ICCJ. Decizia nr. 2681/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2681/2010
Dosar nr. 10240/3/2008
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii M. (fostă B.) M., S.F., B.C., C.V., C.J.E., D.C.M., D.D., L.I., S.F.C., V.L. au solicitat obligarea pârâtei SC P. SA să le elibereze acţiunile stabilite pentru fiecare salariat în parte ca urmare a privatizării şi să le plătească dividende, calculate în funcţie de numărul de acţiuni care le revin, de la momentul privatizării, până la momentul acordării.
Prin sentinţa civilă nr. 1233 din 16 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC P. SA.
La termenul din 30 septembrie 2009, pârâta-recurentă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 şi a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
În susţinerea excepţiei, s-a arătat în esenţă că soluţia legislativă actuală nu recunoaşte posibilitatea pentru angajator să cheme în judecată pe cale separată sau pe cale incidentă sindicatele, în calitatea lor de parteneri de dialog social. Atât în reglementarea C. muncii, cât şi a Legii nr. 54/2003 a sindicatelor, eventuala iniţiativă a includerii sindicatelor în litigiu poate aparţine doar unei părţi a negocierilor colective, respectiv salariaţilor.
Aceste reglementări legislative sunt în vădită contradicţie cu litera şi spiritul Constituţiei şi încalcă principii precum egalitatea în faţa legii, dreptul la apărare al angajatorului, caracterul obligatoriu pentru părţi a convenţiilor colective, rolul sindicatelor pentru asigurarea păcii sociale, dar şi dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Prin încheierea din 30 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 şi a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, precum şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, la data soluţionării cauzei, deşi textele de lege menţionate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, ele se referă la posibilitatea sindicatelor de a sta în proces şi nu au relevanţă în soluţionarea prezentului litigiu, ce are ca obiect plata unor drepturi salariale izvorâte din convenţiile colective de muncă, atâta timp cât sindicatul nu este parte şi nici reprezentant al părţii, iar cadrul procesual este stabilit de reclamanţii salariaţi, calitatea procesuală a acestora nefiind contestată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, SC P. SA. – Membru O. Grup, pârâta în cauză care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reia în esenţă argumentele ce au stat la baza excepţiei de neconstituţionalitate şi conchide că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a textelor de lege menţionate constituie remediul pentru soluţionarea conflictelor existente între angajatori şi salariaţi, sub aspectele enunţate; s-a mai arătat că de constituţionalitatea articolelor respective depinde includerea sau nu a sindicatelor în cadrul procesual al acestui litigiu, la iniţiativa unităţii pârâte şi nu a reclamanţilor salariaţi.
Analizând recursul declarat de pârâtă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Faţă de obiectul prezentului litigiu şi de cadrul procesual creat de reclamanţi, necontestat de pârâtă, sindicatul nu are nici calitatea de parte şi nici de reprezentant al vreunei părţi, astfel că, în raport de dispoziţiile legale enunţate, textele de lege invocate drept neconstituţionale de către autorul excepţiei, nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii.
Aşa fiind, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi pentru considerentele expuse, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA – membru O. Grup împotriva încheierii din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2671/2010. Civil. Partaj judiciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2694/2010. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
