ICCJ. Decizia nr. 2951/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2951/2010
Dosar nr. 2317/118/2008
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6 din 6 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capătului de cerere privind rectificarea unui nume în cuprinsul dispoziţiei atacate.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii S.A., L.M. şi V.C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar.
Pârâtul a fost obligat să formuleze o propunere de acordare a unor despăgubiri sau să ofere în compensare alte bunuri pentru suprafaţa de teren de 119,75 mp, situat în Constanţa, nerestituit în natură.
A fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeţei de 119,75 mp şi cererea de plată a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
Din analiza materialului probator administrat la dosarul cauzei înscrisuri depuse de părţi: dispoziţia nr. 1154 din 28 februarie 2008 şi nr. 2321 din 21 aprilie 2008 ale Primarului Municipiului Constanţa, referat nr. 115798 din 29 august 2007 al Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 231 din 28 mai 2001 a B.E.J. S.C.A., act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1636 din 08 august 1931 la Grefa Tribunalului Constanţa şi transcris sub nr. 1781/1931, certificat de calitate de moştenitor nr. 141 din 15 mai 1996 eliberat de B.N.P. B.C., certificat de sarcini din 29 august 1935, proces-verbal din 20 aprilie 1950 al Comitetului Provizoriu al Oraşului Constanţa, sentinţa civilă nr. 1702 din 20 aprilie 2005 a Tribunalului Constanţa, certificat de stare civilă, adresa nr. 147630 din 15 mai 2007 a Serviciului cadastru al Primăriei Constanţa, adresa nr. 5483 din 13 septembrie 2007 a RA E.D.P.P. Constanţa, adresa nr. R72734 din 07 decembrie 2004 a serviciului G.I.S. cu anexe: plan cadastral al municipiului Constanţa, 1995 1:500 (fragment), cu delimitarea imobilului solicitat; plan cadastru al oraşului Constanţa, 1936, sc 1:500, fragment cu delimitarea imobilului; carnet cu schiţe de teren ale careului 319 (229b) lotul vechi 32,din 1936; pagina nr. 196, din Registrul de Proprietăţi, vol. I, din 1936; fişa bunului imobil, întocmită în 1995; extras Decretul 92/1950, contract de închiriere nr. 10906 din 12 iunie 2004 cu anexe, şi nr. 18906 din 12 aprilie 2006, contract de vânzare-cumpărare nr. 30697 din 23 august 2000, contract de vânzare-cumpărare nr. 28908 din 19 august 1997, contract închiriere teren nr. 10903 din 03 februarie 2005, contract de vânzare-cumpărare nr. 27661 din 19 noiembrie 1996, adresa nr. RB55 184 din 06 septembrie 2006 a SPITVBL Constanţa cu anexe şi nr. 133140 din 02 decembrie2005, adresa nr. 11823 din 22 iunie 1950 a Comitetului Provizoriu al Oraşului Constanţa, raport de expertiză tehnică imobiliară înregistrat la Biroul de Expertize judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Constanţa sub nr. 2317 din 11 noiembrie 2008 - instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Prin actul de vânzare-cumpărare nr. 6689 din 31 august 1936 (fila 39 din dosar) numitul L.D. a cumpărat de la S.G.F. un imobil situat în Constanţa, format din teren în suprafaţă de 231,98 mp, în formă dreptunghiulară având ca vecinătăţi la Nord - str. G. pe o lungime de 12,95 mp, la Sud - parcela 15 pe o lungime de 12,95 mp, la Est - parcela 31şi la Vest - parcela 33 pe o lungime de 17,9 mp; de asemenea, odată cu terenul s-au înstrăinat şi toate construcţiile edificate pe acesta „în baza autorizaţiei Primăriei Constanţa nr. 4441 din 09 iunie 1925".
Printr-un certificat eliberat de Grefa Tribunalului Constanţa nr. 35303 din 29 august 1935 s-a confirmat că bunul se află înregistrat pe numele lui L.D. liber de sarcini; de asemenea, conform Registrului de Proprietăţi 1936, Vol.I.pag.196, imobilul din Constanţa, aparţine lui L.D.
Prin Decretul nr. 92/1950, anexe pentru judeţul Constanţa, poziţia 449, bunul aparţinând lui L.D. a fost trecut în proprietatea statului menţionându-se că s-au naţionalizat 4 apartamente la adresa din Constanţa.
Conform adresei nr. 72734 din 07 decembrie2006 a Serviciului GIS al Direcţiei Patrimoniu al Primăriei Constanţa conţinând situaţia juridică a bunului, imobilul situat în Constanţa, (lot 32) şi care a aparţinut lui L.S. respectiv lui L.D. (de la care s-a naţionalizat).
S-a mai învederat că terenul aparţine domeniului privat al Municipiului Constanţa în administrarea RA E.D.P.P. conform HCLM nr. 296/2001 şi HCLM nr. 109/2005.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30697 din 23 august 2000 familia A.G. şi M. au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 imobilul pe care îl ocupau cu chirie, format din două camere, în suprafaţă de 30,72 mp şi 3 magazii, primind în folosinţă suprafaţa de 27,5 mp teren.
Familia G.D. şi E. a devenit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 28908 din 19 august 1997 încheiat în baza Legii nr. 12/1995 proprietarul imobilului în care locuiau în calitate de chiriaş format din 3 camere în suprafaţă utilă de 61,17 mp, fiindu-le atribuită în folosinţă pe durata existenţei construcţiei suprafaţa de 41,82 mp.
În fine, prin contractul 27661 din 19 noiembrie 1996 familia C.C. şi L. au devenit proprietarii imobilului în care locuiau format din 3 camere în suprafaţă de 45,43 mp (la care se adaugă dependinţe: beci şi magazie) luând în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor si suprafaţa de 45,43 mp.
Ultima unitate locativă dintre cele 4 preluate de stat, formată din locuinţă în suprafaţă utilă de 52,53 mp, dependinţe măsurând 30,24 mp şi curte 13,89 mp. conform fişei de calcul (fila 69 dosar) a fost închiriată lui G.I. (filele 65-72 dosar).
De asemenea, prin contractul de închiriere nr. 10956 din 12 aprilie 2006 familia G.D. şi E. au luat în folosinţă suprafaţa de 10,94 mp teren, ce depăşeşte suprafaţa aferentă construcţiei cumpărate.
De pe urma decesului lui L.S. (la 28 aprilie 1940) şi a soţiei acestuia V.R. (la 07 mai 1965) averea acestora a revenit (conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 141 din 15 mai 1996 eliberat de B.N.P. B.C.) reclamanţilor S.A., L.M. şi V.C., în cote egale de 1/3.
Prin notificarea nr. 231 din 28 mai 2001 a B.E.J. S.C.A., reclamanţii au solicitat Primăriei Constanţa restituirea imobilului situat în Constanţa, în natură pentru teren şi partea de construcţie rămasă nevândută lui G.I. şi despăgubiri pentru cele trei apartamente vândute familiilor C.C., G.D. şi A.G., (fila 38 dosar).
După mai multe demersuri ale notificanţilor, inclusiv obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligare a unităţii deţinătoare la soluţionarea cererii de restituire, prin Dispoziţia nr. 1154 din 28 februarie 2008 Primarul Municipiului Constanţa a decis: restituirea în natură către L.M., V.C. şi S.A. a imobilului situat în Constanţa, teren în suprafaţă de 112,11 mp şi construcţie, conform planului de situaţie anexat, respectiv spaţiul ocupat cu contract de închiriere (ocupat de către G.I.), cu condiţia respectării prevederilor art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 10/2001, cu privire la protecţia chiriaşilor, precum şi a respectării prevederilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborată cu art. 48.2 din HG nr. 250/2007, privind obligaţia de restituire către chiriaşi a despăgubirilor cuvenite potrivit legii ce cad în sarcina persoanei îndreptăţite (art. 1).
De asemenea, s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a apartamentelor situate în imobilul, înstrăinate de RA E.D.P.P. în baza contractelor de vânzare-cumpărare către C.C., et. 1, G.D., parter şi A.G., et. 1 şi a terenului în suprafaţă de 119,75 mp, atribuit în folosinţă pe durata existenţei construcţiei (art. 2), urmând ca, pentru apartamentele vândute, să se propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, având în vedere că restituirea în natură nu mai este posibilă.
Prin dispoziţia nr. 2321 din 21 aprilie 2008 a fost îndreptată eroarea materială din dispoziţia 1154/2008 cu privire la numele uneia dintre persoanele îndreptăţite menţionându-se numele corect „S.".
Imobilul ce face obiectul cererii de măsuri reparatorii a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară înregistrat la Biroul de Expertize judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Constanta sub nr. 2317 din 11 noiembrie 2008; expertul a măsurat, la faţa locului, terenul în suprafaţă de 231,58 mp şi a identificat pe acesta două corpuri de construcţie.
Corpul C2 - P+1E - se întinde pe o suprafaţă de 80,07 mp şi este ocupat de familia C.C., A.G. şi G.D.
Corpul C1, ocupat de chiriaşul G.I. şi restituit reclamanţilor prin dispoziţia contestată, se întinde pe o suprafaţă de 103,9 mp; s-a evidenţiat separat de acest imobil (dar lipit de construcţie) o „marchiză" măsurând 0,88 mp.
Din constatările expertului, a mai reieşit că cele două clădiri au în folosinţă comună o curte măsurând 38,73 mp.
Potrivit art. 1 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condiţiile acestei legi.
În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, în acordare de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri băneşti.
Conform art. 2 alin. (1) lit. a) şi i) din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei: legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg imobilele naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi cele naţionalizate fără titlu valabil; şi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţii legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Sunt îndreptăţite, în înţelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
Rezultă că, pentru a se solicita aplicarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie constatate, în principal, două aspecte: preluarea imobilului în mod abuziv şi calitatea de proprietar la data preluării a persoanei care a formulat notificarea, respectiv de moştenitor al proprietarului.
În cazul reclamanţilor, ambele condiţii sunt îndeplinite.
Astfel, prin certificatului de calitate de moştenitor nr. 141 din 15 mai 1996 eliberat de B.N.P. B.C., s-a atestat că reclamanţii S.A. L.M. şi V.C. sunt succesorii lui L.S. (decedat la 28 aprilie 1940) şi a soţiei acestuia V.R. ( moartă la 07 mai 1965).
De asemenea, prin Decretul nr. 92/1950, poziţia 449, anexa pentru judeţul Constanţa, bunul aparţinând lui L.D. a fost trecut în proprietatea statului menţionându-se că s-au naţionalizat 4 apartamente la adresa din Constanţa.
In cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor sta măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, în acordare de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri băneşti.
Conform art. 2 alin. (1) lit. a) şi i) din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg imobilele naţionalizate Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare. asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi cele naţionalizate fără titlu valabil; şi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţii legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal p acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Sunt îndreptăţite, în înţelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietar imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi moştenitorii persoane fizice îndreptăţite.
Rezultă că, pentru a se solicita aplicarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie constatate, în principal, două aspecte: preluarea imobilului în mod abuziv şi calitatea de proprietar la data preluării a persoanei care a formulat notificarea, respectiv de moştenitor al proprietarului.
În cazul reclamanţilor, ambele condiţii erau îndeplinite.
Astfel, prin certificatului de calitate de moştenitor nr. 141 din 15 mai eliberat de B.N.P. B.C., s-a atestat că reclamanţii S.A. L.M. şi V.C. sunt succesorii lui L.S. (dec la 28 aprilie 1940) şi a soţiei acestuia V.R. (moartă la 07 mai 1965).
De asemenea, prin Decretul nr. 92/1950, poziţia 449, anexa pentru judeţul Constanţa, bunul aparţinând lui L.D. a fost trecut în proprietatea statului, menţionându-se că s-au naţionalizat 4 apartamente la adresa din Constanţa.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate mod abuziv se restituie în natură; de asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini".
Corespunzător, în temeiul art. 18, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent cazurile când: imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia imobilelor distruse ca urmare a unor calamităţi naturale; imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părţile nu au convenit altfel; imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Este şi situaţia unei părţi a construcţiilor preluate de la autorul reclamanţilor care, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30697 din 23 august 2000, contractul de vânzare-cumpărare nr. 28908 din 19 august 1997 şi contractul 2761 din 19 noiembrie 1996, a fost cumpărată de chiriaşii familiile A.G.M., G.D. şi E. şi C.C. şi L. de la R.A.E.D.P.P. primind în folosinţă pe toată durata existenţei construcţiei un teren măsurând în totalitate 102, 89 mp; în plus, familia G.D. şi E. au luat în folosinţă suprafaţa de 10,94 mp teren, care depăşea suprafaţa renta construcţiei cumpărare.
Acestea, coroborate cu faptul că dobânditorii ulteriori ai construcţiei au drept de folosinţă gratuită asupra suprafeţei de teren ce constituie amprenta pe sol a clădirii şi cu faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001, dacă imobilul face obiectul unui contract de concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune sau al unei operaţiuni de leasing, persoana îndreptăţită poate opta pentru restituirea în natură sau pentru măsuri reparatorii în echivalent, iar în situaţia opţiunii pentru restituirea în natură persoana îndreptăţită se va subroga drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare în contractele prevăzute la alin. (1), dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii, face imposibilă juridic (şi lipsită de interes, în fapt) restituirea în natură a terenului (pentru clădire imposibilitatea reiese din valabila înstrăinare înainte de notificare).
Imposibilitatea juridică de restituire în natură reiese din aceea că, în situaţia subrogării statului sau persoanei juridice deţinătoare în contractele enumerate de art. 14, persoana îndreptăţită va deveni titularul obligaţiilor, dar şi al drepturilor, în special a dreptului ce-i revenea persoanei subrogate (fiind deci obligat să asigure folosinţa, încasând redevenţa în cazul contractului de concesiune, chiria în cazul contractului de locaţie etc).
În cazul reclamanţilor, aplicarea art. 14 ar însemna că, pentru suprafaţa de teren aflată în folosinţa dobânditorilor, să nu primească, pe toată durata existenţei construcţiilor nicio sumă, din momentul ce folosinţa acestui teren a fost cedată gratuit (datorită faptului că nu s-a stabilit vreo contravaloare a acesteia), prin contractele amintite.
În privinţa suprafeţei pe care proprietarii construcţiilor o au în folosinţă, instanţa consideră că, deşi în contractul de vânzare-cumpărare este indicată doar amprenta pe sol acestora, totuşi acest drept de folosinţă priveşte întregul teren. Nu mai puţin, clauza de dobândire a folosinţei gratuite a terenului se referă la terenul aferent locuinţei care conduce la concluzia că priveşte întreaga curte (având în vedere semantica adjectivului care determină „terenul", aferent - care este în legătură cu ceva, care depinde de ceva sau decurge din ceva,).
Având în vedere aceste dispoziţii legale, faţă de situaţia că reclamanţi solicită restituirea în natură a întregului teren de 231,58 mp (conform concluziilor raportului de expertiză),
Faţă de situaţia că în art. 2. al dispoziţiei contestate se respinge cererea de restituire în natură a apartamentelor înstrăinate şi a terenului aferent de 119,75 mp dar, în art. 3 al documentului propunerea de despăgubiri vizează doar apartamentele vândute nu şi terenul, cum era firesc.
In conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită,
În consecinţă a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să formuleze o propunere de acordare a unor despăgubiri sau să ofere în compensare alte bunuri pentru suprafaţa de teren de 119,75 mp situat în Constanţa, care nu s-a restituit în natură.
Având în vedere cele arătate privind imposibilitatea de restituire a terenului aferent construcţiilor şi curţii, s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 119,75 mp ca neîntemeiată.
Având în vedere dispoziţiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, renunţarea la judecată constatându-se prin încheiere dată fără drept de apel, faţă de situaţia că, prin dispoziţia nr. 2321 din 21 aprilie 2008 a fost îndreptată eroarea materială din dispoziţia 1154/2008 cu privire la numele uneia dintre persoanele îndreptăţite menţionându-se numele corect „S.", se va lua act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capătului de cerere privind rectificarea unui nume în cuprinsul dispoziţiei atacate.
Prin Decizia civilă nr. 159 din 15 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a dispus respingerea apelului declarat de reclamanţii S.A., L.M. şi V.C. împotriva sentinţei civile nr. 6 din 6 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
In ceea ce priveşte pretinsele erori din raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuată în cauză, nu pot fi luate în considerare de către instanţă întrucât apelanţii aveau posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză în termenul prevăzut de lege, lucru pe care nu l-a făcut.
De altfel, problemele de drept pe care instanţa le-ar fi preluat din expertiză, astfel cum susţin apelanţii, nu pot forma obiect al obiecţiunilor, nici obiect al aprecierilor expertului.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut:
Din cuprinsul disp. art. 1, art. 7 şi art. 9 alin. (19) din Legea nr. 10/2001, republicată, rezultă principiul prevalenţei restituirii în natură, în sensul că imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se găsesc în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere orice sarcini.
Prin urmare, dacă, prin notificare, persoanele îndreptăţite în accepţiunea Legii nr. 10/2001 solicită restituirea în natură a imobilului respectiv sau măsurii reparatorii în echivalent, unitatea deţinătoare sau entitatea investită soluţionarea cererii este obligată să verifice cu prioritate posibilitatea restituirii în natură a bunului şi numai în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, să acorde măsuri reparatorii în echivalent.
În speţă, apelanţii au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 119,75 mp, teren care a fost atribuit în folosinţă chiriaşilor care au cumpărat apartamentele în baza Legii nr. 112/1995, diferenţa de 112,11 mp şi locuinţa ce nu a fost înstrăinată chiriaşilor au fost restituite reclamanţilor conform decizie 1154 din 28 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Constanţa.
În mod corect instanţa, soluţionând cauza, a reţinut că apelanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren în litigiu a cărui restituire au solicitat-o şi că aceasta nu poate fi restituită întrucât a fost atribuită în folosinţă chiriaşilor cumpărători şi asigură utilizarea normală a apartamentelor înstrăinate.
De altfel, potrivit art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi art. 26 din aceeaşi lege, chiriaşii care au cumpărat locuinţele în baza acestor dispoziţii legale dobândesc şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent, cu respectarea disp. art. 26 alin. ultim din această lege.
In această situaţie, nefiind posibilă restituirea în natură a suprafeţei de 119,75 mp, instanţa de fond în mod corect aplicând dispoziţiile art. 26 din legea nr. 10/2001 a obligat pârâtul intimat Primarul municipiului Constanţa să formuleze o propunere de acordare a unor despăgubiri sau să ofere în compensare alte bunuri pentru această suprafaţă de teren.
Ca atare, instanţa în baza art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii S.A., L.M. şi V.C.
Ambele instanţe au aplicat greşit şi încălcat legea, în motivarea imposibilităţii de restituire în natură a terenului.
Astfel, deşi ambele instanţe au recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor asupra întregului imobil, ceea ce impune concluzia că intimata nu mai este proprietara curţii, iar potrivit art. 480 şi urm. C. civ., doar recurenţii au posibilitatea legală de a acorda dreptul de folosinţă asupra curţii chiriaşilor cumpărători conform Legii nr. 112/1995, instanţa a aplicat greşit art. 14 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Art. 14 din Legea nr. 10/2001 a fost aplicată greşit deoarece intimata nu a susţinut şi dovedit că ar avea cu chiriaşii cumpărători vreun contract de locaţie, concesiune, locaţie în gestiune sau societate în participaţiune. Chiar dacă s-ar fi dovedit existenţa unui astfel de contract intimata urma să fie subrogată recurentei în dreptul său.
Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost aplicat greşit deoarece le-a fost respinsă contestaţia în condiţiile în care art. 26 alin. (2) din aceeaşi lege precizează că se aplică imobilelor înstrăinate, situaţie neaplicabilă în speţă din moment ce în speţă prin contractele de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 nu s-a înstrăinat nimic din teren, ci doar că s-a dat în folosinţă amprenta de sol a construcţiei.
Greşit instanţa de apel s-a referit la art. 37 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi a art. 26 din această lege, deoarece textele de lege vizau doar terenul aferent construcţiilor, deci amprenta la sol, care a fost dată în folosinţă pe durata de existenţă a construcţiilor vândute chiriaşilor.
Instanţa a greşit reţinând ca întregul teren neacordat reprezintă suprafaţa la sol a construcţiei, ignorând faptul că terenul neacordat include şi terenul curţii, liber de construcţii aflat în folosinţă comună.
Greşit nu s-a dispus restituirea în natură a terenului.
Solicită admiterea recursului, a apelului a acţiunii şi atribuirea în natură a întregii suprafeţe de teren.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul declarat de reclamanţi instanţa reţine că motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate din următoarele considerente:
Restituirea în natură a suprafeţei de 119,75 mp teren, nu este posibilă, deoarece reprezintă terenul aferent al imobilelor cumpărate de terţii dobânditori de bună credinţă, cu titlu de drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiei, ipoteză care exclude restituirea în natură conform art. 18 din Legea nr. 10/2001 şi art. 37 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi art. 26 din Legea nr. 112/1995.
În consecinţă în mod corect instanţa a reţinut că instanţa de fond a procedat legal în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 obligând primarul Municipiului Constanţa la a formula propunere de acordare a unor despăgubiri ori să ofere în compensaţie alte bunuri pentru această suprafaţă de teren.
Urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.A., L.M. şi V.C. împotriva deciziei nr. 159 C din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2958/2010. Civil. Acţiune posesorie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 292/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
