ICCJ. Decizia nr. 2866/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2866/2010
Dosar nr. 2462/118/2008
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, înregistrată sub nr. 2462/118/2008, reclamantul P.Ş., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a învestit instanţa cu acţiunea civilă având ca obiect constatarea că reclamantul a fost deţinut pe nedrept în perioada 12 august 1959-12 august 1962 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 350.000 RON cu titlu de despăgubiri.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat instanţei că a fost condamnat pentru infracţiunea de uneltire contra securităţii interne a Republicii Populare Române, la pedeapsa de 8 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea averii, conform sentinţei penale nr. 256 din 22 mai 1952 pronunţată de Tribunalul Militar Constanţa. În baza sentinţei penale de condamnare, reclamantul a fost deţinut, fără un mandat de executare, la Penitenciarul Periprava de la data de 12 august 1959 până la 12 august 1962.
A mai arătat că faptele săvârşite nu sunt prevăzute de legea penală şi încalcă prevederile art. 31 din Constituţia României din anul 1948, astfel că, în mod nelegal, a fost condamnat la 8 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea averii, precum şi faptul că, în perioada încarcerării, a fost supus unor tratamente inumane, fiind obligat la muncă silnică 18 ore pe zi, fără hrană, aducându-i grave prejudicii atât fizice, cât şi psihice.
În drept au fost invocat dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Prin sentinţa civilă pronunţată la data de 9 septembrie 2008, Tribunalul Constanţa a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul P.Ş.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că, cel în cauză nu a depus o hotărâre judecătorească definitivă de achitare pentru a beneficia de daune morale.
Împotriva menţionatei sentinţe a formulat apel, în termen legal, reclamantul P.Ş., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia civilă nr. 20/C din 21 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că obligaţia statului de a repara prejudiciile suferite de cel care este arestat sau deţinut cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie este stabilit constituţional prin art. 52 alin. (3) din Constituţie şi art. 504-506 C. proc. pen.
În cauza dedusă dedusă judecăţii, P.Ş. a învestit Tribunalul Constanţa cu o acţiune în baza căreia a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 350.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru deţinerea pe nedrept în perioada 12 august 1959-12 august 1962.
Soluţionând acţiunea, în mod corect Tribunalul Constanţa a respins-o ca inadmisibilă întrucât reclamantul nu a administrat probe în susţinerea cererii sale pentru a dovedi că a fost reţinut pe nedrept pe perioada mai sus menţionată.
Împotriva menţionatei decizii, a formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelantul-reclamant P.Ş. pentru motive de nelegalitate întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la ambele capete de cerere ale acţiunii.
Astfel, pentru capătul nr. 1 de cerere, constatarea deţinerii pe nedrept şi în mod nelegal, de la data de 12 august 1959 până la data de 12 august 1962, instanţa de apel nu a ridicat nicio excepţie, nu a solicitat probe şi nu s-a pronunţat pe fondul cauzei.
De asemenea, instanţa, în mod greşit a reţinut situaţia de fapt cu privire la capătul nr. 2 de cerere, referitor la excepţia inadmisibitătii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Astfel, instanţa de apel a motivat că pentru admisibilitatea acţiunii în repararea pagubei suferite este necesară existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de achitare.
Nu a fost avut în vedere de instanţa de fond şi nici de cea de apel aspectul ce ţine de executarea unei pedepse privative de libertate în perioada 12 august 1959-12 august 1962, aşa cum s-a probat prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv: biletul de eliberare din 12 august 1959 din Penitenciarul Aiud şi biletul de eliberare din 12 august 1962 din Penitenciarul Periprava, Formaţiunea 0830. Din acest ultim bilet de eliberare se poate observa faptul că recurentul a fost depus fără niciun mandat de arestare şi fără nicio sentinţă de condamnare.
În schimb, în biletul de eliberare se face menţiunea că recurentul a fost depus pentru „uneltire" şi a fost pus în libertate la expirarea pedepsei de către Formaţiunea 0830 Periprava, putându-se astfel constata că a fost privat de libertate prin arestare şi depunere într-o colonie de muncă.
Aceasta s-a realizat fără dispunerea de măsuri în cursul desfăşurării unui proces penal, în înţelesul noţiunii avut în vedere de dispoziţiile legale în vigoare la data privării de libertate, precum şi în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare.
Or, arată recurentul, dacă a fost internat în Colonia Periprava, în condiţiile şi situaţiile de fapt prezentate mai sus, fără nicio hotărâre judecătorească penală de condamnare, se impune o nouă analiză a soluţiei instanţei de fond pe care o considerată a fi netemeinică şi nelegală, deoarece nu se mai impunea pronunţarea unei noi hotărâri de achitare.
Privitor la faptul că nu a făcut dovada existenţei unei astfel de hotărâri impuse de art. 504 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care acţiunea este inadmisibilă, recurentul arată că, aşa cum a arătat în acţiune şi conform situaţiei de fapt şi de drept, situaţia sa se încadrează în prevederile art. 504.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate care se încadrază numai în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul solicită instanţei recunoaşterea perioadei de detenţie şi a caracterului politic al acesteia, cât şi acordarea de despăgubiri pentru perioada în care a fost privat de libertate, aspecte care intră sub incidenţa Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Deşi este adevărat că la momentul soluţionării cauzei în primă instanţă şi în apel această lege nu era adoptată, se impune ca pretenţiile reclamantului să fie verificate în contextul noii reglementări, de imediată aplicaţiune, deoarece pentru prima dată se prevede legislativ posibilitatea acordării de despăgubiri în cazul condamnărilor cu caracter politic şi a măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reglementare în raport de care acţiunea reclamantului devine admisibilă.
Având în vedere prevederile art. 6 parag. (1) al C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, care presupune ca instanţa să continue judecata cauzei, în raport de noile dispoziţii legale care se aplică raportului juridic dedus judecăţii, iar nu să o respingă ca inadmisibilă, în considerarea existenţei unei alte proceduri judiciare care trebuie urmate, ceea ce ar afecta implicit soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei; chiar dacă modificările legislative au survenit după rămânerea definitivă a hotărârii, Înalta Curte apreciază că, atâta vreme cât acestea permit valorificarea dreptului dedus judecăţii, chiar în absenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de achitare cerute de art. 504 C. proc. pen., se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea noului temei de drept aplicabil.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul reclamantului P.Ş. şi va modifica Decizia în sensul că va admite apelul, va desfiinţa sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, deoarece cauza nu a fost analizată pe fond, în raport de noua lege specială, Legea nr. 221/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.Ş. împotriva deciziei civile nr. 20/C din 21 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Modifică Decizia în sensul că admite apelul, desfiinţează sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2869/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2863/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
