ICCJ. Decizia nr. 2980/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2980/2010
Dosar nr. 1680/54/2008
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub nr. 83 din 101 din 4 ianuarie 2007, reclamanta M.E., prin procurator M.M. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 2615 din 14 decembrie 2006 emisă de P.M. Dr. Tr. Severin, solicitând, în contradictoriu cu D.G.F.P. Mehedinţi şi S.R., prin M.F.P., restituirea în natură a părţii de teren rămas liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi şi cea afectată servituţilor legale, măsuri reparatorii în echivalent sub forma compensării cu o suprafaţa de teren echivalentă în M. Turnu Severin.
Prin sentinţa nr. 311 din 24 mai 2007, Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, a respins acţiunea faţă de pârâta D.G.F.P. Mehedinţi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestei pârâte şi a respins pe fond acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi, reţinând că la data de 13 august 2001, reclamanta, în calitate de moştenitoare a autorului său, S.C. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare către pârâta P. Dr. Tr. Severin, solicitând acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul situat în Municipiul Dr. Tr. Severin, str. Unirii ce a fost preluat abuziv de către stat.
Prin dispoziţia contestată, pârâta P. Dr. Tr. Severin a răspuns notificării formulate în sensul că a dispus respingerea cererii de restituire în natură, cu avansarea propunerii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor.
S-a reţinut, că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind abuzivă şi fără titlu valabil şi că terenul nu poate fi restituit în natură, pentru că este ocupat de construcţii proprietate privată,edificate anterior anului 1989; că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 de a solicita restituirea imobilului proprietatea autorului său; că imobilul în suprafaţă de 650 mp. teren, fosta proprietate a autorului reclamantei, este ocupat de construcţii şi detalii de sistematizare, ceea ce face ca, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, acesta să nu poată fi restituit în natură; că nici critica reclamantei ce vizează acordarea de către pârâtă a unei suprafeţe în compensare, ca măsura reparatorie în echivalent, nu este întemeiată, atâta vreme cât prin art. 26 din Legea nr. 10/2001 este stipulată, în sarcina entităţii investite cu soluţionarea notificării o obligaţie alternativă, respectiv de acordare persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri şi servicii sau de propunere de acordare de despăgubiri băneşti în condiţiile legii speciale.
Această sentinţă a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, care, prin decizia nr. 859 din 12 noiembrie 2007, a respins apelul reclamantei, ca nefondat.
Prin decizia nr. 4239 din 25 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 859 din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova; a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, motivând că nu a fost stabilită în mod complet situaţia de fapt a imobilului, întrucât expertul a menţionat că terenul este afectat de detalii de sistematizare, respectiv de instalaţii de apă şi canal, dar nu şi-a fundamentat concluziile pe un plan de amplasament al instalaţiilor subterane sau pe autorizaţii de executare a instalaţiilor de apă şi canal; că se impune refacerea raportului de expertiză, cu solicitarea planului de executare al instalaţiilor subterane şi a autorizaţiilor de efectuare a acestor lucrări, cu referire la terenul în discuţie, şi cu stabilirea elementelor de identificare a acestor lucrări, pentru a se putea aprecia în concret dacă aceste lucrări ocupă funcţional diferenţa de teren neocupată de construcţii, şi că nu s-a stabilit regimul juridic actual al terenului.
Prin decizia nr. 236 din 5 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanta M.E.; a schimbat în parte sentinţa civilă; a admis acţiunea formulată de reclamanta M.E.; a anulat în parte dispoziţia atacată, respectiv art. 2 şi 3; a obligat intimata emitentă să emită dispoziţie de stabilire, în baza acordului persoanei îndreptăţite, ca măsuri reparatorie în echivalent compensarea cu alte bunuri, respectiv teren în suprafaţă de 650 m.p., din rezerva de teren disponibilă, situat în Drobeta Turnu-Severin, Ogaş – Serpentina Roşiori; a menţinut art. 1 şi 4 din dispoziţia atacată şi restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, de a solicita restituirea imobilului proprietatea autorului său S.C., ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind abuzivă şi fără titlu valabil; că, prin dispoziţia contestată, intimata a răspuns notificării reclamantei în sensul că a dispus respingerea cererii de restituire în natură, cu avansarea propunerii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, întrucât imobilul este imposibil de restituit în natură; că reclamanta, prin notificare, a solicitat să i se restituie prin echivalent alt teren în Dr. Tr. Severin sau despăgubiri băneşti; că terenul solicitat de către aceasta, situat în Dr. Tr. Severin, str. Unirii, este ocupat în totalitate de detalii de sistematizare şi utilităţi, construcţii anexe deţinute de către o persoană fizică, S.A.M., în baza sentinţei civile ce a consfinţit o tranzacţie si conform contractului de întreţinere autentificat sub nr. 6960/1993.
Potrivit adreselor nr. 6214/2009 şi nr. 32820/2009, intimata P.M. Dr. Tr. Severin a recunoscut şi comunicat faptul că există rezervă de teren pentru a fi oferit în compensare persoanelor ce beneficiază de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
Din ultima adresă, reiese că mai există rezervă de teren pentru Legea nr. 10/2001 decât în Ogaş - situat în Serpentina Roşiori, iar terenul preluat prin naţionalizare este imposibil de restituit în natură şi faţă de faptul că reclamanta şi-a precizat cererile formulate la fond în sensul că înţelege să i se restituie teren în echivalent, aşa cum a solicitat prin însăşi notificarea formulată prin executorul judecătoresc în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a concluzionat că instanţa este ţinută în pronunţarea soluţiei de respectarea principiului disponibilităţii, având în vedere voinţa părţii astfel cum a fost exprimată şi de particularităţile speţei, în special cele de ordin administrativ şi de punere în posesie, aşa cum s-a învederat instanţei de către petentă.
Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) şi (3) din lege, este prioritară şi permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deţine, aflate în circuitul civil şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită, şi nu este lăsată la aprecierea discreţionară a entităţii deţinătoare ci, dimpotrivă, aceasta este obligată ca în măsura în care deţine bunuri sau servicii disponibile să le înscrie în tabel, în conformitate cu dispoziţiile art. l alin. (5) din lege şi să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Or, reclamanta şi-a manifestat disponibilitatea de a primi în compensare un alt teren pentru cel care i-a fost preluat de stat şi pentru care entitatea deţinătoare a stabilit că este imposibil de restituit în natură, astfel că instanţa de apel a dispus acordarea, către reclamantă, ca măsură reparatorie în echivalent compensarea cu alte bunuri, respectiv teren în suprafaţă de 650 mp., din rezerva de teren disponibilă, situat în Municipiul Drobeta Turnu Severin, Ogaş - Serpentina Roşiori.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P.M. Drobeta Turnu Severin şi a indicat ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 4, 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanţa de judecată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât nu a observat dispoziţiile art. 12 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, care arată expres că restituirea în natură este condiţionată de rambursarea despăgubirilor încasate de fostul proprietar, actualizate, iar din actele administrate în cauză, rezultă că fostul proprietar a fost despăgubit.
Se arată, că instanţa de judecată şi-a depăşit atribuţiile obligând recurenta-intimată să acorde în compensare suprafaţa de 650 m.p., teren din rezervă, întrucât modul de soluţionare a notificărilor este de competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice; că instanţa de apel a reţinut întemeiat prioritatea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii faţă de celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă, în speţă, s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 11 alin. (8) din lege, situaţie faţă de care dispoziţiile hotărârii sunt lipsite de eficienţă juridică şi de finalitatea urmărită prin legea de reparaţie.
S-a conchis, că pentru soluţionarea cererii reclamantei, în modalitatea pentru care a optat, era necesară administrarea tuturor dovezilor necesare pentru a se demonstra existenţa bunurilor disponibile, identificarea prin individualizarea concretă, precum şi verificarea situaţiei juridice a acestora.
Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea lor în art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., de către instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Criticile formulate de recurenta-pârâtă privind pronunţarea hotărârii recurate cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti ce permit încadrarea în art. 304 pct. 4 C. proc. civ., sunt nefondate.
Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut că „instanţa de judecată şi-a depăşit atribuţiile, obligând recurenta-intimată să acorde în compensare suprafaţa de 650 m.p., teren din rezervă, întrucât modul de soluţionare a notificărilor este de competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice” şi că instanţa de judecată nu se poate substitui organelor expres prevăzute de legea specială, ci are doar competenţa de a soluţiona plângerile formulate împotriva dispoziţiilor deja emise.
Această critică este nefondată pentru că refuzul de restituire poate fi cenzurat de instanţa judecătorească în acţiunile întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001, iar competenţa instanţei nu se limitează doar la verificarea legalităţii dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare.
Or, din moment ce s-a reglementat că decizia, respectiv dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) şi art. 14 din Legea nr. 10/2001, se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa, învestită cu cenzurarea deciziei sau dispoziţiei de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă acestei decizie/dispoziţie de restituire în natură, ci, dimpotrivă, are plenitudinea de competenţă în soluţionarea cererilor de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001, respectiv să constate, pe baza probatoriului administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire formulată de persoana îndreptăţită în temeiul Legii nr. 10/2001 şi să stabilească asupra naturii măsurii de restituire şi întinderii acesteia. În acest sens, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin decizia nr. XX/2007, obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
De aceea, susţinerea recurentei-pârâte, în sensul că, pronunţând hotărârea recurată, instanţa de judecată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti este nefondată.
Recurenta-pârâtă critică decizia civilă pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 12 din Legea nr. 10/2001, în sensul că deşi a fost obligată să emită dispoziţie de stabilire, în baza acordului intimatei-reclamante, ca măsură reparatorie în echivalent compensarea cu alte bunuri, respectiv teren în suprafaţă de 650 m.p., din rezerva de teren disponibilă, situat în Municipiul Drobeta Turnu-Severin, Ogaş – Serpentina Roşiori, pentru terenul preluat abuziv de la autorul reclamantei în baza Decretului nr. 92/1950, în suprafaţă de 650 m.p., imposibil de restituit în natură, aceasta nu a fost obligată să ramburseze suma reprezentând valoarea despăgubirilor primite de fostul proprietar, respectiv autorul S.C.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată, „în situaţia imobilelor deţinute de stat, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 21 alin (1), (2) şi (4), dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit”.
Deşi susţine că intimata-reclamantă, în temeiul art. 12 din Legea nr. 10/2001, trebuia să fie obligată la restituirea sumei primite ca despăgubire faţă de faptul că instanţa de apel a dispus acordarea în compensare a unui alt teren către reclamantă, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că la momentul preluării terenului în litigiu prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950, autorul reclamantei ar fi primit o despăgubire, pe de o parte, iar, pe de altă parte, naţionalizarea unor imobile, în baza Decretului nr. 92/1950, nu s-a făcut cu plata unor despăgubiri.
Prin urmare, legal, instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată, în speţă.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta P.M. Drobeta Turnu-Severin.
Constatând culpa procesuală a recurentei P.M. Drobeta Turnu-Severin, instanţa, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 443,80 lei către intimata M.E., reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta P.M. Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 236 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta P.M. Drobeta Turnu-Severin la plata sumei de 443,80 lei către intimata M.E., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2973/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2992/2010. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
