ICCJ. Decizia nr. 2860/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2860/2010
Dosar nr. 3205/85/2007
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 114/A din 11 iunie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SNTGN T. SA Mediaş, împotriva sentinţei civile nr. 191 din 3 martie 2009 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă, s-a dispus obligarea apelantei la 400 RON cheltuieli de judecată către intimaţii M.C.Ş., M.O. şi T.K. şi 400 RON, cu acelaşi titlu, către intervenienta S.D.H.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Sibiu, secţia civilă, la data de 26 iulie 2007, contestatorii M.M., M.C.Ş., M.O. şi T.K. au solicitat instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa în contradictoriu cu intimatul Municipiul Mediaş prin Primar, să se dispună anularea deciziei nr. 233 din 21 iunie 2007 emisă de SNTGN T. SA Mediaş şi să fie obligat intimatul la emiterea unei noi decizii prin care să se dispună, în principal, restituirea în natură a imobilului revendicat, iar în subsidiar, obligarea la acordarea de despăgubiri băneşti, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei, s-a învederat că imobilul situat în Mediaş a aparţinut antecesorului contestatorilor - F.E.O., iar în prezent se află în administrarea operativă a SNTGN T. SA, care a respins în mod nejustificat cererea de restituire în natură, soluţie motivată de împrejurarea că pentru imobil s-a emis deja o dispoziţie în favoarea unei alte persoane.
Ulterior, contestatorii au solicitat introducerea în cauză a intimatei SNTGN T. SA, emitent al deciziei contestate.
La data de 02 februarie 2009, contestatorii au cerut şi obligarea Municipiului Mediaş la emiterea unei dispoziţii privind restituirea în natură a cotei de 80% din terenul în suprafaţă de 514 m.p. aferent imobilului înscris în C.F. X/11 Mediaş nr. top. A/2/1, aflat în administrarea intimatei SNTGN T. SA.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii 10/2001, art. 112-114 C. proc. civ.
Intimata a chemat în judecată intervenienta S.D.H. căreia i-au fost acordate despăgubiri prin Decizia 50 din 22 februarie 2007 pe care a emis-o în favoarea acesteia.
Intervenienta, prin întâmpinare, a cerut respingerea cererii prin care SNTGN T. SA a solicitatat chemarea sa în judecată şi obligarea SNTGN T. SA la cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 191 din 03 martie 2009, Tribunalul Sibiu, secţia civilă a admis în parte contestaţia formulată de contestatorii M.M., M.C.Ş., M.O. şi T.K. în contradictoriu cu SNTGN T. SA şi, în consecinţă, a anulat dispoziţia nr. 233 din 21 iunie 2007 emisă de intimată şi s-a dispus obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură către contestatori a imobilului înscris în C.F. X/11 Mediaş nr. top A/2/1 (corp I), cu excepţia adaosului construit în anul 1961 de către Municipiul Mediaş, condiţionat de restituirea cotei aferente acestui imobil din despăgubirea primită prin hotărârea nr. 922 din 2 iulie 1998 dată de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 112/1998, actualizată cu indicele de inflaţie.
A fost obligată intimata la cheltuieli de judecată de 4.130 RON către contestatori.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată a intervenientei S.D.H. formulată de intimată care a fost obligată să plătească intervenientei cheltuieli de judecată de 400 RON.
S-a respins contestaţia forrmulată în contradictoriu cu intimatul Municipiul Mediaş prin Primar.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut că imobilul înscris iniţial în C.F. Y Mediaş nr. top. A/2 a fost proprietatea lui F.E.O. fiind trecut în proprietatea Statului Român prin încheierea de C.F. din 19 octombrie 1964 şi transcris în C.F. X Mediaş nr. top. A/2. Prin hotărârea nr. 922 din 2 iulie 1998 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii 112/1998 Sibiu, moştenitoarele defunctului F.E.O., M.I. şi T.K., au primit despăgubiri atât pentru acest imobil, cât şi pentru cel înscris în C.F. X/1 Mediaş top B, C în cuantum de 229.033.200 RON.
După apariţia Legii nr. 10/2001, acestea au formulat notificare prin care au cerut restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. Y nr. top. A/2. Primăria Mediaş a trimis notificarea spre competentă soluţionare SNTGN T. SA, imobilul fiind în administrarea operativă a acestei societăţi. După depunerea notificării, petenta M.I. a decedat, iar contestatorii M.M., M.C.Ş., M.O. sunt moştenitorii săi care au fost introduşi în cauză.
Prin Decizia nr. 233 din 21 iunie 2007, intimata SNTGN T. SA a respins notificarea motivând că, pentru acelaşi imobil, a emis Decizia nr. 50 din 22 februarie 2007 prin care a acordat despăgubiri intervenientei S.D.H.
Expertiza topografică efectuată în cauză a stabilit că imobilul care a fost proprietatea lui F.E.O., este înscris în C.F. X Mediaş nr. top. A/2/1 - corp 1 şi se află în administrarea operativă a intimatei SNTGN T. SA, constituind un corp de clădire de sine stătător. În anul 1961 fostul Sfat Popular Mediaş a construit în prelungirea clădirii vechi, pe trei nivele, o construcţie care nu a fost intabulată în C.F. Expertul a menţionat că imobilul cu nr. top A/2 are ieşire la calea publică din str. G.E. peste imobilul vecin cu nr. top. A/1.
Prima instanţă a apreciat că intimata SNTGN T. SA a confundat imobilele, cel pentru care a acordat despăgubiri intervenientei cu cel pentru care s-a cerut restituirea în prezenta cauză, iar societatea este singura deţinătoare atât a terenului, cât şi a construcţiilor şi, prin urmare, unitate deţinătoare care trebuie să emită dispoziţia de soluţionarea a notificării. De aceea, în. temeiul art. 1 şi 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost admisă în parte contestaţia faţă de SNTGN T. SA şi respinsă faţă de Municipiul Mediaş, prin Primar, acesta neavând calitatea de unitate deţinătoare. Din acelaşi motiv, a fost respinsă cererea formulată de pârâtă împotriva intervenientei S.D.H.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel intimata SNTGN T. SA, solicitând schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii contestaţiei.
În expunerea motivelor de apel, intimata a susţinut că instanţa nu a ţinut cont de dovezile invocate de SNTGN T. SA de unde a rezultat fără tăgadă că intimaţii au solicitat să le fie restituit imobilul de sub nr. top A/1/2, pentru care societatea a mai fost notificată de S.D.H. şi pentru care Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia nr. 185A/2006, definitivă şi irevocabilă, a obligat-o la măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare. În consecinţă, în executarea hotărârii judecătoreşeti, SNTGN T. SA a emis Decizia nr. 50/2007.
Aceleaşi concluzii, în sensul că s-a solicitat imobilul înscris în C.F. Z sub nr. top. Z/1/2 decurg şi din dispoziţia nr. 485/2006 a Primarului Municipiului Mediaş, care a dispus trimiterea notificării pentru imobilul înscris în C.F. Z top A/1/2 către SNTGN T. SA pentru competentă soluţionare. De aceea, apelanta a soluţionat notificarea prin prisma cererii contestatorilor, şi a corespondenţei purtate cu aceştia. Şi în procesul-verbal încheiat în 16 mai 2007, reprezentantele părţilor au cerut restituirea în natură a imobilului înscris sub nr. top A/1/2 şi niciodată intimaţii nu au cerut imobilul înscris sub nr. top A/2/1, astfel că este aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obţine recunoaşterea unui drept.
Intimata S.D.H. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat şi acordarea de cheltuieli de judecată în apel, întrucât sentinţa atacată este legală în ce o priveşte.
Intimaţii M.C.Ş., M.O. şi T.K. au depus întâmpinare solicitând, la rândul lor, respingerea apelului declarat de pârâta SNTGN T. şi obligarea apelantei la cheltuieli de judecată, susţinând că la simpla lecturare a notificării se constată că au cerut imobilul înscris iniţial sub nr. top. A/2, din care a derivat nr. top. A/2/1, sub acesta fiind intabulată construcţia în care funcţionează în prezent birourile apelantei.
Pe de altă parte, s-a mai arătat că între spaţiul revendicat de intervenienta S.D.H. şi cel solicitat spre restituire de intimaţii contestatori nu există identitate.
Prin Decizia civilă nr. civilă nr. 114A din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SNTGN T. SA Mediaş.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin notificarea adresată de M.I. şi T.K., prin executor judecătoresc, pentru a fi comunicată Prefecturii Sibiu şi Municipiului Mediaş, au fost solicitate mai multe imobile printre care şi cel înscris în CF Y sub nr. top. A/2 Mediaş; intimaţii-reclamanţi au fost anexat notificării procesul-verbal de preluare din anul 1970 şi extras C.F. in extenso.
Totodată, în cauză a mai fost depusă sentinţa civilă nr. 423 din 1 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Sibiu, definitivă prin Decizia civilă 185/A/2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-au dispus măsuri reparatorii prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, intervenientei S.D.H. pentru imobilul înscris în C.F. Z Mediaş, sub nr. top. A/1/2.
S-a constatat că din adresa comunicată către SNTGN T. la data de 24 mai 2007, apărătorul contestatorilor a solicitat comunicarea deciziei Consiliului de Administraţie din 28 mai 2007 cu privire la imobilul înscris în C.F. Z Mediaş nr. top. A/1/2 , imobil pentru care au fost purtate discuţiile consemnate în procesul-verbal din 16 mai 2007.
Prin Decizia nr. 233 din 21 iunie 2007, SC T. SA a respins cererea a de restituire în natură a imobilului situat în Mediaş, înscris în C.F. Z, nr. top A/1/2, deoarece pentru acelaşi imobil a fost emisă Decizia nr. 50 din 22 februarie 2007 în favoarea numitei S.D.H.
Instanţa de apel a mai constatat că şi în hotărârea Consiliului Judeţean Sibiu de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 112/1995 s-a reţinut corect imobilul ca fiind înscris în C.F. Y Mediaş, nr. top A/2.
Aşadar, faptul că apărătorul contestatorilor a indicat greşit nr. cărţii funciare în care este înscris imobilul nu este de natură a învesti unitatea deţinătoare cu soluţionarea notificării pentru un alt imobil decât cel menţionat în notificarea iniţială formulată de persoanele îndreptăţite la restituire. Aceeaşi este situaţia şi pentru adresa de înaintare a notificării de către Primărie spre competentă soluţionare societăţii T., în care a fost greşit indicat nr. cărţii funciare pentru care s-a făcut notificare.
Concluzionând, instanţa de apel a apreciat că unitatea deţinătoare trebuia să se pronunţe asupra imobilului indicat în notificare de către persoanele îndreptăţite, imobil pentru care s-au depus înscrisuri, indiferent de nr. cărţii funciare menţionat în corespondenţa purtată cu apărătorul intimaţilor sau în adresa de înaintare a notificării de către Primărie, fiind o simplă eroare materială ce nu poate fi imputată contestatorilor.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că prima instanţă în mod corect a reţinut, pe baza expertizei efectuate în dosar, că imobilul în litigiu, înscris sub nr. top A/2/1, poate fi restituit în natură, iar unitatea deţinătoare este SNTGN T. SA, urmând ca persoanele îndreptăţite să restituie suma primită cu titlu despăgubiri pentru imobil în baza Legii nr. 112/1995.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. pentru cheltuielile de judecată efectuate de intimaţi, reclamanţii şi intervenientă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SNTGN T. SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
1. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că prin hotărârea recurată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), critică încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, acţiunea iniţială a fost promovată de M.M., M.Ş., M.O. şi T.K. În cursul judecării apelului, M.M. a decedat, iar prin încheierea de şedinţă din data de 21 mai 2009, instanţa de apel a dispus citarea intimaţilor M.Ş. şi M.O. cu menţiunea „în nume propriu şi ca moştenitori ai defunctului M.M.", fără a exista un certificat de moştenitor, o dovadă din care să rezulte că au această calitate sau că sunt singurii moştenitori ai lui M.M.
2. Într-o a doua critică, recurenta a susţinut că, interpretând greşit actul dedus judecăţii, instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Prin notificarea transmisă de contestatori în baza Legii nr. 10/2001, aceştia au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Z Mediaş nr. top. A/1/2, imobil al cărui proprietari nu erau. Instanţa de apel a preluat în totalitate considerentele primei instanţe care a anulat Decizia nr. 233 din 21 iunie 2007 emisă de recurentă, apreciind că SNTGN T. SA a făcut confuzie între imobilul pentru care a acordat despăgubiri intervenientei S.D.H. şi imobilul care a fost proprietatea antecesorilor contestatorilor, iar pentru evitarea acestei confuzii era necesară efectuarea unei expertize extrajudiciare; o atare soluţie contravine normelor incidente în cauză.
Conform HG nr. 250/2007 de aprobare a normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 [art. 1 lit e)], sarcina probei proprietăţii revine persoanei care pretinde dreptul.
Or, din actele puse de reclamanţi, respectiv, notificarea din data de 07 august 2001 transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la SNTGN T. sub nr. 178 din 27 aprilie 2007, din procesul-verbal din data de 16 mai 2007 semnat de reprezentanţii ambelor părţi, acte aflate dosarul cauzei, reiese că aceştia solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Y Mediaş nr. top. A/1/2, motiv pentru care recurenta reiterează susţinerea potrivit căreia Decizia nr. 233/2007 de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, pe care a emis-o, este corectă.
Recurenta mai susţine că la judecarea apelului, instanţa nu a ţinut cont de dovezile pe care le-a invocat şi din care rezultă fără tăgadă faptul că intimaţii au solicitat să le fie restituit imobilul de sub nr. top. A/1/2, imobil pentru care SNTGN T. a mai fost notificată de către intervenienta S.D.H. şi pentru care Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 185A/2006 (definitivă şi irevocabilă) a obligat societatea să emită o decizie prin care să-i ofere acesteia măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare. SNTGN T. s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi a emis Decizia nr. 50/2007, iar în temeiul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu adresa nr. 3279 din 20 martie 2007 a înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Decizia Curţii de Apel Alba Iulia împreună cu dosarul constituit în baza notificării.
Aceleaşi concluzii, respectiv faptul că petenţii au solicitat imobilul de sub nr. top. A/1/2, se desprind şi din dispoziţia nr. 485/2006 a Primarului Municipiului Mediaş care, la art. 3 a dispus: „pentru imobilul înscris în C.F. Z sub nr. top. A/1/2, deţinut de către SNTGN T. SA, notificarea se va transmite împreună cu dosarul aferent societăţii deţinătoare, în vederea soluţionării".
Recurenta invocă şi un argument de analogie cu prevederile art. 129 alin. (1) teza finală C. proc. civ. care prevede că părţile au îndatorirea de a-şi proba pretenţiile şi apărările, sens în care SNTGN T. a soluţionat cererea de restituire a imobilului prin prisma solicitărilor contestatorilor şi a corespondenţei care a existat cu aceştia, respectiv adresele din 27 aprilie 2007, din 24 mai 2007, precum şi procesul-verbal din data de 16 mai 2007 prin care reprezentantul părţilor a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Z nr. top. A/1/2, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar în apărare de către SNTGN T SA.
În plus, mai arată recurenta, Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut ca temeinică şi legală soluţia pronunţată de Tribunalul Sibiu şi a dispus obligarea SNTGN T. la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului - construcţii şi teren identificat în C.F. X/11 Mediaş nr. top. A/2/1, corp nr. 1, condiţionat de rambursarea de către intimaţi a cotei aferente acestui imobil din despăgubirea primită prin hotărârea nr. 922/1998 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 112/1995 Sibiu, actualizată cu indicele de inflaţie, mai puţin partea de clădire construită în anul 1961 de către Municipiul Mediaş.
Fiind o hotărâre condiţională sau a cărei executare depinde de îndeplinirea unei condiţii de către o terţă persoana, recurenta consideră că Decizia pronunţată este imposibil de executat, astfel că, în opinia sa, se impune casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi stabilite cu exactitate obligaţiile fiecărei părţi, respectiv, de a se stabili care este valoarea sumei pe care trebuie să o restituie intimaţii pentru ca ulterior, SNTGN T. să poată emite Decizia de restituire în natură a imobilului revendicat.
3. În cea din urmă critică formulată, recurenta susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a legii şi numai după returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflaţie.
Însă, ca urmare a hotărâii atacate, recurenta susţine că se află în situaţia de a emite o decizie de restituire în natură sub condiţia ca persoanele îndreptăţite să restituie suma primită cu titlu de despăgubiri pentru acest imobil, fapt pe care nu poate să îl influenţeze.
Mai mult prin sentinţa atacată s-a dispus restituirea în natură a imobilului, mai puţin adaosul construit în anul 1961 de către Municipiul Mediaş, adaos care nu este individualizat într-un nr. top. distinct, construcţia reprezentând un singur corp.
Intimata intervenientă S.D.H. a formulat întâmpinare la motivele de recurs, reluând susţinerile din etapele procesuale anterioare, vizând în esenţă, confuzia pe care recurenta a făcut-o între cele două imobile, cel pentru care a formulat ea însăşi notificarea şi cel ce a aparţinut autorilor intimaţilor-reclamanţi.
Intimaţii-reclamanţi au depus concluzii scrise.
Înalta Curte, din oficiu, la termenul din 29 ianuarie 2010 a dispus verificări suplimentare în ce priveşte calitatea recurentei de unitate deţinătoare, sens în care i s-a pus în vedere acesteia să facă dovada structurii acţionariatului la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001, având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (1) din lege, în baza cărora s-a dispus obligarea sa la restituirea în natură a imobilului.
Aceasta s-a conformat, prin depunerea înscrisurilor la 16 aprilie 2010, ceea ce permite instanţei confirmarea incidenţei art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, statul fiind acţionar majoritar la data ce interesează în cauză.
Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.
1. Într-un prim motiv de recurs, pârâta susţine că prima instanţă a încălcat formele de procedură, invocând în acest sens neregularităţi privind atragerea în proces a moştenitorilor reclamantului M.M., decedat pe parcursul soluţionării procesului, la 29 aprilie 2009, (în absenţa unui certificat de moştenitor) şi nelegala citare a acestora.
Nulitatea de actelor de procedură este guvernată de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care dispun: „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acesta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor", însă, art. 108 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. face distincţie între nulităţile de ordine publică şi cele relative.
Astfel, nulităţile de ordine publică pot fi invocate de oricare dintre părţi sau de instanţă din oficiu, pe când cele relative (sau de ordine privată) se declară numai după cererea părţii care are interes să o invoce.
Or, lipsa de procedură cu privire la o parte din proces este de natură a antrena doar vătămarea părţii omise de la efectuarea actului de procedură sau viciat citate, dat fiind faptul că prin această neregularitate dreptul la apărare al acesteia este nesocotit, principala funcţie sau garanţie a instituţiei citării.
Cum recurenta-pârâtă invocă pretinse vicii de procedură cu reclamanţii, Înalta Curte constată că aceasta nu are vocaţia de a le susţine, având în vedere dispoziţiile art. 108 alin. (2) rap. la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că se va înlătura ca nefondată critica formulată pe temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
2. În cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta s-a prevalat de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Această ipoteză de recurs presupune în mod necesar premisa existenţei actului dedus judecăţii, act juridic în accepţiunea din dreptul substanţial, în ambele sale valenţe - negotium (operaţiunea juridică sau manifestarea de voinţă producătoare de efecte juridice) şi intrumentum (înscrisul probator al actului juridic).
În dezvoltarea aceastei critici însă, recurenta susţine fie netemeinicia deciziei (invocând interpretarea coroborată a probelor cauzei sau neanalizarea unor probe hotărâtoare, în opinia sa, în dezlegarea pricinii), fie se raportează la notificarea formulată de reclamanţi la momentul iniţierii procedurii în baza Legii nr. 10/2001.
Netemenicia deciziei recurate nu poate constitui obiect de analiză în recurs, întrucât exercitarea acestei căi extraordinare de atac se poate promova doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., acestea fiind circumscrise exclusiv unor critici de nelegalitate, după abrogarea ipotezelor de la pct. 10 şi 11 din art. 304.
Pe de altă parte, în contextul în care obiectul cauzei de faţă îl constituie o contestaţie formulată în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar nu o acţiune întemeiată pe refuzul nejustificat al unităţii notificate de a emite decizie sau dispoziţie motivată pentru soluţionarea notificării (acţiune posibilă în aplicarea efectelor deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii), dispoziţia contestată emisă de recurentă reprezintă actul juridic dedus judecăţii, iar nu însăşi notificarea.
Drept urmare, Înalta Curte va analiza criticile formulate în dezvoltarea acestui motiv în măsura în care acestea se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., unele dintre acestea fiind susceptibile de această recalificare.
Astfel, recurenta susţine că intimaţii au indicat greşit fie numărul cărţii funciare, fie nr. top. al imobiulului solicitat de reclamanţi a le fi restituit în natură (în raport de diferitele înscrisuri ale cauzei - notificarea, dispoziţia Primarului mun. Mediaş prin care notificarea i-a fost transmisă spre competentă soluţionare, adrese de corespondeneţă provenind de la părţi, proces-verbal din 16 mai 2007 încheiat în prezenţa lor).
Actul declanşator al procedurii Legii nr. 10/2001 îl constituie notificarea prevăzută prin dispoziţiile art. 22 ale legii.
Art. 22 alin. (2) din lege prevede că notificarea trebuie să cuprindă denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite şi a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
În ce priveşte identificarea imobilului, Înalta Curte apreciază că indicarea adresei poştale reprezentată de stradă şi număr poştal sunt suficiente în sensul normei anterior citate, aceste două elemente fiind apte ca, împreună, să individualizeze obiectul material al cererii pentru care se solicită măsuri reparatorii în baza legii speciale. Pe de altă parte, indicarea cărţii funciare a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea ca şi a numerelor topografice, nu sunt decât indicii subsidiare, secundare, circumscrise aceluiaşi scop al identificării acestuia, iar imputarea în sarcina părţilor a unor vicii constând în erori materiale cu privire la aceste elemente de identificare, ţin de un formalism excesiv şi nu li se poate recunoaşte o asemenea valoare, care ar fi de natură să afecteze însăşi substanţa dreptului - obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
În plus, recurenta susţine în mod greşit, întemeindu-se pe regula actor incumbit probtio, că nu îi revenea sarcina identificării imobilului a cărui restituire s-a solicitat, susţinerea fiind contrară prevederilor art. 10.3 din HG nr. 250/2007 care prevăd:
„În toate cazurile, entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi, totodată, de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu se afecta căile de acces, existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane."
Or, prin extrasul de carte funciară reclamanţii au probat dreptul de proprietate al autorului lor, ceea ce acoperă exigenţele înscrise în Capitolul I pct. 1 lit. e) din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aplicaţie particulară a dispoziţiilor art. 1169 C. civ. referitoare la sarcina probei, în timp ce identificarea exactă a imobilului pentru delimitarea eventuală de alte imobile deţinute de aceeaşi unitate deţinătoare, cu consecinţa identificării regimului juridic al măsurilor reparatorii (în natură sau prin echivalent), ţine de analiza temeiniciei pretenţiilor formulate pe calea notificării, ce cade în sarcina entităţii învestite cu soluţionarea ei.
Împrejurarea că imobilul solicitat de reclamanţii pricinii este diferit de cel pentru care recurenta a emis dispoziţia nr. 50 din 22 februarie 2007 (pentru imobil înscris în C.F. Z, actuală C.F. T, nr. top. A/1/2) în favoarea intervenientei S.D.H., Înalta Curte constată că reprezintă o chestiune de fapt ce este deplin lămurită de instanţele de fond prin expertiza administrată în cauză, imobilul ce a aparţinut autorului reclamanţilor, fiind înscris iniţial în C.F. Y, iar în prezent, în C.F. U II, nr. top. A/2/1.
Imobilul restituit reclamanţilor va fi ulterior individualizat prin nr. top. nou, cerinţa privind formalităţile de publicitate pentru opozabilitate faţă de terţi, fiind ulterioare recunoaşterii dreptului.
3. Nici criticile încadrate de recurentă în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate.
În raport de probele dosarului, corect instanţa de apel a confirmat soluţia restituirii în natură, constatându-se incidenţa art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, după cum legal s-a reţinut şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) cu referire la obligaţia a restitui sumele încasate cu titlu de despăgubire în baza Legii nr. 112/1995, astfel cum s-au stabilit prin hotărârea nr. 922 din 2 iulie 1998 a Comisiei Judeţene Sibiu de Aplicare a Legii nr. 112/1995.
Se constată că reclamanţii au recunoscut încasarea sumelor stabilite cu acest titlu, potrivit susţinerilor consemnate în încheierea de şedinţă din 7 aprilie 2008 a primei instanţe, iar returnarea despăgubirilor încasate (ce vor fi actualizate la data plăţii) reprezintă condiţia suspensivă, stabilită prin sentinţa primei instanţe, pentru ca reclamanţii să obţină executarea din partea recurentei a hotărârii judecătoreşti pronunţate în prezenta cauză, fie benevol, fie prin executare silită, reprezentând, aşadar, o chestiune ce ţine de executare.
În consecinţă, nu era necesară determinarea cuantumului acestora în cursul prezentului proces, prin urmare, în momente intermediare, altele decât cel care interesează stingerea acestei obligaţii a reclamanţilor (anume, data restituirii efective), obligaţie confirmată în apel, ca şi prin Decizia de faţă.
Totodată, restituirea acestor despăgubiri este supusă regulilor prevăzute de art. 20.1 din HG nr. 250/2007, acestea urmând a fi vărsate în contul deschis la Trezoreria Statului prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 198/2003.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de SNTGN T. SA, împotriva deciziei civile nr. 114A/2009 a Curţii de Apel AlbaIulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2862/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2858/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
