ICCJ. Decizia nr. 2875/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2875/2010
Dosar nr. 9967/1/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 585 din 4 iulie 2006 a Tribunalului Olt, secţia civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu Primăria Slatina, având ca obiect dispoziţia nr. 900 din 14 martie 2006.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului liber din cel în suprafaţă de 800 m.p. preluată de stat prin expropriere, teren care în prezent este ocupat de spaţiu verde şi de blocurile de pe str. V. din mun. Slatina.
Expertiza topo efectuată în cauză a concluzionat că parte din teren este ocupată de blocurile nr. 18 şi nr. 20 din str. V. şi blocul nr. 11 din str. P., de o alee pietonală betonată, precum şi de zonele de protecţie ale blocurilor; pe de altă parte, în subteranul terenului destinat spaţiului verde, în suprafaţă de 395,30 m.p. există reţele publice confirmate prin adresa emisă de SC A. SA Slatina şi schiţa depusă de Primărie, pe care identifică reţeaua de canal.
De aceea, faţă de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură, astfel că s-a respins ca neîntemeiată contestaţia.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 933 din 29 noiembrie 2006, a admis apelul declarat de reclamantul P.I., a schimbat sentinţa apelată, în sensul că s-a anulat în parte dispoziţia contestată şi s-a dispus restituirea în natură a terenului liber în suprafaţă de 395 m.p., individualizat în raportul de expertiză.
A fost menţinută dispoziţia în privinţa acordării măsurilor reparatorii în echivalent pentru diferenţa de teren până la 800 m.p., iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, întrucât preluarea imobilului a avut loc prin expropriere, astfel că persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, constatându-se că aceasta este în suprafaţă de 395 m.p., suprafaţă care nu este afectată de reţeaua de apă şi canalizare, iar pe de altă parte, intimata nu a făcut obiecţiuni la raportul de expertiză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a arătat că posibilitatea restituirii în natură a terenului a fost analizată de comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Or, această comisie a constatat că întreaga suprafaţă de teren este ocupată de blocul 20, parcare, blocul 11, alei pietonale şi de acces şi spaţii verzi, astfel că erau incidente prevederile art. 10 pct. 3 din HG nr. 498/2003 şi art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Recurenta a mai susţinut că, deşi concluziile celor doi experţi coincid cu privire la faptul că suprafaţa de 395 m.p. teren este traversată în subteran de reţele de gaze, instanţa de apel a ignorat acest fapt.
Recurenta a opinat că este posibil ca instanţa să fi avut în vedere adresa neoficială prin care SC D. SA a precizat că aceste conducte pot fi deviate cu respectarea anumitor prevederi legale, însă, în cuprinsul Legii nr. 10/2001 şi al HG nr. 498/2003 nu există vreo dispoziţie în sensul căreia s-ar putea dispune restituirea în natură în cazul în care reţelele de utilităţi existente ar putea fi deviate.
S-a mai susţinut, referitor la aceleaşi reţele de apă şi canalizare, că instanţa de apel a acordat valoare probatorie numai expertizei, deşi din adresa nr. 7322/210/2006 emisă de SC A. SA rezultă că terenul este traversat de asemenea conducte, probe ce trebuiau coroborate.
Prin Decizia nr. 5908 din 20 septembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 11136/54/2006, s-a admis recursul declarat de Primăria mun. Slatina împotriva deciziei nr. 933 din 29 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a casat Decizia şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului, cu motivarea că nu a fost lămurită pe deplin situaţia de fapt.
Rejudecând cauza în apel, Curtea de Apel Craiova a încuviinţat efectuarea unei cercetări la faţa locului, probă administrată la 21 februarie 2008.
Pe baza probelor anterior administrate, precum şi a celor constatate cu ocazia cercetării la faţa locului, instanţa de apel a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură a terenului ce face obiectul litigiului, întrucât terenul solicitat a fi restituit în natură este amplasat între două blocuri, iar suprafaţa indicată de către expertul S.S. ca fiind liberă, este situată în partea de est la o distanţă de numai 2 metri de blocul nr. 18, iar în partea de vest, la 2 metri de blocul nr. 20, distanţe apreciate ca insuficiente de către instanţă pentru buna utilizare a acestor construcţii.
Pe de altă parte, s-a mai constatat că pe acest teren se află şi o conductă de gaze şi în plus, au fost plantaţi arbuşti şi gard viu, ceea ce a permis instanţei de apel concluzia că destinaţia terenului este aceea de spaţiu verde aferent blocurilor, astfel încât, s-a apreciat că nu este permisă restituirea acestuia în natură, întrucât potrivit art. 71 din OUG nr. 195/2005, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 114/2007, schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, este interzisă. Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel Craiova a respins apelul reclamantului, pronunţând în acest sens, Decizia civilă nr. 183 din 14 mai 2008.
Nemulţumit de soluţia pronunţată de instanţa de apel, reclamantul P.I. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanţa de apel nu s-a conformat îndrumărilor date de Înalta Curte prin Decizia de casare nr. 5908/2007, hotărârea recurată cuprinzând motive contradictorii în raport cu natura pricinii, iar în subsidiar, în situaţia în care instanţa de recurs va considera situaţia de fapt lămurită, să se dispună modificarea deciziei, în sensul restituirii în natură a terenului în litigiu.
Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel s-a conformat îndrumărilor deciziei nr. 5908 din 20 septembrie 2007.
Astfel, s-a constatat că s-a încuviinţat o cercetare la faţa locului şi s-a concluzionat că terenul în litigiul nu este liber, întrucât pe acesta există un cămin, sunt plantaţi arbuşti şi un gard viu, având destinaţia de spaţiu verde, iar pe de altă parte, este traversat subteran de o conductă de gaz metan, fiind străbătut de amenajări subterane, astfel că, în mod corect s-a apreciat că restituirea în natură a suprafeţelor de teren afectate de asemenea amenajări nu este posibilă, deoarece afectează accesul şi utilizarea lor normală.
Cu privire la conducta de gaz metan şi branşamente, instanţa de recurs a observat că reprezentantul SC D. SA a arătat că, potrivit reglementărilor în rigoare, în principiu, este posibilă devierea conductei de gaze şi branşamentele existente, pe cheltuiala beneficiarului.
Însă, referitor la acest aspect, instanţa de apel a reţinut că în cuprinsul Legii nr. 10/2001 şi al HG nr. 498/2003 nu există vreo prevedere care să permită restituirea terenului în cazul în care reţelele existente ar fi deviate, şi, pe cale de consecinţă, instanţa a respins recursul reclamantului.
Împotriva deciziei nr. 4208 din 30 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 7535/1/2008 reclamantul a formulat prezenta contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea acestei căi extraordinare de atac, contestatorul a învederat că instanţa, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze unul din motivele de recurs invocate de acesta, anume, cel referitor la motivele contradictorii cuprinse de Decizia recurată.
Deşi recurentul a susţinut prin motivele de recurs că instanţa de apel a constatat nedepunerea la dosarul cauzei a planului urbanistic zonal (o proba concludentă, astfel cum a apreciat instanţa de casare în primul ciclu procesual), prin urmare, fără a avea aceasta probă la dosarul cauzei, s-a reţinut doar pe baza cercetării la faţa locului, că terenul solicitat are destinaţia de spaţiu verde, fără a se mai solicita alte probe în acest sens (planul urbanistic zonal şi inventarul domeniului public) şi fără a se pronunţa cu privire faptul că depunerea acestor acte nu era necesară soluţionării speţei.
Contestaţia în anulare este nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare specială poate fi promovată în două situaţii: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare, cea din urmă ipoteză legală fiind cea invocată de contestator.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.
Prin motivele acestei căi extraordinare de atac de retractare, contestatorul pretinde că instanţa de recurs nu a analizat motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o decizie ce cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, referindu-se în concret, la nedepunerea la dosar a planului urbanistic zonal pentru care s-au acordat trei termene consecutive, iar intimata nu s-a conformat acestei obligaţii procesuale, stabilind fără probe că această suprafaţă de teren de 395 m.p. a cărei restituire în natură a solicitat-o, are destinaţia de spaţiu verde.
Se constată că singura ipoteză legală de recurs de care reclamantul s-a prevalat este cea reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pe care a susţinut-o cu mai multe argumente, între care şi cel anterior redat.
Referitor la nedepunerea planului urbanistic zonal, contestatorul pretinde că necesitatea unei astfel de probe a stabilit-o instanţa de casare prin Decizia nr. 5908 din 20 septembrie 2007 a Înaltei Curţi, ceea ce, în rejudecare, s-ar fi impus ca o îndrumare obligatorie şi ar fi permis încadrarea acestei critici în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Or, lecturând cele stabilite prin Decizia de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, se constată că o atare probă nu a fost indicată ca pertinentă, concludentă şi utilă pentru deplina lămurire a situaţiei de fapt, instanţa de casare stabilind că este necesar a se completa probatoriul cu înscrisuri şi un supliment la raportul de expertiză, datorită contradicţiilor constatate între unele probe ale cauzei deja administrate până la acel moment.
Instanţa de recurs, cu ocazia pronunţării deciziei civile nr. 4208 din 30 martie 2009 a analizat întocmai criticile formulate de recurent în susţinerea căii de atac, demonstrând aplicarea corectă a legii pe baza probatoriul administrat ce a permis instanţei lămurirea deplină a situaţiei de fapt, cu concluzia că instanţa de apel s-a prevalat de argumente concordante, iar nu contradictorii, soluţia fiind susţinută prin coroborarea probelor administrate în toate fazele procesuale.
Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de P.I., împotriva deciziei civile nr. 4208 din 30 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2883/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2872/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
