ICCJ. Decizia nr. 3064/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3064/2010
Dosar nr. 25804/3/2008
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 1 iulie 2008, reclamanţii S.A.E., S.C. şi S.L.F., au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 10537 din 21 mai 2008 emisă de acesta, prin care s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 600 mp, situat în Bucureşti, sector 5 şi obligarea pârâtului de a emite o dispoziţie prin care să restituie în natură terenul de 305,2 mp, situat la adresa menţionată şi să acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 294,8 mp, imposibil de restituit în natură.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în anul 2001 au formulat două notificări, înregistrate sub nr. 5970/2001 şi nr. 5971/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului rămas liber şi restituirea prin echivalent a terenului imposibil de restituit în natură, iar prin sentinţa civilă nr. 655 din 3 mai 2007, definitivă şi irevocabilă, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de S.A.E. şi defunctul S.C. şi au obligat pe acelaşi pârât să emită dispoziţie motivată prin care să propună reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 294,8 mp, situat în sector 5, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul M.A. şi pentru construcţia demolată în suprafaţă de 172,51 mp.
S-a mai arătat că, prin aceeaşi hotărâre, a fost obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată prin care să restituie în natură terenul în suprafaţă de 305,2 mp, situat la adresa menţionată, astfel cum a fost identificat de punctele 1-2-3-4-5-6-7, anexa 3 la raportul de expertiză.
Reclamanţii au invocat faptul că prin emiterea deciziei contestate, Primăria Municipiului Bucureşti a ignorat total hotărârea judecătorească menţionată, astfel că au fost nevoiţi să introducă o nouă acţiune prin care să solicite anularea dispoziţiei nr. 10537 din 21 mai 2008.
Soluţionând această acţiune, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 525 din 10 aprilie 2009 a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cel de al doilea capăt de cerere.
Prin aceeaşi hotărâre s-a admis acţiunea în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 10537 din 21 mai 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 655 din 3 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă prin Decizia nr. 231 din 5 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti şi irevocabilă prin Decizia nr. 3436 din 29 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis solicitarea reclamanţilor de a fi obligat pârâtul la emiterea unei noi dispoziţii în concordanţă cu obligaţia stabilită prin această hotărâre, astfel că în raport de aceasta, există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanţii având posibilitatea de a solicita executarea silită, câtă vreme raportul juridic dintre părţi cu privire la modalitatea acordării măsurilor reparatorii impuse de Legea nr. 10/2001 a fost irevocabil dezlegat.
În ceea ce priveşte petitul privind anularea dispoziţiei nr. 10563 din 21 mai 2008, s-a apreciat că pretenţia reclamanţilor este întemeiată, deoarece prin aceasta s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul ce a aparţinut autorilor lor, motivat de faptul că terenul a cărui restituire s-a solicitat este afectat de detalii de sistematizare, artere de circulaţie, spaţiu verde aferent blocului de locuinţe nr. 25, construcţia fiind demolată.
S-a considerat că faţă de hotărârea anterioară de obligare la restituirea în natură a suprafeţei de 305,2 mp hotărâre irevocabilă, dispoziţia contestată este lovită de nulitate, şi, încalcă şi dispoziţiile art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General, criticând ca nelegală şi netemeinică soluţia anulării dispoziţiei nr. 10537 din 21 mai 2008, întrucât, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză din dosarul administrativ şi din referatul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, terenul de 600 mp este afectat de elemente de sistematizare: carosabil, trotuar pietonal, linii de tramvai şi reţele edilitare subterane, neputând fi restituit în natură.
În faza apelului s-a depus la dosar în copie dispoziţia motivată nr. 10939 din 18 noiembrie 2008, a Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care s-a pus în executare sentinţa civilă nr. 655 din 3 mai 2007, privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 305,2 mp situat în Bucureşti, sector 5, învederându-se că, în baza acesteia, reclamanţii au procedat la intabularea terenului şi nu au interes să continue soluţionarea cauzei, astfel că doresc să renunţe la judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a apreciat că nu se poate lua act de renunţarea la judecată, întrucât apărătorul reclamanţilor nu are mandat special în acest sens, iar aceştia nu au fost prezenţi personal în instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 167A din 24 octombrie 2009, aceeaşi curte de apel a respins apelul Municipiului Bucureşti prin Primarul General ca nefondat, reţinând că prima instanţă nu a analizat dacă se impune sau nu restituirea în natură, ci a considerat că, faţă de aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 655 din 3 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, nu se mai poate pune în discuţie existenţa dreptului.
S-a considerat că, în aceste condiţii, motivele de apel formulate de pârât în legătură cu imposibilitatea restituirii în natură nu pot fi reanalizate sub aspectul temeiniciei.
În ceea ce priveşte faptul că în legătură cu obiectul litigiului s-a emis deja o dispoziţie de executare a sentinţei avută în vedere şi la prima instanţă, s-a apreciat că această împrejurare nu poate constitui un motiv de respingere a apelului ca rămas fără obiect, întrucât ar însemna să rămână în vigoare două dispoziţii cu prevederi contrare.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal pârâtul Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul recurent a susţinut că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată în termenul legal de persoana ce se consideră îndreptăţită la restituire trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi ale calităţii de moştenitor a fostului proprietar.
S-a mai susţinut că, odată cu apariţia OUG nr. 114/2007 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, s-a interzis schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea sau strămutarea acestora, indiferent de regimul lor juridic.
Recurentul a învederat că la dosar nu se regăseşte o situaţie juridică clară a terenului identificat potrivit raportului de expertiză, care să stabilească apartenenţa terenului din sector 5, la domeniul public sau privat.
Prin motivele de recurs s-a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv adresă către Direcţia de Evidenţă a Proprietăţii din care să rezulte dacă s-au primit sau nu despăgubiri şi dacă terenul în litigiu aparţine domeniului public sau privat şi dacă există documentaţie de urbanism.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins proba solicitată ca nepertinentă şi neconcludentă pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Primele motive de recurs, în care se face referire la dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 şi la dispoziţiile OUG nr. 114/2007 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, nu pot fi analizate, întrucât nu constituie critici concrete împotriva deciziei recurate, prin care să se invoce încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor legale menţionate.
Recurentul pârât nu a făcut altceva decât să expună conţinutul textelor de lege menţionate, fără vreo referire la considerentele deciziei instanţei de apel.
De altfel, aceste critici nu au fost invocate prin motivele de apel, astfel că nu ar puterea fi examinate omisso medio.
Singura critică adusă deciziei recurate vizează faptul că nu a fost stabilită situaţia juridică a terenului identificat prin raportul de expertiză, respectiv apartenenţa la domeniul public sau privat.
Curtea va constata că nici această critică nu poate fi analizată având în vedere că argumentul pentru care s-a admis primul capăt de cerere formulat de reclamanţi şi s-a anulat dispoziţia Primarului General nr. 10537 din 21 mai 2008, contestată în prezenta cauză, îl constituie reţinerea aspectului pozitiv al puterii de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile, respectiv sentinţa civilă nr. 655 din 3 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost obligat pârâtul să emită dispoziţie prin care să propună reclamanţilor acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 294,8 mp şi dispoziţie motivată prin care să le restituie în natură terenul de 305,2 mp din sector 5, identificat prin expertiza efectuată de expert A.M.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel existenţa dreptului reclamanţilor recunoscut prin hotărârea judecătorească menţionată nu mai poate fi pusă în discuţie în prezentul litigiu.
În acest context, problema stabilirii apartenenţei terenului în litigiu la domeniul public sau privat este lipsită de relevanţă.
Curtea va reţine, totodată, că ulterior emiterii dispoziţiei contestate, nr. 10537 din 21 mai 2008, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru întreg terenul de 600 mp şi construcţia demolată, Primăria Municipiului Bucureşti, în executarea sentinţei civile nr. 655 din 3 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a emis o altă dispoziţie, respectiv dispoziţia nr. 10939 din 18 noiembrie 2008, depusă în copie la dosarul de apel.
Prin această ultimă dispoziţie s-a dispus restituirea în natură a terenului de 305,20 mp astfel cum a fost identificat prin expertiza topografică întocmită de expert tehnic judiciar A.M., cu obligaţia restituirii despăgubirilor încasate.
Ca atare, se va constata că, ulterior momentului introducerii acţiunii, s-a emis o altă dispoziţie prin care s-a admis solicitarea reclamanţilor privind restituirea în natură a terenului de 305,2 mp, impunându-se şi pentru acest motiv anularea dispoziţiei contestate nr. 10537 din 21 mai 2008.
Pentru toate aceste considerente se va constata că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi se va respinge recursul pârâtului ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei nr. 167/A din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3080/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3062/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
