ICCJ. Decizia nr. 2799/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2799/2010
Dosar nr. 389/98/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2009 la Tribunalul Ialomiţa reclamanţii L.F., O.F.I. şi D.V. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant sume de câte 100.000 EURO, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 322/F din 17 aprilie 2009 Tribunalul Ialomiţa a admis în parte cererea formulată de reclamanţii L.F., O.F.I. şi D.V. şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata a câte 5000 EURO pentru fiecare reclamant cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa înregistrată la nr. 603/P/2006 din 21 septembrie 2009 au fost trimişi în judecată, în stare de arest inculpaţii O.F.I. , D.V. şi L.F. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburării liniştii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Cei trei inculpaţi au fost arestaţi preventiv de la 3 iunie 2006 (L.F. şi D.V.) şi de la 28 iunie 2006 (O.F.I. ), fiind puşi în libertate pe 17 noiembrie 2006.
Pe fondul cauzei, Judecătoria Slobozia prin sentinţa penală nr. 724 din 11 aprilie 2007, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor L.F., O.F.I. şi D.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a dispus privarea de libertate a inculpaţilor şi a fost luată măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului şi a recursului declarat de pârât prin Decizia penală nr. 111 din 27 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Ca atare, inculpaţii din cauza penală menţionată au înţeles să formuleze cerere în temeiul art. 504 şi urm. C. proc. pen., solicitând obligarea Statului Român la plata a câte 100000 EURO, cu titlu de daune morale apreciind că, perioada în care au fost arestaţi, de peste 3 luni, le-a produs un prejudiciu moral.
Instanţa de fond a apreciat că suma de 5000 EURO pentru fiecare reclamant reprezintă o reparaţie rezonabilă a prejudiciului moral suferit ca urmare a luării măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii L.F., O.F.I. şi D.V. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin apelul declarat, reclamanţii au solicitat modificarea hotărârii primei instanţe în sensul admiterii în totalitate a cererii de acordare de despăgubiri morale de câte 100000 EURO.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 532/A din 28 octombrie 2009, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul finanţelor Publice, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că, a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească fiecărui reclamant câte 3000 EURO.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut, următoarele:
Conform sentinţei penale nr. 724 din 11 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria Slobozia, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 111 din 27 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, reclamanţii au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Reclamanţii au fost anterior reţinuţi şi apoi arestaţi, respectiv L.F. şi D.V. cu începere de la 3 august 2006 iar inculpatul O.F. de la 28 iunie 2006 până la 17 noiembrie 2006.
A reţinut curtea că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., întrucât caracterul nelegal al privării de libertate nu se raportează numai la dispoziţiile art. 143, art. 148 şi art. 139 alin. (2) teza I C. proc. pen. ci şi la terminarea procesului penal prin una din următoarele soluţii: scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j), respectiv achitarea sau încetarea procesului penal.
Ca urmare, curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de recurs invocat de Statul Român referitor la nelegalitatea privării de libertate şi pe cale de consecinţă a inadmisibilităţii acţiunii, reţinând totodată că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 C. proc. pen., se calculează de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, 24 ianuarie 2008, dată în raport de care acţiunea introdusă la 13 februarie 2009 este în termen.
Criticile formulate de reclamanţi şi de pârâtul Satul Român prin Ministerul Finanţelor Publice vizând întinderea daunelor morale au fost analizate împreună.
Sub acest aspect, curtea a constatat că instanţa de fond a avut în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei şi la valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate în situaţii similare de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, curtea de apel, a apreciat că este nefondată critica reclamanţilor cu privire la cuantumul daunelor morale ce li se cuvin.
Că, potrivit hotărârilor penale aflate la dosar inculpaţii erau recidivişti, că din declaraţiile martorilor s-ar putea reţine doar faptul că nu au mai fost primiţi în cazinouri ulterior arestării, nefiind administrate probe cu privire la afectarea situaţiei familiale, sociale sau profesionale, prima instanţă a apreciat corect cuantumul prejudiciului.
Dar, având în vedere situaţia concretă în care reclamanţii au fost arestaţi perioade de timp diferite, inculpatul O.F.I. fiind arestat o perioadă de timp mai mare, toţi dovedind afectarea ce le-a fost produsă prin raportare la aceleaşi criterii, curtea de apel a apreciat încă odată că ar fi fost necesar să se diferenţieze cuantumul despăgubirilor corespunzător perioadei de arest.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice invocând motivele prevăzute de art. 309 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând critica de nelegalitate , recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că în considerentele deciziei atacate se face referire la o perioadă diferită a arestării preventive pentru inculpatul O.F.I. , chestiune ce ar conduce în mod necesar la o diferenţiere a despăgubirilor ce s-ar putea acorda reclamanţilor, în raport de acest criteriu.
Pentru acest motiv, instanţa de apel a apreciat, că apelul declarat de Statul Român să fie admis în parte, în sensul că daunele morale cuvenite reclamanţilor sa fie în cuantum de 3000 EURO pentru fiecare, înţelegându-se ca pentru reclamantul O.F.I. , aceştia vor rămâne la suma de 5000 EURO, deoarece a executat în mod nelegal o pedeapsă de arest mai mare decât ceilalţi doi inculpaţi.
Din modul defectuos de redactare a deciziei, prin contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, nu se poate desprinde voinţa reală a instanţei în adoptarea soluţiei.
Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice critica deciziei atacate întrucât între considerentele şi dispozitivul deciziei există contradicţie în ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite, iar pe de altă parte în mod greşit prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor.
Examinând recursurile în limita motivelor invocate, înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce succed:
Atât prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cât şi prin recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, se critică Decizia pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că aceasta cuprinde motive contradictorii, respectiv, nu cuprinde motivele pe care se sprijină dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., privind obligaţia instanţei de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate, cererile pârâţilor.
Considerentele deciziei scot în evidenţă faptul că prima instanţă a evaluat corect cuantumul daunelor morale prin raportare la hotărârile penale existente la dosar din care rezultă că „inculpaţii erau recidivişti şi doar din declaraţiile martorilor s-ar putea reţine că nu au mai fost primiţi în cazinouri ulterior arestării, nefiind administrate probe din care să rezulte afectarea situaţiei lor familiale, sociale sau profesionale."
Dar, în aceleaşi considerente, aceeaşi curte îşi formează convingerea că „având în vedere situaţia concretă în care reclamanţii au fost arestaţi perioade de timp diferite , inculpatul O.F.I. fiind arestat o perioadă de timp mai mare, toţi dovedind afectarea ce le-a fost produsă prin raportare la aceleaşi criterii, ar fi foarte necesar să se diferenţieze cuantumul despăgubirilor corespunzător perioadei de arest".
In aceste condiţii instanţa de apel, a schimbat în parte sentinţa primei instanţe şi a modificat cuantumul daunelor morale de câte 5000 EURO pentru fiecare reclamant, stabilindu-le la câte 3000 EURO.
Este evident că o astfel de motivare contrazice dispozitivul şi nu permite efectuarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.
Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice potrivit cărora dreptul material, la acţiune al reclamanţilor ar fi prescris sunt nefondate, în speţă fiind îndeplinite cerinţele art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Va casa Decizia nr. 532/A din 18 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi va trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
In rejudecare, instanţa de apel, va proceda la cercetarea fondului pricinii, urmând a reţine în considerentele deciziei motivele de fapt şi de drept care vor conduce la soluţia pe care o vor adopta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Ialomiţa împotriva deciziei nr. 532 A din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2802/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 2793/2010. Civil → |
|---|
