţii şi exclusiv în temeiul conduitei persoanei în cauză, că exercitarea de către aceasta a dreptului acordat prin articolul 18 alin. (1) CE de a părăsi propriul stat membru pentru a se deplasa într-un alt stat membru poate constitui o ameninţare reală şi suficient de gravă la adresa ordinii publice, care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societăţii, statul membru de origine nu poate impune, pentru motive de „ordine publică" sau de „siguranţă publică" în sensul art. 27 din directiva menţionată, limitări ale libertăţii de circulaţie a persoanei respective".
În speţă, nimic din faptele prezentate de apelantă nu pare să indice că, în prezent sau în trecut, conduita intimatului ar fi de natură să provoace temerea că acesta ar putea prezenta un pericol real pentru interesele fundamentale ale societăţii, impunând adoptarea de către România a unei măsuri de limitare a dreptului său de liberă circulaţie.
În cererea de chemare în judecată şi-n cererea de apel reclamantul a precizat că, aşa cum rezultă din documentele depuse în susţinerea cauzei pe fond, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 10 iunie 2009, conform Decretului Prefecturii provinciei Roma; din conţinutul documentului emis de autorităţile italiene reiese că, pe timpul şederii pe teritoriul Italiei pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind arestat, de autorităţile italiene pentru săvârşirea infracţiunii de furt agravant, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice. Cum nu există dovada unei condamnări definitive pentru aceste fapte se constată că nu s-a făcut dovada că intimatul din prezenta cauză reprezintă o ameninţare reală şi suficient de gravă la adresa ordinii publice.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelantul-reclamant I.N.E.P. din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că, în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, I.N.E.P. are obligativitatea de a înainta către instanţa competentă, dosarul de îndepărtare al cetăţenilor români expulzaţi din Italia.
De asemenea, dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiaşi act normativ prevăd faptul că autorităţile judecătoreşti urmează a pronunţa o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi, în Italia pe o perioadă determinată.
Aşa cum rezultă din documentele depuse în susţinerea cauzei pe fond, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 10 iunie 2009, conform Decretului Prefectului de Roma: din conţinutul documentului emis de autorităţile italiene reiese că pe timpul şederii pe teritoriul Italiei pârâtul a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
Astfel, în documentul de referinţă se precizează că pârâtul „a avut un comportament ce constituie o ameninţare concretă, efectivă şi gravă la adresa demnităţii umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei şi a integrităţii publice, făcând ca prezenţa sa pe teritoriul Italiei să fie incompatibilă cu convieţuirea civilizată şi în siguranţă", fiind considerat un pericol public.
Având în vedere circumstanţele faptei pârâtului, care nu a respectat interdicţiile anterioare de intrare pe teritoriul statului italian şi încălcând aceste interdicţii, a revenit pe teritoriul Italiei, fiind returnat în ţară de autorităţile italiene, ţinând cont şi de faptul că prezenţa pârâtului pe teritoriul italian şi activităţile desfăşurate de pârât pe acest teritoriu, anterior menţionate, aduc atingere gravă intereselor României şi relaţiilor bilaterale dintre România şi Italia, s-a apreciat oportună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei.
Au fost invocate prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată prin OUG nr. 5/2006, potrivit cu care pe perioada şederii, cetăţenii români au obligaţia respectării legislaţiei României şi să nu desfăşoare activităţi de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale, cât şi respectarea legislaţiei statului în care se află.
În raport de prevederile legale menţionate mai sus, reţine atenţia gradul scăzut de integrare a pârâtului în perimetrul statului italian, având în vedere că acesta a avut o activitate infracţională prin care a adus atingere ordinii şi siguranţei publice. Astfel, conduita pârâtului reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societăţii statului italian.
Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Conform decretului emis de autorităţile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de 5 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România l-a ratificat şi care fac parte astfel din dreptul intern.
Totodată, s-au învederat instanţei dispoziţiile art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, potrivit căruia: „1. Fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fară alte formalităţi, oricare persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că aceasta este cetăţean al părţii contractante solicitate".
Având în vedere exigenţele legislaţiei Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi că prezenţa, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale UE ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.
În acest sens în mod greşit instanţa de fond, la judecarea cauzei, nu a luat în considerare dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, precum şi a Decretului Prefectului de Roma.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului pe teritoriul Italiei se poate realiza numai în condiţiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, conform căruia restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. (2) acelaşi text prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Astfel, conform decretului emis de autorităţile italiene împotriva pârâtului, s-a dispus măsura interzicerii acestuia de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de 5 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Prin prezenta cerere se solicită a se lua din nou faţă de pârât măsura de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului pe teritoriul Italiei, de către autorităţile române, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Înalta Curte apreciază însă că o astfel de măsură poate fi luată o singură dată, căci nimeni nu poate fi sancţionat pentru aceeaşi faptă de două ori, motiv pentru care nu poate fi primit argumentul adus de recurentă, în sensul că o astfel de sancţiune ar fi posibil de aplicat a doua oară în temeiul art 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, conform cu care "dosarul de îndepărtare" trebuie înaintat instanţei pentru a se lua măsura prevăzută de art. 38 lit. b) al Legii nr. 248/2005.
Prin urmare, indiferent de temeiurile juridice invocate de către recurentă în susţinerea măsurii de a restrânge exercitarea dreptului la liberă circulaţie a intimatului, o astfel de măsură nu poate fi dispusă şi de către instanţele române, în baza dispoziţiilor legii interne, cât timp această sancţiune s-a dispus de către autorităţile italiene, căci ar fi încălcat principiul imposibilităţii dublei sancţiuni recunoscut de legislaţia română.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.N.E.P. – actualmente D.E.P.A.B.D. împotriva deciziei nr. 265/A din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2670/2010. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 2664/2010. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
