ICCJ. Decizia nr. 2773/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2773/2010
Dosar nr. 5590/30/2006
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5990/30 din 3 mai 2006 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantul R.A.I., în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Timişoara, Primarul municipiului Timişoara, Primăria municipiului Timişoara, Consiliul local al Timişoara, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 792 din 23 martie 2006 emise de pârâtul Primarul municipiului Timişoara.
In motivarea contestaţiei, reclamantul a susţinut că suma oferită cu titlu de despăgubiri pentru apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 este prea mică faţă de valoarea reală a apartamentelor în discuţie şi că nu este de acord cu faptul că suprafaţa de teren de 645 mp, având nr.top 12695 - 12696/1 transcris în C.F. nr. 133587 Timişoara nu i s-a restituit în natură şi nici nu i s-a făcut o ofertă de despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 131/PI din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Timiş a admis contestaţia formulată de R.A.I. şi a obligat pe intimata A.V.A.S. să soluţioneze notificarea nr. 1229 din 13 noiembrie 2001 privind terenul în suprafaţă de 646 mp, transcris în C.F. 133587 Timişoara, comasat în C.F. 133587 Timişoara în numerele topografice 12648/5/2/1/1, 12648/1, 12648/2/1, 12648/3, 12648/4/2, 12718/2, 12716, 12697, 12698/1, 12695 - 12696/1, 12677/3/1/1/1 nou format, situat în Timişoara.
A respins în rest contestaţia împotriva intimaţilor Municipiul Timişoara, Primarul municipiului Timişoara, Primăria municipiului Timişoara, Consiliul local al Timişoara şi SC K. România - Societate în Comandită.
Prin Decizia civilă nr. 233A din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile declarate de reclamantul R.A.I. şi pârâta A.V.A.S.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut următoarele:
Pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 şi terenul aferent acestora s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 120.509,60 mp, astfel cum a fost stabilit prin expertiza evaluatoare efectuată în procedura administrativă, cu transmiterea dosarului la Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.
La acordarea acestor măsuri reparatorii s-au avut în vedere dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3, art. 7, art. 9 alin. (1) art. 13, art. 15, art. 19, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 precum şi situaţia locativă actuală a imobilului în sensul că o parte din apartamente sunt vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, iar altele sunt ocupate de chiriaşi.
Instanţa de apel a reţinut că dispoziţia Primarului este legală, având în vedere noua procedură prevăzută în această privinţă de Legea nr. 247/2005 prin Titlul VII.
Pentru suprafaţa de teren de 646 mp, instanţa de apel a reţinut că în prezent, aceasta se află în proprietatea pârâtei SC K. România - Societate în Comandită, iar obligaţia de a răspunde la notificare cu privire la acest teren revine pârâtei A.V.A.S.
Împotriva deciziei civile nr. 233A din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara au declarat recurs atât reclamantul R.A.I., cât şi pârâta A.V.A.S.
Prin motivele de recurs formulate, reclamantul R.A.I. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut următoarele:
Imobilul în litigiu, asupra căruia statul nu a avut niciun titlu a fost înstrăinat în cursul anului 2004 unui terţ, fără a se ţine seama de faptul că în momentul înstrăinării, imobilul făcea obiectul unui proces administrativ şi judiciar de revendicare.
Împrejurarea că imobilul – teren, a fost înstrăinat în timpul derulării procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în pofida şi în dispreţul dispoziţiilor privind interdicţia oricărei înstrăinări în timpul acestor proceduri, face ca titlul dobânditorului să fie lovit de nulitate absolută.
In mod greşit s-a dispus despăgubirea reclamantului în baza Legii nr. 247/2005, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei CEDO, s-a constatat că Fondul Proprietatea reprezintă o sursă nesigură şi imprevizibilă pentru despăgubirile stabilite, iar perspectiva acordării lor şi a plăţii efective este total incertă şi nerezonabil de îndepărtată.
Prin motivele de recurs formulate, A.V.A.S. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a formulat următoarele critici:
Faţă de dispoziţiile art. 25 alin. (1) coroborate cu art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi având în vedere adresa A.V.A.S. prin care se solicită completarea dosarului cu actele doveditoare necesare pentru soluţionarea notificării, motivarea instanţei în sensul că pârâta este obligată să se pronunţe în termen de 60 de zile asupra notificării prin decizie motivată nu este legală şi este contrară intereselor intimatului, A.V.A.S. aflându-se încă în termenul legal de analiză a notificării şi fiind necesară efectuarea demersurilor necesare de către intimat pentru completarea dosarului administrativ.
A.V.A.S. nu mai are competenţa legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituţiei competente Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de reclamantul R.A.I., se constată următoarele:
În mod corect ambele instanţe au statuat că SC K. România - Societate în Comandită, neavând calitatea de unitate deţinătoare în sensul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Nefiind investită cu soluţionarea notificării nr. 1229 din 13 noiembrie 2001, nici direct, nici prin comunicarea de către o altă autoritate, aceasta nu putea fi obligată la emiterea unei decizii/dispoziţii motivate.
De asemenea, în mod corect s-a stabilit că deşi reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului de 646 mp, acesta nu poate fi restituit întrucât el se află în prezent în proprietatea SC K. România - Societate în Comandită Bucureşti. In considerarea situaţiei juridice actuale a suprafeţei în litigiu, instanţa de apel a apreciat că s-a dispus în mod legal obligarea pârâtei A.V.A.S. Bucureşti de a răspunde la notificarea reclamantului sub acest aspect.
Faţă de împrejurarea că suprafaţa de teren de 646 mp nefiind liberă pentru a putea fi restituită, ci este ocupată de construcţia unui magazin al SC K. România - Societate în Comandită Bucureşti, este legală obligarea A.V.A.S. de a răspunde la notificarea reclamantului cu privire la acesată suprafaţă de teren.
Conform art. 16 din Legea nr. 247/2005 Titlul VII, deciziile sau dispoziţiile în care s-au consemnat sume cu titlu de despăgubiri vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale, unde va fi definitivat cuantumul despăgubirilor prin emiterea unei decizii.
Referitor la recursul declarat de A.V.A.S. se constată că şi acesta este nefondat.
In mod corect atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au apreciat ca admisibilă acţiunea faţă de A.V.A.S., obligând-o să se pronunţe asupra notificării, având în vedere dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora A.V.A.S. avea obligaţia să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile.
Pe de altă parte, chiar în condiţiile incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, A.V.A.S. îi revenea obligaţia de a face propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale şi de a o comunica instituţiei competente - Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin art. 16 alin.(1)-(2) din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, privind regimul stabilirii plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face distincţie între notificările deja soluţionate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin. (1) al textului şi cele care nu au fost soluţionate în atare modalitate până la data respectivă şi despre care se arată că vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale însoţite de dispoziţiile entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin. (2) al textului art. 16.
Faţă de considerentele expuse, constatându-se neincidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A.I. şi pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 233A din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2780/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2777/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
