ICCJ. Decizia nr. 2786/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2786/2010
Dosar nr. 4348/110/2008
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial sub nr. 4348/110/2008 pe rolul Judecătoriei Bacău şi apoi pe rolul Tribunalului Bacău reclamantul S.D. a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Justiţiei la plata sumei de 495.000 lei sau echivalent în Euro, cu titlu de despăgubiri.
In motivarea cererii reclamantul a susţinut că, prin sentinţa penală nr. 204 din 28 mai 1998 a Tribunalului Iaşi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 717 din 24 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, a fost condamnat la pedeapsa de 10 închisoare conform art. 26 C. proc. pen. raportat la art. 215 alin. (4)-(5) C. proc. pen., pedeapsă redusă ulterior la 6 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 497/2004 a Tribunalului Iaşi.
S-a arătat că prin hotărârile menţionate a fost încălcat dreptul la asociere al reclamantului.
In drept, au fost invocate prevederile art. 998 şi art. 999 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 3877 din 7 mai 2008 a Judecătoriei Bacău, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, reţinându-se că fapta ilicită pe care o invocă reclamantul ca izvor al răspunderii civile delictuale rezultă dintr-un proces penal, fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. l lit. b) C. proc. civ.
In faţa Tribunalului Bacău, prin cererea depusă la 20 august 2008, reclamantul şi-a modificat acţiunea iniţială, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor şi solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 495.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea mai multor drepturi pe perioada detenţiei.
A arătat reclamantul că a fost reţinut ilegal timp de 11 ore şi 30 de minute cu ocazia eliberării sale condiţionate, întrucât prin sentinţa penală nr. 3487 din 16 decembrie 2004 a Judecătoriei Bacău s-a dispus eliberarea condiţionată şi că această hotărâre nu a fost recurată, astfel că reclamantul trebuia să fie pus efectiv în libertate la data de 21 decembrie 2004, ori acest eveniment s-a petrecut a doua zi, pe data de 22 decembrie 2004 în jurul orelor 1200.
De asemenea, s-a susţinut de către reclamant că, prin hotărârea de condamnare, i s-a interzis dreptul la vor, măsură în contradicţie cu practica CEDO.
Totodată, reclamantul a solicitat despăgubiri pentru interzicerea drepturilor părinteşti, ca o măsură suplimentară condamnării, arătând că a fost încălcat astfel art. 8 din CEDO, precum şi faptul că în mod nejustificat prin hotărârea de condamnare i-a fost interzis dreptul la asociere.
Prin sentinţa civilă nr. 17/D din 7 ianuarie 2009, Tribunalul Bacău a respins ca neîntemeiate excepţiile precizate şi inadmisibilităţii şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2000 lei cu titlu de despăgubiri.
Prin Decizia nr. 49 din 6 mai 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Bacău în calitate de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 17 din 7 ianuarie 2009 a Tribunalului Bacău.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut, în esenţă că, interdicţia de a vota şi interzicerea drepturilor părinteşti pe perioada executării pedepsei în mod automat fără un control din partea unui tribunal printr-o decizie specifică şi fără a se aprecia asupra scopului legitim şi asupra proporţionalităţii interdicţiei încălcată de art. 8 din CEDO şi art. 3 Protocolul I la Convenţie.
Totodată, instanţa de apel, analizând critica pârâtului Statul Român potrivit căreia instanţa de fond a apreciat greşit că acţiunea se întemeiază pe art. 998 - 999 C. civ. şi nu pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. care atrag răspunderea statului pentru reţinerea ilegală a reclamantului, a statuat că nu se poate refuza examinarea cererii reclamantului pe motiv că aceasta este întemeiată pe art. 998 -999 C. civ., cum pretinde pârâtul, întrucât jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a CEDO a extins cazurile în care statul răspunde patrimonial faţă de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârşite în procesele penale.
Împotriva deciziei nr. 49 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze, minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a declarat recurs D.G.F.P. Bacău pentru Ministerul Finanţelor Publice invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi formulând, în esenţă, următoarele critici:
Atât tribunalul cât şi curtea de apel au apreciat în mod eronat că fapta ilicită izvorâtă din răspunderea civilă delictuală, rezultată dintr-un proces penal are ca temei de drept dispoziţiile art. 2 pct. l lit. b) C. proc. civ. coroborat cu cele ale art. 998-999 C. civ.
Dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) reglementează competenţa după materie a tribunalului, raportat la valoarea de 5 miliarde lei în cauzele civile, situaţie în care competenţa materială revenea judecătoriei, având în vedere valoarea daunelor solicitate.
Acţiunea introductivă nu s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., care reglementează expres şi limitativ cazurile în care poate fi antrenată răspunderea statului prin Ministerul Finanţelor Publice.
Trimiterea la dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. şi la practica în materie a CEDO nu constituie argumente temeinice şi legale care să justifice obligarea statului prin Ministerul Finanţelor Publice la plata, chiar parţială a daunelor solicitate.
Recursul este nefondat.
Astfel, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor şi jurisprudenţei CEDO, potrivit cărora interzicerea dreptului la vot constituie o încălcare a dreptului garantat de art. 3 din Protocolul I la Convenţia Europeană şi că interzicerea drepturilor părinteşti pe perioada executării pedepsei în mod automat, fără un control din partea unui tribunal în funcţie de categoria de infracţiuni şi în funcţie de interesul minorului nu corespunde exigenţei primordiale de a satisface interesul minorului şi de a atinge un scop legitim, întrucât infracţiunile pentru care a fost condamnat reclamantul nu au nicio legătură cu relaţia sa părintească cu copilul.
Este de reţinut totodată că potrivit art. 52 alin. (3) teza I din Constituţia României, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Totodată, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/1999, dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. sunt neconstituţionale numai în măsura în care nu se limitează la ipotezele prevăzute în text.
In speţă, acţiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., acesta solicitând plata unor despăgubiri pentru încălcarea unor drepturi care nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de art. 504 C. proc. pen.
Prin hotărârea de condamnare a reclamantului au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. proc. pen., reclamantul fiind privat de aceste drepturi pe durata executării pedepsei.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu se poate refuza examinarea cererii reclamantului pe motivul că aceasta este întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ., cum a solicitat pârâtul Statul Român, întrucât jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a CEDO a extins cazurile în care statul răspunde patrimonial faţă de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârşite în procesele penale.
De asemenea, în ceea ce priveşte modul în care au fost analizate excepţiile prescripţiei şi a inadmisibilităţii acţiunii, se constată că în mod legal acestea au fost respinse, faţă de temeiul juridic al acţiunii, dar şi faţă de împrejurarea că în cuprinsul acţiunii au fost invocate o serie de erori judiciare cuprinse în hotărârea de condamnare a reclamantului, altele decât cele limitativ prevăzute de art. 504 C. proc. pen., care se referă la condamnarea pe nedrept sau privarea ori restrângerea de libertate în mod nelegal şi că, în raport de data executării pedepsei finale aplicate reclamantului, de 6 ani închisoare la 25 aprilie 2006, dreptul de exercitare a acţiunii la 21 ianuarie 2008 nu era prescris.
Faţă de considerentele expuse, constatând neincidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bacău împotriva deciziei civile nr. 40 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2790/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2783/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
