ICCJ. Decizia nr. 2981/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2981/2010
Dosar nr. 4033/108/2008
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului civil de faţă,
După verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 215 din 23 aprilie 2009, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis în parte acţiunea promovată de reclamantul B.F.G. în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a obligat pârâta să plătească reclamantului 55.000 Euro daune materiale şi morale, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 487/2006 a Tribunalului Arad la 16 ani închisoare.
Prin Decizia nr. 5756/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de reclamant şi a dispus achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. civ., pentru infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Reclamantul s-a aflat în stare de detenţie de la 15 decembrie 2005 şi până la 3 decembrie 2007.
Tribunalul a reţinut că reclamantul ar fi putut realiza venituri, chiar din muncă ocazională, în cuantum de 1000 lei lunar, ceea ce, pe parcursul a 2 ani, reprezintă 24.000 lei, care, cumulat cu plata făcută avocaţilor înseamnă 64.200 lei, echivalentul a aproximativ 15.000 Euro.
Tribunalul a mai reţinut că suma de 40.000 Euro reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
Prin Decizia nr. 230 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelurile declarate de reclamant şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul a fost achitat de instanţa supremă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există).
Or, potrivit art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. are dreptul la repararea pagubei şi persoana care a fost privată de libertate în mod nelegal, privarea nelegală de libertate fiind stabilită prin hotărâre definitivă de achitare.
Instanţa de apel a mai reţinut că suma solicitată de reclamant, de 3 milioane de Euro, este exagerat de mare şi ar transforma repararea pagubei într-un instrument de îmbogăţire fără justă cauză.
A mai reţinut instanţa de apel, că reclamantul nu a făcut dovada contactării unor boli cronice, grave, pe durata detenţiei, că soţia sa a făcut împrumuturi anterior arestării şi că încetarea raporturilor de muncă ale soţiei sale a avut loc prin acordul ambelor părţi.
La stabilirea valorii prejudiciului moral, prima instanţă a avut în vedere criterii obiective, cum ar fi vârsta reclamantului şi consecinţele pe care condamnarea le-a avut asupra statutului său social şi al familiei sale, suferinţele fizice şi psihice şi vătămarea demnităţii şi onoarei sale.
In ceea ce priveşte prejudiciul material, instanţa de apel a reţinut că reclamantul a dovedit suma achitată cu titlu de onorarii de avocat, iar baza de calcul pentru veniturile nerealizate a fost de 1.000 lei lunar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, pentru Statul Român.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia este nelegală.
Cererea reclamantului este inadmisibilă, deoarece achitarea s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi nu în temeiul art. 10 lit. j), aşa cum prevede art. 504 alin. (3) din acelaşi cod.
Aprecierea şi acordarea de către instanţe a sumei de 1000 lei lunar este nejustificată, raportat la salariul minim brut pe ţară şi la pregătirea reclamantului.
Principiul reparării integrale a pagubei împiedică acordarea unor sume de bani nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real.
Reclamantul nu a dovedit în nici un fel că a realizat venituri anterior arestării, contractele cu diferite bănci sunt pe numele soţiei şi au fost realizate înainte de arestare, iar sumele cheltuite pentru onorariile de avocat, raportat la înscrisurile cauzei, sunt prea mici.
Soţia reclamantului şi-a încetat activitatea ca urmare a acordului părţilor, iar nu ca urmare a arestării reclamantului.
De asemenea, susţine recurentul, raportat la jurisprudenţa CEDO, daunele morale acordate de instanţa de fond şi de apel sunt prea mari, reclamantul nedovedind că a suferit din cauza detenţiei sau că a contactat boli grave.
Daunele morale, conform jurisprudenţei CEDO, trebuie să aibă un caracter simbolic din punct de vedere financiar, de genul un Euro, deoarece reparaţia morală se poate realiza doar prin repararea imaginii publice.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j).
Prin urmare, textul de lege nu se referă doar la ipoteza art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. aşa cum susţine recurentul, ci la toate ipotezele în care s-a dispus achitarea şi a avut loc privarea sau restrângerea ilegală de libertate.
Nu sunt reale nici susţinerile recurentului că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., despăgubirile morale trebuie să aibă un caracter simbolic din punct de vedere financiar, deoarece, atât art. 5 alin. (5) cât şi art. 41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale consacră principiul reparaţiei echitabile, iar nu principiul reparaţiei simbolice.
Astfel, potrivit art. 505 alin. (1) C. proc. pen. la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
Dispoziţiile legii interne şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale nu dau dreptul în mod automat la despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral şi nici la un anumit cuantum al reparaţiei, în lipsa dovezilor că persoana a suferit un prejudiciu cauzat de încălcarea dreptului garantat de Convenţie.
In ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu moral, dovedirea şi cuantificarea acestuia ridică probleme atât pentru solicitant, cât şi pentru instanţele de judecată. Este important însă, ca atunci când circumstanţele cauzei justifică acordarea unei reparaţii, aceasta să nu fie teoretică şi iluzorie, căci altfel s-ar goli de conţinut dreptul garantat de art. 505 alin. (1) C. proc. pen. şi protecţia oferită de art. 5 parag. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Instanţele au avut în vedere, aşa cum s-a arătat, perioada în care reclamantului i-a fost îngrădită libertatea, vârsta şi consecinţele pe care condamnarea le-a avut asupra statutului său social şi familiei sale, suferinţele fizice şi psihice, precum şi vătămarea demnităţii şi onoarei reclamantului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, însăşi, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.
Or, judecând în echitate, se constată că suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparaţie completă pentru atingerea adusă onoarei, reputaţiei şi persoanei reclamantului, atât în ceea ce priveşte viaţa sa privată cât şi cea socială, prin raportare şi la perioada lungă de 2 ani de arestare preventivă.
In ceea ce priveşte întinderea prejudiciului material, recurentul face o serie de critici care nu sunt critici de legalitate, ci de temeinice şi, prin urmare nu permit încadrarea recursului în nici una din ipotezele avute în vedere de art. 304 C. proc. civ.
Acestea sunt criticile referitoare la faptul că suma stabilită cu titlu de despăgubiri pentru onorariile avocatului nu este conformă înscrisurilor aflate la dosar şi că suma avută în vedere ca venit mediu lunar este nejustificat de mare.
De asemenea, recurentul formulează critici străine de cauză, deoarece nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu a acordat despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului material reprezentând contravaloarea împrumuturilor efectuate la bănci de soţia reclamantului sau prejudiciul suferite ca urmare a desfacerii contractului de muncă al soţiei.
Dimpotrivă, aceste pretenţii ale reclamantului au fost respinse atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel.
Prin urmare, pentru toate considerentele mai sus expuse, recursului pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul, care a căzut în pretenţii, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimat, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 230 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.Obligă recurentul la plata sumei de 610,69 lei către intimatul B.F.G., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3010/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2978/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
