ICCJ. Decizia nr. 3092/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3092/2010
Dosar nr. 2211/40/2008
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra recursurilor, constată următoarele:
Cu notificarea înregistrată sub nr. 13488 din 17 septembrie 2001, notificatorul M.V. a solicitat restituirea în natură a imobilului - casă de locuit şi teren în suprafaţă de 1742,20 mp – situat în municipiul Dorohoi, jud. Botoşani.
Prin dispoziţia nr. 334 din 31 marie 2008, Primarul municipiului Dorohoi a respins notificarea, motivat de faptul că notificatorul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului de către stat, nu a făcut dovada plăţii sultei în sumă de 1922 lei stabilită prin sentinţa civilă nr. 921/1984 şi nu a depus o declaraţie pe proprie răspundere că nu a încasat despăgubiri de la stat.
Prin cererea înregistrată la data de 6 mai 2008, reclamantul M.V. a cerut anularea dispoziţiei mai sus arătată şi admiterea pretenţiilor notificate.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că anterior lunii decembrie 1989 a dobândit în proprietate prin cumpărare, cota de ½ părţi indivize din imobilul situat la adresa mai sus arătată, că prin sentinţa civilă 921/1984 s-a dispus sistarea stării de indiviziune în care se afla cu Statul Român, imobilul fiindu-i atribuit în întregime cu obligaţia plăţii unei sulte, care însă nu a fost executată silit de autorităţi, cu menţiunea că terenul s-a aflat în posesia cooperativei agricole de producţie.
Prin sentinţa civilă nr. 568 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a admis cererea, a anulat dispoziţia şi a obligat pe pârâţii Municipiul Dorohoi prin Primar şi Primăria Municipiului Dorohoi să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri reclamantului pentru imobilele - clădire şi teren aferent în suprafaţă de 1742,2 mp ce au fost situate în Dorohoi - identificate în schiţa anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1905 din 20 octombrie 1978 (fila 55 dosar).
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că la data de 20 octombrie 1978 reclamantul a cumpărat de la vânzătoarea A.E. cota de ½ părţi indivize din imobil iar, ulterior, a dobândit cealaltă cotă de ½ părţi indivize în baza sentinţei civile nr. 921 din 24 mai 1984 a Judecătoriei Dorohoi, prin care s-a dispus sistare stării de indiviziune.
Cum imobilul a fost preluat de stat fără niciun titlu, fapt ce se poate deduce din cuprinsul adresei nr. 307 din 8 mai 1998 a Primăriei municipiului Dorohoi (potrivit cu care fostele construcţii au fost demolate iar terenul preluat de C.A.P. şi mai apoi înstrăinat numiţilor F.D. şi A.D.), instanţa a statuat că preluarea a fost una abuzivă, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, reclamantul fiind îndreptăţit să primească măsuri reparatorii.
Prin Decizia civilă nr. 138 din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâţi şi a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a înlăturat dispoziţia privind acordarea de măsuri reparatorii şi pentru terenul în suprafaţă de 1742,2 mp, situat în municipiul Dorohoi, menţinând restul dispoziţiilor.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că reclamantul a dobândit în proprietate în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1905 din 20 octombrie 1978 de fostul notariat de Stat Dorohoi cota de ½ părţi indivize din construcţii, cealaltă cotă de ½ părţi indivize din construcţii rămânând în proprietatea numitei R.F., decedată la data de 19 octombrie 1982 şi a cărei succesiune a fost preluată de stat în baza certificatului de vacanţă succesorală nr. 594 din 11 iunie 1983.
Instanţa de apel a mai reţinut că reclamantul, în baza efectului declarativ al hotărârii de partaj, în baza căreia i-a fost atribuită şi cealaltă cotă parte de ½ părţi indivize, a devenit proprietarul întregii construcţii, motiv pentru care, în mod just prima instanţă, în lipsa unor dovezi de înstrăinare a construcţiilor către numitul B.C., constatând că aceste construcţii au fost demolate, fapt confirmat prin adresa nr. 307 din 8 mai 1998 emisă de Primăria municipiului Dorohoi, a statuat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii.
Referitor la terenul în suprafaţă de 1742,2 mp, instanţa a reţinut că reclamantul nu a dovedit că ar fi dobândit un drept de proprietate şi cu privire la acesta, motiv pentru care nu este îndreptăţit să primească măsuri reparatorii.
Instanţa a reţinut că această concluzie se impune în raport de menţiunile înscrisurilor potrivit cu care acest teren s-a aflat în folosinţa cooperativei agricole de producţie, a fost atribuit cu titlul de lot în folosinţă şi, mai apoi, în baza actelor de dare în plată eliberate de cooperativă, ocupat cu construcţii în baza autorizaţiilor de construire emise de autorităţile locale în favoarea unor terţe persoane (adresa nr. 2346 din 4 aprilie 1991).
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri reclamantul M.V. şi pârâta Primăria municipiului Dorohoi.
În motivarea recursului reclamantul prezintă împrejurările de fapt în care a intrat în posesia construcţiilor şi a terenului aferent acestora şi afirmă că atâta timp cât acestea au fost preluate de stat fără niciun titlu, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, era îndreptăţit să primească măsuri reparatorii şi pentru terenul în suprafaţă de 1742,50 mp.
În motivarea recursului pârâta susţine că instanţele de fond au interpretat greşit conţinutul raportului de expertiză întocmit de expertul C.M., care nu putea statua cu privire la calitatea de proprietar a reclamantului asupra construcţiilor şi a terenului.
Totodată, pârâta susţine că atâta timp cât reclamantul nu a făcut dovada plăţii sultei stabilită prin hotărârea de partaj, acesta nu putea dobândi calitatea de proprietar cu privire la construcţii, fiind irelevant că autorităţile locale nu au fost diligente pentru executarea silită a debitului şi că, atâta timp cât aceste construcţii au fost demolate după anul 1989, nu era îndeplinită cerinţa referitoare la preluarea abuzivă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Analizând recursurile, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Sarcina dovezii calităţii de proprietar asupra imobilelor preluate de stat incumbă părţii care pretinde un astfel de drept, care are obligaţia de a depune, în condiţiile prevăzute de art. 23 şi art. 24 din lege, acte doveditoare ale dreptului pretins sau, după caz, acte de preluare în care este individualizată.
În înţelesul art. 23 din lege prin acte doveditoare se înţelege orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărţeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţiuni şi la interzicerea construirii fără autorizare şi în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri şi altele asemenea).
Se încadrează în această categorie, totodată şi orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, respectiv, care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol);
În speţa supusă analizei se constată că, în stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului la măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate, instanţele de fond au avut în vedere menţiunile contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1905 din 20 octombrie 1978 de fostul Notariat de Stat Dorohoi, pe cele ale sentinţei civile nr. 921 din 24 mai 1984 a Judecătoriei Dorohoi, care atestă calitatea de proprietar a reclamantului doar asupra construcţiilor nu şi asupra terenului aferent, preluat de stat din patrimoniul vânzătorului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, precum şi menţiunile diverselor adrese eliberate de autorităţile legale referitoare la situaţia imobilului în litigiu.
În acest context al analizei este de menţionat că împrejurarea invocată de pârâtă referitoare la neplata de către reclamant a sultei stabilită prin hotărârea de partaj nu are nici un efect cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra cotei de ½ părţi indivize statuat prin această hotărâre în favoarea reclamantului.
În lipsa unor dovezi privind preluarea în baza unui titlu valabil a construcţiilor de către stat, coroborat cu faptul că, în mod necontestat, acestea au fost demolate iar terenul aferent a fost atribuit de fosta C.A.P. Dorohoi în vederea edificării de construcţii, în baza unor acte de dare în plată, numiţilor A.D. şi F.D., instanţele de fond au statuat în mod corect că preluarea şi demolarea construcţiilor a fost abuzivă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Or, atâta timp cât timp dovezile administrate la judecata în fond se încadrează în categoria celor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate şi au permis stabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt ale pricinii şi, respectiv, atâta timp cât instanţele de fond au aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente acestor împrejurări de fapt, criticile aduse de părţi cu privire la aprecierea probatoriilor făcută de instanţele de fond în scopul statuării de către instanţa de recurs cu privire la o altă situaţie de fapt nu pot primite.
Concluzia se impune justificat de faptul că dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., potrivit cu care părţile puteau solicita casarea „când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate", a fost abrogat prin OUG nr. 138 din 14 septembrie 2000, caz în care criticile aduse modalităţii de apreciere a probatoriilor administrate la judecata în fond, inclusiv a concluziilor rapoartelor de expertiză, scapă controlului instanţei de recurs.
De altminteri, se constată că, deşi se afirmă că ar fi greşite concluziile instanţelor de fond referitoare la calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului la măsuri reparatorii numai cu privire la construcţii şi, respectiv, la faptul deposedării abuzive şi demolării acestor construcţii de către autorităţi, niciuna dintre părţi nu îşi argumentează în concret criticile din punct de vedere al legalităţii administrării probatoriilor, ci se rezumă să invoce, neargumentat, doar o greşită apreciere a acestora, fapt care, pentru considerentele mai sus arătate, nu permite instanţei de recurs efectuarea controlului de legalitate, în sensul art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursurile deduse judecăţii se dovedesc a fi nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul M.V. şi de pârâta Primăria municipiului Dorohoi împotriva deciziei nr. 138 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3095/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3090/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
