ICCJ. Decizia nr. 2780/2010. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2780/2010

Dosar nr. 44090/3/2007

Şedinţa publică din 6 mai 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4791/303 din 31 mai 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, reclamanta SC D.G.N.D.S. SA a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General pentru a se constata că a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate pe terenul situat în Bucureşti, sector 6, reprezentând clădire birouri şi vestiare, cabină portar şi magazie.

In motivarea cererii, reclamanta a reţinut că îşi desfăşoară activitatea în imobilul ce face obiectul acestei cauze încă din anul 1984, astfel cum este prezentat în extrasul din existentul mijloacelor fixe ale reclamantei.

A mai reţinut reclamanta in motivarea cererii că s-a înfiinţat în baza HG nr. 334/2000 ca şi societate comercială cu capital integral de stat, ce a fost ulterior privatizată şi că imobilul - construcţie pentru care solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate este cuprins în lista de inventar a societăţii, fiind astfel în patrimoniul reclamantei, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, în speţă fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 482 şi art. 492 C. proc. civ., proprietarul terenului fiind li proprietarul clădirii construite pe acesta.

Prin sentinţa civila nr. 7602 din 23 noiembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, motivat de faptul că valoarea imobilului în discuţie este mai mare de 500.000 lei, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 373 din 21 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului pentru lipsa calităţii procesuale pasive; s-a admis cererea formulată de reclamantă şi s-a constatat că reclamanta este proprietara construcţiilor edificate pe terenul situat în Bucureşti, sector 6 şi anume CI, cabină poartă în suprafaţă de 4,545 mp; C2.1 clădire birouri şi vestiare cu regim înălţime parte, în suprafaţă de 4,545 mp; C2,l clădire birouri şi vestiare cu regim de înălţime S+P+E cu suprafaţa utilă de 154,99 mp; C3 - magazie cu regim înălţime parte, cu o suprafaţă desfăşurată de 154,17 mp şi C4 - clădire duşuri şi WC cu regim înălţime parter, cu o suprafaţă utilă de 40,7 mp.

Prin Decizia civilă nr. 279 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 373 din 21 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut următoarele:

Unitatea administrativ-teritorială este reprezentată de către primar în relaţiile cu autorităţile publice sau persoanele fizice sau juridice şi reprezintă în justiţie unitatea administrativ teritorială.

In ceea ce priveşte existenţa construcţiilor, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă, acesta, respectiv antecesorul său fiind doar emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pe care se află amplasate clădirile în baza Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 834/1991.

Împotriva deciziei civile nr. 279 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând următoarele: Municipiul Bucureşti nu justifică calitatea procesuală pasivă, întrucât prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6958 din 3 decembrie 2001, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2064,42 mp, situat în Bucureşti, sector 6 acest certificat fiind eliberat de Ministerul Industriilor şi Resurselor.

Reclamanta nu a făcut dovada calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti, în sensul că această instituţie ar pretinde vreun drept asupra terenului sau materialelor din care a fost edificată construcţia.

Din evidenţa privind situaţia juridică a imobilului rezultă faptul ca o secţiune din teren figurează ca fiind proprietate de stat şi doar suprafaţa de 1317 mp ca fiind în posesia I.R.D.G.

Recursul este nefondat.

Din situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel rezultă că reclamanta SC D.G.N.D.S. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei situate în Bucureşti, sector 6, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6958 din 3 decembrie 2001.

Referitor la excepţia invocată de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive se constată că în mod corect aceasta a fost respinsă ca nefondată de către instanţa de apel, faţă de dispoziţiile Legii nr. 215/2001.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din această lege, în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. Potrivit art. 62 alin. (1) din aceeaşi lege primarul reprezintă unitatea teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie, iar conform art. 83 alin. (3) din aceeaşi lege, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti funcţionează şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de dispoziţiile prezentei legi pentru primarii şi viceprimarii comunelor şi oraşelor, care se aplică în mod corespunzător.

Aşa fiind, Primarul General, în baza dispoziţiilor art. 21 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 62 alin. (1) şi art. 83 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, reprezintă autoritatea administrativ - teritorială Primăria Municipiului Bucureşti în justiţie.

Referitor la susţinerile recurentei-pârâte conform cărora ar exista anumite neconcordanţe între suprafeţele de teren înscrise în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6958/2001 emis de Ministerul Industriei şi Resurselor şi suprafeţele înscrise în evidenţele privind situaţia juridică a imobilului, se observă că acestea sunt aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii şi care nu mai pot fi supuse analizei de către instanţa de recurs în urma abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin OUG nr. 138/2008.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constatând neincidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 279 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2780/2010. Civil