ICCJ. Decizia nr. 2778/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2778/2010
Dosar nr. 13015/3/2007
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 597 din 23 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins cererea formulată de contestatoarele C.S. şi G.A. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală. S-a admis contestaţia formulată de contestatoarele C.S. şi G.A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Sănătăţii Publice şi a anulat Decizia nr. 2364 din 6 martie 2007 trimisă de Ministerul Sănătăţii Publice. S-a constatat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituirea cotei de 1/3 din imobilul situat în Predeal, judeţul Braşov Sanatoriu de Nevroze, compus din teren în suprafaţă de 15.000 mp şi construcţia identificată prin raportul de expertiză, cu menţiunea că din construcţie se restituie 1/3 din suprafaţa deţinută în proprietate de autorul reclamantelor la data trecerii în proprietatea statului. S-a prevăzut că reclamantele au obligaţia de a menţine afectaţiunea cotei din imobilul restituit pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie, formulată de Ministerul Sănătăţii Publice împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că faţă de obiectul cauzei nu se justifică prezenţa în proces a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţii. Pe fond s-a reţinut că unicul motiv pentru care s-a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilului a fost acela că nu s-a făcut dovada calităţii de proprietar a autorului reclamantelor, mai precis că L.C. avea calitatea de proprietar la momentul naţionalizării. S-a reţinut sub acest aspect că prin actul de vânzare-cumpărare din 29 august 1934, numitul I.M. a vândut, în indiviziune şi părţi egale numiţilor L.C., H.T. şi M.P., un teren de casă în suprafaţă de 5.000 mp, situat în comuna Predeal. Prin actul autentificat, numitul I.T. a vândut, în indiviziune şi părţi egale, numiţilor L.C., H.T. şi M.P., un teren de casă în suprafaţă de 5.000 mp, situat în comuna Predeal, iar prin actul autentificat numitul N.G. a vândut, în indiviziune şi părţi egale, numiţilor L.C., H.T. şi M.P., un teren de casă în suprafaţă de 5.000 mp situat în comuna Predeal şi că în anul 1934 s-a obţinut autorizaţie de construcţie pentru sanatoriu. Copia CF atestă că s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea celor trei în cote de 1/3 pentru casa construită din cărămidă acoperită cu tablă, având subsol, parter şi etaj. Anexa nr. 14 la procesul-verbal de predare-primire din data de 2 noiembrie 1948, atestă că s-a preluat Sanatoriu Bucegi de către stat, în această anexă menţionându-se că operaţiunile de predare-primire au fost efectuate de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pe de o parte şi dr. H.T., P.M. şi R.I., în calitate de proprietari, întocmindu-se şi un inventar al bunurilor preluate. L.C. a decedat la data de 13 iulie 1948, iar R.I. a fost sora acestuia.
S-a mai reţinut că, proprietarul imobilului în litigiu a fost L.C. iar reclamantele au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Ministerul Sănătăţii Publice invocând atât aspecte de nelegalitate cât şi aspecte de netemeinicie. S-a susţinut că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că reclamantele au solicitat restituirea prin echivalent şi nu restituirea în natură, aşa cum a dispus instanţa şi că în actul de preluare a imobilului figurează alţi proprietari şi nu L.C.
Drept urmare, trebuia să se analizeze moştenirea I.R. în calitate de proprietar şi nu a lui L.C., iar modul de acordare a despăgubirilor trebuia analizat potrivit devoluţiunii legale în situaţia în care s-ar reţine că L.C. şi I.R. ar fi fost fraţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, prin Decizia civilă nr. 267/A din 4 decembrie 2008 - a respins ca nefondat apelul.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că prin contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 2364 din 6 martie 2007 se solicită într-adevăr plata în echivalent corespunzător cotei de 1/3 din valoarea întregului imobil, dar în notificarea formulată în anul 2001, această modalitate de despăgubire este solicitată ca alternativă la restituirea în natură, iar la data introducerii notificării legea aplicabilă de atunci permitea restituirea în natură a imobilului. Calitea de proprietar a lui L.C. asupra imobilului în litigiu a fost dovedită prin actele de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 15.000 mp teren. Faptul că în procesul-verbal de predare-preluare a sanatoriului figurează numita I.R., s-a reţinut că este lipsit de relevanţă pentru că acest act nu reprezintă titlu de proprietate în sensul legii. La momentul preluării efective a imobilului – 02 noiembrie 1948, L.C. era decedat, motiv pentru care nu putea figura în procesul-verbal de predare-primire a sanatoriului, dar această împrejurare nu conduce la prezumarea calităţii de proprietar în persoana numitei I.R. care figurează în actul respectiv ca moştenitor al numitului L.C.. Nu s-a dovedit în cauză că a intervenit o înstrăinare a imobilului făcută de L.C. sorei sale I.R. ci la dosar s-a depus un certificat de moştenitor care atestă că L.C. a testat prin testament olograf bunurile sale, numitului O.C. iar reclamantele sunt moştenitoarele acestuia din urmă. În privinţa modului de acordare a măsurilor reparatorii s-a reţinut că li s-a recunoscut reclamantelor o cotă de 1/3 din dreptul de proprietate asupra întregului imobil, neavând nici o relevanţă succesiunea surorii coproprietarului, I.R.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
În mod greşit s-a apreciat că restituirea în natură este posibilă, având în vedere şi faptul că prin notificare şi acţiunea formulată pe rolul instanţei s-a solicitat restituirea prin echivalent. Indiferent de succesiunea legilor în timp şi prevederea legală aplicabilă la data emiterii deciziei atacate, instanţa nu trebuia să exceadă cadrului procesual creat de reclamanţi.
În ceea ce priveşte calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, rezultă din procesul-verbal de preluare a sanatoriului că I.R. avea această calitate, ceea ce prezumă că între data dobândirii proprietăţii şi data preluării imobilului a fost înstrăinat.
Referitor la durata afectaţiunii, legea prevede clar perioada de cinci ani şi că în cauză era necesară efectuarea unei expertize pentru identificarea terenului în litigiu şi că preluarea s-a făcut de la o persoană juridică.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru următoarele considerente.
Prin motivele de recurs se aduc critici privind încălcarea dispoziţiilor art. 1296 C. proc. civ. care prevăd că „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Aceste critici vizează implicit şi încălcarea principiului disponibilităţii părţii în sensul că reclamanţii au solicitat „restituirea în echivalent a 1/3 din Sanatoriul de Nevroze Predeal" şi nu restituirea în natură.
Contrar motivelor de recurs se va reţine că, Legea nr. 10/2001 -modificată este precedată de două etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a doua facultativă, întrucât priveşte controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestor legi, în cadrul procedurii administrative prealabile de restituire în natură ori prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv.
Prima etapă, procedura administrativ-prealabilă, are caracter obligatoriu.
Reclamanţii s-au conformat dispoziţiilor legale aplicabile cauzei şi au urmat procedura administrativă obligatorie în sensul că au formulat notificare, ce a fost înregistrată la 24 mai 2001 sub nr. 2035 şi prin care au solicitat expres „restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 a Sanatoriului de Nevroze din Predeal".
Pârâta a soluţionat notificarea prin emiterea dispoziţiei nr. 317 din 16 decembrie 2001cu rezoluţia că se respinge restituirea în natură a imobilului şi a terenului revendicat, cu motivarea că se află în folosinţa Sanatoriului de Nevroze Predeal.
Corect, reclamanţii au parcurs cea de-a doua etapă a controlului judecătoresc.
Drept urmare, în speţa supusă analizei nu a avut loc o încălcare a principiului disponibilităţii părţii, întrucât în etapa administrativă obligatorie şi care nu este distinctă de etapa controlului judecătoresc, voinţa părţilor a fost în principal de restituirea în natură a imobilului şi în subsidiar, s-a solicitat restituirea în echivalent.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv se restituie de regulă în natură şi numai în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Aşadar, contrar celor susţinute, nu a avut loc o încălcare a disponibilităţilor procedurale ci dimpotrivă, s-au respectat atât prevederile art. 1296 C. proc. civ. cât şi dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regula restituirii în natură a imobilului supus analizei.
În ce priveşte calitatea de proprietar al imobilului solicitat a fi restituit în natură, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexe la notificare.
Deoarece textul nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite asupra imobilelor solicitate şi, eventual, a calităţii sale de moştenitor al fostului
ori adevăratului proprietar, înseamnă că sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele din materia acţiunii în revendicare imobiliară.
În speţa supusă analizei, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, în sensul că I.R. (sora defunctului C.L.) ar fi fost proprietara imobilului, înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv contractele de vânzare-cumpărare autentificate, atestă indubitabil că imobilul în litigiu a fost cumpărat de C.L. în indiviziune cu H.T. şi M.P.
Susţinerile constante ale recurentei în sensul că între data dobândirii proprietăţii de către autorul reclamanţilor C.L. şi data naţionalizării proprietăţii ar fi putut fi înstrăinată, rămân fără suport probator, vând în vedere dispoziţiile art. 1169 C. civ. care prevăd că cel ce face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească.
Aşadar, proprietarul imobilului în litigiu este, potrivit actelor aflate la dosarul cauzei şi care corect au fost apreciate de instanţă, C.L., autorul reclamantelor.
În raport de critica privind durata afectaţiunii actuale a imobilului, dispoziţiile art. 16 alin. (1) cu referire la anexa 2 lit. a) pct. 2 din lege prevăd că durata de cinci ani reprezintă maximul, rămânând la aprecierea autorităţii care dispune restituirea (în speţă instanţa de judecată) determinarea duratei de menţinere a afectaţiunii.
Aşadar, raportat la textul de lege sus citat nu poate fi reţinută o încălcare a dispoziţiilor legale, care să facă incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivele de recurs ce vizează identificarea cotei părţi ce urmează a fi restituită acestora, sunt tot nefondate întrucât aceste aş a-zise „neregularităţi" urmează a fi clarificate, dacă este cazul, prin exercitarea altor căi procedurale.
În concluzie, hotărârea recurată este legală, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 3121 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice împotriva deciziei nr. 267A din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2782/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2781/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
