ICCJ. Decizia nr. 3147/2010. Civil. Contestaţie în anulare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.3147/2010

Dosar nr. 44523/1/2004

Şedinţa publică din 20 mai 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, prin Decizia nr. 972 din 9 septembrie 2004, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anularea deciziei nr. 38 din 11 martie 2004 a aceleiaşi curţi, formulată de contestatorul S.I.L. în contradictoriu cu intimatul A.I.

Contestatorul a declarat recurs, solicitând casarea ultimei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Deoarece niciuna dintre părţi nu a solicitat judecată în lipsă, iar contestatorul recurent nu s-a prezentat la primul termen, prin încheierea din 16 iunie 2005, Înalta Curte a făcut aplicarea art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind repusă pe rol, din oficiu, la 21 ianuarie 2010.

Aşa fiind, în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ., se va constata perimat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de contestatorul S.I.L. împotriva deciziei nr. 927/A din 9 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3147/2010. Civil. Contestaţie în anulare. Recurs