ICCJ. Decizia nr. 2751/2010. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2751/2010
Dosar nr. 138/84/2009
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 iulie 2008 pe rolul Judecătoriei Sălaj sub nr. 3699/337/2008, reclamanta P.G.C.A.M.D. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 34 pct. 1 şi 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, în contradictoriu cu P.O.A.M.D., rectificarea dreptului de proprietate înscris ilegal pe numele pârâtei în C.F. nr. 274 Zalău, respectiv, nr. 169 Zalău, cu nr.top. 214, 215/a şi 215/b, cărora în natură le corespunde M.M.D., C.P. cu anexele gospodăreşti pe o suprafaţă totală de 5142 mp, urmând a dispune restabilirea situaţiei anterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 36 din 6 ianuarie 2009, Judecătoria Sălaj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Sălaj, reţinând că faţă de obiectul cererii-rectificarea în cartea funciară a dreptului de proprietate înscris pe numele pârâtei asupra unui lăcaş de cult şi a unei case parohiale cu anexe gospodăreşti, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990, potrivit cărora asemenea litigii sunt de competenţa tribunalelor.
Prin sentinţa civilă nr. 655 din 10 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. 138/84/2009, Tribunalul Sălaj, secţia civilă, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că prin acţiunea civilă înaintată Tribunalului Sălaj la data de 22 august 2006 şi finalizată în mod definitiv şi irevocabil într-un ciclu procesual anterior, reclamanta a formulat aceleaşi pretenţii ca în prezenta cauză, respectiv, restabilirea situaţiei anterioare cu privire la bunurile preluate abuziv, în baza unor acte normative care nu mai sunt în vigoare, astfel încât devin incidente în cauză dispoziţiile art. 1201 C. civ
A mai reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 2053 din 26 octombrie 2006, Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, hotărârea devenind irevocabilă prin respingerea apelului şi apoi a recursului declarate de către aceasta şi intrând în puterea lucrului judecat, astfel încât formularea diferită a petitului acţiunii de faţă, şi anume „rectificarea dreptului de proprietate", nu conduce la concluzia că s-ar urmări altceva decât anularea încheierii de întabulare, astfel cum a fost solicitată iniţial, aspect de natură să facă incidentă în cauză excepţia autorităţii de lucru judecat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta P.B.R.U.G.C.A.M.D., arătând că în procesul anterior a figurat în calitate de pârât, din eroare, şi fără a i se constata lipsa calităţii procesuale pasive, P.O.R. Zalău, în vreme ce în prezenta cauză în această calitate figurează P.O. Zalău, astfel încât între cele două acţiuni nu există identitate de părţi.
Pe fondul cauzei, a arătat că în speţă sunt incidente prevederile art. 34 pct. 1 şi 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, coroborate cu cele ale art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 modificat prin Legea nr. 182/2005.
A mai arătat că întabularea pârâtei în temeiul Decretului nr. 358/1948 şi a Decretului nr. 177/148 a fost abuzivă, iar transferul proprietăţii a operat ca o simplă consecinţă a rectificării numelui.
Pârâta-intimată P.O.R. nr. 1 Zalău a formulat întâmpinare, solicitând constatarea nulităţii apelului întrucât nu s-a menţionat hotărârea atacată şi a arătat că soluţionarea pricinii este de competenţa tribunalului.
Prin Decizia nr. 305/A din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei la acelaşi tribunal pentru judecarea pe fond a acţiunii civile cu care acesta a fost învestit.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, în raport de valoarea obiectului litigiului de peste 5 miliarde lei vechi, competenţa soluţionării în primă instanţă aparţine tribunalului, iar autoritatea de lucru judecat nu operează în cauză, întrucât nu există identitate de părţi, respectiv, în prima acţiune a figurat ca pârât P.O.R. din Zalău, iar în cea de-a doua figurează ca pârâtă P.O.R. din Zalău, cele două entităţi reprezentând părţi componente distincte din cadrul B.O.R.
Instanţa de apel a mai reţinut că entitatea care figurează ca proprietar tabular asupra bunurilor în litigiu este P.O.R. din Zalău, astfel încât P.O.R. din Zalău nu putea avea calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pe care nu l-a încadrat în drept, pârâta P.O.R.A.M.D., solicitând, în principal, modificarea deciziei atacate în sensul constatării nulităţii apelului declarat de reclamantă, pentru neindicarea hotărârii ce a făcut obiectul acestei căi de atac, având în vedere că în cauză s-au pronunţat două hotărâri în care s-a pus problema competenţei materiale, una pronunţată de Judecătoria Zalău, iar alta de către Tribunalul Zalău, iar criticile formulate în apel se referă doar la conţinutul hotărârii de declinare a competenţei, şi nu la autoritatea de lucru judecat.
În subsidiar, a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerii hotărârii instanţei de fond, arătând că, referitor la autoritatea de lucru judecat, instanţa de apel a aplicat greşit legea, făcând confuzie cu privire la componenţa B.O.R., în sensul că deşi în cele două acţiuni pârâtul a figurat cu titulaturi diferite, în realitate, este vorba de aceeaşi persoană juridică, astfel încât în cauză este îndeplinită condiţia triplei identităţi prevăzută de art. 1201 C. civ.
În acest sens, a arătat că P., ca unitate bisericească administrativă, cuprinde mai multe parohii arondate pe teritoriul aceleiaşi eparhii, pe care le reprezintă oficial în raporturile cu terţii, astfel încât în primul proces acesta a figurat în calitate de pârât în reprezentarea parohiei de la care se revendica imobilul în litigiu.
Protopopiatul a fost chemat în judecată doar ca reprezentant al parohiei şi nu ca titular al dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, reclamanta solicitând în mod explicit anularea încheierii de întabulare privind imobilele în discuţie care au fost trecute fără titlu valabil în proprietatea P.O.R.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că practica judiciară a stabilit că există autoritate de lucru judecat faţă de pârâtul din a doua cerere de chemare în judecată, altul decât cel din primul proces, dacă al doilea pârât are aceeaşi situaţie juridică cu primul pârât.
Autoritatea de lucru judecat este incidentă în cauză, având în vedere că în ambele procese s-a solicitat a se verifica de către instanţă legalitatea dreptului de proprietate al P.O. Zalău, fiind fără relevanţă împrejurarea că în primul dosar a fost citat ca reprezentant al parohiei protopopiatul.
Analizând aspectele de nelegalitate invocate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru argumentele ce succed:
I. Cu privire la critica vizând nulitatea apelului reclamantei pentru neindicarea hotărârii atacate, Înalta Curte urmează a o înlătura, reţinând următoarele:
Elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de apel sunt statornicite în mod expres în art. 287 alin. (1) C. proc. civ. şi constau în datele de identificare ale părţilor, arătarea hotărârii care se atacă, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, dovezile invocate în susţinerea apelului şi semnătura.
Identificarea hotărârii care se atacă se realizează prin elementele sale caracteristice care o individualizează şi care privesc arătarea instanţei care a pronunţat-o, numărul sentinţei, data pronunţării ori dosarul în care a fost pronunţată.
Nearătarea hotărârii care se atacă este sancţionată în mod expres de art. 287 alin. (2) C. proc. civ., cu nulitatea, care însă poate fi evitată dacă neregula este remediată până la prima zi de înfăţişare.
Sancţiunea nulităţii este operantă numai în cazul neindicării hotărârii, textul citat conţinând o referire generală în acest sens, nu şi în cazul nearătării unor elemente cum ar fi data pronunţării sau chiar numărul sentinţei, fiind astfel suficient a se indica acele elemente din care să rezulte neîndoielnic hotărârea care formează obiectul apelului.
În speţă, cererea de apel formulată de reclamanta P.B.R.U.G.C. a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj la data de 15 iunie 2009, iar primul termen de judecată a fost la data de 9 septembrie 2009.
La data de 26 august 2009 a fost înregistrat apelul precizat al reclamantei (fila 14 dosar apel), în care aceasta face referiri la sentinţa nr. 655 din 10 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj,. secţia civilă, în dosarul nr. 138/84/2009(fila 18 memoriu), hotărâre ce constituie obiectul căii de atac declarate de această parte.
Dispoziţiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. exclud de la sancţiunea nulităţii neregulile referitoare la arătarea hotărârii care se atacă, dacă ele au fost remediate până la prima zi de înfăţişare.
Potrivit art. 134 C. proc. civ., este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.
Prima zi de înfăţişare nu se confundă cu primul termen de judecată, deşi uneori se poate suprapune peste acesta.
În cauză, primul termen de judecată a fost la data de 9 septembrie 2009, dată la care părţile, deşi legal citate, nu au fost în măsură a pune concluzii, raportat la cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de intimata-pârâtă P.O.A.M.D. Zalău, astfel încât în această situaţie primul termen de judecată nu a coincis cu prima zi de înfăţişare.
Faţă de cele arătate , identificarea hotărârii atacate prin apelul precizat depus de reclamantă anterior primei zile de înfăţişare, face inoperabilă sancţiunea nulităţii apelului.
Dealtfel, chiar dacă o asemenea precizare nu s-ar fi realizat, sancţiunea nulităţii tot nu ar fi intervenit, întrucât prin cererea de apel aflată la fila 2 dosar apel, reclamanta a indicat numărul dosarului în care s-a pronunţat hotărârea apelată, element suficient pentru identificarea acesteia.
Hotărârile faţă de care recurenta acreditează ideea că s-ar fi putut face confuzie în privinţa obiectului apelului au fost pronunţate în alte dosare, şi anume, sentinţa civilă nr. 2053 din 26 octombrie 2006 a fost pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 3059/84/2006, iar sentinţa civilă nr. 36 din 06 ianuarie 2009 aparţinând Judecătoriei Sălaj a fost pronunţată în dosarul nr. 3699/337/2008, a cărui soluţionare a fost declinată către Tribunalul Sălaj, unde a fost înregistrat sub nr. 138/84/2009, acesta din urmă fiind dosarul în care s-a pronunţat sentinţa apelată în prezenta cauză şi pe care reclamanta l-a indicat ca atare în cererea de apel.
Identificarea hotărârii apelate se putea realiza şi din lecturarea motivelor de apel astfel cum au fost precizate, criticile conţinute în acestea referindu-se nu la „conţinutul hotărârii de declinare a competenţei", cum în mod greşit susţine recurenta, ci la excepţia autorităţii de lucru judecat şi la fondul cauzei, chestiuni analizate prin sentinţa civilă nr. 655 din 10 aprilie 2009.
II. Referitor la critica vizând modalitatea de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, nici această critică nu poate fi reţinută, pe următoarele considerente:
Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.].
În manifestarea sa care interesează prezenta cauză, aceea de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ., care stabileşte că este lucru judecat atunci când a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială şi are drept finalitate interzicerea readucerii în faţa instanţelor de judecată a chestiunilor litigioase deja rezolvate, fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.
În speţă, dacă în ceea ce priveşte obiectul şi cauza celor două acţiuni faţă de care s-a pus problema autorităţii de lucru judecat, acestea sunt aproape identice, condiţia privind identitatea de părţi nu este îndeplinită, aşa cum în mod corect a opinat şi instanţa de apel.
Astfel, pârâtul din prima acţiune era P.O.R. din Zalău, reprezentat de protopopul S.L., iar pârâtul din prezenta acţiune este P.O.A.M.D. din Zalău, reprezentată de preotul paroh R.V.
Potrivit art. 40 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R., unităţile componente ale acesteia sunt parohia, mânăstirea, protopopiatul, vicariatul(protoieria), eparhia(arhiepiscopia şi episcopia) şi mitropolia, fiecare având dreptul de a se conduce şi de a se administra autonom faţă de altă parte componentă de acelaşi rang.
Conform art. 43 din acelaşi statut, parohia este condusă de un preot paroh, iar conform art. 50 lit. e), acesta reprezintă parohia în justiţie, în faţa autorităţilor locale şi faţă de terţi.
Art. 69 din statut defineşte protopopiatul ca unitate bisericească administrativă ce cuprinde mai multe parohii, condusă de protopop [art. 70 alin. (1)], care este reprezentantul oficial al acestei entităţi în raporturile cu autorităţile publice locale şi cu terţii (art. 72).
Rezultă că fiecare dintre cele două forme de organizare bisericească are personalitate juridică proprie şi organe de conducere proprii şi chiar dacă funcţionează după norme statutare comune, reprezintă entităţi distincte una de cealaltă.
Astfel, având în vedere că în C.F. nr. 274 Zalău şi nr. 169 Zalău, ce au făcut obiectul anulării/contestării în instanţă, figurează ca proprietar tabular P.O.R., adică pârâta din prezenta acţiune, în timp ce în acţiunea anterioară a fost chemat în calitate de pârât P.O.R. Zalău, iar cele două sunt componente distincte ale B.O.R., rezultă că identitatea de părţi prevăzută de art. 1201 C. civ. nu este îndeplinită, împrejurare faţă de care autoritatea de lucru judecat nu poate fi reţinută.
Faptul că nu se regăsesc elementele pentru a funcţiona autoritatea de lucru judecat în manifestarea efectului său negativ, de excepţie procesuală, nu înseamnă că poate fi nesocotită autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, din procesul în care reclamanta a tins la valorificarea aceluiaşi drept subiectiv, în privinţa aceluiaşi imobil.
Este vorba însă de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care presupune că de data aceasta cele tranşate jurisdicţional se impun în judecata ulterioară ca un mijloc de probă [prezumţia de lucru judecat, în sensul art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.], fără posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau pentru instanţă de a stabili în mod diferit faţă de instanţa anterioară.
Aşadar, pe de o parte, reluarea judecăţii va fi determinată de faptul că în mod nelegal, cu nesocotirea art. 1201 C. civ., s-a reţinut existenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Pe de altă parte, la verificarea pe fond a pretenţiilor, se va ţine seama de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi de modalitatea în care, în litigiul anterior, s-a tranşat asupra chestiunii dreptului de proprietate pretins de către reclamantă.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta P.O.A.M.D. împotriva deciziei nr. 305/A din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2882/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2747/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
