ICCJ. Decizia nr. 2787/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2787/2010

Dosar nr. 4538/55/2008

Şedinţa publică din 6 mai 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea depusă la Tribunalul Arad la data de 13 mai 2008 sub nr. 4538/55/2008 reclamanta T.L. a chemat în judecată în calitate de pârâţi Municipiul Arad reprezentat prin primar, Primarul Municipiului Arad şi Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005, solicitând obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii/dispoziţii motivate prin care să soluţioneze în mod favorabil notificările făcute de reclamantă prin intermediul avocatului său în data de 14 martie 2008, notificări precedate de două cereri înregistrate de reclamantă: sub nr. 38830 din 7 octombrie 2005 prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren de 930 mp situat în Municipiul Arad, şi sub nr. 38829 din 7 octombrie 2005 prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren de 626 mp, situat în Municipiul Arad, care există în natură, iar în caz contrar să se dispună restituirea către reclamantă a imobilelor ce fac obiectul notificărilor.

În motivare arată că prin cererea adresată Primăriei Arad, respectiv Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005, înregistrată sub nr. 38830 din 7 octombrie 2005 reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren de 930 mp situat în Arad, nr. top. 3979/a.2.a.2.a.1.b.5.a/65/91, 3979/a.1.a.2.a.1.b.5.a./65/13/1 şi 3979/a.1.a.2.a.1.b.5.a/68/21 de sub B 7 şi 8, dobândit prin cumpărare de reclamantă de la părinţii acesteia; prin cererea adresată Primăriei Arad, respectiv Comisiei de Aplicare a Legii nr. 247/2005 înregistrată cu nr. 38829 din data de 7 octombrie 2005 a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 626 mp, situat în Arad, înscris în C.F. nr. 28848 cu nr. top. 3979/a.1.a.2.a.1.b.5.a/68/4 şi 3979/a.1.a.2.a.1.b.5.a/69/7 care a aparţinut fratelui său, în prezent decedat.

Având în vedere că nu a primit nici o decizie/dispoziţie din partea Primăriei Municipiului Arad cu privire la soluţionarea cererilor, arată că în data de 14 martie 2008 a adresat Primăriei Municipiului Arad prin intermediul cabinetului de avocat R.V. o notificarea pentru fiecare imobil, înregistrate cu nr. 15759 din 14 martie 2008 şi cu nr. 15760 din 14 martie 2008 pentru a i se comunica situaţia cererilor. Nici după acest demers nu a primit răspuns din partea Primăriei Municipiului Arad.

În drept a invocat dispoziţiile art. 1073 C. civ.

Pârâtele Primăria Municipiului Arad şi Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005, legal citate, nu au depus întâmpinare.

S-a constatat că potrivit art. 26 alin. (3), art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi Decizia nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. 36/2005 prevăd că procesele şi cererile legate de notificările formulate pe Legea nr. 10/2001, sunt în competenţa tribunalului ca primă instanţă, motiv pentru care s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Arad şi s-a declinat cauza în favoarea Tribunalului Arad.

Urmare declinării competenţei, pe rolul tribunalului la data de 22 octombrie 2008 pârâtul Municipiul Arad reprezentat prin primar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată iar pe cale de excepţie a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, invocând în drept art. 3 şi art. 25 din Legea nr. 10/2001, art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a reţinut că reclamanta are calitate procesuală activă, justificată prin actele de stare civilă depuse la dosar (certificate de naştere, de deces a fratelui), chiar dacă nu are certificat de calitate de moştenitor, în considerarea gradului de rudenie justifică un interes legitim, astfel că a fost respinsă excepţia.

Prin sentinţa civilă nr. 906 din 3 decembrie 2008 pronunţată în dosar nr. 4538/55/2008 Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta T.L. împotriva pârâtului Municipiul Arad reprezentat prin Primar şi l-a obligat pe pârât să emită dispoziţie prin care să soluţioneze notificarea nr. 15759 din 14 martie 2008, în baza Legii nr. 10/2001.

Instanţa a reţinut în fapt că, cererea cu care reclamanta a sesizat instanţa are la bază refuzul autorităţii competente, potrivit Legii nr. 10/2001 de a soluţiona notificarea formulată de aceasta, în baza Legii nr. 20/2001 şi urmăreşte constrângerea autorităţii respective la a adopta o soluţie în privinţa cererii cu care aceasta a fost sesizată.

Instanţa apreciază că în ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a acţiunii cu care a fost investită, este relevantă Decizia nr. IX din 20 martie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului declarat în interesul legii, decizie publicată în M.Of., Partea I nr. 653 din 28 iulie 2006.

În conformitate cu aceasta, „instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică respectivă".

Pentru dovedirea acţiunii reclamanţii au depus la dosar în copie: notificarea 15759 din 14 martie 2008, în baza Legii nr. 10/2001, acte de stare civilă, coala de carte funciară.

Refuzul pârâtului de a soluţiona notificarea este nejustificat, astfel că în baza art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, l-a obligat pe pârât să emită dispoziţie prin care să soluţioneze notificarea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Municipiul Arad prin Primar, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe cu respingerea acţiunii reclamantei T.L., consideră că hotărârea este nelegală pentru faptul că, în motivarea sentinţei s-a reţinut în mod greşit că nu a fost depusă întâmpinare din partea pârâtei care a şi invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad şi a Primarului Municipiului Arad.

Pe fond, apelantul consideră că reclamanta nu are calitatea de „persoană îndreptăţită" conform art. 3 din Legea nr. 10/2001 pentru a solicita restituirea terenurilor din litigiu deoarece antecesorii acesteia au obţinut dreptul de proprietate după data de 22 decembrie 1989 conform înscrierilor din cartea funciară.

Se mai invocă şi lipsa calităţii procesuale de folosinţă a Comisiei de aplicare a Legii nr. 247/2005, întemeiată pe prevederile art. 41 C. proc. civ., deoarece această comisie nu are personalitate juridică, şi o a treia excepţia invocată este aceea a tardivităţii cererii de restituire în natură a imobilelor situate în Arad, raportat la prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Se mai susţine că obligarea primarului la emiterea unei dispoziţii prin care să se soluţioneze notificarea nr. 15659 din 14 martie 2008 în baza Legii nr. 10/2001 nu poate fi acceptată, deoarece cererea petentei a fost depusă în temeiul Legii nr. 247/2005 şi nu în baza Legii nr. 10/2001, iar acest act normativ, respectiv Legea nr. 247/2005 nu a prelungit termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 1/2001 pentru depunerea notificărilor.

Prin Decizia civilă nr. 83 A din 13 aprilie 2009 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul ca nefondat, apel declarat de Municipiul Arad prin Primar.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

În temeiul art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, Primarul Municipiului Arad avea obligaţia de a răspunde notificărilor adresate de reclamanta T.L., prin dispoziţie motivată şi pentru oricare bun pe care aceasta l-a revendicat în baza Legii nr. 10/2001.

Calitatea de „persoană îndreptăţită", conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, precum şi termenul în care a fost depusă notificarea putea fi efectuată de către primar doar prin dispoziţia motivată a acestuia, şi nu pe calea excepţiei pe care această instituţie a invocat-o ca apărare, în acţiunea formulată de reclamantă, cu privire la obligaţia de a face, respectiv de a i se răspunde la notificare.

Sub acest aspect în temeiul art. 296 C. proc. civ. apelul pârâtului Municipiului Arad a fost respins.

În ceea ce priveşte excepţiile invocate în apel, acestea pot fi soluţionate doar în cadrul contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei motivată a Primarului, astfel că, în prezenta cauză apar ca premature şi au fost respinse ca atare.

Împotriva deciziei au declarat recurs Municipiul Arad, prin Primarul municipiului Arad şi Comisia de Aplicare a Legii nr. 247/2005, care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate:

S-au încălcat prevederile legale în ceea ce priveşte obligare a pârâtului să emită dispoziţia prin care să soluţioneze notificarea nr. 15759 din 14 martie 2008, greşit fiind respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, deoarece la data preluării imobilului (1978) nici petenta, nici antecesorii acesteia nu erau proprietari tabulari.

Se mai susţine: greşita respingere a excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 247/2005 întemeiată pe prevederile art. 41 C. proc. civ., precum şi faptul că instanţele de judecată trebuiau să constate decăderea din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru imobilele situate în Arad, raportat la prevederile art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001.

O altă critică vizează eronata obligare a pârâtului Municipiul Arad la emiterea dispoziţiei prin care să soluţioneze notificarea nr. 15759 din 14 martie 2008 în baza Legii nr. 10/2001, încălcând dispoziţiile acestui act normativ, motivat de faptul că reclamanta nu a respectat termenul de depunere a modificărilor şi nici modalitatea de depunere a acesteia prevăzută expres de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Se conchide de către recurenţi că nu se putea reţine refuzul nejustificat al Municipiului Arad de a soluţiona hotărârea câtă vreme dispoziţiile Legii nr. 247/2005 nu prevăd un nou termen de depunere a notificărilor, pentru acordarea de măsuri reparatorii.

Se invocă în fapt incidenţa art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de Municipiul Arad prin Primar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce succed:

În mod corect Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de Municipiul Arad – prin Primar – împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Arad prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă.

Instanţele de judecată au interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 22 şi art. 25 din Legea nr. 10/2001, considerându-se că cererea cu care a fost reclamanta a sesizat instanţa are la bază refuzul autorităţii competente, potrivit Legii nr. 10/2001 de a soluţiona notificarea formulată de reclamantă, urmărindu-se obligarea autorităţii respective la adoptarea unei soluţii prin care să se rezolve cererea cu care a fost sesizată, fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii acesteia.

Criticile invocate de recurentă sub acest aspect nu pot fi primite, aşa cum s-a reţinut şi de instanţa de apel care a interpretat corect prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001, entitatea care trebuie să soluţioneze notificarea, urma să verifice calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate.

Obiectul prezentei acţiuni deduse judecăţii îl constituie obligarea unităţii investite cu soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, la soluţionarea acesteia, toate celelalte excepţii invocate de recurentă, privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, a lipsei capacităţii de folosinţă a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 247/2005, precum şi decăderea reclamantei din dreptul de a solicita măsuri reparatorii prin echivalent sau în natură pentru imobilele în litigiu, puteau fi soluţionate doar în cadrul unei contestaţii formulate de reclamantă împotriva dispoziţiei motivate a Municipiului Arad prin Primar.

Nici ultima critică nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei atacate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. pentru a se dispune modificarea deciziei recurate, instanţele de judecată au apreciat în mod just că prin admiterea acţiunii s-a sancţionat refuzul autorităţii competente de a răspunde în sens pozitiv sau negativ, notificării formulate de acesta.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentă împotriva deciziei civile a Curţii de Apel şi în baza art. 312 C. proc. civ., se va menţine Decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Arad prin Primar, Primarul municipiului Arad şi Comisia de Aplicare a Legii nr. 247/2005 împotriva deciziei civile nr. 83 A din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2787/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs