ICCJ. Decizia nr. 2954/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2954/2010
Dosar nr. 7190/110/2008
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra cauzei de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 989 din 10 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a dispus admiterea în parte a acţiunii formulate de reclamantul G.C.I.C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bacău prin Primar.
Pârâtul a fost obligat să răspundă la notificarea nr. 1583 din 12 februarie 2002.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin notificarea înregistrată cu nr. 1582 din 12 februarie 2002, reclamanta a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul din Bacău, , judeţul Bacău, compus din teren în suprafaţă de 1500 mp.
Deşi pârâtei îi revenea obligaţia de a soluţiona notificarea în termen de 60 de zile de la primirea acesteia, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001, aceasta nu s-a conformat, refuzând nejustificat timp de şapte ani să răspundă cererii reclamantului privind un imobil preluat abuziv de stat, situaţia culpabilă pentru pârâtă care potrivit adresei depusă la dosar nu a avut nici o intenţie de a o soluţiona.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la daune cominatorii, aceasta a fost respinsă în temeiul art. 5803 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 113 din 2 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, s-a dispus admiterea apelului declarat de pârâţii Municipiului Bacău prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 989 din 10 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut urătoarele:
În cauză, unitatea îndreptăţită cu soluţionarea notificării, nu a respectat obligaţia înscrisă în art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Prin urmare, lipsa răspunsului entităţii învestite cu soluţionarea notificării echivalează cu un refuz, care nu poate rămâne necenzurat, deoarece nici o dispoziţie legală nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, cu atât mai mult cu cât chiar Constituţia în art. 21 alin. (2) prevede că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului unei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.
Or, reluarea procedurile administrate aşa cum a dispus prima instanţă, ar contraveni principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil aşa cum dispune art. 6 alin. (1) din convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia XX din 19 martie 2007 stabilind că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererii prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ. partea finală, dezlegarea problemelor de drept judecată este obligatorie pentru instanţe.
În consecinţă s-a dispus în temeiul art. 297 C. proc. civ., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond asupra notificării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Bacău, criticând hotărârea ca nelegală. Nu s-a emis dispoziţia pentru imobilul notificat deoarece dosarul nu este complet, considerând că nu sunt realizate condiţiile prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispoziţiile art. 23 pct. 1 din HG nr. 498/2003 privind Normele Metodologice de aplicare unitară a legii potrivit cu care „în cazul în care persoana îndreptăţită a depus toate actele doveditoare pe care le poseda şi totodată a făcut precizarea că nu mai deţine alte probe, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe numai pe baza acestora.
Este nejustificată încadrarea nesoluţionării notificării drept un refuz nejustificat, deoarece a făcut dovada incomplitudinii dosarului şi prin urmare împiedicarea recurentei de a derula optim procedura administrativă, nefiind incidentă în cauză Decizia XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii acţiunii.
Intimatul a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului.
Examinând cererea de recurs instanţa califică criticile aduse deciziei recurate ca aparţinând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. în raport cu care reţine următoarele:
Conform art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, unitatea notificată este obligată să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile de la depunerea acesteia, sau după caz, a actelor doveditoare, urmând ca, pe baza analizei acestor acte să accepte sau să refuze acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
În aceste condiţii, este în afara temeiului legal citat, modalitatea unităţii notificate de a refuza „sine die" soluţionarea notificării, pe motiv că persoana îndreptăţită nu a depus acte adecvate doveditoare ori că acestea sunt insuficiente, împiedicând astfel derularea procedurilor administrative şi jurisdicţionale legate de procedura măsurilor reparatorii stabilite prin lege.
Prin urmare, chiar dacă persoana îndreptăţită nu a depus actele considerate necesare şi utile de unitatea notificată, aceasta trebuia să soluţioneze cererea, deoarece nu poate expune persoana îndreptăţită imposibilităţii juridice de a realiza accesul la justiţie. Într-o a doua ipoteză, instanţa trebuia să soluţioneze cauza, pe fond, fără a depăşi prin aceasta nici limitele investirii şi nici atribuţiile puterii judecătoreşti, aşa cum dispune şi Decizia XX din 12 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care are incidenţă în cauză.
În consecinţă, în sensul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Bacău împotriva deciziei nr. 113 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2961/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2958/2010. Civil. Acţiune posesorie. Recurs → |
|---|
