ICCJ. Decizia nr. 2872/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2872/2010
Dosar nr. 5772/1/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 742 din 29 martie 2004 pronunţată în Dosarul nr. 8719/2001, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins plângerea formulată de reclamantele S.A.K. şi S.E.A., în contradictoriu cu Primăria oraşului Huedin, admiţând, în prealabil, excep|ia lipsei calităţii procesuale pasive.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că Decizia administrativă a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, cu nr. 148 din 21 septembrie 2001, a fost emisă de Primarul oraşului Huedin, astfel încât acesta ar fi trebuit să aibă calitate procesuală pasivă, şi nu Primăria, care nu este o entitate juridică şi nici nu reprezintă pe primar, potrivit art. 91 din Legea nr. 215/2001.
Apelul declarat de către reclamanţi împotriva sentinţei menţionate a fost admis prin Decizia nr. 1943 din 8 septembrie 2004 pronunţată în Dosarul nr. 7753/2004 de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, cu consecinţa anulării sentinţei şi reţinerii cauzei spre judecare.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a apreciat că soluţionarea cauzei pe cale de excepţie a avut un caracter strict formal, nesocotindu-se principiului rolului activ al instanţei, în sensul de a pune în discuţie şi de a da mai întâi îndrumările necesare pentru prevenirea oricărei greşeli şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării asupra obiectului cererii supuse judecăţii, iar consecinţele nu pot fi înlăturate decât prin anularea actelor de procedură înfăptuite cu încălcarea legii.
Prin Decizia nr. 326 din 23 martie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 7753/2004, evocând fondul, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins ca nefondată plângerea împotriva dispoziţiei nr. 148 din 21 septembrie 2001 emise de Primarul oraşului Huedin.
În motivarea deciziei, s-a reţinut că imobilul din C.F. X Huedin, compus din parcelele cu nr. top A - B, C, D/1 casă, grădină, vie şi curte, a reprezentat proprietatea lui B.M. şi I.E., în anul 1950, dreptul de proprietate fiind intabulat în favoarea Sfatului Popular al oraşului Huedin, în baza Legii nr. 228/1948.
Prin dispoziţia administrativă atacată în prezenta cauză, emisă în baza Legii nr. 10/2001, a fost respinsă notificarea reclamantelor având ca obiect măsuri reparatorii pentru imobilul menţionat.
Instanţa de evocare a fondului a apreciat că această dispoziţie este legală, deoarece reclamantele nu au făcut dovada, astfel cum au pretins şi li s-a pus în vedere, a legăturii de rudenie cu B.Z., fiul foştilor proprietari tabulari.
Reclamantele nu au făcut dovada, prin depunerea la dosar a actelor de naştere, nici măcar a faptului că sunt fiicele din prima căsătorie a defunctei P.K.S., născută S., recăsătorită cu B.Z. la data de 23 decembrie 1961, a conchis instanţa.
Recursul declarat de către reclamante împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia nr. 1074 din 6 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 20579/1/2005 (fost 6001/2005), dispunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de casare a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat în baza art. 11 din Legea nr. 228/1948, iar despre imobil se face vorbire şi în procesele-verbale încheiate la datele de 4 iulie 1953, 8 decembrie 1956 şi 11 decembrie 1956 ale fostului Consiliu Popular al raionului Huedin, în care se menţionează că s-ar fi preluat în baza Legii nr. 91/1945, fiindu-i incidente prevederile Decretului nr. 81/1954.
Prin actele de stare civilă depuse în faza recursului, reclamantele au făcut dovada că sunt fiicele din prima căsătorie şi moştenitoare legale ale numitei S. P.K.S., urmând ca, în cadrul rejudecării - dispuse pentru ca reclamantele să beneficieze de toate gradele de jurisdicţie - să se probeze că mama lor a acceptat succesiunea de pe urma soţului B.Z., unic moştenitor al proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, sub nr. 20579/1/2005, iar prin Decizia nr. 170 din 22 mai 2009, această instanţă a admis în parte apelul declarat de reclamante împotriva deciziei nr. 326 din 23 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii în parte a plângerii împotriva dispoziţiei nr. 148 din 21 septembrie 2001 a Primarului oraşului Huedin şi anulării acesteia.
În consecinţă, a dispus restituirea în natură către reclamante a imobilelor construcţii corp B şi C identificate cu nr. top F/1/1 şi F/2, precum şi a terenului aferent de 2.950 m.p., identificat cu nr. top A - E, F/1/2, B şi D/1 din C.F. X Huedin, conform anexei nr. 1 la raportul de expertiză tehnică-judiciară din cauză.
Instanţa de apel a constatat că reclamantele au dovedit, astfel cum s-a pus în vedere prin Decizia de casare, că mama lor, a căror moştenitoare legale sunt, este succesoarea numitului B.Z., fiul proprietarilor tabulari, depunându-se la dosar, în acest sens, certificatul de moştenitor din 16 martie 2001, din care rezultă că S. P.K.S. este unica succesoare a acestuia, în calitate de soţie supravieţuitoare.
În ceea ce priveşte fondul pretenţiilor, s-a reţinut că prin notificarea nr. 28 din 1 august 2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură doar a imobilului din Huedin, str. H., înscris în C.F. X, nr. top A - D/1, C, fără a solicita, însă, şi pe cel de la nr. D/2, aferent blocului de locuinţe.
S-a mai reţinut că imobilul efectiv solicitat este ocupat de persoane fizice în baza unor contracte de închiriere, astfel încât poate fi restituit în natură.
Instanţa a procedat în consecinţă, pe baza constatărilor expertului S.A., conform art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs atât reclamantele, cât şi pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate.
1. Prin motivele de recurs, reclamantele au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând următoarele:
Instanţa de apel a constatat în mod greşit că o suprafaţă de 1.700 m.p. nu face obiectul măsurilor reparatorii cuvenite reclamantelor, cu motivarea că ar fi aferentă blocului de locuinţe din parcela nr. D/2, ce nu a fost solicitată prin notificare.
În realitate, parcela respectivă - dezmembrată din C.F. X Huedin şi transmisă în C.F. Y - are suprafaţa de 131 m.p., astfel încât suprafaţa de 1.700 m.p. este liberă, neafectată de nicio construcţie şi poate fi restituită în natură.
Suprafaţa de 1.700 m.p. face parte din parcela nr. F, care nu a fost niciodată dezmembrată, situaţie care rezultă din forma iniţială a raportului de expertiză întocmit de expert S.A.
În mod greşit, instanţa a dispus dezmembrarea ei pentru a atribui parcela rezultată cu nr. top nou - solicitând, în mod nelegal, completarea expertizei pe acest aspect - în acest fel, instanţa de apel depăşindu-şi competenţa şi limitele învestirii.
2. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., s-a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în cauză, în condiţiile în care imobilul în litigiu nu intră în domeniul de aplicare al legii, preluat fiind în baza Legii nr. 91/1945, intrată în vigoare înainte de 6 martie 1945, data de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Totodată, nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii lui B.Z. de către mama reclamantelor, astfel cum s-a dispus prin Decizia de casare nr. 1074 din 6 februarie 2007, în condiţiile în care certificatul de moştenitor din 16 martie 2001, depus la dosar, nu atestă existenţa imobilului în masa succesorală, iar pe de altă parte, nu s-a probat acceptarea succesiunii în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 C. civ.
Examinând Decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
1. Recurentele-reclamante au invocat explicit cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., însă, din dezvoltarea motivelor concepute, rezultă că este incident doar cel descris de pct. 9, din perspectiva căruia urmează a fi analizate susţinerile părţilor, în condiţiile în care este criticată dispoziţia de respingere a restituirii în natură a unei suprafeţe de 1.700 m.p.
Nu se susţine existenţa în cuprinsul deciziei a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii ori interpretarea greşită a titlului de proprietate al reclamantelor, pentru a subzista celelalte două cazuri de recurs invocate.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere a restituirii în natură a suprafeţei de teren de 1.700 m.p., se reţine că instanţa de evocare a fondului a apreciat că reclamantele nu sunt îndreptăţite la niciun fel de măsuri reparatorii pentru acest teren, deoarece face parte din parcela D/2 aferent blocului de locuinţe, ce nu a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Reclamantele nu au contestat că nu au solicitat măsuri reparatorii în temeiul legii speciale cu privire la parcela D/2, însă pretind că suprafaţa de 1.700 m.p. aparţine unei alte parcele, respectiv cea cu nr. top F şi este liberă de construcţii, putând fi restituită în natură.
Din cuprinsul cărţii funciare deschise pentru imobilul din Huedin, str. H., rezultă că imobilul cu nr. top D/2 teren pentru blocul de locuinţe cu două apartamente a fost înscris iniţial în C.F. X Huedin, ulterior transcris în C.F. nou înfiinţată Y, în care se menţionează că terenul de la această parcelă are suprafaţa de 131 m.p.
Înalta Curte constată că aspectul apartenenţei topografice a suprafeţei de 1.700 m.p. nu este pe deplin lămurit, date fiind susţinerile şi constatările contradictorii: astfel, expertul specialitatea topografie plasează această suprafaţă la nr. B, instanţa de apel, ignorând cuprinsul cărţii funciare, în forma depusă la dosar - la nr. D/2, cu toate că menţionează că s-a bazat pe concluziile raportului de expertiză, iar recurentele-reclamante, pretind în recurs că ar aparţine parcelei cu nr. F.
În aceste condiţii, întrucât nu este posibilă reaprecierea probelor în prezenta fază procesuală, iar Înalta Curte, în temeiul art. 314 C. proc. civ., are latitudinea de a cerceta modul de aplicare a legii de către instanţa de apel doar în raport de o situaţie de fapt certă, urmează ca aspectul apartenenţei topografice a suprafeţei în discuţie să fie clarificat de către instanţa de evocare a fondului, verificându-se din nou conţinutul C.F. X şi Y Huedin, pentru detenriinarea eventualelor completări sau modificări cu privire la parcelele F, B şi D, în afara celor relevate de actele de la dosar.
Este de precizat, în raport de susţinerile din motivarea recursului, că, în măsura în care se va stabili că suprafaţa respectivă nu aparţine parcelei ce nu a făcut obiectul notificării - D/2, nu a fost cercetată posibilitatea restituirii în natură, în aplicarea art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Expertul a constatat că pe acel teren se află anexe gospodăreşti - magazii de lemne aparţinând locatarilor blocului.
Regula în materia acordării măsurilor reparatorii este aceea a restituirii în natură a imobilelor către foştii proprietari, chiar în starea în care se află, potrivit art. 9 din lege.
Excepţiile înscrise în art. 10 sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât posibilitatea restituirii în natură este infirmată doar prin încadrarea în vreuna dintre situaţiile expres şi limitativ prevăzute, pe baza probelor administrate.
S-ar impune, aşadar, stabilirea certă a naturii construcţiilor de pe terenul în discuţie, eventual, prin completarea raportului de expertiză topografică sau printr-un alt mijloc de probă agreat de părţi, deoarece, în măsura în care terenul este vorba despre construcţii uşoare sau demontabile, nu există niciun motiv pentru ca terenul să nu fie restituit în natură (evident, în cazul în care face parte dintr-o parcelă pentru care s-a formulat notificare).
De asemenea, urmează a se determina existenţa unor servituţi legale sau a altor amenajări de utilitate publică, atât subterane, cât şi supraterane, în sensul art. 10 alin. (2) din lege şi art. 10.3 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii.
Pentru clarificarea aspectelor menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 314 C. proc. civ., va admite recursul reclamantelor şi va trimite cauza pentru o nouă evocare a fondului la aceeaşi instanţă de apel.
2. În ceea ce priveşte recursul pârâţilor, se constată că motivele de recurs sunt susceptibile de a fi analizate prin prisma cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de conţinutul criticilor formulate.
Astfel, recurenţii au susţinut inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001 în cauză şi nedovedirea calităţii reclamantelor de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii preconizate de legea specială, susţineri ce nu au nicio legătură cu o eventuală interpretare greşită a titlului de proprietate pe care se întemeiază pretenţiile reclamantelor, pentru a fi incident şi cazul din art. 304 pct. 8 C. proc. civ., explicit invocat în motivarea căii de atac.
Criticile cu acest obiect nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, din perspectiva momentului preluării abuzive de către stat a imobilului din Huedin, str. H., a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Decizia de casare nr. 1074 din 6 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ciclul procesual anterior parcurs în cauză.
Astfel, s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat în baza Legii nr. 228/1948, acesta fiind, de altfel, temeiul juridic menţionat în C.F. X Huedin, cu ocazia intabulării dreptului de proprietate al statului, prin Sfatul popular al oraşului Huedin, asupra imobilului.
Susţinerile recurenţilor pe acest aspect sunt, oricum, contradictorii: deşi se pretinde că preluarea ar fi operat în baza Legii nr. 91 din 10 februarie 1945 - aşadar, înainte de 6 martie 1945, data de referinţă pentru circumscrierea domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001 - relatându-se succesiunea actelor normative ulterioare şi a actelor administrative emise în temeiul acestora, se ajunge la o altă concluzie, aceea că preluarea a avut loc prin Decizia Ministerului Finanţelor nr. 67966/1949, emisă în baza Legii nr. 228/1948.
Ca atare, instanţa de apel a făcut aplicarea în mod corect a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în condiţiile în care chestiunea aplicabilităţii Legii nr. 10/2001 în speţă a fost dezlegată cu putere de lucru judecat prin Decizia de casare, urmând a se înlătura susţinerile recurenţilor ca neavând suport.
În ceea ce priveşte calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, din perspectiva acceptării succesiunii lui B.Z. - unicul moştenitor al proprietarilor tabulari ai imobilului - de către mama reclamantelor, S. P.K.S., în mod corect, instanţa de apel a apreciat că certificatul de moştenitor din 16 martie 2001 reprezintă un mijloc de probă concludent în acest sens.
Conform art. 88 alin. (1) din Legea notarilor publici nr. 36/1995, actul final al procedurii succesorale notariale face dovada deplină a calităţii de moştenitor, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că certificatul de moştenitor în discuţie, în cuprinsul căruia mama reclamantelor figurează drept unic succesor al descendentului proprietarilor tabulari, ar fi fost anulate pe cale judecătorească.
Doar în cadrul unei acţiuni în constatarea nulităţii certificatului de moştenitor s-ar fi putut verifica respectarea termenului de opţiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ., ca atare, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a actului, este pe deplin operantă prezumţia calităţii de moştenitor, pe temeiul art. 88 anterior menţionat.
Faptul că în cuprinsul actului succesoral nu este atestată existenţa imobilului în litigiu în masa succesorală nu infirmă concluzia vocaţiei reclamantelor la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Art. 4 alin. (2) cu referire la art. 3 alin. (1) lit. a) din acest act normativ recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în persoana moştenitorilor titularilor dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de către stat, condiţionată doar de formularea notificării prevăzute de art. 22.
În consecinţă, vor fi înlăturate şi criticile referitoare la dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii.
Este de precizat faptul că, prin întâmpinarea depusă la dosar în această fază procesuală, vizând recursul reclamantelor, pârâţii au susţinut că parcela F/2 aferentă corpului C al imobilului în litigiu a fost, la rându-i, dezmembrată, astfel încât există parcela F/2/2 aferentă unei clădiri aparţinând corpului C pentru care s-a înscris dreptul de proprietate, într-o carte funciară separată Z Huedin, în favoarea numitelor K.E. şi Z.V.
Aceste susţineri nu pot fi evaluate de către această instanţă de recurs, deoarece au fost formulate prin întâmpinare, şi nu prin motivele de recurs ale pârâţilor; ca atare, Înalta Curte nu a fost învestită cu cercetarea legalităţii dispoziţiei instanţei de apel de restituire în natură către reclamante a corpului C cu nr. top F/2, dispoziţia cu acest obiect intrând în puterea lucrului judecat.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul pârâţilor ca nefondat, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâţii Primăria oraşului Huedin şi Primarul oraşului Huedin, împotriva deciziei civile nr. 170/A din 22 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Admite recursul formulat de reclamantele S.A.K. şi S.E.A.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2875/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 2869/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
