ICCJ. Decizia nr. 3000/2010. Civil. Perimare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3000/2010
Dosar nr. 399/1/2000
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 23 iulie 1999, reclamanţii M.I. şi M.A.E. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca, SC C.A. SA, N.I.V. şi N.N.N., solicitând:
- constatarea preluării abuzive a imobilului situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. nr. 31059 individuală, nr. top. 10646/2, combinată cu C.F. colectivă 8747 Cluj, nr. top. 10646, compus din 4 camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, 3 terase, antreu, pivniţă pentru lemne, pivniţă pentru zarzavaturi, cu 35/100-parte din părţile indivize comune înscrise în C.F. colectivă nr. 8747 Cluj, precum şi a terenului din cartea funciară menţionată;
- rectificarea cărţii funciare, prin reînscrierea imobilului pe numele lor, ca vechi proprietari;
- constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 30886 din 11 noiembrie 1996 încheiat de pârâta SC C. cu pârâţii N.I.V. şi N.N.N..
În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 480 şi urm. C. civ., reclamanţii au susţinut că:
- sunt proprietarii apartamentului menţionat, care a fost preluat fără plata vreunor despăgubiri, conform Decretului nr. 223/1974, de către Statul Român, reprezentat prin G.I.G.C.L. Cluj, în anul 1982, când au plecat din ţară.
- actele de preluare întocmite în baza Decretului nr. 223/1974 au cuprins şi cota parte de teren, aflată deja în proprietatea Statului Român şi administrarea operativă a G.I.G.C.L. Cluj, asupra căreia aveau doar un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiei.
- această preluare a fost abuzivă deoarece Decretul nr. 223/1974 era contrar art. 12 şi art. 36 din Constituţia anului 1965 şi art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
- solicitarea de restituire a imobilului în baza Legii nr. 112/1995 a fost respinsă de Comisia judeţeană pentru aplicarea actului normativ menţionat prin Hotărârea nr. 55 din 20 februarie 1995, care le-a fost comunicată ulterior înstrăinării ilegale a apartamentului şi intabulării de către chiriaşii cumpărători a dreptului de proprietate astfel dobândit.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 477 din 2 noiembrie 1999, a respins acţiunea şi i-a obligat pe reclamanţi să plătească pârâţilor N.I.V. şi N.N.N. 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- apartamentul revendicat a aparţinut reclamanţilor, care au dobândit şi dreptul de folosinţă asupra unei cote părţi din teren, conform Legii nr. 4/1973;
- printr-o decizie administrativă emisă la 4 octombrie 1982, consecutiv plecării definitive din ţară a reclamanţilor, s-a dispus trecerea apartamentului acestora în proprietatea statului, cu plata unor despăgubiri de 80.000 lei;
- pârâţii N. au devenit din anul 1982 chiriaşi ai apartamentului în discuţie, pe care l-au cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 de la SC C., iar dreptul de proprietate astfel dobândit a fost înscris în cartea funciară;
- stabilirea constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii unor dispoziţii normative se poate face doar de Curtea Constituţională, care nu a avut posibilitatea să verifice dacă prevederile Decretului nr. 223/1974 erau contrare Constituţiei din 1965 deoarece acel decret a fost abrogat anterior adoptării Legii nr. 47/1992.
- Decretul nr. 223/1974 nu era în deplin acord cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care nu are însă caracter imperativ;
- de vreme ce dreptul de proprietate al Statului Român, chiar neînscris în cartea funciară, nu a fost desfiinţat cu caracter retroactiv, critica reclamanţilor cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în favoarea pârâţilor N. anterior soluţionării cererii lor de restituire formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 nu mai prezintă importanţă;
- oricum, apartamentul revendicat nu era susceptibil de restituire în natură, nefiind liber în sensul HG nr. 11/1997, astfel că nu se poate constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare;
- în concluzie, se impune respingerea cererii de constatare a nevalabilităţii titlului statului, atât cu privire la apartament, cât şi cu privire la teren;
- pe cale de consecinţă, nu se justifică nici rectificarea înscrierilor de carte funciară, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia nr. 12 din 15 iunie 2000, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi, pe care i-a obligat să plătească pârâţilor N.I.V. şi N.N.N. 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- apartamentul revendicat a fost preluat de stat conform Decretului nr. 223/1974, cu plata de despăgubiri, ca urmare a emigrării reclamanţilor proprietari în Germania;
- potrivit art. 1 alin. (2) din HG nr. 11/1997, asemenea preluări sunt „cu titlu", astfel că reclamanţi aveau posibilitatea să-şi valorifice eventualele pretenţii faţă de stat în temeiul Legii nr. 112/1995.
- abrogarea Decretului nr. 223/1974 prin Decretul-lege nr. 9/1989 are efecte numai pentru viitor şi nu duce la încetarea sau anularea efectelor deja produse de actul normativ abrogat;
- la Constituţie sau tratatele internaţionale se raportează dobândirea de către stat a unui bun, şi nu legea în vigoare la data preluării;
- în consecinţă, instanţele statuează asupra valabilităţii sau nevalabilităţii preluării unui bun de către stat numai dacă această măsură nu s-a bazat pe lege;
- o altă interpretare ar duce la concluzia că instanţele ar fi îndreptăţite să exercite controlul de constituţionalitate al legilor, ceea ce nu este posibil.
Reclamanţii au declarat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 6, 9-11 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că.
- instanţele de fond şi apel nu au motivat respingerea petitului referitor la constatarea nelegalităţii preluării terenului, ceea ce impune casarea hotărârii atacate, conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond;
- soluţia pronunţată în cauză este nelegală pentru că apartamentul revendicat a fost înstrăinat anterior soluţionării cererii lor de restituire formulate în temeiul Legii nr. 112/1995, Statul Român încălcând astfel prevederile actului normativ menţionat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);
- terenul revendicat, pe care au edificat, cu autorizaţii legale, un garaj de 66 mp şi alte construcţii gospodăreşti, le aparţine, fiind greşit preluat de Statul Român conform Legii nr. 4/1973, astfel că acest imobil nu intra sub incidenţa Legii nr. 112/1995 şi, ca atare, nu a fost dobândit de pârâţii N, prin contractul de vânzare-cumpărare contestat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
- hotărârile pronunţate în cauză se întemeiază pe aprecierea eronată a probelor, care au fost analizate prin prisma intereselor chiriaşilor dobânditori (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.).
Pârâţii N.I.V. şi N.N.N. au solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, susţinând că soluţia pronunţată în cauză este corectă deoarece:
- reclamanţii recurenţi nu au avut niciodată vreun drept de proprietate asupra terenului pe care se află construcţia, intabulat conform Legii nr. 4/1973 şi art. 30 din Legea nr. 58/1974 în favoarea Statului Român;
- potrivit prevederilor HG nr. 20/1996, apartamentul revendicat a intrat în proprietatea Statului Român cu titlu, Legea nr. 112/1995 nu conţine nicio interdicţie de înstrăinare, iar până la data cumpărării reclamanţii recurenţi nu au promovat în justiţie vreo acţiune de contestare a preluării şi nu şi-au notificat intenţia de redobândire a acestui bun, care nu era aşadar litigios;
- deşi art. 966, art. 968, art. 1008, art. 1308, art. 1309, art. 1311 şi art. 1339 C. civ. şi art. 11 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că motivele de nulitate trebuie să existe la data încheierii contractului contestat, recurenţii reclamanţi nu au făcut nicio dovadă în acest sens.
Pârâtul Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca a solicitat, de asemenea, respingerea recursului, susţinând că prin Hotărârea nr. 55 din 20 februarie 1998, Comisia judeţeană Cluj de aplicare a Legii nr. 112/1995 a respins corect cererea reclamanţilor, de restituire a apartamentului revendicat, iar în cauză ambele instanţe s-au pronunţat cu privire la „imobil", noţiune care include atât clădirea, cât şi terenul.
Prin încheierea din 27 iunie 2001, judecata recursului a fost supendată la cererea recurenţilor reclamanţi, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauza fiind repusă pe rol la 11 martie 2010, la solicitarea aceloraşi părţi cât şi a intimaţilor pârâţi N.I.V. şi N.N.N.
Ulterior repunerii pe rol, recurenţii reclamanţi şi-au precizat motivele de recurs, învederând că în urma modificărilor operate prin OUG nr. 28/2000, criticile lor se încadrează în art. 304 pct. 7 (nemotivarea soluţiei de respingere a petitului referitor la nelegalitatea preluării terenului aferent apartamentului revendicat şi rectificarea de carte funciară) şi pct. 9 C. proc. civ. (preluarea abuzivă a apartamentului de către stat, caracterul litigios al acestui bun la data înstrăinării).
În susţinerea şi combaterea motivelor de recurs, recurenţii reclamanţi şi intimaţii pârâţi N.I.V. şi N.N.N. au depus mai multe hotărâri judecătoreşti prin care au fost soluţionate alte litigii referitoare la apartamentul şi terenul revendicate în cauza dedusă judecăţii.
Cu privire la prima critică se constată că:
- instanţa de fond a reţinut, între altele, că anterior emigrării, cota parte de teren aferentă apartamentului revendicat a fost atribuită reclamanţilor în folosinţă gratuită pe durata existenţei construcţiei şi că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, astfel că înscrierile de carte funciară nu pot fi rectificate;
- prin urmare, sentinţa este nemotivată doar în privinţa petitului referitor la nelegalitatea preluării de către stat a cotei părţi de teren aferente apartamentului revendicat;
- reclamanţii nu au criticat în apel pretinsa nemotivare a respingerii celor două petite, iar în procesul având ca obiect aplicarea Legii nr. 10/2001, soluţionat irevocabil la 21 noiembrie 2009 (dosar nr. 289/117/2007 al Tribunalului Cluj), s-a stabilit că apartamentul revendicat a fost preluat abuziv de stat şi că foştii proprietari au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent.
- folosinţa cotei părţi de teren menţionate şi a apartamentului sunt practic strâns legate, iar potrivit hotărârilor irevocabile pronunţate în alte procese, soluţionate în primă instanţă tot de Tribunalul Cluj (dosarele nr. 6257/1999, nr. 3793/2003, nr. 289/117/2007şi nr. 2920/117/2007), imobilul revendicat nu poate fi restituit în natură reclamanţilor.
- în acest context, este evident că deficienţa invocată de recurenţi (operantă în privinţa unui singur capăt de cerere) nu justifică soluţia propusă, respectiv casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, eventuala rejudecare a petitului indiscutabil neanalizat în considerentele sentinţei având un caracter pur formal.
Referitor la celelalte critici se constată că:
- în procesele mai sus menţionate, soluţionate irevocabil în perioada suspendării judecării prezentului recurs, s-a stabilit, direct sau indirect, că preluarea de către stat a apartamentului reclamanţilor a avut caracter abuziv şi că la înstrăinarea acestui imobil către intimaţii pârâţi N.I.V. şi N.N.N. au fost respectate prevederile Legii nr. 112/1985;
- prin urmare, cererea reclamanţilor, de constatare a caracterului abuziv al preluării aceluiaşi imobil, a devenit lipsită de obiect, iar legalitatea înstrăinării apartamentului revendicat nu mai poate fi pusă în discuţie.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi art. 274 C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat, cu obligarea recurenţilor reclamanţi la plata sumei de 6.719 lei cheltuieli de judecată către intimaţii pârâţi N.I.V. şi N.N.N., corespunzător onorariului de avocat şi cheltuielilor de transport efectuate de aceştia din urmă, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de reclamanţii M.I. şi M.A.E. împotriva deciziei nr. 123 din 15 iunie 2000 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, ca nefondat.
Obligă pe recurenţii-reclamanţi să plătească intimaţilor N.I.V. şi N.N.N. suma de 6719 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3002/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2989/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
