ICCJ. Decizia nr. 2928/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2928/2010
Dosar nr. 7659/3/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
La 6 mai 2009 reclamantul G.E. a formulat o acţiune împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice pentru stabilirea sumei de bani ce urmează a fi plătită ca echivalent al valorii apartamentului din Bucureşti, valoare ce urmează a se stabili prin expertiză.
Acţiunea a fost motivată în drept pe disp. art. 501 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
În fapt reclamantul a invocat împrejurarea că deşi a formulat o cerere de cumpărare a apartamentului pe care îl ocupă în calitate de chiriaş din 1985, şi deşi a achitat preţul acestuia, de 13.861.386 lei cu chitanţa nr. 2054 din 12 noiembrie 1996, contractul încheindu-se prin acordul părţilor, i s-a refuzat predarea titlului de vânzare-cumpărare, de către SC A. SA, cu care a negociat, cu motivarea că apartamentul face obiectul unei cereri de revendicare (dosar nr. 9995/1996 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti).
Pârâtul a obţinut însă un titlu executor prin sentinţa civilă nr. 13157 din 8 octombrie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti prin care pârâta SC A. SA a fost obligată să încheie cu reclamantul un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 686din 6 mai 2009 a respins ca neîntemeiate atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cât şi acţiunea reclamantului.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut în esenţă următoarele:
Pârâtul are calitate procesuală pasivă în raport de temeiul de drept invocat de reclamant în restituirea pretenţiilor sale şi anume art. 501 din Legea nr. 10/2001, articol care, raportat la disp. art. 50 alin. (3) din aceeaşi lege stabileşte în sarcina Ministerului Finanţelor obligaţia de plată a preţului actualizat achitat de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti.
Pe fondul cauzei s-a constatat că pretenţiile reclamantului nu se înscriu în condiţiile prevăzute de art. 501 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 niciuna din cerinţele prevăzute în acest text nefiind întrunite în cauză.
Astfel s-a dovedit că prin sentinţa civilă nr. 6627/2004 a Judecătoriei sector 2 şi pronunţarea deciziei nr. 176/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins cererea reclamantului de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru apartamentul ocupat de acesta cu motivarea că reclamantul poate solicita restituirea preţului plătit şi care poate fi actualizat în funcţie de inflaţie şi care nu poate reprezenta preţul pieţei – la data pronunţării amintitelor hotărâri judecătoreşti, textul invocat nefiind în vigoare.
S-a mai reţinut că reclamantul nu a devenit proprietar, neîncheindu-se contractul la momentul achitării preţului de către cumpărător întrucât încheierea contractelor de vânzare a imobilelor în temeiul Legii nr. 112/1997, se făcea cu respectarea unei anumite proceduri prevăzută de HG nr. 20/1996 iar prin sentinţa civilă nr. 13157/1998 s-a născut în patrimoniul pârâtului nu un drept de proprietate ci numai un drept de creanţă. Ca atare interpretarea reclamantului în sensul că dreptul său de proprietate a fost desfiinţat, nu concordă cu realitatea.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 587 din 17 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului.
În motivarea soluţiei Curtea de Apel a reţinut că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor cărora li se aplică disp. art. 50, întrucât acesta nu este proprietar al imobilului în discuţie iar achitarea preţului fără remiterea contractului de vânzare-cumpărare nu echivalează cu recunoaşterea unui drept de proprietate ci doar a dreptului de creanţă relativ la restituirea preţului.
S-a mai reţinut că această situaţie este confirmată şi de sentinţa civilă nr. 13157/1968 a Judecătoriei sector 2 care îi recunoaşte reclamantului dreptul de a fi despăgubit cu suma reprezentând avansul de 13.861.368 lei între reclamant şi SC A. SA încheindu-se de fapt numai un antecontract de vânzare-cumpărare şi nu o vânzare valabilă pentru care instanţa să fi dat o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
3. Recursul
Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti reclamantul a declarat recurs.
În fapt s-au adus critici referitoare la greşita interpretare a actelor încheiate între părţi în sensul că între acestea nu s-ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare. În acest sens s-a invocat codul civil potrivit căruia, conform art. 1295 vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului.
Recurentul a susţinut că el este proprietar şi că în realitate bunul, i-a fost furat prin declaraţii false întrucât în sentinţa civilă nr. 11367 din 12 decembrie 1996 a Judecătoriei sector 2 se spune că imobilul în cauză a fost dobândit de numiţii I. şi M.I.P. care au cumpărat bunul în 1942 prin contractul de vânzare-cumpărare transcris la nr. 3577.
Recurentul a formulat o serie de critici la modalitatea în care a fost revendicat acest imobil, după 38 de ani de la decesul M.P., fără deschiderea şi urmarea procedurilor succesorale, prin utilizarea de acte şi declaraţii false şi fără plata taxelor de timbru, imobilul fiind naţionalizat nu de la M.P. care figura cumpărătoare ci de la familia A.M., cu două apartamente, care figura ca vânzător.
4. Analiza instanţei de recurs
Recursul nu a fost motivat în drept, indicarea generică a dispoziţiilor art. 299-321 C. pen., nefiind suficientă din perspectiva condiţiilor impuse de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Criticile formulate pot fi însă încadrate în motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în raport de care va fi analizată Decizia atacată.
Condiţiile prevăzute de articolul pe care recurentul îşi întemeiază acţiunea sunt clar exprimate în redactarea acestuia din Legea nr.10/2001.
Art. 501: „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare".
Pentru despăgubirile prevăzute de textul citat este necesar a se dovedi în persoana petentului, calitatea de proprietar, pierdută prin desfiinţarea titlului său (hotărâre judecătorească definitivă).
Instanţele în mod corect au apreciat că în cauză reclamantul nu a reuşit să încheiere un atare contract.
S-a dovedit că reclamantul, în calitate de chiriaş al apartamentului în discuţie a solicitat cumpărarea acestuia şi a achitat un avans.
Într-adevăr potrivit art. 1295 alin. (1) C. civ. „vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat".
Alin. (2) al articolului invocat de recurent prevede expres că „în materie de vindere de imobile drepturile care rezultă prin vinderea perfectă între părţi, nu pot a se opune, mai înainte de transcripţiunea actului unei a treia persoane care ar avea şi ar fi conservat, după lege, oarecare drepturi asupra imobilului vândut".
La aceste dispoziţii se adaugă, ca excepţie de la principiul consensualismului şi prevederile din legile speciale referitoare la vânzarea imobilelor şi mai ales la efectele juridice ale unor astfel de contracte.
În acest sens sunt disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare care instituie şi această obligaţie a înscrierii dreptului în C.F. pentru ca proprietarul să dispună de acel drept.
În cauză însă reclamantul nu a putut dovedi că a încheiat în mod valabil un contract de vânzare-cumpărare asupra apartamentului, contract care să fi fost perfectat prin întâlnirea acordului de voinţă al părţilor.
Or, din contră, s-a dovedit că încheierea unui atare contract a fost o problemă litigioasă între reclamant şi Primărie prin SC A. SA câtă vreme reclamantul a fost nevoit să acţioneze pe vânzător în justiţie pentru a-l obliga să-i predea înscrisul doveditor al convenţiei încheiate iar instanţa să suplinească voinţa vânzătorului care nu mai doreşte să încheie contractul, printr-o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Or o asemenea hotărâre nu s-a pronunţat şi nu s-a constatat că s-a încheiat un asemenea contract.
Lipsa de voinţă a vânzătorului la încheierea contractului a fost manifestă şi s-a explicat prin împrejurarea că imobilul era revendicat de fostul proprietar.
Ca urmare în mod corect instanţele au constatat că reclamantul nu a putut face dovada proprietăţii asupra apartamentului prin mijloacele de probă prevăzute de lege (înscrisuri autentice), printre acestea şi hotărâri judecătoreşti care să ţină loc unui atare act) şi din acest motiv nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 invocate.
Criticile aduse de reclamant valabilităţii titlului obţinut de actualii proprietari ai apartamentului, şi cu precădere a modalităţii de obţinere a acestuia depăşesc obiectul acţiunii cu care instanţele au fost investite prin acţiunea de faţă şi ca urmare nu pot forma obiect de recurs.
Pentru considerentele arătate, constatând că în cauză nu sunt dovedite motive care să impună modificarea sau casarea deciziei atacate, aceasta fiind legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului G.E. împotriva deciziei nr. 587 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 292/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2916/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
