ICCJ. Decizia nr. 3010/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3010/2010
Dosar nr. 8244/30/2007
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 182 din 17 iunie 2009 a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 237 din 01 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 8244/30/2007, în contradictoriu cu reclamanţii W.J. şi W.H.E.
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul ca printr-o nouă dispoziţie motivată să restituie reclamanţilor în natură şi terenul în suprafaţă de 66,30 mp, cuprins între punctele B-C-I-G, din parcela nr. top. 16267, înscrisă în C.F. nr. 8954 Timişoara, conform planşei nr. 2 a raportului de expertiză întocmit de expertul Z.C.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut următoarele considerente:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş la 05 noiembrie 2007, reclamanţii W.J. şi W.H.E. au solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Timişoara, prin primar, să-i restituie în natură şi o suprafaţă de teren corespunzătoare unei căi de acces auto, pentru parcela nr. top 16266, din parcela nr. top 16267 din C.F. nr. 8954 Timişoara.
În motivarea acţiunii au arătat că, în calitatea lor de persoane îndreptăţite în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 8954 Timişoara, nr. top 16266 şi 16267.
Prin dispoziţia nr. 2738 din 09 octombrie 2007 li s-a restituit în natură, cu acordarea unui drept de folosinţă special, în cote de câte 1/2, parcela nr. top 16266 de 356 mp, iar pentru parcela nr. top 16267 de 357 mp s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamanţii au precizat că parcela nr. top 16266, reprezentând grădină de 356 mp, este un loc închis, accesul fiind blocat complet de parcela nr. top 16267, casă şi curte de 357 mp; întrucât casa ocupă aproximativ 100 mp, au arătat reclamanţii, există posibilitatea să li se creeze o cale de acces spre parcela nr. top 16266.
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 01 februarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 8244/30/2007, Tribunalul Timiş a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii W.J. şi W.H.E. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Timişoara.
A dispus anularea dispoziţiei nr. 2738 din 09 octombrie 2007 a pârâtului Primarul Municipiului Timişoara, pe care l-a obligat să emită o nouă dispoziţie în condiţiile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, prin care să le restituie reclamanţilor integral în natură parcela nr. top 16266 din C.F. nr. 8954 Timişoara, constând în grădină cu o întindere de 356 mp, şi în parte parcela nr. top 16267, constând în casă şi curte de 357 mp, în limita suprafeţei ce excede terenului aferent construcţiei înstrăinate în condiţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, şi în echivalent pentru construcţia înstrăinată şi terenul aferent acesteia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul înscris în C.F. nr. 8954 Timişoara, nr. top 16266 şi nr. top 16267 a fost preluat de stat de la reclamanţi în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ contrar Constituţiei din 1965 şi deci neprezentând un titlu valabil pentru stat.
A mai reţinut că Legea nr. 10/2001, prin art. 1, art. 7 şi art. 9, consacră principiul prevalenţei restituirii în natură, chiar şi în parte, atunci când nu este posibilă restituirea în totalitate a imobilului preluat abuziv de către stat.
Din acest punct de vedere a constatat că se impune, prin emiterea unei noi dispoziţii, să li se restituie în natură reclamanţilor şi din parcela nr. top 16267 terenul ce excede terenului aferent construcţiei vândute în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, urmând ca pentru restul, reprezentând construcţie şi teren, să li se acorde despăgubiri prin echivalent.
Împotriva sentinţei civile nr. 237 din 01 februarie 2008 a Tribunalului Timiş a declarat apel în termenul legal pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului s-a susţinut legalitatea dispoziţiei prin care reclamanţilor li s-a restituit în natură parcela nr. top 16266 din C.F. nr. 8954 Timişoara, reprezentând grădina de 356 mp.
În schimb, parcela nr. top 16267, constând în casă şi curte de 357 mp, nu li se poate restitui reclamanţilor nici parţial, întrucât terenul este afectat în întregime de locuinţa ce a fost înstrăinată în anul 1997, în baza Legii nr. 112/1995, chiriaşei S.I.
La cererea reclamanţilor s-a încuviinţat şi s-a efectuat o expertiză în specialitatea topografie, având ca obiectiv identificarea terenului aferent construcţiei existente pe parcela nr. top 16267 şi a terenului liber de construcţii, expertiză concretizată în raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. şi cu întregul probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul este întemeiat şi a fost admis, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Imobilul înscris în C.F. nr. 8954 Timişoara, nr. top 16266 şi 16267, a fost preluat abuziv de stat din proprietatea reclamanţilor W.J. şi W.H.E. în baza Decretului nr. 223/1974.
În condiţiile Legii nr. 10/2001, prin dispoziţia nr. 2738 din 09 octombrie 2007, li s-a restituit reclamanţilor în natură parcela nr. top 16266 de 356 mp, reprezentând grădina, iar pentru parcela nr. top 16267, reprezentând casă şi curte de 357 mp, li s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, din care să se scadă valoarea actualizată a despăgubirilor acordate reclamanţilor în baza Decretului nr. 223/1974.
Prima instanţă în mod corect a reţinut că Legea nr. 10/2001 a instituit ca principiu prevalenta restituirii imobilelor în natură şi a dispus obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timişoara la emiterea unei noi dispoziţii, prin care să li se restituie reclamanţilor în natură, din parcela nr. top 16267, suprafaţa ce excede terenului aferent construcţiei înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, iar pentru restul terenului şi pentru construcţii să li se acorde despăgubiri.
Din expertiza efectuată în cauză rezultă că parcela nr. top 16266 din C.F. nr. 8954 Timişoara, reprezentând grădina de 356 mp, restituită în natură reclamanţilor prin dispoziţia confirmată sub acest aspect de către prima instanţă, reprezintă un loc înfundat, acesta fiind blocat complet de parcela nr. top 16267.
De asemenea, expertul a constatat că terenul aferent construcţiei de pe parcela nr. top 16267 este de 250 mp, restul suprafeţei de 107 mp fiind liberă de construcţii, făcând o propunere de dezmembrare în raport cu aceste constatări; a propus şi două variante prin care s-ar asigura accesul reclamanţilor la parcela nr. top 16266.
Prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanţii au solicitat instanţei să dispună dezmembrarea parcelei nr. top 16267 din C.F. nr. 8954 Timişoara conform variantei expertului din răspunsul la obiecţiuni, să li se atribuie parcela de 107 mp cu nr. top 16267/2, care sa fie unificată cu parcela nr. top 16266 de 356 mp şi în această formă unificată sub nr. top 16266 - 16267/2 să fie înscrisă într-o carte funciară nouă; au solicitat şi instituirea unei servituţi de trecere pe parcela nr. top 16267/1 în favoarea parcelei nr.top 16266-16267/2.
Aceste cereri ale reclamanţilor sunt însă inadmisibile, întrucât depăşesc obiectul acţiunii cu care au investit instanţa, iar, pe de altă parte, au achiesat la soluţia primei instanţe, împotriva căreia nu au declarat apel.
Prin acţiune reclamanţii au solicitat doar să li se restituie în natură din parcela nr. top 16267 o suprafaţă de teren liberă de construcţii, care să le asigure accesul spre parcela nr. top 16266.
Sub acest aspect, expertul a propus două variante prin raportul de expertiză (filele 35 şi 37), din care instanţa a ales varianta I pentru raţiuni de ordin practic, întrucât în varianta a II-a curtea construcţiei vândută în baza Legii nr. 112/1995 ar fi secţionată, împărţită în două de terenul restituit reclamanţilor.
Prin răspunsul la obiecţiuni expertul a precizat ca terenul cuprins între punctele B-C-I-G, reprezentând varianta I, are o suprafaţă de 66,30 mp (fila 64 verso).
Pârâtul Primarul Municipiului Timişoara a criticat Decizia de apel pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor Deciziei nr. 56 din 14 ianuarie 2009 a Curţii Constituţionale şi a Legii nr. 1/2009 , instanţa nu putea restitui în natură terenul aferent casei de locuit înstrăinat de Statul Român în baza Legii nr. 112/1995 către numita S.I. Acest teren este folosit exclusiv de proprietarii construcţiei, impunându-se numai instituirea unei servituţi de trecere, menţionată şi în raportul de expertiză efectuat în cauză.
Reclamanţii au criticat Decizia de apel pentru următoarele motive:
- Instanţa de apel a mai restituit în natură 66,30 mp, deşi expertul tehnic judiciar a stabilit că suprafaţa de teren neafectată de construcţii şi de căile de acces la acestea este în suprafaţă de 107 mp, făcând şi propuneri de dezmembrare.
- Dispoziţiile deciziei de apel sunt contradictorii, în condiţiile în care se admite apelul pârâtului prin care se susţine că nu se poate restitui teren deoarece întreaga parcelă cu nr. 16267 este ocupată de construcţii, iar apoi a dispus restituirea terenului în suprafaţă de 66,30 mp.
- Nu puteau declara apel în condiţiile în care prima instanţă a dispus restituirea suprafeţei de teren ce excede terenul aferent construcţiilor.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate prin ambele recursuri, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:
1. Recursul declarat de pârât, ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Legea nr. 1/2000 (art. 1 pct. 5) s-a introdus alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 10/2001, care prevede că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin Decizia nr. 56 din 14 ianuarie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 46 din 27 ianuarie 2009 se constată că art. 1 pct. 5 din Legea nr. 1/2000 nu este neconstituţional, din perspectiva art. 15 referitor la universalitate şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, din Constituţie.
În motivarea deciziei Curţii Constituţionale se reţine că odată cu imobilele - clădiri înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 - au fost înstrăinate şi terenurile aferente, motiv pentru care ele nu mai pot face obiectul restituirii în natură, ca măsură reparatorie, ci doar prin echivalent.
Prin motivele de recurs s-a făcut trimitere la dispoziţii legale şi Decizia Curţii Constituţionale care le-a constatat constituţionalitatea, fără a se arăta care sunt criteriile încălcate de instanţa de apel în aprecierea suprafeţei de teren care poate fi considerată aferentă imobilului înstrăinat şi asigurarea unei căi de acces pentru folosinţa unui lot înfundat, blocat complet de parcela în discuţie.
Dispoziţiile legale, inclusiv cele invocate de către recurent, nu definesc ce se înţelege prin termenul „aferent" utilizat.
În aceste condiţii, revine instanţelor de judecată să clarifice înţelesul acestei noţiuni şi să aprecieze, în funcţie de elementele concrete ale cauzei, întinderea suprafeţei de teren care poate fi considerată ca fiind aferentă imobilului, cu arătarea considerentelor avute în vedere.
Cu privire la parcela nr. 16267, cu întindere de 357 mp, prima instanţă a dispus restituirea în natură în limita suprafeţei ce excede terenul aferent edificatului-încorporat solului - înstrăinat în condiţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, respectiv cel de sub construcţie şi căile de acces strict necesare unei folosinţe normale a edificatului. Instanţa a arătat argumentele pentru care a apreciat întinderea terenului aferent imobilului înstrăinat, în egală măsură, plecând de la obiectul cererii cu care a fost sesizată şi constatând situaţia de imobil înfundat a celui restituit reclamanţilor, a dispus restituirea unei suprafeţe de teren care le-ar fi necesară acestora pentru accesul la parcela nr.top 16266.
Prin Decizia de apel s-a stabilit efectiv suprafaţa de teren ce nu se poate restitui în natură, plecând de la suprafaţa de teren aferentă imobilului înstrăinat şi cererea formulată de reclamanţi care au solicitat să li se restituie în natură din parcela nr.top 16267 o suprafaţă de teren liberă de construcţii, care să le asigure accesul spre parcela nr.top 16266.
În condiţiile în care recurentul nu a arătat argumentele pentru care suprafaţa de teren apreciată de instanţă ca fiind aferentă imobilului a fost în mod nelegal stabilită şi în ce măsură aceasta este afectată de suprafaţa de teren restituită în natură din lotul în discuţie, avându-se în vedere şi cererea formulată de reclamanţi, recursul declarat nu este fondat.
2.Recursul declarat de reclamanţi, care se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
- Instanţa de apel a stabilit întinderea suprafeţei de teren care se restituie în natură din lotul în discuţie având în vedere cererea formulată de reclamanţi, prin care aceştia au solicitat să li se restituie o suprafaţă de teren care să le asigure accesul spre parcela nr.top. 16266. Considerentul instanţei de apel nu a fost criticat prin cererea de recurs, deşi aceasta trebuia să se circumscrie modului de dispunere al instanţei.
Faptul că pe teren s-a identificat o suprafaţă de teren liberă, mai mare, nu prezintă relevanţă în cadrul procesual al litigiului de faţă, în care reclamanţii au formulat contestaţie în sensul reţinut de instanţă.
Totodată, reclamanţii nu au arătat argumentele pentru care suprafaţa de teren restituită nu ar întruni cerinţele utilizării solicitate.
Prin urmare, prima critică ce se circumscrie formal dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.
- Decizia de apel nu este contradictorie, întrucât prin cererea de apel s-a invocat faptul că întregul lot nr.top. 16267 este afectat în întregime de construcţie, iar instanţa a stabilit efectiv suprafaţa care se circumscrie acestei situaţii.
- Instanţa de apel a reţinut relevanţa nedeclarării apelului de către reclamanţi, faţă de cererea formulată de aceştia prin concluziile scrise referitoare la parcela de 107 mp, făcând trimitere şi la cererea formulată prin contestaţie, astfel cum aceasta a fost redată mai sus.
Într-adevăr, prin sentinţa tribunalului s-a stabilit limita de restituire la terenul aferent - însă fără delimitarea în concret a acestuia, dispoziţii faţă de care reclamanţii nu au formulat apel, dar acest lucru nu este în măsură să ducă la schimbarea deciziei, faţă de argumentul referitor la limitele sesizării primei instanţe.
Urmare considerentelor reţinute mai sus asupra criticilor formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii W.J., W.H.E. şi de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 182 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2993/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2981/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
