ICCJ. Decizia nr. 3002/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3002/2010
Dosar nr. 3486/100/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 30 iulie 2008, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 Euro daune morale.
În motivarea cereri, întemeiată pe art. 998-999 C. civ., reclamantul a susţinut că:
- prin sentinţa nr. 1/1950, Tribunalul Militar Cluj l-a condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare corecţională, 3 ani interdicţie corecţională şi confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale şi delictul de deţinere ilegală de armament, prevăzute de art. 209 pct. III, comb. cu art. 157 C. pen. şi, respectiv, art. 33-35 din Legea nr. 190/1947, comb. cu art. 157-158 C. pen.;
- a executat pedeapsa menţionată în perioada 3 mai 1949-1mai 1954, fiind arestat la vârsta de 17 ani;
- faptele pentru care a fost arestat şi condamnat sa au reprezentat forme de protest împotriva abuzurilor partidului comunist, asupririi şi marginalizării valorilor sociale şi naţionale şi aservirii ţării şi bogăţiilor acesteia unei puteri străine (U.R.S.S.), fără să aducă vreun prejudiciu material statului sau societăţii române;
- în perioada arestării a fost torturat, bătut, obligat să trăiască în condiţii inumane, supus unui regim de înfometare şi muncii forţate, lipsit de asistenţă medicală;
- reabilitarea sa, dispusă de Judecătoria Baia Mare prin sentinţa penală nr. 667/1973, a fost formală şi nu a dus la reintegrarea socială reală deoarece a intervenit mult prea târziu, când era la o vârstă înaintată şi avea o sănătate precară;
- ulterior punerii în libertate, organele de securitate au intervenit frecvent în viaţa lui privată;
- tortura psihică şi tendinţele de marginalizare l-au determinat să se pensioneze medical în anul 1978.
- a trăit cu teama revenirii coşmarului până la 18 decembrie 2006, când, pentru prima oară, autorităţile române au condamnat public regimul comunist.
- în prezent, Constituţia şi Convenţia Europeană consideră inviolabile şi garantează drepturile fundamentale care i-au fost încălcate (libertatea de gândire, dreptul la liberă exprimare, libertatea personală, dreptul la sănătate fizică şi psihică).
Pe parcursul procesului, respectiv la 24 aprilie 2009, reclamantul a majorat cuantumul daunelor morale solicitate la 500.000 Euro.
Tribunalul Maramureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 479 din 7 mai 2009, a respins excepţia prescripţiei şi a admis în parte acţiunea, obligându-l pe pârât să-i plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 250.000 Euro, cu titlu de daune morale.
Totodată, tribunalul a respins cererea reclamantului, de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.
S-a reţinut că:
- reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, în principal, pe art. 998-999, astfel că termenul de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă de la 18 decembrie 2006, când comunismul a fost condamnat (fiind considerat ilegitim şi represiv) prin declaraţia făcută de Preşedinte în faţa celor două Camere reunite ale Parlamentului României;
- Tribunalul Militar Cluj, prin sentinţa nr. 1/1950, l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare corecţională pentru crima de uneltire contra ordinii sociale şi delictul de deţinere ilegală de armament, constând în apartenenţa la o organizaţie de tineret ostilă regimului comunist, efectuarea unor activităţi contrare ordinii sociale şi, respectiv, purtarea ilegală a unei arme de foc;
- pedeapsa menţionată a fost executată integral în penitenciarele Sighet, Oradea, Cluj, Aiud, Jilava, Târgşor şi Gherla, cu începere de la 3 mai 1950, când reclamantul avea vârsta de 17 ani;
- susţinerile reclamantului referitoare la caracterul abuziv al condamnării nu pot fi primite deoarece textele avute în vedere de instanţa penală nu au fost declarate abuzive şi nu s-a realizat, prin lege, desfiinţarea condamnărilor politice;
- în schimb, regimul celor 5 ani de detenţie petrecuţi de reclamant în penitenciare de gradul I şi II (în raport de criteriul severităţii) a fost abuziv şi inuman, caracterizându-se prin privarea de hrană, medicamente şi îmbrăcăminte, precum şi supunerea continuă la torturi fizice şi psihice.
- totodată, în perioada detenţiei reclamantului i-au fost încălcate drepturi fundamentale (recunoscute prin Tratatul de Pace încheiat la 10 februarie 1947 între România şi Puterile Aliate, Carta Naţiunilor Unite, adoptată la 26 iunie 1945 şi Declaraţia Universală Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948), cum ar fi cele referitoare la integritate fizică şi psihică, sănătate, precum şi libertatea de gândire, care trebuie respectate indiferent de cadrul juridic existent la un moment dat, regimul politic sau persoana condamnatului;
- acţiunile de terorizare efectuate de organele penitenciare ale statului comunist în timpul executării pedepsei au avut consecinţe negative permanente, provocându-i reclamantului afecţiuni fizice şi psihice, iar între aceste afecţiuni şi regimul de detenţie există legătură de cauzalitate;
- recunoaşterea publică a aspectelor macabre ale regimului penitenciar comunist dovedeşte vinovăţia organelor statului din acea vreme, care angajează răspunderea statului însuşi;
- prejudiciul moral cert suferit de reclamant ca urmare a regimului de detenţie nu a fost recuperat prin indemnizaţia acordată acestuia în temeiul Decretului nr. 118/1990 şi recunoaşterea oficială a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, prin Decizia nr. 290 din 5 noiembrie 2009, a respins apelul declarat de reclamant dar a admis apelul pârâtului şi a schimbat sentinţa, în sensul respingerii acţiunii, ca prescrisă.
S-a reţinut că:
- în raport de realitatea politică, termenul de prescripţie extinctivă a pretenţiilor deduse judecăţii nu putea începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de reabilitare (sentinţa penală nr. 667/1973 a Judecătoriei Baia Mare), data căderii regimului comunist (22 decembrie 1989) sau data publicării ultimei Constituţii (21 noiembrie 1991).
- motivarea cererii introductive face referire expresă la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că în speţă termenul de prescripţie a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994 prin care a fost ratificată convenţia menţionată, respectiv 31 mai 1994;
- or, acţiunea dedusă judecăţii a fost promovată la 30 iulie 2008, cu depăşirea considerabilă a termenului de prescripţie extinctivă prevăzut de art. 8 alin. (1) rap. la art. 3 alin. (1) teza I din Decretul nr. 167/1958;
- potrivit art. 63 alin. (1) teza II, art. 73 şi urm., precum şi art. 100 din Constituţie, declaraţia din 18 decembrie 2006 a Preşedintelui României, de condamnare a comunismului, are caracter pur politic şi, ca atare, nu este susceptibilă de a produce efecte juridice în privinţa modificării unor acte normative în vigoare sau de a atrage răspunderea juridică;
- susţinerile reclamantului, că termenul de prescripţie ar începe să curgă de la data emiterii deciziei nr. 614 din 25 aprilie 2002 (de acordare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă) nu pot fi primite pentru că acesta nu şi-a întemeiat pretenţiile pe prevederile OUG nr. 214/1999, ci pe art. 998-99 C. civ.;
- de altfel, Decizia menţionată îi dă reclamantului posibilitatea să beneficieze de drepturile conferite de OUG nr. 214/1999 şi, oricum, termenul de prescripţie, calculat cu începere de la data emiterii ei, s-a împlinit până la sesizarea instanţei.
- art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 129 alin. final C. proc. civ. nu permit aplicarea în speţă a Legii nr. 221/2009 deoarece acest act normativ nu era în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată şi, ca atare, nu putea fi avut în vedere de instanţa de judecată.
Reclamantul a declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului declarat de pârât şi admiterii propriului apel sau, în subsidiar, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că:
- deşi consideră că în cazul unei acţiuni care angajează răspunderea Statului Român pentru prejudiciile cauzate propriilor cetăţeni de către organele sale represive momentul începerii curgerii termenului de prescripţie extinctivă este determinat de realitatea politică, instanţa de apel înlătură exact acest argument invocat în susţinerea cererii de chemare în judecată;
- instanţa de apel, lipsită de rol activ, nu a calificat exact cererea dedusă judecăţii, întemeiată şi pe dispoziţiile OUG nr. 214/1999, nu a sesizat că Decizia emisă în baza actului normativ menţionat i-a fost comunicată de abia la 2 septembrie 2005 şi nu a ţinut seama de jurisprudenţa Curţii de Apel Cluj, care în speţe similare a considerat că termenul de prescripţie curge de la data când persoana în cauză a avut acces la propriul dosar aflat în arhivele C.N.S.A.S.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea recursului, susţinând că:
- opinia reclamantului, potrivit căreia declaraţiile politice ale Preşedintelui Republicii pot da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice nu au nicio acoperire legală, fiind contrare normelor constituţionale;
- nu există norme legale exprese referitoare la repararea prejudiciului moral suferit în anii comunismului, iar recurentul reclamant nu poate prezenta niciun document care să ateste nelegalitatea condamnării sale, eventual ca urmare a unei erori judiciare.
- pretenţiile reclamantului, de a primi despăgubiri morale de 500.000 Euro, sunt exagerate, mai ales că acesta a obţinut şi va obţine în continuare sume substanţiale în temeiul Decretului nr. 118/1990;
- fapta pentru care a fost condamnat reclamantul (apartenenţă la o grupare paramilitară de rezistenţă armată) era interzisă de art. 5 al Tratatului de Pace de la Paris;
- reclamantul nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre afecţiunile sale şi presiunile psihice la care a fost supus de regimul comunist.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului şi casare a ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Recursul este fondat în sensul celor ce urmează:
- acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată pe art. 998-999 C. civ şi are ca obiect obligarea pârâtului la daune morale pentru afecţiunile fizice şi psihice cauzate reclamantului prin pretinse abuzuri săvârşite de diverse organe de stat în perioada 3 mai 1949-1mai 1954, în cursul executării unei pedepse aplicate pentru infracţiuni îndreptate împotriva regimului comunist, precum şi ulterior punerii în libertate, până la căderea aceluiaşi regim;
- potrivit art. 3 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în asemenea situaţii termenul de prescripţie extinctivă este de 3 ani şi începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea;
- or, ambele instanţe au considerat că termenul de prescripţie a început să curgă la momente diferite dar, oricum, ulterioare căderii regimului comunist (când este de presupus că au încetat şi pretinsele fapte ilicite), fără a stabili însă data prevăzută de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi, în funcţie de rezultat, la care dintre instituţiile prevăzute de acelaşi act normativ în art. 13 lit. a), art. 16 alin. (1) lit. a) şi art. 19 alin. (1) s-a referit reclamantul prin cererea introductivă;
- pe de altă parte, la data sesizării instanţei nu exista un act normativ care să reglementeze situaţia persoanelor condamnate politic în perioada regimului comunist, astfel că, după cum s-a arătat, reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe art. 998-999 C civ., texte referitoare la răspunderea delictuală pentru fapta proprie;
- ulterior, a intrat în vigoare însă Legea nr. 221/2009, care prevede expres drepturile ce se cuvin persoanelor condamnate politic ori supuse unor măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
- potrivit art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) din actul normativ menţionat, cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii.
- apărătorul reclamantului a invocat în dezbaterile de la curtea de apel apariţia Legii nr. 221/2009, care este de imediată aplicare, dar instanţa a ignorat acest aspect.
Aşa fiind, conform art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat reclamantul I.G. împotriva deciziei nr. 290/A din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3144/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3000/2010. Civil. Perimare. Recurs → |
|---|
