ICCJ. Decizia nr. 2847/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2847/2010
Dosar nr. 10015/1/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1466 din 6 iulie 2009, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca nefondate, cererile formulate de reclamantul C.I. împotriva pârâţilor S.I., S.G., Ş.D. - magistraţi la Tribunalul Dâmboviţa, P.C. - magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S.S. – grefier-şef la secţia civilă a Tribunalului Dâmboviţa, A.S. - expert judiciar şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
În pronunţarea acestei hotărâri, Tribunalul a reţinut că cererea cu care reclamantul a învestit instanţa, iniţial, a fost de rejudecare a dosarului în care recursul declarat de acesta a fost anulat ca netimbrat.
Cererea a fost completată în ceea ce priveşte părţile împotriva cărora acesta se îndreaptă. În consecinţă, acţiunea sa putea fi calificată ca o contestaţie în anulare, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Ulterior, la solicitarea instanţei, reclamantul a precizat acţiunea şi a solicitat rejudecarea cauzei, în speţă, a dosarului prin care i s-a anulat recursul ca netimbrat.
În şedinţa din data de 6 iulie 2009, reclamantul a arătat că cererea formulată este o cerere în pretenţii şi vizează sumele de bani pe care acesta le-a plătit nejustificat, şi, de asemenea, a solicitat trimiterea dosarului la parchet pentru infracţiunile prevăzute de art. 209, art. 246, art. 247, art. 288, art. 289, art. 290 şi art. 291 C. pen.
Potrivit legii, instanţa poate face aplicarea dispoziţiilor Codului de procedură penală, în situaţia în care, în cursul şedinţei, se săvârşeşte o faptă de natură penală sau când se foloseşte, ca probă, un înscris ce este defăimat ca fals, arătându-se autorul sau complicele falsului. În speţa dedusă judecăţii nu este îndeplinită niciuna dintre cerinţele art. 122 alin. (7) C. proc. civ. şi nici cele ale art. 183-184 din acelaşi cod, astfel că această cerere a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea principală, nici aceasta nu este întemeiată, motivat, în primul rând, de faptul că nu este formulată conform art. 82 C. proc. civ. şi, deşi i s-a pus în vedere reclamantului să o precizeze, acesta nu s-a conformat, schimbând, la mai multe termene consecutive, obiectul cererii de chemare in judecată.
Obligarea pârâţilor la plata sumelor de bani achitate de reclamant nu poate fi dispusă, de către instanţă, motivat de faptul că nu a precizat, în cadrul unei cereri care să îmbrace condiţiile textului de lege mai sus amintit, cuantumul sumelor respective, textul de lege pe care îl invocă, dovezile pe care se sprijină şi nici nu a administrat probe cu privire la acest aspect.
În al doilea rând, solicitarea iniţială a reclamantului era de rejudecare a cauzei în care recursul său a fost anulat ca netimbrat, astfel că, dacă această cerere ar fi fost menţinută, ar fi putut fi calificată drept o cerere de exercitare a căilor de atac extraordinare, însă cum nu a fost menţinută de reclamant şi acesta nici nu a fost în măsură să precizeze, concret, obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa a respins-o.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, arătând că, în mod greşit, i s-a anulat cererea ca netimbrată, atâta timp cât a depus la dosar chitanţa de plată, prin serviciul arhivă.
Prin Decizia nr. 171 din 30 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul, ca nefondat.
Curtea a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi S.I., judecător, reclamantul a solicitat rejudecarea Dosarului nr. 2993/120/2007, prin care i s-a anulat recursul, ca netimbrat, deşi acesta îşi îndeplinise obligaţia de timbrare a căii de atac, anexând la dosar chitanţa în acest sens.
Ulterior, la termenul din 06 iulie 2009, reclamantul a precizat că cererea formulată este o cerere în pretenţii, prin care solicită plata cheltuielilor suportate nejustificat, în caz contrar solicitând trimiterea dosarului la parchet.
Potrivit art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă mai multe elemente, printre care şi obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului.
În speţă, apelantul-reclamant nu a indicat cuantumul pretenţiilor solicitate, natura acestora, temeiul juridic şi dovezile pe care se sprijină, astfel încât, în mod corect, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea sub acest aspect.
Cât priveşte critica formulată în sensul că, în mod greşit, i s-a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată, această cerere putea fi privită ca o acţiune în exercitarea căilor extraordinare de atac, respectiv o contestaţie în anulare, însă, cererea respectivă nu a fost menţinută de reclamant, astfel încât, în mod corect, Tribunalul a respins-o.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, criticând-o pentru următoarele motive:
Decizia din recurs a fost pronunţată la data de 18 septembrie 2007, în Dosarul nr. 2993/120/2007, în timp ce încheierea prin care a fost soluţionată cererea de recuzare a fost pronunţată la 19 septembrie 2007 şi este nelegală.
În mod greşit a fost anulat, ca netimbrat, recursul exercitat în acel dosar, deşi recurentul achitase taxa judiciară de timbru, conform celor trei chitanţe depuse la dosar.
În consecinţă, solicită casarea deciziei pronunţate în recurs şi rejudecarea cauzei deoarece a achitat taxa judiciară de timbru corespunzătoare.
Faţă de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3021 cu referire la art. 306 C. proc. civ., Înalta Curte a supus dezbaterii excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, excepţie pe care o va admite, faţă de următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c), cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În plus, criticile trebuie să vizeze soluţia pronunţată prin hotărârea atacată.
În speţă, cererea de recurs formulată de reclamant nu îndeplineşte aceste criterii deoarece acesta nu a indicat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, limitându-se să arate că, în dosarul de recurs, s-a pronunţat o decizie de anulare a căii de atac respective, deşi partea achitase taxa judiciară de timbru corespunzătoare, şi că a fost soluţionată şi o cerere de recuzare.
Aceste susţineri, pe lângă faptul că nu conţin nicio critică, concretă adusă unei hotărâri judecătoreşti, nici nu se referă la soluţia instanţei de apel, recurată în prezentul dosar, ci la o altă cauză cu privire la care Curtea a arătat că nu se poate pronunţa, în absenţa exercitării unei căi extraordinare de atac, în speţă, contestaţie în anulare, cu privire la care petentul a renunţat în primă instanţă.
Or, recurentul trebuia să arate în ce măsura Decizia Curţii de apel este nelegală sub acest aspect sau în ceea ce priveşte argumentele instanţei asupra neîndeplinirii condiţiilor formale ale cererii de chemare în judecată formulată în prezentul dosar din perspectiva art. 112 C. proc. civ., argumente care au stat la baza menţinerii sentinţei pronunţate de Tribunal.
Recurentul nu a criticat, însă, Decizia sub acest aspect, susţinerile sale din cererea de recurs fiind simple afirmaţii fără valoarea unor critici de nelegalitate care să se poată încadra în cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Ca atare, aceste susţineri, nefiind susceptibile de încadrarea în motivele de recurs reglementate de textul de lege sus-menţionat, echivalează cu nemotivarea căii de atac, ceea ce atrage nulitatea cererii, în condiţiile art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, potrivit dispoziţiilor legale arătate, neexistând nici motive de ordine publică, care să poată fi examinate şi din oficiu, conform art. 306 alin. (2) din cod, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul C.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva deciziei nr. 171 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2858/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2857/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
