ICCJ. Decizia nr. 3030/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3030/2010
Dosar nr. 1540/42/2007
Şedinţa publică din 17 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 387 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa s-a admis în parte acţiunea petenţilor D.C.G.I., D.V., H.M.D.G., S.I.S. împotriva pârâtului Spitalul Rural Nicoleşti, dispunându-se obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilelor compuse din două corpuri de clădire („Interne" şi „Pediatrie") şi terenul aferent acestora, în suprafaţă de 2,67 ha, astfel cum au fost identificate în expertiză şi schiţele anexă întocmite de expert A.D. în dosarul nr. 11024/2000 al Judecătoriei Târgovişte, imobile situate în Movila, comuna Nicoleşti, judeţul Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
S-a reţinut că petenţii au făcut dovada că sunt moştenitorii defuncţilor E.D., H.A., fiicele defuncţilor I.M. şi A.M., care au fost proprietarii imobilului solicitat, anume cele două clădiri în care funcţionează secţiile de „Interne" şi „Pediatrie" ale Spitalului Rural Nicoleşti şi pentru terenul de 2,67 ha aferent şi îngrădit - prin certificatele de moştenitor depuse în copie la dosar şi prin actele de proprietate: contractul de vânzare-cumpărare autentificat şi transcris la Grefa Tribunalului Ilfov sub nr. 9777 la 23 iunie 1939 la acelaşi tribunal.
S-a reţinut că din aceste acte reiese cu claritate, că imobilele solicitate de petenţi au fost proprietatea bunicilor acestora, terenul aferent celor două construcţii şi acele construcţii figurând în schiţele de plan întocmite cu ocazia partajului din 1939.
A mai reieşit din probatoriul administrat, că imobilele nu au fost preluate cu vreun titlu de către stat, că până în anul 1955 Centrul Şcolar Silvic Periş a avut contract de închiriere pentru aceste clădiri cu autorii petenţilor, dată după care, prin organizarea administrativă a zonei, ele au rămas în teritoriul comunei Nicoleşti, judeţul Dâmboviţa, în ele funcţionând Spitalul Rural al comunei Nicoleşti.
Aceste imobile - construcţii şi teren, au fost identificate prin raportul de expertiză şi schiţele anexă, întocmit de expert A.D. în dosarul nr. 11024/2000 al Judecătoriei Târgovişte, dosar în care petenţii au promovat o acţiune în revendicarea imobilelor, suspendată la 24 aprilie 2001 în baza art. 47 pct. 1 din Legea nr. 10/2001; raportul de expertiză întocmit în acest dosar identifică clădirile ca figurând în inventarul spitalului, una sub denumirea de „Interne", conform schiţei 2, cealaltă „Pediatrie", conform schiţei 3, precum şi terenul aferent şi îngrădit, în suprafaţă de 2,67 ha.
Cu ocazia cercetării locale, s-a constatat că imobilul „Interne" era folosit de personalul de specialitate, având paturi pentru bolnavi şi câţiva pacienţi, însă cealaltă clădire „Pediatrie" se găsea într-o evidentă stare de degradare, cu geamurile sparte, cu... dezafectat, într-o încăpere a parterului funcţionând o farmacie particulară.
Având în vedere probatoriile administrate în cauză, tribunalul a reţinut că petenţii au făcut dovada că sunt succesorii proprietarilor imobilelor solicitate a le fi restituite, că autorii lor au fost proprietarii acestor imobile, că imobilele au fost preluate fără titlu, astfel că nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privitoare la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, fiind îndreptăţiţi să primească în natură imobilele, aşa cum au fost ele identificate prin expertiza şi schiţele anexe întocmite de expertul A.D. în dosarul nr. 11024/2000 al Judecătoriei Târgovişte.
Tribunalul nu a putut reţine ca întemeiată susţinerea pârâtului Spitalul Rural Nicoleşti potrivit căreia imobilele şi terenul aferent acestora au intrat în domeniul privat al comunei, în temeiul Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic prin hotărârea Consiliului Local Nicoleşti nr. 22/1999, întrucât, potrivit art.6 din această lege „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, adică au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea Constituţiei, a Tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat", iar „bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie".
A reieşit deci, că nu este suficientă doar o hotărâre a conciliului local al unei unităţi administrativ-teritoriale de trecere în proprietate privată a unui asemenea imobil, dacă aceasta nu se fundamentează pe dobândirea lui de către stat, printr-un titlu valabil, ceea ce nu se regăseşte în cauza de faţă, în care imobilele au fost preluate fără titlu.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Spitalul Nicoleşti, criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală, în sensul că prin Hotărârea nr. 22/1999 a Consiliului local al comunei Nicoleşti, imobilele revendicate au fost trecute în proprietatea comunei Nicoleşti, ceea ce face ca apelantul. Să fie doar un deţinător al acestui imobil, fiind lipsit de calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia nr. 69 din 15 iulie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti s-a respins ca nefondat apelul formulat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că apelantul-pârât este persoana juridică în a cărei folosinţă se află imobilele revendicate şi care are personalitate juridică şi calitate procesuală pasivă.
Se precizează de instanţa de apel că apelantul are calitate procesuală pasivă întrucât, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificarea se adresează persoanei juridice deţinătoare a imobilului pentru care se solicită retrocedarea ori despăgubiri, iar în speţă, apelantul este cel care deţine imobilul.
De asemenea, s-a precizat că aspectul invocat prin motivele de apel, vizând împrejurarea că titulara dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate ar fi Consiliul local al comunei Nicoleşti, a fost analizat de către instanţa de fond care a constatat, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, că Decizia de trecere în patrimoniul privat al primăriei este lipsită de orice eficienţă juridică pentru că imobilul a fost preluat de stat fără titlu.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul-pârât Spitalul Rural Nicoleşti.
In motivarea cererii de recurs a fost reiterată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată în fazele procesuale anterioare în baza Hotărârii nr. 22/1999 a Consiliului local Nicoleşti, prin care imobilul în litigiu a fost trecut în domeniul public local.
S-a susţinut de recurent că această hotărâre administrativă nu este lipsită de eficienţă juridică deoarece nu a fost anulată de către emitent şi nici nu a fost constatată nulitatea prin hotărâre judecătorească.
Prin încheierea interlocutorie pronunţată în condiţiile art. 28 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a dispus citarea în cauză, în calitate de recurenţi-pârâţi, a Centrului Medico-Social Nicoleşti, în calitate de continuator al Spitalului Rural Nicoleşti, a Consiliului local Nicoleşti şi a Primăriei comunei Nicoleşti.
Recurentul Centrul Medico-Social Nicoleşti a depus în completarea motivului iniţial de recurs precizări, în cuprinsul cărora a susţinut nelegalitatea soluţiei de restituire în natură a construcţiilor noi edificate de recurent şi a suprafeţelor de teren aferente acestora, invocând prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005.
Prin Decizia nr. 1682 din 22 februarie 2007 s-a admis recursul declarat de pârâtul Spitalul Rural Nicoleşti, continuat de Centrul de Asistenţă Medico-Socială Nicoleşti, Consiliul Local Nicoleşti şi Primăria comunei Nicoleşti, s-a casat Decizia cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut că motivul formulat de Spitalul Rural Nicoleşti, antecesorul Centrului Medico-Social Nicoleşti, privind lipsa calităţii procesuale pasive de unitate deţinătoare, nu a mai fost susţinut cu ocazia dezbaterilor şi nu este fondat.
S-a reţinut că Centrul Medico-Social Nicoleşti a fost înfiinţat prin reorganizarea Spitalului Rural Nicoleşti, în baza art. 11 din OG nr. 70/2002, dar şi a prevederilor HG nr. 412/2003, care îi conferă nu doar un simplu drept de folosinţă asupra bunurilor aferente funcţionării sale, ci chiar dreptul de administrare.
Se apreciază că impreciziunea şi imprevizibilitatea actelor normative menţionate justifică în prezenta cauză aprecierea că au calitate de unitate deţinătoare, atât Centrul Medico-Social Nicoleşti, cât şi unitatea administrativ-teritorială.
S-a mai arătat în decizie că la termenul de dezbateri, recurentul a invocat lipsa calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite, respectiv lipsa calităţii procesuale active de a pretinde restituirea imobilului, iar în susţinerea motivului de ordine publică, s-a depus contractul de schimb autentificat sub nr. 1294/1941, intervenit între Primăria comunei Vulpeşti - judeţul Ilfov şi bunicii reclamanţilor – I. şi A.M. - cu privire la două suprafeţe de teren (7489 mp terenul oferit la schimb de primărie şi 7493 mp terenul familiei M.).
Reţine instanţa de recurs că s-a depus contractul autentificat sub nr. 1166/1945, act de comodat, prin care moştenitoarele defunctului I.M. au dat în folosinţă Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, pe o durată de 29 ani, începând de la 23 aprilie 1943, cu titlu gratuit, imobilul construcţie, a cărui compunere este consemnată în cuprinsul contractului, edificat pe terenul primit în cadrul imobiliar efectuat în anul 1941.
Prin concluziile scrise formulate de intimatul-reclamant S.I.S., acesta nu a contestat că, în realitate, titlurile care atestă titlurile de proprietate ale autorilor asupra imobilului solicitat în procedura Legii nr. 10/2001 sunt cele depuse de recurent la termenul de dezbateri şi nu titlurile invocate iniţial prin notificare şi care au fost avute în vedere de instanţele anterioare.
S-a reţinut de către instanţa de recurs că intimaţii-reclamanţi sunt persoane îndreptăţite, în calitate de moştenitori ai proprietarilor deposedaţi abuziv prin nerestituirea imobilului, la expirarea termenului prevăzut în contractul de comodat, discutabilă fiind întinderea şi felul măsurilor reparatorii ce li se cuvin a fi acordate în temeiul legii speciale de reparaţie.
A precizat instanţa de recurs că, în condiţiile în care în cuprinsul contractului de comodat se arată că imobilul se compune dintr-un singur corp de clădire alcătuit dintr-un total de 22 camere, se impune suplimentarea probatoriului, efectuarea unei expertize de specialitate pentru identificarea şi individualizarea clădirii proprietatea autorilor reclamanţilor, în raport de titlurile de proprietate depuse în cadrul probei cu înscrisuri, în etapa procesuală a recursului, în limitele căreia se justifică restituirea în natură, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 şi art. 10 din acelaşi act normativ.
Urmare a deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Ploieşti şi înregistrat sub nr. 1540/42/2007.
Pe linia deciziei de casare, la termenul de judecată din 2 octombrie 2007, s-a încuviinţat pentru apelanţii-pârâţi proba cu expertiză tehnică de specialitate, având ca obiective identificarea, individualizarea clădirii proprietatea reclamanţilor, în raport de titlurile de proprietate depuse la dosar.
Expertiza dispusă de instanţa de apel a fost efectuată de expert I.M.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 268 din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti s-a respins ca nefondat apelul pârâtului Spitalul Rural Nicoleşti continuat de Centrul Medico-Social Nicoleşti, Consiliul local Nicoleşti şi Primăria comunei Nicoleşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele:
Examinând sentinţa apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, având în vedere Decizia nr. 1682/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi dispoziţiile legale incidente, Curtea va reţine că apelul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Aşa cm a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare nr. 1682 din 22 februarie 2007, chiar dacă, la data promovării cererii de chemare în judecată, faţă de Hotărârea nr. 22/1999 a Consiliului local Nicoleşti, imobilul era atestat ca făcând parte din bunurile proprietate publică a localităţii, transmisiunile ulterioare, repetate, prin acte administrative ce privesc atât titularul dreptului de administrare, precum şi reorganizarea Spitalului Rural Nicoleşti în Centrul Medico-Social Nicoleşti, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată, conform art. 1 din HG. nr. 412/2003, în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, exclud incidenţa în cauză a motivului privind lipsa calităţii procesuale pasive.
Centrul Medico-Social Nîculeşti a fost înfiinţat prin reorganizarea Spitalului Rural Nicoleşti, în baza art. 11 din OG nr. 70/2002, dar şi a prevederilor HG nr. 412/2003, care îi conferă nu numai un simplu drept de folosinţă a bunurilor afectate funcţionării sale, ci chiar dreptul de administrare.
Instanţa de apel a mai reţinut problema lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către apelantă, a fost rezolvată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare, menţionând în mod expres că prin impreciziunea şi imprevizibilitatea actelor menţionate justifică aprecierea că au calitate de unitate deţinătoare atât Centrul Social Nicoleşti, cât şi unitatea administrativ-teritorială.
Expertul I.M., în lucrarea efectuată, a arătat că imobilul construcţie este alcătuit din zidărie din cărămidă, cu subsol, parter şi etaj, cu şarpantă din lemn acoperită cu tablă, cu finisaje medii.
In aceeaşi expertiză se menţionează că prin procesului-verbal nr. 1166/1945 se predă Statului Român o clădire complet terminată, compusă din 22 camere, cu instalaţie electrică, apă curentă, canal, WC, sobe de teracotă, parchet în camerele de locuit şi mozaic în camerele de consultaţie şi în dependinţe, obloane rulante la ferestre.
Ca urmare a formulării de obiecţiuni de către apelanţii-pârâţi şi încuviinţate de instanţa de apel în şedinţa din 22 mai 2008, expertul I.M. a făcut lucrarea, precizând că în actul de comodat s-a specificat că suprafaţa terenului este de 7494 mp.
De asemenea, s-a arătat că în conformitate cu actul de comodat, construcţia identificată pe teren ca fiind secţia internă este alcătuită din demisol, parter şi etaj, cu o structură din cărămidă, cu planşee din beton armat şi tâmplărie din lemn, cu şarpantă din lemn şi învelitoare din tablă, finisajele interioare fiind medii, pardoselile fiind în cea mai mare parte, din mozaic.
Expertul precizează în refacerea la raportul de expertiză că în curtea care are suprafaţa de 2,67 ha, se mai găsesc şi alte construcţii în afară de cea evaluată, respectiv o centrală termică construită în anul 1974 de către primărie, în prezent dezafectată şi folosită ca depozit, iar pe cealaltă parte a accesului la secţia interne, se găseşte un şopron cu o vechime de cea 13-15 ani, precum şi fosta secţie pediatrie, în cea mai mare parte nefolosită, deoarece din lipsa banilor nu se pot face reparaţiile necesare.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 74/2007, în situaţia imobilelor având destinaţia arătată în anexa nr. 2 lit. a pct. 2, care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public de sănătate, foştilor proprietari sau moştenitorilor li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 5 ani.
Şi în Hotărârea nr. 250/2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în art. 16.1 se menţionează că dispoziţia de restituire în natură trebuie să cuprindă obligaţia expresă a proprietarului de a menţine afectaţiunea imobilului restituit şi termenul până la care îi revine această obligaţie.
Întrucât în motivele de apel nu s-a contestat nici calitatea de proprietari a autorilor moştenitorilor asupra imobilelor în litigiu, nici întinderea acestui drept de proprietate, s-a reţinut că petenţii-intimaţi sunt îndreptăţiţi la restituirea imobilului format din 2 corpuri de clădire, „Interne" şi „Pediatrie", identificate atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel după casare, precum şi terenului de 2,67 ha, astfel cum a fost identificat de către expertul A.D. la instanţa de fond, filele 75-79.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâţii Centrul Medico-Social Nicoleşti, Consiliul local Nicoleşti, Primăria comunei Nicoleşti solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. modificarea ei în sensul admiterii apelului, astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Se susţine că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., faţă de recomandările deciziei civile nr. 69 din 15 iulie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Se mai susţine că raportat la Decizia sus evocată, instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) atât în privinţa numărului de clădiri cât şi a suprafeţei de teren aferente, în condiţiile în care pe teren se mai găsesc şi alte construcţii edificate de Primărie.
Se mai susţine că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal şi este nemotivată în fapt şi în drept.
Se mai susţine că în dispozitiv instanţa nu dispune obligaţia ce decurge din art. 16 pct. 1 a HG nr. 250/2007, deşi se impunea această obligaţie a proprietarului de a menţine afectaţiunea imobilului restituit.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi raportat la dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele:
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Astfel, soluţia consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are şi justificare deplină şi o legitimare ce decurge din chiar raţiunea controlului judiciar, dispoziţiile legale sus evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate şi la necesitatea administrării unor probe.
Ca atare, modul de interpretare a unui text de lege în aplicarea unui anumit principiu de drept, în condiţiile determinate de instanţa de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanţa în rejudecare nu poate face o altă interpretare sau aplicare a legii.
Astfel raportând cele expuse la dispoziţiile obligatorii rezultate din Decizia civilă nr. 1682 din 22 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin care s-a casat hotărârea anterioară şi s-a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel, este de reţinut că instanţa în rejudecare s-a conformat îndrumărilor date prin Decizia de casare.
Or, prin Decizia de casare s-a reţinut că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite în calitate de moştenitori ai proprietarilor deposedaţi anterior prin nerestituirea imobilului.
Problemele de drept dezlegate de instanţa de casare cuprinse în Decizia sus evocată vizează atât calitatea procesuală pasivă a Centrului Medico-Social Nicoleşti cât şi natura juridică a actului juridic autentificat sub nr. 1166/1945, ce este caracterizat ca fiind un act de comodat ce cuprinde clauze specifice (art. 1560 C. civ.), respectiv perioada de timp pentru care s-a convenit între părţile contractante remiterea spre folosinţă gratuită a imobilului.
Faţă de dispoziţiile instanţei de recurs, în rejudecare s-a suplimentat probatoriul prin efectuarea unei expertize de specialitate pentru identificarea şi individualizarea imobilului din litigiu în raport de titlurile de proprietate depuse în cadrul probei cu înscrisuri, în limitele căreia se justifică restituirea în natură conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 şi art. 10 din acelaşi act normativ.
Cum instanţa de apel s-a conformat tuturor problemelor de drept dezlegate prin Decizia de casare precum şi îndrumărilor în ce priveşte necesitatea suplimentării probatoriului prin efectuarea expertizei a cărei directivă a fost stabilită prin Decizia de casare, urmează a fi înlăturate susţinerile recurentei în ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
In condiţiile în care imobilul din litigiu face parte din cele vizate de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, obligaţia de menţinere a afectaţiunii pe termenul stabilit decurge din dispoziţiile exprese şi imperative ale legii.
Ca atare, câtă vreme dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 impun foştilor proprietari sau după caz moştenitorilor acestora, obligaţia de a menţine afectaţiunea imobilului restituit pe o perioadă stabilită în anexa nr. 2, nu sunt fondate nici celelalte motive de recurs, invocate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Hotărârea instanţei de apel întrunind cerinţele art. 261 C. proc. civ., nu este prezent nici motivul de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii.
Aşa fiind, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Centrul Medico-Social Nicoleşti, Consiliul Local Nicoleşti şi Primăria comunei Nicoleşti împotriva deciziei nr. 268 din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3036/2010. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 2993/2010. Civil → |
|---|
