ICCJ. Decizia nr. 2843/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2843/2010
Dosar nr. 688/39/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 688/39/2009, contestatorii N.I., M.I., A.E.C., C.N.C. şi O.L. au solicitat anularea sentinţei civile nr. 43 din 20 noiembrie 2008, pronunţată de aceeaşi instanţă şi trimiterea cauzei pentru soluţionare Tribunalului Botoşani, secţia civilă, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Tribunalul Botoşani şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorii au arătat, în esenţă, că, prin hotărârea sus-menţionată, li s-a respins cererea prin care au solicitat plata primei de concediu pentru anii 2003-2006, ca nefondată, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 517 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Astfel, această sentinţă s-a pronunţat de către un complet din cadrul Curţii de Apel Suceava, în baza OUG nr. 75/2008, deşi majoritatea instanţelor din ţară, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au aşteptat soluţionarea, de către Curtea Constituţională, a excepţiei de neconstituţionalitate, fiind evident că această ordonanţă nu era constituţională, încălcând o lege organică.
Pe de altă parte, contestatorii au arătat că practica judiciară neunitară în materie cu privire la acest gen de acţiuni a fost lămurită la 01 aprilie 2009, anexând, în acest sens, un extras din „Nota privind problemele de drept soluţionate în mod neunitar în materie civilă în trimestrul IV 2008", care au format obiectul întâlnirii organizate la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, la aceeaşi dată.
Prin Decizia nr. 1399 din 10 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatori.
În pronunţarea acestei hotărâri, Curtea a reţinut că art. 317 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă."
Deşi contestatorii au invocat dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivele arătate nu se pot încadra în cazul prevăzut de acest articol, întrucât sentinţa civilă nr. 43 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 326/39/2008, nu a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, „(1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi potrivit OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 din acelaşi act normativ, „(1) Dispoziţiile art. 1 se aplică şi proceselor în curs de judecată, având ca obiect soluţionarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiţiei, începute sub legea anterioară.
(2) Cauzele prevăzute la alin. (1) aflate în curs de judecată în fond la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi trimise de îndată spre soluţionare curţilor de apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
(3) Recursurile împotriva hotărârilor pronunţate cu privire la cererile prevăzute la alin. (1) aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit de îndată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac."
Prin urmare, Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, era competentă să soluţioneze, în primă instanţă, acţiunea formulată de reclamanţi.
Ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 104 din 20 ianuarie 2009, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi s-a constatat că dispoziţiile art. 1 şi 2 din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, sunt neconstituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie", astfel încât, ulterior, s-a revenit la dispoziţiile din codul de procedură civilă referitoare la competenţa materială.
Prima instanţă nu avea niciun motiv să „aştepte" soluţionarea, de către Curtea Constituţională, a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1, 2 din OUG nr. 75/2008.
Aceasta întrucât, în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 326/39/2008 al Curţii de Apel Suceava, nu se invocase această excepţie de neconstituţionalitate, iar amânarea judecării cauzei ar fi condus la încălcarea dispoziţiilor art. 286 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 (C. mun.), potrivit cărora „Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgenţă".
De altfel, contestatorii au beneficiat de cele două grade de jurisdicţie prevăzute pentru litigiile având ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă, iar judecarea cauzei a avut loc potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, astfel încât motivele invocate în contestaţia în anulare sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii, criticând-o pentru următoarele motive:
Prin Decizia nr. 1399 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel a respins contestaţia în anulare, ca nefondată, motivând, printre altele, că excepţia privind competenţa de soluţionare a cauzei ar fi trebuit să fie invocată cu ocazia soluţionării recursului, iar contestatorii nu au invocat nici excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG nr. 75/2008.
Motivarea acestei decizii este greşită, ca şi soluţia la care a ajuns instanţa, întrucât atât în scrisoarea pe care petenţii au trimis-o la Curtea de Apel Suceava, la 16 noiembrie 2008, în Dosarul 326/39/2008, cât şi în recursul introdus împotriva sentinţei nr. 43 din 20 noiembrie 2008, au făcut referire la excepţia de neconstituţionalitate, care, la acel moment, nu era rezolvată de către Curtea Constituţională.
La acea dată, existau mai multe dosare ale contestatorilor pe rolul Curţii de Apel Suceava şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se invocase excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât părţile au considerat că nu era cazul să se invoce, expres, în fiecare dosar, această excepţie, pentru a nu se încărca rolul Curţii Constituţionale, în mod inutil.
Contestatorii sunt grav prejudiciaţi, prin această sentinţă, pe de o parte, pentru că au fost judecaţi de către o singură instanţă, nebeneficiind de două grade de jurisdicţie, iar, pe de altă parte, practica neunitară în ce priveşte admiterea sau respingerea acţiunilor având ca obiect pretenţii cu privire la plata primelor de concediu a fost lămurită la 1 aprilie 2009, cu ocazia întâlnirii organizate la Consiliul Superior al Magistraturii cu reprezentanţii curţilor de apel şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În dosar a depus întâmpinare intimatul Ministerul Justiţiei, care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând Decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, sub nr. 326/39/2008, la data de 11 septembrie 2008, reclamanţii N.I., M.I., A.E.C., C.N.C. şi O.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Botoşani şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se dispună obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pentru anii 2003, 2004, 2005 şi 2006, actualizată, la data plăţii, în funcţie de indicele de inflaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 43 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, contestată în prezentul dosar, s-a respins acţiunea, ca nefondată.
Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 517 din 30 aprilie 2009 a aceleiaşi instanţe, conform căreia s-a respins recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
Critica recurenţilor privind greşita reţinere, de către instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare, a neinvocării excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel Suceava, în cadrul recursului declarat împotriva sentinţei nr. 43/2008, nu va fi examinată de Înalta Curte deoarece un asemenea argument nu a fost avut în vedere la respingerea contestaţiei în anulare.
Cum deja s-a arătat, considerentele pentru care Curtea de Apel a rezolvat, în modalitatea arătată, calea de atac de retractare formulată de contestatori a vizat competenţa primei instanţe de a soluţiona litigiul în fond, faţă de dispoziţiile OUG nr. 75/2008, în vigoare la data pronunţării hotărârii respective, precum şi neinvocarea, în dosarul primei instanţe, a excepţiei de neconstituţionalitate, care să justifice trimiterea dosarului la instanţa de contencios constituţional şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei.
Din perspectiva considerentelor Curţii pentru care a respins contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte constată că această instanţă a procedat la o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materie de competenţă a primei instanţe, nefiind întrunite cerinţele motivului de contestaţie prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 1 din OUG nr. 75/2008, cererile magistraţilor şi personalului auxiliar privind drepturi salariale de natura celor menţionate în actele normative indicate în ordonanţă, se soluţionau, în primă instanţă, de către curţile de apel.
Textul de lege sus-menţionat era în vigoare atât la data introducerii acţiunii, 11 septembrie 2008, cât şi la data soluţionării litigiului, prin sentinţa nr. 43 din 20 noiembrie 2008, Decizia Curţii Constituţionale nr. 104 din 20 ianuarie 2009, prin care s-a declarat neconstituţionalitatea art. 1 şi 2 din OUG nr. 75/2008, revenindu-se, astfel, la dispoziţiile de drept comun în materie de competenţă în soluţionarea conflictelor de muncă (tribunalele, în fond; curţile de apel, în recurs), fiind ulterioară soluţionării, în primă instanţă, a cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, caracterul său obligatoriu pentru toate instanţele a operat de la data publicării în M. Of., dată care se plasează după soluţionarea, în primă instanţă, a acţiunii formulate de contestatori pentru plata primelor de concediu aferente anilor 2003-2006 (20 noiembrie 2008).
Pe de altă parte, astfel cum a constat, în mod just, şi instanţa ce a soluţionat, în fond, contestaţia în anulare, dacă reclamanţii intenţionau să conteste, din perspectivă constituţională, competenţa Curţii de Apel în soluţionarea cauzei lor, în primă instanţă, conform normelor stabilite prin OUG nr. 75/2008, aveau deschisă această posibilitate în dosarul respectiv, aceasta fiind singura ipoteză în care, în condiţiile legii, ar fi putut obţine sesizarea instanţei constituţionale şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în forma actuală.
Neprocedând în această modalitate, Curtea de Apel a soluţionat acţiunea, pronunţând sentinţa civilă nr. 43/2008, neavând relevanţă pentru instanţă invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alte dosare, în sensul obligativităţii acesteia de „a aştepta" rezolvarea excepţiei de către Curtea Constituţională.
În concluzie, astfel cum a reţinut şi Curtea de Apel, nu erau întrunite cerinţele art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., sentinţa civilă sus-menţionată fiind dată cu respectarea dispoziţiilor de ordine publică în materie de competenţă.
De asemenea, încălcarea principiului dublului grad de jurisdicţie nu constituie, în sine, motiv de contestaţie în anulare, ci, în anumite cazuri, poate reprezenta o consecinţă în ipoteza în care instanţa ar încălca normele de competenţă absolută.
În speţă, nu numai că susţinerea respectivă nu vizează un caz de contestaţie în anulare, dar nici nu este întemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii contestatori din prezentul dosar parcurgând toate fazele procesuale prevăzute de lege în materia conflictelor de muncă, respectiv fond şi recurs, litigiul fiind soluţionat prin sentinţa nr. 43/2008, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 217 din 30 aprilie 2009, ambele pronunţate de Curtea de Apel.
Faptul că ambele hotărâri aparţin aceleiaşi instanţe nu reprezintă încălcarea principiului sus-enunţat, ci este rezultatul succesiunii normelor aplicabile în materie de competenţă faţă de OUG nr. 75/2008 şi declararea neconstituţionalităţii art. 1 şi 2 din ordonanţă, prin Decizia nr. 104/2009.
Nici punerea în acord a jurisprudenţei în materie, în urma întâlnirii organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, nu prezintă relevanţă în soluţionarea contestaţiei în anulare de faţă, sentinţa atacată cu contestaţie nefiind pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială, pentru argumentele deja arătate.
În concluzie, prin respingerea contestaţiei în anulare formulate de reclamanţi, Curtea a procedat la o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. cu referire la art. 1 din OUG nr. 75/2008 şi la Decizia Curţii Constituţionale, indicată în precedent.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatori, ca nefondat, nefiind întrunite condiţiile motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorii N.I., M.I., A.E.C., C.N.C. şi O.L. împotriva deciziei nr. 1399 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2846/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2842/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
