ICCJ. Decizia nr. 2916/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2916/2010
Dosar nr. 2761/118/2007
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 1830 din 22 septembrie 2006 a respins acţiunea formulată la 23 mai 2006 de reclamantul P.N.D. prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei nr. 145 din 11 aprilie 2006 emisă de Primăria oraşului Eforie Nord, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 12 din 17 ianuarie 2007 completată cu încheierea din 7 martie 2007 de îndreptare a erorii materiale, a admis apelul reclamantului şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, constatând că pârâta are calitate procesuală în cauză.
Ca urmare, Tribunalul Constanţa, primind cauza spre rejudecare prin sentinţa civilă nr. 1948 din 6 noiembrie 2007 a admis acţiunea în contradictoriu, cu pârâţii Primăria şi Primarul oraşului Constanţa a anulat dispoziţia nr. 145/2006 şi a obligat pârâţii să restituie în natură reclamantului imobilul în suprafaţă de 540 mp situat în intravilanul oraşului Eforie Nord între calea ferată şi băile reci (lotul 987 din Parcela Eforia Spitalelor Civile delimitat în punctele 12 – 13 – 14 – 15 din anexa I, la documentaţia topo – cadastrală întocmită de ing. C.C.C. în martie 2006.
În esenţă s-a reţinut în motivarea acestei soluţii, că în mod greşit s-a respins pentru lipsă de calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a notificării formulate de petent.
Terenul a fost dobândit în proprietate de I.D. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5287din 25 februarie 1927 încheiat cu Eforia Spitalelor (lotul cu nr. 987 în suprafaţă de 540 mp), suprafaţă ce figurează în evidenţele fiscale ale oraşului începând cu anul 1940.
Succesoarea lui D.I. este I.K. iar după decesul acesteia, succesiunea a fost preluată de fiul P.N.D. şi fiica P.D.M.S. (conform certificatului de moştenitor nr. 1469 din 16 octombrie 1986).
Prin declaraţia autentificată la nr. 2975 din 23 august 2005 P.D.M.S. a cedat în favoarea fratelui său toate drepturile legate de revendicarea averii imobiliare ce a aparţinut defunctei lor mame.
S-a constatat că reclamantul beneficiază de regulile de reparaţie instituite de Legea nr. 10/2001 în virtutea disp. art. 4 alin. (2) şi (4).
Nu s-a primit apărarea pârâtei, potrivit căreia dreptul de proprietate ar fi fost pierdut de I.D., prin neplata tuturor ratelor şi neîndeplinirea obligaţiei de construire stabilite prin contract. În raport de dispoziţiile art. 3 din contractul încheiat între I.D., şi E.S.C. Bucureşti au fost instituite o serie de sancţiuni pentru cazul nerespectării clauzelor contractuale de către cumpărător, însă potrivit art. 10 din acelaşi contract aplicarea sancţiunilor era un drept exclusiv al vânzătorului, care nu s-a dovedit că s-ar fi prevalat de clauzele inserate în contract şi ar fi procedat la vânzarea prin licitaţie publică a imobilului prevăzută de art. 3 din contract în caz de neplată a vreuneia din ratele stabilite, la termenele fixate.
S-a mai considerat excesiv a se pretinde reclamantului depunerea chitanţelor doveditoare a achitării ratelor din perioada 1927 – 1928, păstrarea şi transmiterea unor asemenea înscrisuri fiind greu dacă nu imposibil de realizat într-un timp atât de îndelungat.
Cât priveşte clauza de reziliere a contractului (neridicarea construcţiei pentru care s-a încheiat vânzarea terenului), s-a reţinut din adresa Consiliului Popular Regional Constanţa, Secţiunea Arhitectură şi Sistematizare (nr. 51524 din 13 noiembrie 1958 că parcela 987 în suprafaţă de 540 mp situată în Staţiunea Eforie Nord este neconstruită deoarece planurile de sistematizare se află într-o zonă verde.
În raport de aceste documente s-a reţinut că nu se poate vorbi de o neexecutare culpabilă a obligaţiei de construire şi ca urmare nu a operat pactul comisoriu inserat în contract şi nu s-a dovedit nici că vânzătorul creditor şi-ar fi manifestat expres şi neîndoielnic voinţa de a da eficienţă pactului comisoriu, din contră, cumpărătorul a continuat să figureze ca proprietar în evidenţele oficiale ale autorităţii locale mult timp după ce au expirat termenele prevăzute în contract pentru îndeplinirea obligaţiilor.
S-a constatat că preluarea imobilului din proprietatea fostului proprietar a fost abuzivă, actele normative în vigoare ocroteau proprietatea, o asemenea preluare neputând fi făcută decât prin expropriere pentru realizarea unor lucrări de interes obştesc şi cu plata unei juste despăgubiri sau, în cazul de speţă, prin scoaterea bunului la vânzare prin licitaţie publică.
S-a apreciat astfel că în cauză operează prezumţia unei preluări fără titlu în proprietatea statului în perioada de referire a Legii nr. 10/2001, fără întocmirea vreunei formalităţi care să constate această preluare şi, ca urmare, reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii.
La stabilirea modalităţii de reparaţie s-au avut în vedere documente din care rezultă amplasarea terenului şi faptul că el nu este supus înstrăinării sau concesiunii nu este ocupat de construcţii fiindu-i afectate de domeniul public latura din sud pe o adâncime de 9 m. S-a reţinut şi din concluziile raportului de expertiză că nu există impedimente la restituirea terenului în natură.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 243/C din 19 octombrie 2009 a respins apelul pârâtei ca nefondat.
Analizând criticile formulate împotriva instanţei de fond instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:
S-a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale cât priveşte efectele clauzei rezolutorii inserate în contract sub forma pactului comisoriu de gradul IV. Acest contract nu se putea rezilia de drept ci numai în virtutea unui act juridic al vânzătorului.
S-a apreciat corect că în cauză a avut loc o preluare nelegală, jurisprudenţa constantă în aplicarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (dispoziţie preluată în pct. 2 din Normele metodologice) excluzând împrejurarea că ar exista în sarcina notificatorului vreo obligaţie procesuală de a proba modul de preluare a bunului în patrimoniul statului. Solicitantul este ţinut să probeze, pe cât posibil, existenţa dreptului nu şi actul normativ în temeiul căruia a pierdut posesia. Statul (prin entităţile sale )fiind cel ţinut să dovedească titlul în virtutea căruia deţine bunul în mod valabil.
S-a apreciat astfel că trimiterea la art. 23.1 lit. c) din Normele metodologice aprobate de HG nr. 250/1997 nu este justificată deoarece deşi se prevede o obligaţie generală de probă pentru petent care pretinde dreptul, acelaşi act normativ în teza ultimă a textului invocat , instituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă pentru cazul când nu se poate face dovada formală a preluării imobilului de către stat.
Ca urmare, chiar dacă în considerentele sentinţei au fost reţinute elemente care nu fac trimitere expresă la susţinerile părţilor s-a constat că sentinţa a dat o dezlegare corectă şi legală situaţiei deduse judecăţii.
Din expertiza tehnică efectuată în apel s-a reţinut că imobilul se află la 30 de metri de axa căii ferate, imobilul aflându-se plasat în exteriorul zonei de siguranţă a căii ferate, astfel cum a fost definită prin art. 29 alin. (2) din OUG nr. 12/1998 iar cât priveşte zona de protecţie reglementată prin art. 29 alin. (4) din acelaşi act normativ, aceasta nu exclude existenţa unor construcţii sau efectuarea unor lucrări edilitare ci presupune doar notificarea proprietarilor asupra limitei concrete a acestei zone în fiecare caz particular şi respectarea reglementărilor emise de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor.
S-a reţinut din înscrisurile administrate că nu s-a probat existenţa pe teren a unor construcţii cu caracter definitiv care să-l afecteze fie şi în parte, iar existenţa unei autorizaţii de construcţie pentru derularea programului de reparaţii capitale la obiectivele unităţii sanitare (Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord) nu exclude aplicarea măsurii reparatorii cu caracter prevalent în accepţiunea Legii nr. 10/2001, situaţia de fapt neînscriindu-se în sintagma teren ocupat prevăzută de art. 10 din lege.
S-a mai reţinut că restituirea în natură este posibilă şi justificată de raţiunea respectării dreptului de proprietate al petentului fiind conformă cu jurisprudenţa C.E.D.O. şi impusă şi de realitatea, atestată de autorităţile locale, că nu există posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
3. Recursul
Împotriva deciziei Curţii de Apel recurenta Primăria oraşului Eforie Nord a declarat recurs.
În drept a fost invocat motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-a considerat că soluţia de respingere a apelului este nelegală pentru următoarele aspecte greşit apreciate:
- reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 deşi nu s-au făcut asemenea dovezi în cauză întrucât reclamantul care este nepotul proprietarului nu a dovedit că restul de plată (după achitarea avansului de 16.200 lei) prevăzut în rate pentru următorii patru ani 1925 – 1928, ar fi fost achitat ceea ce face să nu se fi transmis dreptul de proprietate asupra terenului, în mod valabil (lotul fiind vândut pentru ridicarea unei clădiri);
- aprecierea că terenul a intrat abuziv în proprietatea statului ca urmare a unei prezumţii relative, deşi simpla aflare a terenului în posesia oraşului Eforie nu este suficientă pentru a justifica argumentaţia instanţei în preluarea nelegală; sub acest aspect s-a făcut o greşită apreciere a art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG 250/2007 şi a pct. 1 lit. e) din aceleaşi Norme potrivit cu care „sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul în conformitate cu art. 1 lit. a) şi art. 23 din lege iar prezumţia relativă de preluare abuzivă se naşte numai în condiţiile în care prin înscrisuri rezultă că bunul a fost preluat de stat în una din modalităţile indicate de art. 2 din Legea nr. 10/2001;
- restituirea în natură a imobilului s-a făcut cu ignorarea adresei nr. 13248 din 3 iunie 2009 a Direcţiei Administrare Publică Locală din cadrul Primăriei Oraşului Eforie Nord, în sensul că platforma betonată şi gardul se află în incinta Pavilionului „Băi Reci" a Spitalului şi în favoarea unităţii sanitare fiind eliberată o autorizaţie de construcţie pentru reparaţii capitale lotul făcând parte din domeniul public.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând criticile formulate prin motivul de recurs invocat în raport de concluziile deciziei atacate şi având în vedere situaţia de fapt şi de drept stabilită în cauză se constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a se respinge pentru considerentele de mai jos.
În primul rând este de observat că recurenta nu aduce argumente care să infirme sau să contrazică argumentele şi explicaţiile date de instanţă în analizarea motivelor de apel, fiind reluate aceleaşi critici ca în apel.
Din textul invocat şi redat de recurent, art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă clar că ceea ce se cere a fi dovedit este dreptul de proprietate la momentul deposedării şi calitatea petentului fie de proprietar, fie de urmaş al proprietarului.
Textul nu lasă loc de interpretare fiind foarte precis şi prezumţia relativă de care chiar textul vorbeşte este instituită tocmai pentru a complini situaţiile în care nu se pot face dovezi cât priveşte modalitatea de preluare a bunului, această din urmă dovadă căzând în sarcina entităţii deţinătoare ca răspuns la dovezile produse de petent pentru proprietatea pe care o solicită.
Este ilogică şi total opusă scopului urmărit de legiuitor susţinerea recurentului că prezumţia ar opera („s-ar naşte") numai după dovedirea - prin înscrisuri colaterale - că bunul a fost preluat de stat printr-una din modalităţile indicate în art. 2 din Legea nr. 10/2001.
În ipoteza în care s-ar produce asemenea înscrisuri, dovada se complineşte prin mijlocul de probă respectiv, o atare dovadă excluzând prezumţia legală care la rândul ei este un mijloc de probă.
Cât priveşte dreptul de proprietate în mod corect s-a considerat că reclamantul a produs această probă, titlul de proprietate pentru autorul său fiind contractul de vânzare-cumpărare în virtutea căruia cumpărătorul a plătit un avans şi ulterior rate anuale şi respectiv vânzătorul a predat bunul vândut, un teren de 540 mp.
Analiza făcută de instanţă cât priveşte neintervenţia rezilierii contractului prin simplul fapt al menţionării în contract a unor clauze a căror nerespectare conducea la reziliere este corectă şi în conformitate cu efectele legale prevăzute de Codul civil, pentru convenţii (art. 969), pactele comisorii (art. 1365-1370), perfectarea vânzării (art. 1294- 1295).Această interpretare rezultă şi se impune şi din art. 970-971 C. civ. Ca urmare orice imperfecţiune sau lipsă de efecte juridice cu referire la titlurile de proprietate, potrivit regulii prevăzute de art. 1169 C. civ., trebuie probată de cel ce pretinde această împrejurare, situaţie neîmplinită în cauza de faţă de pârâtă.
Nici critica referitoare la modalitatea de realizare a reparaţiei dispusă prin restituirea în natură, nu poate fi primită.
Instanţele au aplicat în mod corect regula generală instituită de Legea nr. 10/2001 în sensul că restituirea se face în principal în natură.
Imobilul (parcela nr. 987 de 540 mp), a fost individualizat atât prin documentele existente la dosar, printre ele şi cele emanând de la pârâtă, cât şi prin constatările expertului ing. E.B. în sensul că se află situat în staţiunea Eforie Nord între calea ferată şi activul „Băi Reci ce se află în administrarea Spitalului Clinic de Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie conform planului de situaţie". În acest sens sunt adresa nr. 12033 din 25 iulie 2006 emisă de Consiliul Local al Oraşului Eforie – Direcţia Administrarea domeniului public şi privat (aflată la fila 185 din dosarul Curţii de Apel) şi din adresa nr. 734 din 5 iulie 2007 (fila 186 în acelaşi dosar) din care rezultă că terenul din parcela în discuţie nu este constituit în domeniul public.
Nici expertul şi nici pârâta prin probele administrate nu au indicat că pe terenul în discuţie, abuziv preluat de stat, s-ar afla elemente de construcţie amenajări sau amplasări care să facă imposibil restituirea acestuia în natură.
Împrejurarea că există o autorizaţie de construcţie care permite unităţii sanitare (aflate în vecinătatea terenului) să execute lucrări de reparaţii generale - emisă în anul 2008, faţă de contestaţia reclamantului formulată la 23 mai 2006 şi îndreptată împotriva unei dispoziţii care a soluţionat la 11 mai 2006 o notificare de restituire a unui teren, notificare adresată Primăriei în 5 octombrie 2001, apare evident ca lipsită de importanţă şi fără de legătură cu cauza dedusă judecăţii.
Pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D.
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei Primăria Oraşului Eforie împotriva deciziei 243/C din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2928/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2871/2010. Civil → |
|---|
